sf_grigorie_decapolitul.JPG

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

decapolitul.jpg

De n-am avea pe sfintii Tai rugatori…

Multe necazuri si stramtorari vin asupra noastra, de pretutindeni. Ispite si primejdii din partea patimilor care zac in noi, ispite si primejdii din partea lumii, a trupului, a diavolului, si, cel mai dureros, ispite si primejdii chiar si din partea celor apropiati ai nostri. Si indrazneala catre Dumnezeu nu avem, din pricina pacatelor noastre.

In astfel de momente, sa ne aducem aminte, insa, de Sfintii lui Dumnezeu. “Doamne, de n-am avea pe sfintii Tai rugatori si bunatatea Ta milostivindu-Te spre noi…” de mult am fi pierit din fata Ta, din pricina maniei Tale care cu dreptate se porneste asupra noastra. De n-ar fi Sfintii Tai rugatori pentru noi, am pieri din pricina atator scarbe pe care nu le-am putea duce. Dumnezeu, insa, in marea Sa milostivire asupra noastra, ne-a daruit Sfintii. Unul din marii nostri Sfinti ajutatori si protectori este Sfantul Grigorie Decapolitul, cu moastele aflate la Man. Bistrita-Valcea. In rand cu Sfanta Parascheva, Sfantul Dimitrie Basarabov, Sf. Mc. Filofteia, Sf. Mc. Ioan cel Nou de la Suceava, si Sf. Grigorie Decapolitul este un mare dar al lui Dumnezeu catre noi, avand moastele la noi in tara aproape intregi. Sa alergam, asadar, cu credinta, la ajutorul Sfantului Parinte Grigorie Decapolitul, la adapostul lacrimilor sale!

Pe langa minunile sale, Sfantul Grigorie Decapolitul trebuie cunoscut ca un mare aparator al dreptei credinte. De altfel, nevointele sale monastice au fost insotite de zel apostolic de propovaduire si de marturisire a ortodoxiei. Pilda sa trebuie redescoperita si inteleasa in vremurile noastre, deoarece arata, iara si iara, cum calea Parintilor Bisericii este cea a curajului, a marturisirii cu orice pret a Adevarului, si nu cea a compromisului sau a unei smerenii false, fatarnice. Inca de la inceputul calugaririi sale, Sfantul Grigorie Decapolitul, dupa cum aflam din viata sa, il mustra (!) pe staretul manastirii sale deoarece acesta era eretic, sprijinitor al iconoclasmului. Sa ne folosim de viata si pilda sfantului, precum si de prezenta sa langa noi, rugandu-l sa mijloceasca pentru noi la Hristos, pe care L-a urmat pana la capat.

sf_grigorie.jpg

RUGACIUNE LA VREME DE PRIMEJDIE

Toata indrazneala ce o ai catre Dumnezeu Cel ce te-a preamarit pe tine, pune-o pentru noi, Preafericite Parinte Grigorie, si cu sudorile lacrimilor tale stinge vapaia care pierde cu infricosarea neamul omenesc. Frica ce ne-a cuprins ne-a facut sa indraznim a alerga la ajutorul tau ca sa rogi pe Atottiitorul fapturii sa inceteze dreapta Sa manie care este asupra noastra, ca sa nu pierim cu totul intru faradelegile noastre.

Vedem ca rodul muncii noastre se distruge repede si cu totul se risipeste; auzul se ingrozeste si vederea se inspaimanta, iar avandu-te pe tine, Preasfinte, Parinte Grigorie, luminator si rugator si sprijinitor, ne rugam grabeste de imblanzeste cu fierbintile tale rugaciuni pe Imparatul cerurilor, Cel ce ne-a iubit pe noi, sa ne izbaveasca din primejdii ca sa nu pierim mai inainte de vreme pentru pacatele noastre.

Cine va suferi multimea pacatelor noastre, si adancul milostivirii Tale cine-l va pricepe, preabunule Stapane Doamne. Si catre cine altul sa alergam ca sa ne scape de aceasta pierzare ce s-a pornit din iutimea maniei Tale pentru pacatele noastre. Ci, o, Dumnezeule, si Ziditorule a toata faptura, frica ce s-a adunat in noi ne-a slabit puterea noastra, deci impreuna cu rugatorii care din veac ti-au placut Tie, si noi pacatosii, cu genunchii plecati si cu duhul umilit, ridicam ochii nostri, fiind cuprinsi de spaima; cu smerenie ne rugam Tie, adu-Ti aminte de milele Tale cele dintru inceput si nu trece cu vederea glasurile noastre, ale nemultumitorilor, si ocroteste pe cei ce i-ai zidit dupa chipul Tau, ca sa nu sufere mostenirea Ta atata pierzare. Sa nu fie faptura Ta bucuria diavolilor si a necredinciosilor care nu te cunosc pe Tine, ci pe noi ne primeste intre alesii Tai, ca in buna stare si neclintita nadejde sa preamarim multimea nenumarata a milelor tale.

1120gregory-decapolite-of-athost0012.jpg

Ravnitor al dreptei credinte

…”Deci, Sfîntul Grigorie, văzînd că voia maicii sale nu este potrivnică scopului său, ci mai vîrtos ajutătoare spre mîntuirea fratelui său – căci numai atunci se cuvenea a nu asculta fiii pe părinţii lor, cînd aceştia îi sfătuiesc la ceva împotriva voii lui Dumnezeu -, atunci s-a înduplecat să facă voia maicii sale şi s-a dus în acea mînăstire al cărei egumen era un eretic, care avea mare dragoste şi prietenie cu ereticii.

Acest lucru, după ce l-a înţeles sfîntul, nu l-a suferit, ca un rîvnitor al bunei credinţe ce era. Deci nu s-a temut deloc, ci cu îndrăzneală l-a mustrat înaintea tuturor fraţilor mînăstirii aceleia, spunînd că nu este vrednic a păstori atîtea oi cuvîntătoare, fiind eretic şi luptător contra sfintelor icoane. Iar egumenul acela, nesuferind mustrările sfîntului şi umplîndu-se de mînie, cu multă trufie a poruncit celor ce-i stau înainte să bată pe sfîntul fără milă. Sfîntul a primit mulţimea loviturilor ca o rouă cerească şi mulţumea lui Dumnezeu că l-a învrednicit a suferi aceasta pentru dreapta credinţă.

Deci a fugit din acea mînăstire, că nu suferea să stea cu ereticul acela la un loc, urmînd şi canonul 121 al Sfîntului Ioan Pustnicul, care dă voie monahului a ieşi din mînăstirea în care egumenul este eretic. El fugind, s-a dus, purtînd pe trupul său rănile care le luase asupră-şi de la egumenul eretic pentru adevărata credinţă. Apoi a mers la altă mînăstire, unde era egumen o rudenie a maicii sale, care se numea Simeon şi care era arhimandrit peste toate mînăstirile celor două cetăţi. Aceluia i-a spus toate cîte a pătimit de la egumenul cel eretic, arătîndu-i şi rănile ce le luase de la dînsul. Simeon a primit pe Grigorie cu toată bucuria, ca pe o rudenie a sa şi, după ce l-a mîngîiat, l-a rînduit să petreacă cu ceilalţi părinţi şi fraţi ai mînăstirii, dîndu-i canon şi rînduială, cum să petreacă şi în ce chip să se nevoiască. După aceea l-a încercat spre toată fapta bună, cea lucrătoare, căci şi el era foarte îmbunătăţit şi prea iscusit în toate luptele împotriva duhurilor cele viclene şi în nevoinţele cele monahiceşti.

Tînărul Grigorie primea învăţăturile, sfaturile şi îndemnurile către faptele bune, ale unchiului său, precum se aşează pecetea pe ceara cea moale. Pentru aceea a sporit în scurtă vreme în faptele bune şi în nevoinţele monahiceşti. Adică în ascultare, în smerenie, în dreapta judecată, în cunoştinţă, în răbdare, în blîndeţe, în dragoste către Dumnezeu şi către aproapele şi, în toate faptele bune, încît s-a făcut iubit tuturor fraţilor mînăstirii, care ca pe un înger a lui Dumnezeu îl socoteau. Iar fericitul Grigorie, cu cît se vedea cinstit de către toţi, cu atît mai mult se smerea, în toate urmînd lui Dumnezeu, Celui ce S-a smerit pentru noi, şi ne-a învăţat, zicînd: Luaţi asupra voastră jugul Meu, şi vă învăţaţi de la Mine că sînt blînd şi smerit cu inima.

[...] Petrecînd Cuviosul în chilia sa, liniştindu-se şi îndeletnicindu-se cu nevoinţele cele pustniceşti, de-a pururea vorbea cu ucenicul său cuvinte duhovniceşti şi pline de tot folosul sufletesc. Iar în una din nopţile acelea, în care Cuviosul se îndeletnicea cu unele ca acestea, şezînd şi vorbind după obicei cu ucenicul său, acesta a văzut ieşind din gura Cuviosului foc şi lumina toată faţa lui, căci dădea raze ca soarele. Şi nu numai o dată, sau de două ori a văzut aceasta, ci de mai multe ori.

Văzînd această minune, s-a înfricoşat ucenicul, şi căzînd la picioarele Cuviosului s-a rugat să-i descopere lui acea taină minunată, pe care adeseori o vedea cînd şedea de vorbă cu dînsul. Iar Cuviosul, cu blîndeţe şi cu smerenie, după obiceiul său, a zis către dînsul: “Aceasta o pricinuieşte credinţa ta, fiule, căci eu mă ştiu pe mine că sînt om păcătos. Însă zic ţie: că de se va curăţi omul pe sine de patimile trupului şi ale sufletului, atunci, după cum însuşi Hristos a zis: “Tatăl şi Fiul şi Sfîntul Duh vin să se sălăşluiască în unul ca acela”. Deci, după ce se va învrednici să se facă într-acest chip, atunci nu mai grăieşte el, ci Dumnezeu, Cel ce locuieşte întru el. După cum zice: Voi veni şi locaş la el voi face. Şi cuvîntul Domnului, după cum zice psalmistul, este cu foc lămurit”.

“Însă şi tu, fiule, dacă te vei nevoi a te curăţi pe tine de patimile trupului şi ale sufletului, şi dacă vei tăia cu sabia Duhului spinii patimilor, şi dacă te vei ruga stăruitor lui Dumnezeu, ca Însuşi să-i dezrădăcineze şi focul cel dumnezeiesc să ardă materia cea plină de patimi rele şi să înmulţească în sufletul tău rodul faptelor bune, atunci şi tu te vei face locaş îndemînatic, curat şi vrednic de sălăşluirea lui Dumnezeu în tine; iar cuvintele tale vor străluci, după cum a făcut Dumnezeu cu smerenia mea, pentru milostivirea Lui cea nemăsurată. Dar eu îndrăznesc să zic către dragostea ta, că pentru neîncetatele rugăciuni, care de-a pururea se înalţă către El, ziua şi noaptea, din adîncul inimii mele, m-a cercetat cu dumnezeiasca Lui milă.

Apoi mi-a trimis sabie cu amîndouă părţile ascuţite şi aurită, a cărei frumuseţe nu pot a o spune, şi dintr-însa strălucesc raze luminoase ca fulgerul, pe care Dumnezeu, ca un milostiv ţi-a descoperit ţie de le-ai văzut. Deci, păzeşte-te să nu spui taina aceasta nimănui, cît voi fi în viaţă, ca nu, auzind, oamenii să socotească ceva de laudă pentru mine, căci atunci voi cădea din slava lui Dumnezeu, pentru slava de la oameni. Că eu numai ţie ţi-am spus, ca unui ucenic al meu, iubit şi nevoitor către fapte bune”.

[...] Sărăcia lui era apostolică şi îmbrăcămintea evanghelicească, căci numai cu o haină proastă îşi acoperea trupul. Cu astfel de petrecere trăind el, atît de mult şi-a curăţit sufletul şi trupul de toate patimile, încît s-a făcut vrednic de preoţie şi hirotonindu-se după lege, a fost preot vrednic şi de Dumnezeu ales, slujind Sfînta Liturghie cu inima zdrobită şi cu duhul smereniei. Avea încă şi răbdare multă, încît toate ispitele ce i se întîmplau, ori de la draci, ori de la oameni, cu multă blîndeţe le înlătura, urmînd pe părinţii cei mai înainte de Lege: pe Iov, întru pătimiri şi întru munci; pe Iosif, întru ispite; pe Avraam, întru credinţă şi pe toţi ceilalţi. Cu smerenia lui a smerit şi pe cei tineri şi mîndri; îngîmfarea slavei deşarte a lepădat-o şi a urît-o, precum îl arăta haina lui cea smerită şi proastă. Sfiala în vorbire era neasemănată, căci vorbea cu multă blîndeţe şi cucernicie, de aceea a moştenit pămîntul, cum zice Domnul.

Dragostea şi milostivirea atît de mult le-a cîştigat-o Cuviosul Grigorie, încît nu pomenea nicidecum răul cuiva şi toate supărările ce-i veneau asupra, le răbda ca pe nişte pricini de bucurie, păzind pînă la sfîrşitul vieţii sale această lăudată doime a faptelor bune, adică dragostea şi milostivirea. Dar mai înainte de toate, a păzit cu de-amănuntul credinţa cea dreaptă, şi în cuvinte şi în fapte, avînd către dînsa rîvnă nemărginită şi înfocată.

Pe eretici îi gonea cu toată puterea sa şi pe toţi îi învăţa cu cuvintele sale, să se închine sfintelor icoane şi să le cinstească după predania Bisericii, nu ca pe un Dumnezeu, precum bîrfesc cei fără de minte şi nebuni. Pentru aceea a izbăvit pe mulţi de urîciunea aceasta şi i-a povăţuit la dreapta credinţă, făcîndu-i să-şi verse şi sîngele pentru aceasta; după cum şi el mărturiseşte, către toţi, că era gata, pentru cinstirea sfintelor icoane, să primească moartea. Deci, cu mărturisirea aceasta s-a făcut mucenic, şi fără bătăi şi fără răni a luat cununa mucenicească.

Pe lîngă toate aceste fapte bune, era înrădăcinată şi sfînta rugăciune în inima lui, avînd mintea sa totdeauna pironită la Dumnezeu şi se veselea vorbind cu El, pe Care împreună cu sfinţii îngeri lăudîndu-L şi slăvindu-L, a luat de la El arvuna Împărăţiei cerurilor şi negrăita dulceaţă a fericirii dumnezeieşti.”

(din Vietile Sfintilor)

sfgrigorie-decapolitul1.JPG