Noiembrie 2008

Monthly Archive

Rugaciune catre Sfantul Cuvios Stelian, ocrotitorul copiilor si al mamelor

25 Nov 2008 | : Rugaciunea (Cum sa ne rugam?), Sfintii - prietenii lui Dumnezeu, prietenii nostri

stylianos

“Cuvioase Parinte Stelian, sprijinitorul si calauzitorul in rugaciunile noastre, patimile trupesti biruind si impreuna cu ingerii locuind, privesti neincetat marirea cea gatita sfintilor, de lumina cereasca umplandu-te. Acum, in slava cereasca vietuind si inaintea imparatului Hristos stand, nu uita pe credinciosii care cu indrazneala inalta rugaciuni si cer sprijinul tau.

Cel ce de la sanul maicii tale ai fost sfintit, si vas ales al Duhului Sfant te-ai aratat, luand sub ocrotirea ta pe mame si pe copii, ferindu-i de intristare si de boala, arata-te grabnic vindecator al suferintelor si al bolilor sufletesti si trupesti ale celor ce te lauda pe tine.

Cel ce din pustiul Paflagoniei ai facut loc de preamarire a Sfintei Treimi, fa si din pustiul inimilor noastre tarina bineplacuta a harului dumnezeiesc, in care sa infloreasca crinii cei mantuitori ai credintei si sa se inmulteasca roadele sfintitoare ale faptelor bune; ocroteste cu rugaciunile tale familiile si pe copiii nostri, cerand de la Milostivul Dumnezeu iertare de pacate, sanatate si mantuire, ca prin tine si impreuna cu tine sa laudam numele cel sfant al Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Amin”. Continuare »

Cine face comert cu viata noastra? – denuntarea minciunilor criminale legate de vaccinuri

25 Nov 2008 | : Gripa porcina / Vaccinuri, Marturisirea Bisericii, Portile Iadului

STOP EXPERIMENTULUI BIOLOGIC CU VACCINUL GARDASIL (SILGARD)!

“Astăzi m-a sunat o bună prietenă, cu care aseară “plângeam” începerea Campaniei de vaccinare “împotriva” cancerului de col uterin la fetiţele de 9 ani, ca să-mi povestească ce i s-a întâmplat. Şi pentru că este un fapt pe care îl consider foarte important vreau să vi-l redau aici. Este profesoară la un liceu şi gândind că trebuie să facă ceva în legătură cu această campanie s-a hotărât ca, la ora de dirigenţie, să le vorbească elevilor săi despre acest nenorocit de vaccin. Ei bine, dragilor, peste câteva ore s-a trezit sunată de la presă de o voce “suavă şi hotărâtă”, voce care a întrebat-o dacă organizează o campanie anti-vaccinare?! Continuare »

STOP EXPERIMENTULUI BIOLOGIC CU VACCINUL GARDASIL (SILGARD)!

24 Nov 2008 | : Gripa porcina / Vaccinuri, Portile Iadului

gardasil_mortal.jpg

***

“Le mulţumesc confraţilor din presă pentru efortul de a mediatiza consecinţele nefaste ale acestui vaccin. Ţin totuşi să revin cu rugămintea de a nu abandona această luptă până când acest vaccin nu va fi retras de pe piaţă.

Dezvăluirilor prof. dr. Pavel Chirilă de la conferinţa de presă de mâine [25 nov., nota noastra] li se vor adăuga şi alte informaţii ale dr. Ariana Demian Popescu, medic pediatru la Spitalul Militar “Carol Davilla” din Bucureşti.

Informaţiile necesare solicitate atât prin telefon cât şi prin e-mail la http://provitabucuresti.ro/gardasil-cervarix/Continuare »

“Treziti-va, frati romani, pana nu-i prea tarziu!”strigatul de dincolo de moarte al Parintelui Ioanichie Balan

24 Nov 2008 | : Biserica la ceas de cumpana, Biserica rastignita, Marturisirea Bisericii, Opinii, Parintele Ioanichie Balan, Parinti si invatatori, Pentru tineri, Portile Iadului

“Daca nu va tineti serios de biserica si de ortodoxie, prapad e cu noi!”

Parintele Ioanichie – 1 an de veghe in ceruri pentru Ortodoxia romaneasca

PARINTELE IOANICHIE Balan: „Ori buni crestini, ori pierim!”

S-a înaltat la Domnul, nu cu mult timp în urma, Parintele Ioanichie Balan, unul dintre marii duhovnici pe care bunul Dumnezeu i-a daruit neamului românesc. L-am cunoscut pe Parintele Ioanichie în urma cu 15 ani. A fost singura data când am stat fata catre fata cu Parintele. Eram atunci studenta în anul întâi, curioasa si dornica de a transmite colegilor mei de generatie un sfat, o vorba plina de duh dintr-un suflet plin de duh. Parintele ne îndemna atunci la lupta, o lupta fatisa, crâncena, cu agresiunile la care era supusa generatia noastra. M-am simtit atunci asemeni unui copil dojenit cu dragoste, dar în acelasi timp cu asprime de parintele sau. Am avut impresia ca peste oamenii dragi mie timpul nu va trece. Ca parintele Ioanichie ma va astepta mereu sa ma întorc la Sihastria si sa-mi dea alte si alte sfaturi pentru tinerii brasoveni. M-am înselat – Parintele Ioanichie a plecat pe urmele fratilor sai mai mari, Parintele Cleopa, Parintele Staniloae, Prea Fericitul Teoctist, sa stea la taifas cu Dumnezeu. Vestea plecarii sale la cele vesnice a picat ca un traznet în sufletul meu. Cuvintele sale, însa, pe care le transmitea tinerilor atunci razbat si dincolo de mormânt, parca mai puternice, catre un altul si totusi acelasi tineret român. Acesta este motivul pentru care am hotarât astazi restituirea unor frânturi de gânduri din cele împartasite mie în smerenia chiliei Parintelui. Dumnezeu sa-l odihneasca în pace!

(Crina Palas)

http://civicmedia.ro/acm/images/stories/parintele%20ioanichie.jpg

Ioanichie Calauzitorul

În viata sa fiti tineri care sa sfinteasca un loc, o casa, o societate, o generatie, un cartier si locul de munca unde veti lucra. Prin comportament crestin, mai întâi. Ori esti crestin azi, ori esti pagân, una din doua. Si crestin ortodox, caci România e tara ortodoxa. Tineti cont ce va spune un calugar batrân si rau: daca nu va tineti serios de biserica si de ortodoxie, prapad e cu noi. Ne manânca vecinii si strainii si pagânii. Daca va tineti de Biserica, nici rusii, nici tatarii, nici nemtii, nici alte tari din Rasarit sau Apus nu vor putea sa ne scoata din Carpati si sa ne dezlipeasca de Hristos.

Nu mai aveti acces la Sfânta Spovedanie, nu va mai faceti vreme de Sfânta Împartasanie, nu aveti bucuria vietii cum o au cei care traiesc întru Hristos. Veti avea bucuria placerilor, a sexualitatii, a ispitelor si patimilor trupesti, dar nu bucuria întru Hristos. Bucurii trupesti, orizontale, care se consuma într-o zi, si nu bucurii vesnice, verticale, axate pe Hristos. Treziti-va! Sunteti tineri si noua ne e mila de ce se va întâmpla cu tara asta care se cheama înca România. Vreti sa mai ramâna România Românie? Întoarceti-va la ortodoxie, la Biserica, la tinuta morala decenta, cinstita a românilor dintotdeauna. Faceti un comitet, mergeti duminica pe la spitale, la casele de batrâni, ajutati cu cuvântul, mângâiati, sfatuiti, combateti casele de desfrâu. Mergeti la manastiri, la preoti batrâni care sa va lumineze, sa va binecuvinteze, sa va calauzeasca. Ortodoxia activa e o misiune. Misionarismul se face de la om la om. Dar pentru asta trebuie sa va curatiti de pacatele tineretii, sa cititi cât mai multe carti teologice. Sa stiti voi întâi câte ceva din frumusetea Ortodoxiei, din trairea întru Hristos, ca sa puteti trage si pe altii spre Hristos, sa puteti fi o luminita aprinsa acolo unde veti trai. Trebuie sa faceti ceva. Eu sunt un om mai de baricade. Ori facem ceva, ori ne ducem la plimbare.

Sfânta Evanghelie spune ca la sfârsitul lumii vor fi chemate toate neamurile. Deci natia ramâne pâna la sfârsitul lumii. Ba mai mult, fiecare neam si tara are îngerul sau pazitor. Neamurile crestine trebuie sa ramâna. Iar crestinii trebuie sa fie la locul lor, echilibrati, seriosi si sa nu se dezlipeasca pentru nimic în lume de pamântul strabun în care i-a nascut Dumnezeu. De ce exista tentatia de a pleca în alta tara? Credeti ca, afara de Dumnezeu, ne vrea cineva din lume? Cine îsi pune nadejdea în Rasarit si Apus se înseala amarnic. Numai în Dumnezeu, în smerenia, rabdarea si deviza parintilor nostri, a românilor dintotdeauna, ne putem pune speranta. Nu ne-au scos de aici nici turcii, nici tatarii, nici rusii, nici nemtii, nici austro-ungarii, si nici de-acum înainte nu ne va scoate nimeni. Doar Dumnezeu, daca ne vom îndeparta de El.

Asa ca, treziti-va, luati aminte si, cot la cot cu preotii, cu calugarii, treceti la post, la rugaciune, la spovedanie. Asa trebuie sa fie o tara crestina care poarta Crucea de doua mii de ani. Treziti-va, frati români, pâna nu-i prea târziu! Ori crestini buni, ori pierim. Luati aminte ce va spun: numai Dumnezeu din cer ne salveaza. Priviti în sus, fratilor, nici într-o parte, nici în alta! Fericirea noastra este sa ramânem aici, unde ne-a nascut Dumnezeu, cu Hristos în brate si în bratele lui Hristos“.

sursa: VEGHEA, Publicatie a Generatiei Neasteptate

Parintele Gheorghe Calciu: Planul masoneriei este sa subjuge intreaga omenire si sa distruga credinta crestina

23 Nov 2008 | : Ecumenism, Marturisirea Bisericii, Noua ordine mondiala/ Masonerie, Parintele Gheorghe Calciu, Portile Iadului, VIDEO

Colaj video despre ecumenism si masonerie cu parintele Calciu

“NU VA LASATI ADEMENITI DE ECUMENISM!”

(extrase din interviul dat pentru postul tv N24 în anul 2005 si din conferinta tinuta la o biserica din Zalau in acelasi an):

“- Care este ispita cea mai mare cu care trebuie sa se confrunte un ortodox astazi? - Ecumenismul!” Continuare »

Iubirea de avutii si multa grija ne pregatesc sa-l primim pe antihrist

22 Nov 2008 | : "Concentrate" duhovnicesti, Bogatul caruia i-a rodit tarina, Duminici si Sarbatori - Noime vii pentru viata noastra, Profetii si marturii pentru vremurile de pe urma, Sfantul Ioan Gura de Aur

detail-from-the-last-judgement-decani.jpg

DUMINICA BOGATULUI CARUIA I-A RODIT TARINA

Şi le-a spus lor această pildă, zicând: Unui om bogat i-a rodit din belşug ţarina. Şi el cugeta în sine, zicând: Ce voi face, că n-am unde să adun roadele mele? Şi a zis: Aceasta voi face: Voi strica jitniţele mele şi mai mari le voi zidi şi voi strânge acolo tot grâul şi bunătăţile mele; Şi voi zice sufletului meu: Suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea, veseleşte-te. Iar Dumnezeu i-a zis: Nebune! În această noapte vor cere de la tine sufletul tău. Şi cele ce ai pregătit ale cui vor fi? Aşa se întâmplă cu cel ce-şi adună comori sieşi şi nu se îmbogăţeşte în Dumnezeu“. (Luca 12, 16-21)

AL DOILEA CUVANT CATRE TINERI – acum 30 de ani, un singur glas al Bisericii s-a ridicat impotriva daramarii bisericilor: Parintele Gheorghe Calciu

22 Nov 2008 | : Biserica la ceas de cumpana, Biserica rastignita, Marturisirea Bisericii, Parintele Gheorghe Calciu, Pentru tineri

Al doilea cuvânt către tineri rostit în Biserica Radu-Vodă, în prima miercuri din Postul Mare, la 15 martie 1978.

34.jpg

Despre contextul si consecintele celor “7 cuvinte catre tineri” rostite de parintele Calciu, in anul 1978, la Biserica de la Seminarul Radu-Voda, a se vedea:

marturisitorul-prigonit.jpg

Să zidim biserici!

… că tu eşti Petru, şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea, şi porţile iadului nu o vor birui. (Mt. 16:18) Continuare »

2 ani fara Parintele Calciu – intre strigatul marturisitor si slava prigonitorilor neo-farisei

21 Nov 2008 | : Biserica la ceas de cumpana, Marturisirea Bisericii, Parintele Gheorghe Calciu, VIDEO

p-calciu-sep_2004_5_1.jpg

Astazi se implinesc 2 ani de cand parintele Gheorghe Calciu a parasit aceasta lume si a intrat si el, condus de Prea Sfanta Nascatoare de Dumnezeu, in Sfanta Sfintelor cea mai presus de ceruri, traind implinirea fagaduintelor bogate ale lui Hristos, Cel pentru Care a trait, pentru Care a suferit si pentru Care s-a primejduit pe sine intreaga viata, pana in clipele cele din urma. Parintele si-a sfarsit si si-a plinit alergarea pe calea cea stramta si cu chinuri, iar acum traieste plenar Fericirea celor prigoniti pentru dreptate. A lui este Imparatia cerurilor cu adevarat pentru ca prigonit ca nimeni altul a fost intreaga viata sa si sicanat pana si dupa moarte de rautatea si meschinaria unor neo-farisei. Continuare »

SFANTUL GRIGORIE DECAPOLITUL, grabnic ajutator in primejdii si ravnitor al dreptei credinte. RUGACIUNE LA VREME DE PRIMEJDIE

20 Nov 2008 | : Calugaria / viata monahala, Marturisirea Bisericii, Meditatii duhovnicesti, Rugaciunea (Cum sa ne rugam?), Sfintii - prietenii lui Dumnezeu, prietenii nostri

sf_grigorie_decapolitul.JPG

decapolitul.jpg

De n-am avea pe sfintii Tai rugatori…

Multe necazuri si stramtorari vin asupra noastra, de pretutindeni. Ispite si primejdii din partea patimilor care zac in noi, ispite si primejdii din partea lumii, a trupului, a diavolului, si, cel mai dureros, ispite si primejdii chiar si din partea celor apropiati ai nostri. Si indrazneala catre Dumnezeu nu avem, din pricina pacatelor noastre.

In astfel de momente, sa ne aducem aminte, insa, de Sfintii lui Dumnezeu. “Doamne, de n-am avea pe sfintii Tai rugatori si bunatatea Ta milostivindu-Te spre noi…” de mult am fi pierit din fata Ta, din pricina maniei Tale care cu dreptate se porneste asupra noastra. De n-ar fi Sfintii Tai rugatori pentru noi, am pieri din pricina atator scarbe pe care nu le-am putea duce. Dumnezeu, insa, in marea Sa milostivire asupra noastra, ne-a daruit Sfintii. Unul din marii nostri Sfinti ajutatori si protectori este Sfantul Grigorie Decapolitul, cu moastele aflate la Man. Bistrita-Valcea. In rand cu Sfanta Parascheva, Sfantul Dimitrie Basarabov, Sf. Mc. Filofteia, Sf. Mc. Ioan cel Nou de la Suceava, si Sf. Grigorie Decapolitul este un mare dar al lui Dumnezeu catre noi, avand moastele la noi in tara aproape intregi. Sa alergam, asadar, cu credinta, la ajutorul Sfantului Parinte Grigorie Decapolitul, la adapostul lacrimilor sale! Continuare »

Cand vor fi canonizati Sfintii inchisorilor?

19 Nov 2008 | : Biserica la ceas de cumpana, Marturisitorii si Sfintii inchisorilor, Opinii

 maica-domnului-cu-sfintii-aiudului.jpg

Refuzul canonizării Sfinţilor din închisori este o „dezrădăcinare a noastră consimţită tacit1

de Silviu Aroneţ

Motto: „Învaţă-ne pe noi [este vorba despre patriarh şi arhierei - n. red.] după Sfânta Scriptură, urmând pe Sfinţii Părinţi din vechime, şi te vom primi ca pe un egal cu apostolii, şi vom fi praf şi cenuşă sub picioarele tale sfinte; şi ne vei călca în picioare, iar noi vom socoti aceasta ca pe o sfinţire pentru noi. Şi nu numai atât ci şi poruncile tale le vom păstra până la moarte. Dacă, însă, nu ne vei călăuzi în aşa fel încât să ne supunem de bunăvoie poruncilor tale… atunci noi nu vom putea să-ţi răspundem decât prin cuvintele ucenicilor lui Hristos: Trebuie să ascultăm de Dumnezeu mai mult decât de oameni (Fapte 5. 23)” (Sfântul Simeon Noul Teolog, egumenul [+1020]). Continuare »

« Previous PageNext Page »