Pr. Dumitru Staniloae: COMPASIUNE SI IERTARE

5-10-2008 Sublinieri

pr-staniloae.jpg

Astazi se implinesc 14 ani de la mutarea la Domnul a Parintelui Dumitru Staniloae. Intru pomenirea sa, publicam, cu sprijinul unor colaboratori, un capitol dintr-o carte minunata, dar prea putin cunoscuta, “Pr. M. Costa de Beauregard si Pr. Dumitru Staniloae. Mica dogmatica vorbita. Dialoguri la Cernica“, tradusa dupa originalul francez cu titlul mult mai inspirat: “Ose comprendre que Je t`aime” (“Indrazneste sa intelegi ca Eu, Dumnezeu, te iubesc!“) si re-editata foarte recent de Editura Deisis.

Este o carte prin care dialogul celor doi mari teologi si traitori face ca Dogmele si Tainele Bisericii sa devina nu doar ceva mai putin abstract, mai putin “ezoteric” si ermetic, nu doar ca acestea sa fie “traduse” intr-un limbaj accesibil crestinului obisnuit, ci chiar sa dobandeasca cea mai vie, mai concreta, mai calda si mai “dulce” expresie. Cu deosebire acest capitol (“Compasiunea dumnezeiasca” intitulat in original) ne face prezenta si vie intr-un chip inegalabil Taina Iubirii “nebune” a lui Dumnezeu, care S-a daruit oamenilor pe Cruce si ne arata care ar trebui sa fie consecintele acesteia asupra relatiilor dintre oameni. S-a spus adeseori ca Parintele Staniloae a fost un teolog prin excelenta al iubirii si al delicatetii, al gingasiei (cuvinte recurente in discursul sau obisnuit), dar toate acestea sunt roade ale Duhului lucrator cu putere in inima si in scrisul sau. Ei bine, energiile harice izvorate din Duhul Sfant as zice ca pot fi “pipaite” cu usurinta printr-o lectura rabdatoare si evlavioasa a cuvintelor de mai jos, iar dupa asimilarea lor cu greu mai poate cineva, credem, sa… nu indrazneasca sa “inteleaga” cum anume ne iubeste Dumnezeu pe noi! Pentru ca prin darul extraordinar al Cuvantului si al Delicatetii pe care le-a primit si cultivat, Parintele Dumitru Staniloae izbuteste sa-L faca pe Dumnezeu “transparent” (cum ii placea sa se exprime adesea) in plenitudinea sa chiar si numai printr-un text.

“Crucea Ta, Doamne, s-a preaslavit cu puterea Ta nespusa, ca smerenia Ta mai presus decat toata puterea s-a aratat, prin care cei puternici s-au zdrobit de Pamant si saracii la cer s-au ridicat” (Octoihul, glas 1, duminica, cantarea 9).

Crucea este germenul oricarei impacari, poarta comuniunii dintre toti oamenii, depasirea intregii singuratati

“Crucii Tale ne inchinam, Stapane, si sfanta Invierea Ta o cantam si o marim!” (Inaltarea Sfintei Cruci, 14 septembrie).

Trebuie restaurata comunicarea dintre oameni. Acest lucru este cu putinta numai prin compasiune, suferind pentru ei, jertfindu-ne pentru ei; doar astfel poti deschide poarta celuilalt. Oamenii sunt foarte neincrezatori. Numai o dovada de iubire care merge pana la jertfa prin care omul se daruie celuilalt poate castiga inima celuilalt. Atunci insa Il imitam pe Hristos“. Dar aceasta “imitatie” a lui Hristos este o unire cu El; trebuie ca Hristos sa Se incorporeze in noi si sa ne refaca in Sine dupa El, Modelul nostru originar.

Slava Crucii

Crucea este usa Imparatiei cerurilor. Trebuie sa regasim sensul Crucii ca biruinta asupra mortii spirituale, biruinta a iubirii. “Avem adeseori o reprezentare partiala despre Cruce si despre taina ei redusa la faptul de a suporta o asceza, de a ne infrana de la placeri, de la tot felul de satisfactii. Exista insa si un alt sens al Crucii: compasiunea pentru celalalt. Cu siguranta insa nu putem face totul pentru celalalt daca tinem la placerile noastre egoiste, daca omul este legat de lacomie, pofta de stapanire, mandrie. Aceasta arata insa numai aspectul negativ al Crucii. Pot sa ma apropii de celalalt fara sa-i vorbesc despre Cruce, aratandu-i insa ca sunt gata la toate sacrificiile pentru el. Daca este bolnav, ma voi duce la el, voi ramane impreuna cu el. Celalalt poate suporta el insusi greutati, persecutii, somaj… Iar eu pot sa port impreuna cu el aceasta Cruce.

Inima celuilalt poate fi miscata daca vede ca eu port o Cruce pentru el. Atunci el va intelege sensul Crucii fara ca eu sa ii spun ca tocmai Crucea este cea care ma impinge sa fac aceasta. O fac pur si simplu.

Sa nu le predicam doar oamenilor sa-si ia Crucea, ci sa o luam noi insine ajutandu-i pe ceilalti. Voi ajunge astfel la convingerea ca aceasta Cruce nu este o suferinta pentru mine. Sufar pentru celalalt, dar aceasta suferinta pentru el ma bucura, ma odihneste, cum spune un monah de la Athos.

Daca trec pe langa el, daca nu raman impreuna cu el, daca nu-l ajut, voi suferi toata viata. Poate ca el se va pierde pentru totdeauna. Va spune: <<Ce fel de preot e acesta? Ce fel de crestin e acesta?>> Astfel, atunci cand sufar pentru el sunt multumit.De aceea Hristos pe Cruce e linistit; Sfantul Chiril al Alexandriei spune ca El a adormit”.

“Somn invietor in mormant dormind, Hristoase Doamne, din cel greu somn al pacatului ai sculat tot neamul omenesc cel pacatos” (Sambata Mare, Prohodul, starea a 2-a).

Desigur, pe Cruce Hristos spune si cuvantul: “Dumnezeul meu, pentru ce M-ai parasit?” (Mc 15, 34). Dumnezeu traieste impreuna cu mine, omul, faptul de a se simti parasit de Dumnezeu. Slava Tie, Hristoase Dumnezeul nostru, Care ai vrut sa impingi tagaduirea de sine pana intr-acolo!

“Hristos a vrut sa dea oamenilor asigurarea faptului ca Dumnezeu nu vrea sa intervina pentru Fiul Sau; nu vrea sa-L razbune. Dumnezeu e lipsit de aparare in fata respingerii oamenilor; nu Se apara pe Sine Insusi. Putea interveni, dar nu vrea sa o faca. Vrea sa dea exemplu suferind pentru oameni, necomportandu-se ca un om, nefiind supus reactiilor.” Isi iubeste Fiul, dar nu-L prefera oamenilor. Il lasa in suferinta.

Cand Hristos spune: “Dumnezeul meu, Dumnezeul meu!”, El afirma ca Dumnezeu exista: “El spune atunci oamenilor: <<Tatal Meu nu vrea sa reactioneze impotriva rautatii voastre: nu vrea sa va pedepseasca nici chiar pentru a-L apara pe Fiul Sau>>. Dumnezeu prefera mantuirea oamenilor odihnei Fiului Sau.

Aceasta dimensiune a “iubirii nebune” a lui Dumnezeu pentru oameni a fost subliniata de Nicolae Cabasila in secolul al XIV-lea. Acest autor duhovnicesc bizantin scrie ca trebuia ca Dumnezeu

“sa faca sa nu fie trecuta cu vederea aceasta iubire, aratandu-i nemarginirea si convingandu-ne ca ne iubeste cu o iubire neasemanata. Atunci gaseste aceasta lepadare de Sine, Se straduieste si Se lasa sa indure rele si incercari pentru a-i atrage, dupa ce i-a convins de iubirea Sa pe cei pentru care a suferit, chiar pe oamenii care fugeau de Bunatatea prin excelenta, convinsi ca erau urati“. (Viata in Hristos)

Oamenii cred ca Dumnezeu este indiferent, incapabil de a suferi pentru ei. Satana, care este “tatal minciunii” (In 8, 44), Il calomniaza pe Dumnezeu in fata oamenilor. Pentru a-Si arata bunatatea si iubirea Sa de oameni, Dumnezeu li se infatiseaza lipsit de aparare si sufera pentru ei.

“Multi spun: exista un Dumnezeu, dar El nu este bun, pentru ca ingaduie suferinta. E un lucru de neinteles pentru lume. In taina Crucii se manifesta bunatatea lui Dumnezeu. El nu pedepseste, nu reactioneaza, accepta totul, chiar suferinta, chiar moartea Fiului Sau din iubire pentru oameni. Daca omul nu se mantuieste, e pentru ca ramane indiferent la aceasta.”

16.jpg

Valoarea persoanei

Valoarea persoanei este vesnica. Daca o diminuam in Dumnezeu, o diminuam si in om. Aici se arata valoarea numelui. In fiecare Sfanta Taina persoana este numita cu numele ei, fiind astfel pusa in valoare pentru totdeauna. Daca persoana are o valoare pentru Dumnezeu, ea are o valoare vesnica. Cata vreme nu luam in serios persoana, nu suntem cu adevarat oameni si-L dispretuim pe Dumnezeu ca Persoana. Mantuirea nu priveste specia umana, ci persoanele. Crestinismul vede valoarea vesnica a omului pentru ca vede importanta persoanelor.

Persoana nu se lasa cunoscuta in intregime in actele ei de iubire si de libertate, ea este totdeauna surprinzatoare, totdeauna noua. Nu este un obiect. E mai aproape de noi decat un obiect si, in acelasi timp, ramane extrem de misterioasa. Pe masura ce o cunosc, isi dezvaluie profunzimile, posibilitatile ei surprinzatoare. Se adanceste. Dumnezeu e simtit ca o persoana foarte apropiata, Care vine la noi si Se ingrijeste de noi.

Persoana nu poate fi izolata. Ea nu exista decat in comuniune. Se realizeaza pe masura interesului ei pentru celalalt si a interesului celuilalt pentru ea. E taina Sfintei Treimi. Hristos arata valoarea vesnica a persoanei umane facandu-se omul personal, cum spune Sfantul Teodor Studitul. In Hristos avem adevarata umanitate, o umanitate cat se poate de personala; si avem de asemenea revelatia Numelor personale ale lui Dumnezeu: Tatal, Fiul si Sfantul Duh, intru Care e botezat orice crestin. Dumnezeu este numit; si omul este numit. Numele apartine relatiei bipersonale. Dumnezeu Isi descopera Numele Sau si invoca numele persoanei umane daruindu-i-se.

E aici legatura intre Taina Crucii si Taina persoanei. Pe pamant omul trece prin multe incercari. Fiecare sufera o cruce. Ea este grea si lipsita de semnificatie pentru cel care nu are pe cineva sa-l mangaie. Daca ar gasi alaturi de sine o astfel de persoana, Crucea i-ar deveni mai usor de suportat descoperindu-i-se insusi sensul Crucii. Sensul pozitiv al Crucii este acela de a ne ingadui sa ne realizam ca oameni.

“Veniti la Mine toti cei osteniti si impovarati si Eu va voi odihni pe voi…. Caci jugul Meu e usor si sarcina Mea este usoara (Mt 2, 28-30)

Nu ne putem realiza fara comunicarea noastra celuilalt. Nu putem deschide poarta celuilalt, nu putem darama zidul care-l inchide pe celalalt si zidul care ne inchide pe noi insine, fara experienta Crucii. Hristos a daramat zidul despartitor. Numai Crucea darama zidul. Intram in viata prin comunicarea cu celalalt. Intram la Dumnezeu prin Cruce, primind de la Hristos puterea de a-L insoti. Civilizatia de astazi sufera de aceasta izolare a omului.

Am vazut un spital modern. Am fost izbit de tehnicile extraordinare. Din intamplare, am observat printr-o usa deschisa doua femei intinse, aproape epuizate, neputand sa-si tina ochii deschisi. Nici o persoana alaturi de ele sa le spuna un cuvant….

Nu putem inlocui persoana prin tehnica. Prefer sa raman in saracia mea, dar sa fiu impreuna cu sotia si fiica mea. Pentru aceasta e nevoie de iubire, e nevoie de daruire. Lucru greu, fiindca-mi jeneaza comoditatea. Dar daca evit sa fiu aproape de celalalt, atunci voi suferi poate chinuri vesnice. Crucea care ma mantuieste nu este suferinta mea, ci suferinta celuilalt; sufera el pentru mine sau sufar eu pentru el. Hristos a suferit pe Cruce pentru ceilalti- nu pentru Sine Insusi sau pentru un grup anume in dispretul unui alt grup.”

“Omul poate indura boala, dar duhul abatut cine-l va ridica?” (Pilde 18, 14)

cimabue013.jpg

Cine este celalalt?

“Este omul. Dar nu exista separatie intre Dumnezeu si ceilalti. Pentru ca daca intrand in comuniune cu celalalt gasesc viata, gasesc atunci viata vesnica. Aceasta iubire cu celalalt dureaza vesnic. Dar iubirea nu dureaza decat prin Dumnezeu: Prezenta lui Dumnezeu in iubirea mea pentru celalalt imi da o responsabilitate extraordinara; iubirea mea se va adanci si va dainui. Aceasta arata ca trebuie de asemenea sa ma deschid tot mai mult Tatalui ceresc, iubindu-L. In fiecare semen trebuie sa vad pe Fiul lui Dumnezeu. Daca nu ma deschid Tatalui depasindu-mi mandria, nu-mi pot depasi mandria nici fata de celalalt.

Doamne Iisuse Hristoase, da-mi iubirea si smerenia Ta!

Nu e cu putinta ca omul sa fie uman fara Dumnezeu. O umanitate in afara lui Dumnezeu nu dureaza, nu rezista. Nu putem ramane in iubire fara Dumnezeu. Trebuie sa simtim ca aceasta iubire ne vine de la Dumnezeu, ca avem o responsabilitate fata de celalalt, ca suntem responsabili fata de el inaintea lui Dumnezeu; daca o simte asa, celalalt nu va putea rezista iubirii. Dar iubirea mea e extrem de amenintata: fiecare interes propriu, fiecare impuls egoist slabeste iubirea mea pentru celalalt. Daca acela care ma iubeste se simte responsabil de mine in fata lui Dumnezeu, atunci se trezeste si propria mea responsabilitate. Pot avea sentimentul ca Dumnezeu este Cel care vrea aceasta. Dar si eu am o responsabilitate pentru el in fata lui Dumnezeu. Nu gasesc in mine o responsabilitate totala fata de celalalt pe care-l iubesc decat daca este prezent Dumnezeu: e nevoie de un al treilea, de un martor care ne iubeste. Dumnezeu este acest martor. El imi arata valoarea vesnica a celui pe care il iubesc.

Nu-l putem iubi pe om fara Dumnezeu. Altminteri este vorba de o filantropie lipsita de lumina pe care numai Dumnezeu o poate da iubirii noastre. Celalalt pe care-l iubesc e iubit de Dumnezeu, e scopul lucrarii divine, scopul Crucii lui Iisus. Iisus a murit pentru el; iar aceasta dezvaluie valoarea lui vesnica in ochii lui Dumnezeu.”

staniloae1.jpg

Dobandirea iubirii

Cum sa dobandim iubirea? Ce-i de facut atunci cand descoperim ca nu iubim? Cum sa nu deznadajduim de iubire?

Doamne Iisuse Hristoase, iubire infinit compatimitoare, fara lipsuri si nevoi si daruitoare, da-ne iubirea Ta de oameni. Da-ne sa-i iubim pe cei pe care-i iubim asa cum ii iubesti Tu, Iisuse! Amin.

“Trebuie sa ne impartasim – sa ne daruim impartasindu-ne celuilalt. Multi spun: n-am rabdare in rugaciune; imi vin tot felul de ganduri. Dar daca ne aducem aminte de celalalt in rugaciune, indata rugaciunea primeste in acest fel putere. Doamne Dumnezeul meu, Te rog ajuta-mi; Te rog insa si pentru fiul si fiica mea, pentru nevasta si prietenul meu. Dumnezeu ramane prezent in rugaciunea mea atunci cand ma gandesc la celalalt care se gaseste in nevoi, simtindu-ma responsabil pentru el.

Daca pe Dumnezeu Il cunosc ca Persoana, atunci persoana umana are o valoare. Daca stiu ca acest om are o valoare vesnica, trebuie sa trag concluzia ca fericirea lui vesnica depinde si de mine. Aceasta innobileaza relatiile noastre. Altfel ma port daca stiu ca nu am de-a face cu un individ dintr-o specie de care pot sa-mi bat joc pentru ca un altul ar putea sa-i ia locul.

Aceasta persoana are o valoare unica; dar depinde si de mine, care ma impartasesc lui, ca el sa devina om si sa se mantuiasca. Atunci voi simti mereu o mare responsabilitate fata de fiecare. Ma voi purta cu mare delicatete fata de fiecare, voi cauta prin toate mijloacele sa-i ajut sa devina oameni. Tema indumnezeirii este in realitate tema umanizarii omului prin iubirea divina.”

“Doamne, Tu stii ca Te iubesc. Iar Iisus i-a zis: Paste mieluseii Mei!” (In 21, 17).

Doamne, Iisuse Hristoase, Care Te-ai facut om din dragoste pentru noi, oamenii, da-ne umanitatea Ta divina, ca sa devenim mai umani. Amin!

“Cand stiu valoarea vesnica pe care o are persoana pentru Dumnezeu, cand simt cum Hristos pe Cruce Isi da viata pentru persoana umana, atunci mi se impune un cu totul alt comportament decat cel pe care-l aveam pana atunci. Sufar pentru toate obstacolele care-l impiedica pe celalalt sa se realizeze ca om, si prin aceasta sa dobandeasca viata vesnica.

Marturia fata de Evaghelie sta in calitatea umanitatii noastre. Daca cineva poate gasi in mine un om adevarat, acest lucru il poate misca, incuraja, si-i poate da speranta ca exista un Dumnezeu Care-l iubeste. Toti convertitii s-au convertit pentru ca au gasit un crestin adevarat. Prin umanitate ajungem la Dumnezeu. Inainte de a-L fi vazut ca Dumnezeu, apostolii si ucenicii au vazut mai intai umanitatea lui Hristos. Au vazut un om uman, mergand pe drumuri in sandale, neavand unde sa doarma. Era impreuna cu toti oamenii, mergand la cei bogati ca si la cei saraci, mancand impreuna cu ei, ascultandu-i, vindecandu-i din mila, nu pentru a-si arata puterea.”

Pentru a fi martori ai Evangheliei in lume, in societate, e de ajuns sa fim oameni. “Doar astfel vom putea atrage atentia oamenilor; nu numai predicand“.

cruceathos1.jpg

Legatura Dragostei

“Sfantul Duh face din noi doi o unitate; El nu lasa nicio separatie intre noi. Duhul este o Persoana care-I leaga intre Ei pe Tatal si pe Fiul, fara a-I confunda si fara a se confunda El insusi cu Ei. Trebuie sa intelegem intr-un mod foarte real ce spune Iisus atunci cand zice: ceea ce faceti unui bolnav Mie imi faceti. El se identifica cu bolnavul, fara a deveni El Insusi bolnavul; in acest caz, bolnavul n-ar mai simti ca un altul este cel care il mangaie: identificare deci, dar nu confuzie.

Duhul este Cel care face aceasta: El ne identifica fara a ne confunda. In Dumnezeu, El ii uneste desavarsit pe Tatal si pe Fiul fara a-I confunda. El nu face din Tatal si din Fiul aceeasi persoana. Dar are acest rol de unitate, de legatura a iubirii in Treime.

Nu ma pot bucura de un altul fara a asocia bucuriei mele o a treia persoana. Faptul de a o vedea bucurandu-se ma confirma in iubirea fata de celalalt. Exista intotdeauna nevoie de o a treia persoana, pe care sa o pot lua drept martor al bunatatii si frumusetii celuilalt. Iubirea adevarata este intotdeauna intre trei; nu numai eu si tu. Are un ecou, are nevoie de o ambianta, de o simfonie largita, mai bogata. Dumnezeu este Cel care ne leaga unii de altii. De aceea, Il putem lua neancetat drept martor al iubirii noastre.

Iubirea e dragostea desavarsita pe care numai Sfantul Duh o produce. Ea este legata de credinta. Fara credinta intr-un izvor divin, iubirea n-are profunzime. Trebuie sa credem in Dumnezeu. Fara credinta nu ajungem la Cruce, Crucea nu ajunge la practicare, la viata. Sfantul Duh e cel care realizeaza iubirea, care insoteste credinta. La inceput este credinta. Dupa care vine puterea acestei iubiri. Ma simt atunci obiectul acestei iubiri, dupa care simt eu insumi iubire fata de El.

Trebuie sa ajungem sa simtim iubirea lui Dumnezeusi atunci vom simti iubirea noastra pentru El. Trebuie sa ne rugam cu staruinta si ravna ca sa primim acest sentiment de iubire in rugaciune. Atunci ni se vor deschide ochii.”

stjohn.jpg

Iertare si inviere

“Iertarea este legata de intelegerea slabiciunii celuilalt si a propriei noastre slabiciuni, de nevoia pe care o avem de celalalt. De ce sa nu-l iertam pe celalalt, cand eu insumi ma simt plin de pacate? Care om poate spune ca a facut tot ce putea pentru ceilalti?

Desi stiu ca este bolnav, din comoditate personala spun ca sunt obosit… Predic tot timpul pentru ca nu-mi implinesc toate datoriile fata de ceilalti. Nu fac poate rau, dar nu fac nici bine. Iar aceasta inseamna a-i lasa pe ceilalti in singuratatea si neputinta lor. Se intampla atat de des ca cineva sa simta nevoia de a fi incurajat, ajutat, mangaiat; si nu o fac; sunt mereu pacatos. Atunci de ce sa nu iert celorlalti; de ce sa pretind altora mai mult decat pot sa dau eu insumi?”

Venim la biserica ca sa cerem iertarea pacatelor noastre. Avem nevoie de iertarea lui Dumnezeu pentru ca avem constiinta starii noastre de pacatosi: avem datorii fata de Dumnezeu si fata de oameni, fii Sai, si nu suntem in stare sa le platim.Un parinte din vechime spunea ca omul se simte iertat atunci cand nu mai face pacatul, cand simte puterea pe care i-o da Dumnezeu de a nu mai pacatui. Iertarea nu este o achitare; e puterea lui Dumnezeu pe care omul o simte venind in el. Odata ce ne-am marturisit pacatul si am primit iertarea lui Dumnezeu prin preot, ne vine adeseori sa spunem: acum ma simt bine, simt puterea lui Dumnezeu in mine; simt ca El se bucura de mine.

Cand incetez sa mai judec pe vreun om, cand il iert, acesta incepe sa-mi devina simpatic. Relatia mea cu el se schimba. Acelasi lucru se intampla atunci cand ma iarta Dumnezeu. Sfantul Chiril al Alexandriei spunea adeseori ca Dumnezeu ne priveste ca pe fii Sai. Vede pe fata Fiului Sau, fetele noastre. De aceea, spune el, trebuie sa ne rugam lui Iisus, sa ajungem intr-o dispozitie de jertfa, de oferire de noi insine in fata Tatalui. Atunci vom simti iubirea Tatalui. Iertarea este un act de iubire. Daca iert pe cineva, incep sa-l iubesc.”

Ne putem incorpora in Iisus invocandu-L neincetat. Primim atunci comunicarea iubirii Sale compatimitoare pentru toti oamenii. Primim disponibilitatea Sa de a Se darui. Rugandu-ne lui Iisus, ne impartasim de Cel care este intr-o permananta dispozitie de daruire de Sine. Nu noi ne punem in stare de jertfa: nu suntem in stare de aceasta. El singur are in permananta dispozitia de a se darui.

Compasiunea este “o sfasiere interioara pentru oameni”. Hristos e in permanenta in aceasta stare. Slava lui vesnica e slava iubirii care se daruie in mod gratuit si bucuros pentru a-l ajuta pe celalalt. Atunci cand ne daruim celorlalti si pentru ceilalti prin iubire, devenim cu adevarat umani.

Aceasta compasiune biruie asupra mortii. Ea este iubirea mai puternica decat moartea. Murind Lui Insusi pe Cruce, Hristos a omorat moartea. De aceea, intreaga experienta a iertarii se identifica in grade diferite cu o experienta a invierii. “Simtirea spirituala a legaturii cu Hristos este o experienta a comuniunii noastre cu Hristos Cel inviat, prin care avem o pregustare a invierii. Cand il iert pe celalalt, cand sunt iertat, inaintez spre inviere.

Sfantul Duh, Care ne ajuta sa restabilim comuniunea prin iertare, actualizeaza intr-o experienta din ce in ce mai accentuata ceea ce cunoastem prin credinta despre Hristos Cel inviat. Ne face sa simtim duhovniceste legatura cu Hristos. Gustand astfel viata vesnica, anticipam invierea universala pentru care trebuie sa se pregateasca intreaga creatie.

Biserica ii ajuta pe oameni in aceasta lucrare de pregatire personala si a lumii in vederea invierii lor obstesti si a transfigurarii lumii.”

invierea_2.jpg


Categorii

Cum ne iubeste Dumnezeul nostru, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Parintele Dumitru Staniloae

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

36 Commentarii la “Pr. Dumitru Staniloae: COMPASIUNE SI IERTARE

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 2 / 2 >>

  1. Pingback: “ORICINE URASTE PE FRATELE SAU ESTE UCIGAS. In iad merg mai ales cei care au in sufletul lor ura si rautate”. Arhim. Vasilios Bacoianis despre IERTARE si MARTURISIRE, TINEREA DE MINTE A RAULUI si APOSTAZIE -
  2. Pingback: PARINTELE DUMITRU STANILOAE – OMUL, PREOTUL SI TATAL DESAVARSIT, in amintirea fiicei sale, LIDIA. Sfarsitul lumii paradisiace a satului romanesc si inceputul “vremurilor absurde, de cosmar”… care bat din nou la usa si azi | Cuvânt
  3. Pingback: DUMNEZEU MA PLANGE PE MINE | Cuvântul Ortodox
  4. Pingback: PARINTELE DUMITRU STANILOAE, TEOLOGUL – CUM L-AM CUNOSCUT PE PARINTELE DUMITRU STANILOAE – Evocari video: Pr. Gheorghe Holbea, Costion Nicolescu, Horia Pastina, Lidia Staniloae si altii | Cuvântul Ortodox
  5. Pingback: “Amintiri din casa harului”: PARINTELE DUMITRU STANILOAE evocat de ucenici, intelectuali, preoti, teologi si ierarhi, la Patriarhie intr-un congres international. CALDURA FILOCALIEI INTRUPATE si FORTA IUBIRII DESAVARSITE (VIDEO) | Cuvântul Or
  6. Pingback: CUGETARI FILOCALICE ALE PARINTELUI STANILOAE. Iubire, vesnicie, iad. Puterea BUNATATII, a FRICII DE DUMNEZEU si a RABDARII NECAZURILOR. Conditiile si roadele Sfintei Impartasanii si pericolul AUTOMATISMULUI LIPSIT DE SIMTIRE(!) | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate