PREDANIA ORTODOXA

6-10-2008 Sublinieri

fathers-7-councils.jpg

Suntem familiarizaţi cu învăţăturile de bază ale creştinismului şi asta ni se pare că este de ajuns pentru viaţa noastră. Ceea ce ştim însă, este doar o teorie cu valoare de principii generale. Vieţuirea creştină presupune însă trecerea de la acestea la modul concret în care ne putem îmbunătăţi viaţa pentru a ne apropia de Dumnezeu. Ca să realizăm aceasta avem de urmat o adevărată ştiinţă dezvoltată de Părinţii ortodoxiei, atât cei din vechime, cât şi cei din timpurile mai apropiate de noi. Învăţătura ortodoxă, în ansamblul ei, nu este decât un manual de bună întrebuinţare a vieţii, de creare a condiţiilor întâlnirii cu Hristos. Căci toată învăţătura ortodoxă, în toată diversitatea ei, este convergentă şi îndreptată către crearea deprinderilor unei vieţi virtuoase, o viaţă în care să-i facem loc lui Dumnezeu în inima noastră. Cu toate că s-au scris, de-a lungul a două mii de ani, multe pagini de inspiraţie ortodoxă, nu este nimic livresc sau artificial în ele. Ci toate sunt o verificată cale de atingere a scopului vieţii creştine.

Credinţa este, desigur, obligatorie pentru înaintarea pe cale, dar ea singură nu poate aduce mântuirea. Trebuie să ştim, în aceeaşi măsură, şi modul în care să ne luptăm cu patimile şi să ne apropiem virtuţile. Este nevoie aşadar de „cunoştinţa precisă a legilor sufletului şi a piedicilor care îi stau de-a curmezişul şi-i slăbesc încet încet avântul.” (Stăniloae) Credinţa este ca o proprietate generală a sufletului. Cum necum, omul crede în ceva, dacă nu în Dumnezeul cel viu, atunci în idolii minţii sale sau ai societăţii din care face parte. Astfel că nu doar credinţa singură ne mântuieşte, ci credinţa dreptslăvitoare însoţită de fapta adecvată.

Iar de modul cum ne putem îngriji de sufletul nostru aflăm din predania Sfinţilor Părinţi, mai vechi sau mai noi. Nu o învăţătură generală, ci una specifică, având propriile ei particularităţi, adevărată între mai multe doctrine care coexistă pe piaţa ideilor. Diverse tradiţii religios-culturale expun diverse metode de mântuire, fiecare dintre ele încercând să ne îmbie cu ceva, să ne atragă către propunerea lor. Iar bazarul contemporan, în care sunt amestecate toate aceste metode, tehnici, doctrine aproape că nu te lasă întrevezi adevărul. Trebuie să alegem învăţătura ortodoxă dintre cele expuse cu largheţe pe tarabele cu idei şi ideologii contemporane şi pe aceasta să o urmăm pentru că doar ea ne situează întru adevăr.

Ştiinţa sufletului, pe care ne-au lăsat-o Părinţii, e lucrul cel mai de preţ pe care îl avem între toate învăţăturile lumii, şi pe aceasta trebuie să o urmăm. Dacă vrem să pătrundem sensul învăţăturii creştine nu avem decât recursul la Sfinţii Părinţi, atât cei care ţin de perioada patristică, cât şi cei mai noi, cuprinşi de acelaşi duh al ortodoxiei dreptmăritoare. Ceea ce avem de făcut, şi aici este modul nostru de a fi creatori, este să aducem în prezent scrierile Părinţilor, aplicându-le cu inteligenţă şi dreaptă socotinţă la situaţia de acum, la ispitele timpului nostru. Există un mod academic de a trata aceste opere, luând în considerare aspectele istorice, ideatice, filologice, situarea autorilor citaţi în contextul epocii lor şi influenţa asupra viitorului, contribuţia lor la dezvoltarea ideatică a creştinismului. Desigur, acest mod este necesar, în lipsa lui totul s-ar reduce la un lăutărism păgubos, dar el trebuie să stea la baza, să furnizeze materialul pentru interpretarea propriu-zis duhovnicească. Iar aceasta din urmă devine călăuză a vieţii noastre de zi cu zi.

Nu poate nimeni, în evul nostru, să spună că n-a putut să se împărtăşească de valorile creştine, pentru că nu le-ar fi găsit nicăieri. E drept că în jurul nostru abundă subcultura, tot felul de ezoterisme orientale, că suntem copleşiţi de tot felul de porcării prezentate ca acte de cultură. Dar nu lipsesc nici scrierile creştine autentice, şi nici persoanele duhovniceşti care întrupează învăţătura cea dreaptă. Avem o bogăţie a lor, cel puţin ca prezenţă în biblioteci şi în librării, ca niciodată în trecut. Aşa că depinde doar de voinţa noastră să nu ne lăsăm copleşiţi de societatea de consum, să-i cedăm ei gândirea, simţirea şi însăşi fiinţa noastră. Cu greutate poate spune cineva că nu găseşte vreo carte a patrimoniului creştin sau vreun duhovnic cu viaţă sfântă pe care să-l vadă şi să-l asculte, dacă se străduieşte câtuşi de puţin să le obţină.

Se pune însă intrebarea cum ar trebui prezentată credinţa ortodoxă, ca să poată convinge de adevărul său pe cei ce binevoiesc să o asculte. „În cuvântări orice asprime să lipsească. Pentru că sfiala şi neprihănirea ştiu să înfrumuseţeze pe oamenii cu judecată mai mult ca pe fecioare, căci mintea iubitoare de Dumnezeu este o lumină care învăluie sufletul cum învăluie soarele trupul.” (Sfântul Antonie cel Mare) Cerinţele Sfântului Antonie depăşeşc putinţele mele de exprimare. Sper însă ca Harul lui Dumnezeu să îi însoţească pe cei ce le vor citi astfel ca măcar câţiva dintre ei să se îndrepte spre credinţa cea adevărată.

Majoritatea celor din lume nu mai recunosc adevărul credinţei ortodoxe. Nu înseamnă că ar avea ceva împotriva ei (sunt unii care au, dar aceştia sunt o minoritate), ci că pur şi simplu nu mai găsesc loc în vieţile lor ca să se ocupe de credinţă. Astfel de oameni nu sunt răi, nu trebuie să atragă ura cuiva. Ei sunt, mai degrabă, victimele unui stil de viaţă din care noţiunea de Dumnezeu a fost exclusă. Atât comunismul declarat ateu cât şi cât şi capitalismul cu multele lui ispite ale consumismului, au contribuit la o asemenea stare de spirit. Modernitatea însăşi, la nivelul spaţiului european cel puţin este o epocă a ieşirii din religie. Nu că aceasta ar disparea cu desăvârşire, ci că ea nu mai are rolul diriguitor pe care îl avea în epocile tradiţionale. Nu avem acum decât să constatăm o atare stare de spirit şi să încercăm o cât de mică reparare a ei. E posibil asta? Da, căci nevoia de Dumnezeu e pusă în sufletul nostru. Până atunci însă, cei lipsiţi de „preocuparea” credinţei nu trebuie condamnaţi, urâţi, judecaţi, dispreţuiţi, ci ei trebuie, în cel mai bun caz, priviţi cu compasiune.

Mai există, de asemenea un pericol pe care recursul permanent la tradiţia autentică îl poate elimina: să faci din religie o ideologie numai bună să îţi servească scopurile politice. Într-o asemenea ispită pot cădea toţi politicienii în campanie, dacă li se pare că mimarea credinţei le-ar aduce un plus de popularitate. În mod propriu însă, o apropiere între creştinism şi ideologia politică se poate face prin orientările conservatoare. Ele, vrând să păstreze modul autentic de vieţuire, existent în epoci trecute, pot reînvia, pot acorda un loc de cinste credinţei, în contrast cu demonetizarea ei în postomdernitatea înconjurătoare. Lucrurile pot să pară în regulă, dacă nu cumva cei ce propun o orientare conservatoare nu sunt mai întâi politicieni şi apoi credincioşi. Căci, punând programul politic, social şi cultural înaintea credinţei nu fac decât să îl aservească acestui scop. Credinţa devenind un simplu mijloc de edificare a unui proiect politic, e redusă la un statut inferior.

Cine îşi închipuie că învăţătura ortodoxă este un soi de discurs bucolic, sfătos, plin de sfaturi morale, pe înţelesul tuturor, în care cădem cu toţii de acord, nu are habar de ceea ce înseamnă ortodoxia. Aceasta este luptă susţinută, polemică, război cu lumea şi cu apucăturile ei. Ortodoxia este, dacă vreţi, invitaţie la mucenicie, sau măcar, căci trăim încă în vremuri paşnice, punere în răspăr cu rosturile lumii, riscul inerent al marginalizării. Creştinul ortodox practicant este ca un om de pe altă lume, el chiar a simţit aroma unei alte lumi, pe care încearcă să o aducă în îmbâcseala din realitatea noastră cotidiană. Dumnezeu ni se arată prin sfinţi. Să-i permitem, aşadar, să ne grăiască Cuvântul Său.

Paul Curcă

 dome.jpg


Categorii

Meditatii duhovnicesti

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

5 Commentarii la “PREDANIA ORTODOXA

  1. Mda…
    Modernitatea asta, trage cu tavalugul indiferenta religioasa prin aruncarea pe piata de substitute care mai de care pentru adormire, amortire, prostire…tot progresul zilelor noastre este de fapt un regres, confortul nesperat pentru trup si distractii te fac lipit pamantului si doritor numai catre acesta, uitandu-se vremelnicia tuturor si menirea de a deveni altceva pentru a fii cetatean altei patrii, in vesnicie! E-adevarat! Dumnezeu a lasat la picioarele omului ca totul sa-i fie de folos si sa-l asculte; Adam a fost cel ce, in gradina Edenului a pus nume tuturor vietatilor; ce ma mira pe mine este ca, nimeni nu-si pune problema cum de exista atatea si atatea animale, plante, flori, pasari, pesti…toata frumusetea asta lasata pentru a ne indulcii in lumea asta si a ne extrage puterea fizica si spirituala contempland maretia fara de sfarsit a lui Dumnezeu ‘minunate-s lucrurile Tale, toate cu intelepciune le-ai facut’; macar asta sa miste ‘ceva’ in inimile si mintile celor care se indulcesc de tot ce este pe pamantul asta! In schimb, se sare calul! Bucuria cu masura si neintristarea atunci cand nu le mai ai, nu sa tii la ele ca la ochii din cap! Sunt: e bine, nu mai sunt: iarasi bine! Si ele nu mai sunt, la un moment dat fiindu-ti luate pentru ca uiti ca ‘ale Tale dintru ale Tale, tie-ti aducem de toate’ nu se aplica si aproapelui aflat in nevoie ori animalelor care se inconvoaie sub greutatea poverii muncind pentru tine! Si nu numai ca s-a sarit calul, s-a dat iama de-a dreptul in creatia lui Dumnezeu! Se distrug paduri, dispar specii de pe fata pamantului, aerul e viciat, apa infestata…si, om intreg la cap sa nu te doara ceea ce vezi in jur! Asta o fac cei ce, vor totul in lumea asta calcand peste cadavre (de oameni si/sau de animale) distrugand natura lasata cu scopul bunei chivernisiri, nu ca sa vandalizezi, sa ucizi, sa strici! O trebui sa avem mila pentru cei nestiutori in ale credintei sau nepreocupati de aceasta dar…omul fara Dumnezeu este mai rau ca dobitoacele fara de minte! Si alea reactioneaza numai in sensul in care au aduse la viata dupa legi nescrise! Omul, fiinta extraordinara prin alcatuirea sa minunata fiind chemat spre indumnezeire, atunci cand uita sau neaga cu buna stiinta legile si omenesti si dumnezeiesti se face mai rau ca diavolul care, doar iti pune in minte sa pacatuiesti iar nu in practica! Nu-i dispretuiesc pe acestia, dar ma infior fiindca de dracu’mai scapi facandu-ti cruce, de omul cel rau, ioc!

  2. Potrivite cuvinte pentru framantarile mele actuale…
    Lumea in care traim creeaza o realitate diferita de ceea ce ar trebui sa fie viata cu Dumnezeu! Multe lucruri par inofensive, dar totul din jurul nostru ne influenteaza, de fapt, spre Bine sau spre rau. Cu siguranta, asa fost mereu, dar parca acum, alaturi de razboiul personal pe care il are fiecare cu patimile si pacatele sale, se mai adauga si lumea asta care ne bombardeaza cu tooot felul de informatii, ca nu ne mai gasim linistea atat de necesara pentru a asculta glasul Domnului.
    cel putin asta simt acum…

    Domnul sa ne dea tuturor putere ca, participand la viata Bisericii, sa stam treji, veghetori, intariti prin Sfanta Spovedanie si Sfanta Impartasanie sa ne vedem adevarata stare si sa discernem Binele de rau.

    Doamne, ajuta!

  3. “DUMNEZEU NI SE ARATA PRIN SFINTI”,ASA ESTE!Eu asa vreau sa cred ca mi s-a intamplat si mie.Crestinul ortodox practicant…omul a fost creat de Dumnezeu,dupa cum stim cu totii.Deci este o entitate a binelui.Esenta lui este divina.Dar prea putin traim cu acest lucru in realitatea noastra,in mintea noastra,in permanenta noastra…Pecetea inspiratiei divine ar fi minunat sa fie in tot ce facem.De cand ne trezim ,mancam, lucram…sa ma iertati cei ce traiti desigur asa, stiu ca exista ,am cunoscut si nu numai o data oamneni ca sfintii,nu la acestia ma refer.Ma uit un pic in jurul meu si cred ca firescul acesta dumnezeiesc nu se prea simte.Daca vine un necaz poate…Daca am trai fiecare monent cu Dumnezeu in minte si se subintelege in suflet…asa vad eu pe crestinul ortodox,printr-un trai cu gandul la Domnul de cand se scoala si pana se culca,plus cele pe care le stim cu totii.Si asta cu dragoste, nu ca asa trebuie,cu dulceata iubirii lui Dumnezeu in noi si in jurul nostru.Acesta esta de fapt apararea noastra in lumea in care ne zbatem.

  4. Pingback: Paul Curca: Predania Ortodoxa « Invitaţie la Ortodoxie
  5. Pingback: Paul Curcă: Predania Ortodoxă « CUVÂNT ORTODOX
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate