Parintele Arsenie in “ATITUDINI”: “Una-i ortodox sa mori, alta-i ecumenist vandut!”
Postat de admin pe 02 Nov 2008 la 01:05 pm | Categorii: Marturisirea Bisericii, Parintele Arsenie Papacioc, Portile Iadului, Vremurile in care traim Print
“Pe Bartolomeu Anania îl spovedesc şi el este unul din cei care mai ţin adevărul şi nu o să cedeze. Mai spovedesc şi pe alţi ierarhi şi dacă nu fac ce le-am zis şi nu ţin adevărul până la capăt, o cam slăbesc cu ei… Nici pe Hristos nu l-a urmat nimeni, dar El a biruit. Aşa şi Anania a biruit“.
A aparut numarul 3 al revistei “Atitudini”, editata de Fundatia Petru-Voda si Editura Crigarux, numar dedicat sfintilor inchisorilor (si facand parte din campania “Din temnite catre sinaxare“), dar care contine si un interviu deosebit de important cu parintele Arsenie Papacioc, al carui cuvant greu si puternic este menit sa zguduie constiintele amortite ale tuturor, incepand de la arhierei si pana la ultimul mirean, sa ne smulga din lancezeala compromisurilor “diplomatice” la care ne dedulcim cu totii si din buimaceala relativizarilor adormitoare in care baltim. Pe de alta parte, totusi, trebuie sa evitam sa cadem intr-un soi de bravada, in acea inconstienta copilareasca care sa ne indemne sa ne aruncam cu capul inainte sau in trufia de a ne crede pe noi insine pregatiti de suferinta si de moarte!
Trebuie insa, in acelasi timp, sa constientizam ca, in ciuda faptului ca multi “frati mincinosi” isi ingaduie sa-si bata de joc de toate cuvintele mari si ridiculizeaza chiar posibilitatea suferintei pentru credinta, Evanghelia insasi (pe care cati o mai citim si cati o mai ascultam?!) ne cheama pe oricare dintre noi sa fim pregatiti sa suferim prigoana si chiar moarte pentru Hristos, iar vietile sfintilor martiri ai inchisorilor, pana sa ajunga in sinaxare, este mai important sa devina calauze vii pentru viata noastra. Pentru ca jertfelnicia si mucenicia sfintilor nu tin doar de o istorie pioasa si nu reclama de la noi o cinstire muzeala, inghetata, ci ne cer o insusire si o urmare in Duh si in concretul vietii noastre a pildei lor. Dar inca o data: totul cu discernamant si cu intelepciune, nu cu duh de ravna “trupeasca” infierbantata!
“Cu o moarte toti suntem datori, dar una-i ortodox sa mori, alta-i ecumenist vandut”
“- Părinte Arsenie, ni se spune în ultima vreme de către înalţi prelaţi că nu mai avem voie să folosim cuvintele eretic, papistaş şi că ar trebui să redefinim dogmele, ca să ne aliniem şi noi constituţiei Uniunii Europene, cum vi se pare lucrul acesta?
- Uite, domnule, parcă de la Uniunea Europeană ne tragem! E foarte grav cuvântul eretic, nu poate să fie rătăcire în învăţătura creştină… Şi cu ce să înlocuim cuvântul eretic? Parcă noi am făcut cuvântul acesta! L-au făcut Sfinţii Părinţi şi cine atacă problemele de dogmă cade în erezie. Iar ăştia au atacat (vezi Filioque), Crezul a fost schimbat, iar papa nu cu mult timp în urmă a declarat că singura Biserică este Biserica Catolică… O mare greşeală tactică din punctul lor de vedere… Cum să zic, dacă a schimbat Crezul şi s-a umplut tot Occidentul de infailibilitatea papală acum vrea să se reverse şi în tot Răsăritul? Eu uite ce vă spun: Biserica a dat anatemizare pe toţi care n-au respectat nişte lucruri, la toate sinoadele ecumenice. Şi peste tot a anatemizat patriarhi şi alţi oameni din Biserică şi peste tot în istoria Bisericii au fost astfel de exemple. Anatema ştiţi ce înseamnă? Despărţirea de Dumnezeu, unirea cu Satana şi intrarea în iad de pe pământ; aceasta este cea mai gravă pedeapsă pe care a dat-o Biserica – anatemizarea. Să avem o poziţie de eroi, nu de milogi.
- Care trebuie să fie atitudinea noastră de mărturisire? Cum pot fi nişte oameni simpli, care nu cunosc dogmele şi nu ştiu cum să apere adevărul, eroi?
- Nu trebuie multă teologie ca să fii erou, trebuie cu multă fermitate să spui simplu: noi nu ne facem eretici. Ce au zis Sfnţii Părinţi, acela-i adevărul pe care-l credem şi noi, căci după învăţătura catolică Sfântul Duh ar fi nepot al lui Dumnezeu – ei asta mărturisesc în Crez, de fapt – şi sărmanii oameni nu ştiu nimic, pentru că preferă să fie milogi decât eroi, care caută să afle adevărul. Noi rămânem la crezul nostru, la sfânta noastră Biserică Ortodoxă. Nu trebuie să căutăm noi mucenicia. Nici Mântuitorul nu a vrut să ia crucea, dar dacă i-a dat-o a luat-o şi n-a mai lepădat-o, dar n-a zis ca ei. Să spunem aşa: nu, domnule, eu sunt ortodox şi nu am încredere în papistaşii ăştia.
- Cum să creăm o atitudine la nivel de mase atunci când este multă dezbinare şi între noi, ortodocşii?
- Ca să creăm o unitate între noi, trebuie să ne aşezăm pe relaţie de poziţie cu veşnicia. Voi nu vă daţi seama, cercetând adâncul canoanelor, însemnările şi subînsemnările lor, cât este de grav să faci altfel decât a hotărât Biserica, prin sinoadele ecumenice. Dacă vom acţiona în conformitate cu canoanele şi învăţăturile Părinţilor, atunci vom crea şi unitate, dar aşa, dacă ascultăm mai mult de părerile organizaţiilor mondiale de azi, nu are cum fi. Dar nu se poate nici fără cruce. Şi ştii ce înseamnă cruce? Să-ţi iei ce nu-ţi convine. Şi toată frumuseţea învierii Mântuitorului, dacă n-ar fi fost crucea, nu era aşa de grozavă. Întâi e muncă şi apoi roada muncii. Deci suntem în starea de efervescenţă, adică de mărturisire. Mărturisirea noastră trebuie să constea în adevăr. Dacă îţi zice cineva: întovărăşeşte-te cu mine! Să te gândeşti mai întâi: Dar tu cine eşti? Dacă te închini ca mine ortodox, atunci sunt şi eu cu tine.
Dar catolicii au schimbat crucea… că se temeau ca nu cumva să mai fie ceva din practica ortodoxă, că asta are o semnifcaţie, crucea – toată înălţimea Tatălui, toată adâncimea Fiului şi toată lăţimea Sfântului Duh – aceasta este invocarea Sfintei Treimi. La catolici nu ştiu dacă mai fuge dracul de cruce. E limpede, asta nu este o problemă grea. Mântuitorul a zis să nu facem noi schimbări de dogme cum ne vine nouă pe chelie, că oricine ne-ar porunci, înger de sus de ar fi şi dacă ne învaţă altfel decât ne învaţă Evanghelia şi Sfintii Părinţi, nu avem dreptul să ascultăm, cădem anatemei. Nu este o întrebare grea dar este auzită greu. Ce teolog poate să-ţi spună să faci crucea altfel, să asculţi de cutare, şi nu de Crezul fixat la sinoadele ecumenice? S-au gândit ei la 1054 să schimbe hoţeşte Crezul! Păi ei au fost daţi anatemei şi rămân aşa până când revin la aceste adevăruri. Adevărul trebuie apărat, argumentul suprem este acesta: cu o moarte toţi suntem datori, dar una-i ortodox să mori, alta-i ecumenist vândut.
- Cum vedeţi situaţia actuală în care Sinodul BOR a trecut cu vederea aşade uşor problema împărtăşirii mitropolitului Nicolae Corneanu la greco-catolici şi numai singur Î.P.S. Bartolomeu Anania a opus rezistenţă şinici un alt ierarh nu l-a urmat?
- Nici pe Hristos nu l-a urmat nimeni, dar El a biruit. Aşa şi Anania a biruit. Adică ne-au minţit o dată cu greco-catolicii la anul 1700 şi aşa vor şi acum. Ăsta-i dracul, acesta-i viermele care roade Ortodoxia. Lor nu le convine să se ştie adevărul, pentru că adevărul, mai ales în problema de credinţă, te roade şi te macină. Şi cei mai mari duşmani ai catolicismului, tot între catolici sunt. Pentru că sunt oameni care văd adevărul. Dar la Roma credeţi că e numai catolicism? Acolo e şi masonerie, acesta e de fapt fundalul, ţine Biserica în frunte ca să poată cuceri şi ademeni pe mulţi.
- Ce ascultare trebuie să facem noi faţă de episcopii compromişi?
- Dragii mei, în ierarhia bisericească credinţa e cea mai înaltă. Nu împăratul sau patriarhul este cel mai mare, ci adevărul prezentat smerit. Smerenia este cea mai mare. Şi s-a făcut scandal prin sinoade şi adevărul a ieşit lămurit. Deci mai trebuie şi un pic de scandal, ca să existe o rezistenţă creştină.
- Dar întotdeauna era în sinod câte un sfânt care să povăţuiască poporul credincios şi oamenii se luau după el…
- Nu trebuie să căutăm care este sfânt şi care nu, asta Dumnezeu o ştie. Nu vă păcăliţi, adevărul este numai unul. Ne-a dat Dumnezeu lingură nu ca să o ducem la urechi. Am primit un telefon de la cineva care îmi spunea că a căzut din pat şi mă întreba ce să facă. Şi eu i-am zis: Domnule, ai numai două variante, ori rămâi sub pat, ori te sui în pat. Şi pisica, care era aflată sub pat, a zis: Nu, domnule, eu am drept de moştenire, eu aici nu-l primesc. Să se suie în pat, pentru că în pat este născut, nu-l dă nimeni jos. Dar în pat nu poate să stea, adică adevărul. Şi atunci dracul vine şi-ţi spune: uite vino la noi, te asigur că nu te mai deranjează nimeni pe veci. Nu este lucru mic în viaţă răul cel mai mic. Adevărul trebuie apărat în întregimea lui. Să acceptaţi să muriţi. Dacă nu accepţi lucrul acesta, te păcăleşte uşor. Nu vă păcăliţi. Eu n-aş vrea să fim în foc, dar dacă până la urmă ne bagă, nu suntem noi vinovaţi. Mai bine să arzi în foc decât să zici ca duşmanul. Frumuseţea întâlnirii noastre nu mai există.
- E nevoie de diplomaţie în Biserică?
- Ce diplomaţie!? E nevoie de ţigănie, mai degrabă, de târg. Adevărul e unul. Şi dacă unul singur ţine adevărul, acolo e Biserica. Nu e numai o fracţiune [factiune] din Biserică, e toată Biserica. Aveţi ocazia să fiţi acel unul. Pe Bartolomeu Anania îl spovedesc şi el este unul din cei care mai ţin adevărul şi nu o să cedeze. Mai spovedesc şi pe alţi ierarhi şi dacă nu fac ce le-am zis şi nu ţin adevărul până la capăt, o cam slăbesc cu ei. Dar eu nu sunt decât un mic preoţaş care vrea să moară în culcuşul acesta creştin. Nu vă jucaţi cu adevărul. Că avem impresia că murim, dar nu murim. Nu vă temeţi, tată. Dar să ştiţi că nu poţi să aperi adevărul dacă nu te-ai îmbrăcat în haina morţii întâi. Acum sunt semne de sfârşit de veac şi dracul vrea să schimbe adevărul. Şi mi se pare mie că sunt mai mulţi mireni decât călugări care îmbracă haina morţii. Şi haina morţii înseamnă să mori pentru adevăr. În momentul când aperi adevărul deja eşti pe tine cu haina morţii. Mântuitorul n-a cedat cu nici un chip şi nu o să ajungem la marea cinste în care a fost El, de L-au jupuit, de L-au băut, de L-au umilit; vă daţi seama, dracul prinsese momentul. Cine a biruit: cel care a fost lovit sau cei care loveau?
Apostolul Pavel, această grozavă figură, spune că dacă înger de sus vă va învăţa altceva, anatema să fie. Bine, că unii vor să fie ortodocşi şi să mai stea şi la o cafea sau la masă cu ereticii. Exact ca greco-catolicii – închinaţi-vă ca voi, dar să ţineţi administraţia de noi. Şi aşa greco-catolicii au fost foarte catolicizaţi. Acesta e sistemul – ca să te amorţească, să nu mai vezi, pentru că neadevărul în care ei trăiesc îi mustră pe dedesubt. Voi nu vă daţi seama ce durere ai când eşti un om vândut. Încă o dată vă spun: adevărul poate fi la unul singur, şi să fii fericit că eşti singur, căci cu atât mai puternic vei fi. Pentru că de acum urmează să mă ajute Hristos, eu am făcut tot ce mi-a stat în putinţă, de acum Hristos va birui întru mine“.
Alte articole deosebit de interesante din cuprinsul revistei:
- Monahul Filotheu – inapoi la Hristos si sfintii tai;
- Cuvant al IPS Bartolomeu Anania;
- Despre ispitirile acestui veac – cuvant al PS Seraphim, episcop de Otawa;
- Vizita parintelui Justin Parvu la Manastirea Aiud;
- Cand oasele vorbesc – minuni ale sfintilor martiri din Aiud;
- Interviu cu parintele Justin Parvu: Aiudul – jertfa si sfintire;
- Marturii despre parintele Ilie Lacatusu si despre parintele Ioan Negrutiu;
- Femei martire – interviu cu monahia Pangratia;
- Acatistul Noului Mucenic Valeriu Gafencu;
- O cutremuratoare convertire: imbratisand pe Sfantul Pavel;
- Danion Vasile despre curajul marturisirii jertfelnice;
- Epistole – Sfantul Isidor Pelusiotul


Sfantul Nicolae Velimirovici despre cultura europeana ca o cultura a apostaziei
Sfantul Nicolae Velimirovici: CUGETARI DUREROASE ASUPRA CADERII UNUI POPOR ORTODOX
"Daca între apostoli a fost vânzare, te mai miri daca între episcopi este ura de frati?"
Marturia Parintelui Calciu despre IPS Bartolomeu Anania
CINE SI DE CE PLANUIESTE STABILIREA UNEI DATE COMUNE A PASTILOR?
Virgil Maxim despre binecuvantarea suferintei si lupta neincetata cu ispitele
Virgil Maxim: ganduri despre povara reeducarii – marturisirea pacatelor
IMNURI VII PENTRU CRUCEA PURTATA
CU OCHII TINTA LA IISUS, PRIN MIJLOCUL MORTII
TINE-TE DE DUMNEZEU si LUPTA!
SF.IOAN SCARARUL DESPRE FRICA SI SLAVA DESARTA
SF.IOAN SCARARUL DESPRE MULTA VORBIRE SI NESIMTIRE
SA INVATAM POCAINTA DE LA SFANTUL IOAN SCARARUL
INTRE DUMNEZEU SI PARINTII DUPA TRUP
SENSUL CEL MAI ADANC AL VIETII
PIROANE PENTRU RASTIGNIREA DE SINE – cuvant in cinstea Sfantului Alexie, omul lui Dumnezeu
"ORICINE E INDURERAT SI PLANGE, HRISTOS PLANGE CU EL"
SA NE AMINTIM CA ADEVARATUL CRESTINISM INSEAMNA LUPTA
“Nu trebuie sa asteptam nimic altceva decat sa fim rastigniti!”
SE POATE DRAGOSTE MAI MARE CA ACEASTA? DAR SE POATE SI NEPASARE MAI SALBATICA?
CE VREMURI TRAIM SI CUM SA LE INFRUNTAM? – Parintele Rafail ne raspunde
Ce sa facem atunci cand ne simtim incercati la maximum?
NU E PACAT CARE SA TINA PIEPT POCAINTEI. PENTRU CE SA INTARZIEM?
CANONUL CEL MARE AL SF. ANDREI CRITEANUL SI INTRAREA IN DUHUL POSTULUI MARE
“…. NUMAI CU POST SI CU RUGACIUNE”
"STILUL DE VIATA" AL POSTULUI
LITURGHIA DARURILOR MAI INAINTE SFINTITE. SENSURILE SFINTEI IMPARTASANII
APUSUL LIBERTATII pe viu. De ce nu credem, de ce nu vrem sa stim?
DESPRE EPOCA LUI ANTIHRIST, DESPRE ILIE SI ENOH - sinteza invataturii Bisericii
A doua viziune a Staretului Antonie. Tabloul a ceea ce traim
"Va veni vremea cand vom vrea sa mancam si nu ni se va da. De aceea, daca am mancat, sa multumim lui Dumnezeu..."
Nu este deloc bine sa ne despartim de Biserica!
"Domnul nu-i va parasi pe cei credinciosi Lui si-i va hrani in vremea foamei..."
CUM NE VOM MANTUI NOI?
ACUM NU MAI E TIMP DE ZIDIRI, DE CUPOLE SI DE ILUZII...
Sf. Luca al Crimeei: CURAJ, CURAJ, IUBITUL MEU COPIL!
CONSPIRATIA… IMPOTRIVA “TEORIEI” CONSPIRATIEI. Cui ii este frica de istorie si scepticism?
PE FATA SI OFICIAL: Primul presedintele UE este membru al clubului BILDERBERG si declara ca tinta este GUVERNUL MONDIAL









Descarca







[...] Citeste articolul complet [...]
[...] din editorialul parintelui Filotheu pentru revista Atitudini, nr. 3/2008; articolul il gasiti reprodus integral la Victor [...]
[...] (Extras din interviul aparut in revista Atitudini, nr. 3/2008) [...]
[...] Parintele Arsenie in “ATITUDINI”: “Una-i ortodox sa mori, alta-i ecumenist vandut!” [...]
REVISTA POATE FI PROCURATA DIN BUCURESTI DE LA:
Depozitul de carte Supergraph
str. Ion Minulescu nr. 36,
031216, sector 3
tel: 021-320.61.19
fax: 021-319.10.84
precum si de la Manastirea Antim, Schitul Darvari, Libraria Vasiliada.
Pentru comenzi online: http://www.librariasophia.ro/cartea-carte/2886-atitudini—revista-de-gandire-si-atitudine-romaneasca—nr.-3/2008-.html
apropo de “diplomatia” de care vb cineva intr-un comentariu la un al t articol de azi! ” Ce diplomaţie!? E nevoie de ţigănie, mai degrabă, de târg”
stie cineva unde pot gasi revista online,sau macar siteu’ revistei?
Nu o gasesti online. O poti comanda de aici: http://www.librariasophia.ro/cartea-carte/3102-atitudini—revista-de-gandire-si-atitudine-romaneasca—nr.-4/2009-.html
[...] Parintele Arsenie in “ATITUDINI”: “Una-i ortodox sa mori, alta-i ecumenist vandut!” [...]
[...] Parintele Arsenie in “ATITUDINI”: “Una-i ortodox sa mori, alta-i ecumenist vandut!” [...]
[...] revista “Atitudini”, nr. [...]
[...] “Parintele Arsenie Papacioc- “Una-i ortodox sa mori, alta-i ecumenist vandut!” [...]