Război întru Cuvânt

Parintele Adrian: CINE BRAVEAZA GRESESTE!

Postat de admin pe 27 Oct 2008 la 01:21 pm | Categorii: Nevoia de discernamant, Parintele Adrian Fageteanu, Portile Iadului, Profetii si marturii pentru vremurile de pe urma Print

8 Raspunsuri to “Parintele Adrian: CINE BRAVEAZA GRESESTE!”

1. pe 02 Nov 2008 la 1:06 pm # Război întru Cuvânt » PARINTELE ARSENIE IN “ATITUDINI”: “Una-i ortodox sa mori, alta-i ecumenist vandut!”
   
   

   [...] dedulcim cu totii si din buimaceala relativizarilor adormitoare in care baltim. Pe de o parte insa trebuie sa evitam sa cadem intr-un soi de bravada, in acea inconstienta copilareasca care sa ne inde… sau in trufia de a ne crede pe noi insine pregatiti de suferinta si de moarte! Trebuie insa, in [...]

2. pe 16 Nov 2008 la 1:07 pm # Război întru Cuvânt » Batranul cu 7 vieti: Parintele Adrian Fageteanu implineste azi 96 de ani!
   
   

   [...] Nu, cel mai simplu este să nu bravezi. Să nu faci ca Petru: „dacă toţi Te vor părăsi, eu nu“. Prima dată a sporit numărul [...]

3. pe 23 Feb 2009 la 1:51 pm # Razboi întru Cuvânt » Cum se legitimeaza noua ordine (Noutati 22-23 februarie 2009)
   
   

   [...] Cuviosul Selafiil, parintele Dionisie Ignat de la Colciu, parintele Cleopa, parintele Rafail Noica, parintele Adrian Fageteanu, parintele Proclu si atatia altii. Puteti trage concluzia singuri caror interese slujesc [...]

4. pe 14 May 2009 la 12:05 pm # Război întru Cuvânt » SF. PAHOMIE CEL MARE - pilda si pentru noi
   
   

   [...] “Un frate oarecare dorea să se facă mucenic pentru Hristos, dar în acea vreme era pace în Biserica Lui şi în împărăţia dreptcredinciosului împărat Constantin cel Mare. Deci, fratele acela ruga pe Sfîntul Pahomie, zicînd: “Roagă-te lui Dumnezeu pentru mine, părinte, ca să mă fac mucenic!“ Iar sfîntul îl învăţa să nu primească în inimă un gînd ca acela, ca să dorească mucenicia, şi zicea: “Frate, rabdă cu vitejie nevoinţa monahicească şi poartă ostenelile monahiceşti fără de cîrtire întru ascultări şi te sîrguieşte ca prin viaţă fără de prihană să placi lui Hristos şi astfel vei avea împărtăşire cu sfinţii mucenici în cer!” El însă, în toate zilele, supăra pe sfîntul, dorind să pătimească pentru Hristos şi ruga pe cuviosul să se roage lui Hristos pentru el, ca să-l învrednicească cununii muceniceşti. Sfîntul Pahomie, vrînd ca să se izbăvească de o supărare ca aceea care i se făcea de el, i-a zis: “Mă voi ruga pentru tine, ca să-ţi fie ţie precum voieşti; dar să te păzeşti, ca nu în vremea muceniciei, în loc de mărturisirea numelui lui Iisus Hristos, să te lepezi de El, căci cu adevărat te amăgeşti cu gîndul, singur vrînd de voie să te arunci în ispită, cînd singur Domnul ne învaţă să ne rugăm, ca să nu cădem în ispită“. S-a întîmplat că, după doi ani, Cuviosul Pahomie a trimis cîţiva fraţi la un sat al lor, să adune papură pentru facerea rogojinilor mănăstireşti, fiindcă acolo creştea multă papură. Satul acela era aproape de nişte barbari care se numeau vlemizi. Deci, pe cînd fraţii adunau papură în acea insulă, Cuviosul Pahomie, chemînd pe fratele acela, care dorea mucenicia, i-a poruncit să meargă să cerceteze pe fraţii cei ce se osteneau cu strîngerea papurei şi să le ducă hrană. Deci, trimiţîndu-l, i-a zis cuvîntul Apostolului: “Iată, acum este vreme bineprimită, acum este ziua mîntuirii! Întru nimic să nu te pleci la vreo sminteală, pentru ca slujba să fie fără prihană“. Încărcînd el un asin cu mîncări, s-a dus la fraţi. Dar cînd s-a apropiat de pustie se pogorau barbarii din munte ca să ia apă. Atunci barbarii, prinzîndu-l, l-au legat şi l-au suit în munte la ceilalţi barbari împreună cu asinul. Iar aceia, văzînd pe monah, au început a-l batjocori, zicîndu-i: “Monahule, vino de te închină zeilor noştri”. Şi, înjunghiind dobitoace, aduceau jertfă idolilor lor. Deci, aducîndu-l pe monahul acela, îl sileau ca să jertfească împreună cu ei. Dar el, nevoind să aducă jertfele cele spurcate idolilor, barbarii s-au mîniat şi, înconjurîndu-l cu săbiile scoase, voiau îndată să-l taie în bucăţi. El, văzînd săbiile trase deasupra capului său şi înţelegînd mînia cea cumplită a barbarilor, s-a temut mult şi, alergînd de frică, a căzut la idoli, s-a închinat lor şi le-a adus jertfă, apoi a băut şi a mîncat din cele jertfite idolilor. Astfel, temîndu-se de moartea cea trupească, şi-a vătămat sufletul său cel fără de moarte, lepădîndu-se de Hristos. După săvîrşirea unui păcat greu ca acela, barbarii l-au dezlegat din legături pe monahul acela şi, fiind eliberat de ei, s-a dus într-ale sale. Iar el, pogorîndu-se din munte, şi-a venit în simţire, cunoscîndu-şi păcatul, şi-a rupt hainele şi bătîndu-şi faţa, s-a întors la mănăstire. Cuviosul Pahomie, cunoscînd cu duhul cele întîmplate acelui frate, a ieşit foarte mîhnit întru întîmpinarea lui. Iar acela, văzînd pe părintele Pahomie, a căzut înaintea lui cu faţa la pămînt, tînguindu-se şi strigînd: “Am greşit lui Dumnezeu şi ţie, părinte, căci n-am ascultat sfatul tău cel bun şi învăţătura cea de folos, ca să nu doresc mucenicia; căci, de te-aş fi ascultat pe tine, n-aş fi pătimit unele ca acestea!” Iar marele părinte i-a zis: “O, ticălosule, singur te-ai lipsit de un bine atît de mare, căci cu adevărat zăcea înaintea ta cununa mucenicească, iar tu ai călcat-o pe ea. Gata îţi era împărtăşirea cu sfinţii mucenici; iar tu te-ai smuls din ceata lor cea sfîntă. Stăpînul Hristos venise la tine cu sfinţii îngeri, vrînd să-ţi pună diadema pe capul tău; iar tu te-ai lepădat de El, iubind mai mult vremea cea scurtă a acestei ticăloase vieţi, decît pe Dumnezeu. Te-ai temut de moarte, pe care o vei suferi şi, nevrînd, ai pierdut viaţa cea veşnică depărtîndu-te de Dumnezeu. Unde sînt cuvintele tale, pe care le grăiai întotdeauna? “Doresc ca să fiu mucenic pentru Hristos!…” Şi mă supărai, ca să mă rog pentru tine, să te învredniceşti de mucenicie. Deci, aceasta îţi era vremea cea bineprimită, ca într-un ceas să mori pentru numele lui Iisus Hristos şi să cîştigi cununa cea mucenicească; dar tu în loc de mărturisirea numelui lui Iisus Hristos, te-ai lepădat de El. Au nu ţi-am spus eu mai înainte toate acestea? Au nu te-am sfătuit să încetezi cu gîndul acesta?” Iar fratele acela a zis: “Părinte, am greşit întru toate şi nu pot căuta în faţa ta, nici să-mi ridic ochii spre cer! Am pierit, părinte, şi nu este în mine nădejde de mîntuire şi nu ştiu ce să fac; căci nu m-am aşteptat să mi se întîmple unele ca acestea!” Acestea grăindu-le el cu plîngere şi cu tînguire, marele stareţ i-a zis: “Ticălosule, tu pînă la sfîrşit te-ai înstrăinat de Dumnezeu; dar Domnul este bun şi fără de răutate şi nu Se mînie pînă la sfîrşit, căci este voitorul milei şi poate ca, păcatele noastre, să le afunde în adîncul milostivirii Sale, ca o piatră de apă în mare; de vreme ce, pe cît este depărtat cerul de pămînt, pe atît depărtează de la noi fărădelegile noastre. Pentru că nu voieşte şi nu doreşte moartea păcătosului, ci pocăinţa lui; deci, cel ce a căzut, să nu petreacă întru cădere, ci să se scoale; iar cel ce s-a întors spre El, să nu se depărteze, ci degrabă să se întoarcă iarăşi la El. Aşadar, nu te deznădăjdui, căci este şi pentru tine nădejde de mîntuire; de vreme ce pomul cel tăiat, iarăşi va odrăsli din rădăcină. De voieşti să mă asculţi pe mine, vei cîştiga iertare de la Domnul”. Iar el, plîngînd, zicea: “O, părinte, de acum te voi asculta întru toate!” Cuviosul i-a poruncit să se închidă într-o chilie singuratică şi pînă la moarte să nu vorbească cu nimeni, decît numai cu părintele cel duhovnicesc. Numai a doua zi să mănînce puţină pîine cu sare şi cu apă, să facă două rogojini pe zi, să se roage şi să privegheze pe cît va putea şi din plîngere să nu înceteze niciodată. Şi a făcut toate acestea fratele acela cu bucurie, vieţuind în pocăinţă zece ani, şi a trecut către Domnul”. (a se vedea si: Lepădarea lui Petru sau De ce cade omul?, CINE BRAVEAZA GRESESTE!) [...]

5. pe 15 May 2009 la 1:36 pm # Sfântul Pahomie cel Mare « Vremurile de pe urmă
   
   

   [...] (a se vedea si: Lepădarea lui Petru sau De ce cade omul?, CINE BRAVEAZA GRESESTE!) [...]

6. pe 02 Aug 2009 la 2:00 am # Război întru Cuvânt » OMUL INTRE INMULTIREA PAINILOR SI A PESTILOR SI IMPUTINAREA CREDINTEI
   
   

   [...] este greu sa renuntam la bravada, la semetie, la reveriile unui eroism juvenil si utopic si sa ascultam de chemarea Duhului, sau sa [...]

7. pe 09 Feb 2010 la 4:19 pm # Război întru Cuvânt » PILDA SFANTULUI MUCENIC NICHIFOR (9 februarie) – sa ne reamintim duhul adevaratei marturisiri si care trebuie sa ne fie cautarea primordiala
   
   

   [...] (a se vedea si: Lepădarea lui Petru sau De ce cade omul?, CINE BRAVEAZA GRESESTE!) [...]

8. pe 24 Feb 2010 la 4:35 pm # Părintele Adrian Făgețeanu « Mărturisire creștin-ortodoxă
   
   

   [...] Nu, cel mai simplu este să nu bravezi. Să nu faci ca Petru: „dacă toţi Te vor părăsi, eu nu“. Prima dată a sporit numărul [...]