SFANTUL IOAN GURA DE AUR – cuvantul incomod al adevarului si grija neadormita pentru oile cuvantatoare ale Domnului

• “Multă deosebire văd între păstorii de odinioară şi cei de acum. Aceia erau războinici, aceştia fugari; aceia bine-credincioşi cărţilor şi dogmelor, aceştia ai hainelor şi mizilicurilor. Aceştia, ca nişte năimiţi, lasă oile şi fug; aceia sufletul lor şi-l puneau pentru oi, urmând Păstorului cel bun”.
• “Apoi, voind să înveţe, ca cei ce vor fi mai-mari ai Bisericii aşa să gonească pe eretici, a făcut un bici din frânghii, intrând, pe toţi i-a scos din templu şi i-a împins şi i-a gonit, spunând: Casa Mea casă de rugăciune este; dar voi aţi făcut-o peşteră de tâlhari. Ascultaţi, întâi-stătători ai Bisericilor! Căci vouă v-a arătat binele ca să urmaţi pe urmele Lui, luând aminte de pretutindeni cu de-amănuntul, gonind lupii şi păzind turma”.
• “Vezi câtă luptă, câtă sărguinţă, cu câtă îndrăzneală strigă şi nimeni nu ia seama? Şi iarăşi fericitul Pavel spune: Vedeţi de câini, vedeţi de lucrătorii cei răi, de taierea-împrejur (Flp. 3:2). Vedeţi cum umblaţi, că zilele rele sunt (Ef. 5:15-16). Şi Ioan: Vedeţi de voi ca să nu pierdeţi cele ce-aţi lucrat, că mulţi amăgitori au ieşit în lume (2 In. 1:8). Şi multe sunt de acestea în dumnezeieştile Scripturi cele Vechi şi ale Noului Legământ, care strigă şi ne trezesc din uşurătatea noastră. Dar noi facem dimpotrivă, după cum a zis Isaia proorocul: Cu urechile lor greu au auzit fi ochii lor şi i-au închis. O, cât de multe şi de mari scrieri auzind nu înţelegem! De unde vom fi şi fără răspuns în ziua cercetarii, cand va veni Cei ce luminează cele ascunse ale întunericului şi vădeşte sfaturile inimilor, când va şedea Judecătorul şi cărţile se vor deschide, de care noi acum râdem când le auzim şi nu le primim. Căci fiecare din noi ne rătăcim pe propria cale, lăsând calea cea dreapta şi ne facem ca în vremea din început, când nu veniseşi la noi Doamne. Şi cu adevărat întru noi s-a împlinit proorocia lui David care spune: Şi s-au amestecat cu neamurile si au învăţat lucrurile lor (Ps. 105:35). Pentru aceasta suntem smeriti in tot pămăntul pentru păcatele noastre şi au sosit la noi sfârşiturile veacurilor, precum este scris: Si pastorii sunt lupi şi oile zdrobite; şi foame la uşi, nu foame de pâine şi sete de apa, ci foame de a auzi cuvânt al lui Dumnezeu (Amos, 8:11). Deci nimeni din cei ce nădăjduiesc în Domnul să nu dispere. Nu fiţi deprimaţi, văzând înainte totdeauna pe Cel ce a zis: Sunt cu voi (Mt. 28:20)”.
• “Apoi, dacă unul din ereticii cei fără de Dumnezeu grăieşte fără de socoteală răstălmăciri, nu este nici unul care să răspundă împotrivă, războinic – nicăieri. Toţi se fac săraci atunci, toţi tăcuţi, toţi fugari. O, iubire de arginţi, rădăcină rea a toate relele! Cu bogăţia socotiţi să vă mântuiţi? Insă mai lesne este să între cămila prin urechea acului decât bogatul în împărăţia lui Dumnezeu. Desfătându-vă, îmbătându-vă şi îngâmfându-vă vreţi să biruiţi ereziile? Insă vai vouă, cei ce vă desfătaţi şi vă îngâmfaţi cu aur şi vă înfrumuseţaţi cu haine felurite; cum veţi arăta altora sărăcia cea bună a lui Hristos, Care pentru noi a sărăcit, Care a poruncit ucenicilor Săi să nu aibă bani la cingători?”
• “Încă din sec. IV vedem cum Biserica este erodată dinlăuntru de slăbiciuni omeneşti. Nectarie, patriarhul anterior, fusese un mare senior şi fastul clerului înalt ajunsese la concurenţă cu cel al aristocraţiei civile. Ei au fost foarte nemulţumiţi de austeritatea noului patriarh, care cerea să fie vândute obiectele de lux din Patriarhie, care refuza mesele copioase, totdeauna mânca singur şi ducea, după spusa lui Paladius, o „viaţă de ciclop”. De asemenea, multele milostenii pe care femeile bogate şi milostive le aduceau Bisericii erau deturnate spre folosul personal al clerului. De asemenea, s-a luptat cu călugării trândavi care bântuiau la acea vreme prin oraşe şi sate. A combătut cu fermitate coabitarea clerului cu femei, excepţie făcând mamele, surorile sau mătuşile. A construit spitale şi aziluri de bătrâni. A intensificat evanghelizarea satelor în Tracia şi în Siria, mai puţin pătrunse de Evanghelie. S-a luptat împotriva sectelor eretice ale novaţienilor, arienilor şi împotriva evreilor cu o vigoare uneori aspră, fapt care a scandalizat pe mulţi. S-a străduit mult să-i aducă la Ortodoxie pe goţi, care în acel veac IV aveau Biblia în limba gotică tradusă de Wulfila, pe vremea împăratului Valens. A recrutat dintre ei în cler şi le-a dat biserici. Se înţelege uşor cât de mult a stârnit împotriva lui pe cei căldicei din acea vreme, pe acei creştini care atunci, ca şi astăzi, erau experţi în a împăca poruncile lui Hristos, calea cea strâmtă, cu confortul şi trufia acestei lumi”.
• “Luptându-se cu patima lăcomiei de averi, şi-a ridicat asupra-şi zavistia nu numai de la clerici, cărora le poruncea să vieţuiască după aşezământul legii, ci şi de la stăpânitorii lumeşti. Astfel ei batjocoreau învăţătura Sfântului, iar cuvintele lui înţelepte şi bune le socoteau nebuneşte ca rele, zicând că patriarhul, în propovăduirea sa în biserică nu învaţă, ci mustră, nu sfătuieşte, ci ocărăşte, nu îndreaptă, ci huleşte pe împărat şi pe împărăteasă şi pe stăpânitori. Apoi îl socoteau neacoperitor de păcatele aproapelui“. Lucruri care se întâmpla aidoma si astazi”.
• “Sfântul Ioan, auzind aceste cuvinte de la împărăteasă, s-a mâhnit foarte şi, oftând greu, a zis către cei trimişi: „împărăteasa (a se citi Statul, care uneori se poate numi şi „democratic”) voieşte să fiu ca un mort, care nu vede nedreptăţile ce se lucrează şi nu aude glasurile celor asupriţi şi ale celor ce plâng şi suspină, şi nu face mustrări celor ce greşesc. Dar de vreme ce sînt episcop şi mie îmi este încredinţată purtarea de grijă pentru suflete, sînt dator a privi cu ochi neadormiţi asupra tuturor, a asculta cererile tuturor, a învăţa pe toţi şi a certa, iar pe cei ce nu se pocăiesc, a-i mustra. Pentru că ştiu că a nu mustra fărădelegile şi a nu certa pe cei ce fac rele este dovedită pierzare şi mă tem că dacă vom tăcea noi pentru cele ce se fac cu nedreptate, să nu se zică şi despre noi cuvântul acesta al lui Iosie: Preoţii au ascuns calea Domnului“.
• “Eu nu o mustru pe dânsa, nici nu îi fac necinste, ci singure faptele ei o mustră pe dânsa şi-i aduc mare necinste şi ruşine sufletului ei. Deci, poate să se mânie împărăteasa cum voieşte, eu nu voi înceta a grăi adevărul, pentru că mai bine este a mânia pe oameni decât pe Dumnezeu. Căci dacă aş plăcea oamenilor, apoi nu aş fi robul lui Hristos”.