Mandria, imaginatia si raul ascuns sub masca binelui
Publicat pe 26 Sep 2008 | Categorii: "Concentrate" duhovnicesti, Ce este pacatul?, Mandria, trufia, Parintele Sofronie Saharov, Psihologie si psihoterapie duhovniceasca, Razboiul nevazut, Sfantul Siluan Athonitul | Print
“Vrajmasul (diavolul n.n.) a cazut din mandrie. Mandria e obarsia pacatului; toate aspectele pe care le poate imbraca raul sunt unite in ea: parerea de sine, slava desarta, dorinta de putere, raceala, cruzimea, indiferenta fata de suferintele aproapelui; tendinta mintii spre reverie, supralicitarea imaginatiei, expresia demonica a ochilor, infatisarea demonica a chipului; spaima, deznadejdea, ura; invidia, complexul de inferioritate, nelinistea launtrica, frica de moarte sau, dimpotriva, dorinta de a ne pune capat zilelor si, in cele din urma, – lucru nu rar – dementa completa. Acestea sunt semnele distinctive ale spiritualitatii demonice. Dar, cata vreme nu se manifesta cu claritate, pentru multi oameni ele trec adeseori neobservate.
Nu este necesar ca toate simptomele enumerate mai sus sa fie reunite pentru a putea recunoaste pe cel ce s-a lasat “sedus” de ganduri patimase, de “vedenii” sau “descoperiri” de origine demonica. La unii domina megalomania, ambitia, dorinta de putere; la altii domina o neliniste ascunsa, spaima, deznadejdea; la unii, melancolia, gelozia, ura; la altii, dorinta poftelor trupesti. Dar la toti intalnim in mod inevitabil o imaginatie debordanta ce se poate ascunde sub masca inselatoare a unei false smerenii”.
*
“Orice rău săvârşit de creaturile libere duce cu necesitate la o viaţă de parazit pe „trupul” binelui; el trebuie să-şi găsească o justificare, sa se infatiseze ascuns sub aparenţele binelui, si adeseori sub aparenţele Binelui suprem. Răul se înfăţişeaza întotdeauna si în mod inevitabil amestecat cu un element dintr-o căutare formal pozitiva, şi prin aceasta latura îl seduce pe om.
Raul incearca sa-i prezinte omului aspectul sau pozitiv drept un scop atat de important, incat pentru atingerea lui toate mijloacele sunt permise. In existenta sa pamanteasca, omul nu poate atinge Binele absolut; in toate intreprinderile omenesti exista un anume grad de nedesavarsire. Prezenta nedesavarsirii in binele omenesc, pe de o parte, si inevitabila prezenta a unui pretext bun in rau, pe de alta parte, fac extrem de anevoioasa deosebirea dintre bine si rau“.
*
“Pricina luptei nu sta in ratiunea ca atare, ci in trufia mintii noastre, care ridica mintea impotriva lui Dumnezeu. Mandria amplifica imaginatia, smerenia o face sa inceteze. Mandria se ingamfa creandu-si lumea proprie, smerenia primeste viata care vine de la Dumnezeu“.
(Arhimandritul Sofronie, Viata si invatatura staretului Siluan Athonitul, Editura Deisis, Sibiu, 1999) – primul fragment preluat de aici.

- Pe aceesi tema va recomandam si comentariul foarte bun de aici
NOTA: Preluarea materialelor publicate de pe acest site se poate face fie fragmentar (partial) - cu trimitere pentru continuare la articolul integral de la sursa (vezi continuarea la Razboi intru Cuvant: Mandria, imaginatia si raul ascuns sub masca binelui), fie integral - dar numai cu acordul nostru explicit si cu mentionarea sursei. Va multumim pentru intelegere si onestitate.


AJUTOR PENTRU GEORGIANA. Cum ne rusineaza si ne mustra pacatele niste copii si tineri chinuiti, suferind de boli rare…
Cum sa ne ferim de exegetii improvizati ai profetiilor eshatologice? CUM TALCUIESC SFINTII PARINTI LEGATURA DINTRE LEPADARE SI ANTIHRIST





















Finete duhovniceasca in descalcirea itelor in situatiile date atat in ceea ce spune Arhim.Sofronie dar si Pr.Radu. Bune si de mult folos! Raul prin asta si castiga: prin putinul bine amestecat cu mult rau bazandu-se pe trufia mintii noastre, pe imaginatia ce hraneste orgoliul ca esti ‘ceva’/'cineva’ ca ai ajuns ‘undeva’ cand, de fapt te-ai coborat in cele mai de jos ale pamantului, in special pe ispitele de-a dreapta cand ai deja cunostinte despre credinta si vietuire crestineasca! Iar cei ce au cazut dar sunt incredintati ca urca, sunt cei mai periculosi prin faptul ca sunt incredintati ca sunt pe drumul cel bun.
De fapt, daca stau si ma gandesc bine, cei care constientizeaza ca sunt pe drumul cel bun, efortul extraordinar depus(postiri fara masura, ajunari indelungate ce le pericliteaza sanatatea, metanii multe si marunte, neodihna sufletului in cazul in care n-au reusit nu stiu ce/cat canon de rugaciuni) ar trebui sa fie incredintati din insasi tulburarea ce-i macina ca nu stau ‘bine’ si, in ultimul rand ca, inca mai bolesc de slava desarta care-i gadila ca sunt ‘pe cale’ de-aici ravna nebuna. Stiu! Unii aduc argumente de genul ‘Imparatia Cerului se i-a cu sila’ dar cu dreapta socoteala si sub indrumarea unui duhovnic destoinic, nu dupa capul tau sec confundand mijloacele cu scopul!
Superb!
“Ce bucurie”, cum spune Maica SILUANA, sa vezi inimi convorbind aici,in virtual, vazand raspunsuri, poti fi sigur ca cineva te aude si te priveste!
E mare lucru sa poti “vedea” daca drumul pe care esti e cel bun sau nu!
Asta este teama mea, personala, pt. ca si cei care te insotesc pot influenta “directia”! Deci, echilibrul este tare fragil!
D-rei Magda, cu admiratie, pt. toate comentariile frumoase si regularitatea cu care raspunde!
Nici nu vad utilitatea in a-mi scrie numele,la inceput.Un nume mi se pare atit de plat,de lipsit de consistenta,atunci cind nu-l cunosti pe cel ce-l poarta.Poate de aici rolul pomelnicelor:ascund adincimi de nebanuit,pe care doar Dumnezeu le stie.Pe de alta parte,cuvintul “comenteaza” imi da fiori:este prea lumesc.Sfintul Ioan Gura de Aur era coplesit de raspunderea de a-L purta pe brate pe Mintuitorul nostru.Asa ar trebui sa ne simtim si noi cind purtam pe buze Logosul Mintuitor.Cind ne fortam sa fim convingatori,sa dam dovada de cultura sau de induhovnicire,slava desarta si parerea de sine ne dau tircoale.Cind vorbim din prisosul trairilor, cu post,rugaciune si binecuvintare cred ca sintem mai feriti de ispita.Daca am fi mai atenti,am deosebi la noi insine vorbirea in desert(si nu ca la Sfintul Ioan Botezatorul).Sa ne ajute Bunul Dumnezeu sa-I folosim Cuvintul spre a spori credinta si iubirea,spre a pazi calea Ortodoxa in dobindirea Mintuirii!Amin.
foarte adevarat si eu trec prin aceeasi situatie si imi e greu sa disting binele de rau cateodata dar sunt sigur ca Dumnezeu o sa ma ajute sa inving aceste patimi .
Tine mintea in iad si nu deznadajdui- adica in conceptia mea consider ca oricat m as ruga ,posti,oricata milostenie as face tot cel mai pacatos raman pentru ca ca si o sluga a lui Dumnezeu eu sunt dator sa fac aceste lucruri si oricum chiar de le fac tot cu ajutorul TATALUI le fac.Ce am eu de la mine ca si lucrare ca sa zic asa sunt doar pacatele pentru care ca sa fiu sincer la cate am facut nu imi ajunge viata ca sa le plang si sa cer iertare lui Dumnezeu.Oricum stiu sigur ca in aceasta viata Dumnezeu ne judeca cu milostivirea,iar in cealalta viata cu drepatea.
Daca ar fi sa ma uit la pacatele savarsite ar trebui sa cad in deznadejde in de fiecare data imi aduc aminte ce zicea parintele Arsenie Boca si anume ca : Dragostea lui Dumnezeu pentru cel mai mare pacatos este mult mai mare decat dragostea celui mai mare sfant pentru Dumnezeu.
Ca o concluzie chiar daca Dumnezeu nu ti-a duruit darul smereniei, in tot ceea ce faci sa nu fii viclean si sa ai intentie buna si atunci Dumnezeu vazand acesta nu te va lasa sa cazi. AMIM
[...] Mandria, imaginatia si raul ascuns sub masca binelui [...]
[...] Mandria, imaginatia si raul ascuns sub masca binelui [...]
Cum am sa ma vindec de aceasta?
Doamne ajuta
[...] Mandria, imaginatia si raul ascuns sub masca binelui [...]
[...] Mandria, imaginatia si raul ascuns sub masca binelui [...]
[...] Mandria, imaginatia si raul ascuns sub masca binelui [...]
Mare lucru este lupta cea adevărată.Mare lucru este grija şi sinceritatea faţă de sine.Nu cred că trebue să ne înfricoşăm peste măsură de căderea fără voie –inevitabilă adesea-ci de orbire şi înşelare prin încrederea în tine însuţi. În a ne socoti realizaţi. Care consider că este răul cel adevărat de care trebuie să ne temem.Părerile de sine – care sunt pezente dar nu trebuie să le primesc- sunt după părerea mea ,cel mai mare pericol.De multe ori mă lupt cu aceste păcate.Nădăjduiesc în mila lui Dumnezeu să nu cad biruit de ele.Am trecut şi trec prin falsa smerenie,pri lauda de sine,prin supra corectitudine, prin judecare şi osândire, prin afişare ostentativă în public, şi prin multe şi rafinate manifestări ale mândriei, ale răului, cu faţă frumoasă la vedere şi cu aparenţă de bine. Oare nu trebuie să tercem prin ele ? Eu socot că de nu trecem nu înaintăm.Trebuie să trecem ,dar să TRECEM cu adevărat şi să nu facem pe ceilaţi să sufere sau să sufere cât mai puţin. Să-i mângâiem asumându-ne vinovăţia noastră şi cerându-ne sincer şi neântârziat iertare. Recompensându-i cu dragostea şi recunoştinţa noastră. De mii şi mii de ori am căzut în aceste păcate periculoase. M-am târât prin mari noroiaie ale spiritului. Dar mila lui Dumnezeu nu m-a lăsat niciodată.Tot timpul în cele înfăptuite mi-a fost prezentă înlăuntru grija ,, că dacă nu-i aşa , dacă grşesc’’.Nimic nu pot face fără Dumnezeu.Nimic nu-i desăvârşit în ceia ce fac.De nimic nu pot fi sigur. Oricât mi se pare că-i bine făcut. În toate sunt lipsuri.Toate sunt corigibile. Asta simt şi cred eu .Spun asta ca pe o spovedanie , pentru folosul meu şi a celor ce se regăsesc aici şi nu ca pe ceva de succes,sau ca pe cine ştie ce fineţuri personale, cu scopul de a ne sprijini, cunoaste şi preţui reciproc cu dragoste de Dumnezeu şi semeni . Vă cer iertare pentru tot.
[...] Mandria, imaginatia si raul ascuns sub masca binelui [...]
Ce este smerenia? Este momentul in care poti asculta sfatul lui Dumnezeu, in care egoul, cu toate invataturile omenesti, parerile de sine, nalucirile imaginative face un pas inapoi.
Cred ca si marii tirani ai lumii,sau poate mai ales ei au momente in care sunt fost chemati sa asculte vocea lui Dumnezeu. De exemplu Hitler a primit o lectie pe un teren de sport, pe care daca ar fi urmat-o ar fi renuntat la nalucirile si miturile despre supraomul arian. La o competitie olimpica din vremea lui, un negru a castigat medalia de aur la atletism. Simplu, adevarat fara alambicari si complicatii mitologice care par poate docte sau exuberante, dar in lumea Adevarului lui Dumnezeu sunt elucubratii si nebunii.
Eu cred ca Hitler a ratat acea audienta cu Dumnezeu si si-a urmat mai departe
nalucirile sinucigase si ucigase.
[...] Mandria, imaginatia si raul ascuns sub masca binelui [...]
[...] Mandria, imaginatia si raul ascuns sub masca binelui [...]
[...] Mandria, imaginatia si raul ascuns sub masca binelui [...]
[...] Mandria, imaginatia si raul ascuns sub masca binelui [...]
[...] Mandria, imaginatia si raul ascuns sub masca binelui [...]
[...] Mandria, imaginatia si raul ascuns sub masca binelui [...]
[...] Mandria, imaginatia si raul ascuns sub masca binelui [...]
[...] Mandria, imaginatia si raul ascuns sub masca binelui [...]
[...] Mandria, imaginatia si raul ascuns sub masca binelui [...]
[...] Mandria, imaginatia si raul ascuns sub masca binelui [...]
[...] Mandria, imaginatia si raul ascuns sub masca binelui [...]
[...] Mandria, imaginatia si raul ascuns sub masca binelui [...]
[...] sunt patimi, care de multe ori stăpânesc mintea noastră, şi mai cu seamă patima aceasta a închipuirii. Atunci avem nevoie de o mărturisire, de o povăţuire, de un îndrumător, de o deschidere faţă [...]
[...] Mandria, imaginatia si raul ascuns sub masca binelui [...]
Este anevoie a descrie si a vorbi despre ceea ce ne stapaneste ,ca si cand am vorbi despre niste lucruri deja cunoscute si depasite.Avem prea putina smerenie ,pentru a simti cat de mult suntem stapaniti de mandrie.Eu as zice sa nu ne prea incumetam a ne infatisa starile cele jalnice in care , de fapt ne aflam cu totii .Totusi , va rog sa-mi permiteti a -i indreptati pe cei care au ravna in a tine posturi si a se osteni in felurite moduri , ca doar pentru Domnul o fac si El va alege si va aprecia osteneala lor . Ca o fac dupa porunca duhovnicului ,sau doar dupa capul lor , nu avem cum sti acest lucru. Ori devenim acum critici a ceea ce noi nu avem ravna si nu putem face , sau si mai rau, descosideram ostenelile ,uneori peste puteri , ale Sfintilor Parinti ? Mai bine sa-L lasam pe Dumnezeu sa judece daca e bine primit sau nu ceea ce fac altii -si de ce- iar noi sa ne vedem de nenevointele nostre si de neindraznirea de a face cate o mai mica , sau mai mare nevointa ,pentru pacatele noastre ,sau ale celor din jurul nostru .E bine a face osteneala ,desigur ,cu binecuvantare , daca suntem mai slabi in credinta ,iar altii mai tari ,cu ajutorul lui Dumnezeu se vor descurca si vor afla prin propriile experiente cum este mai bine , daca sunt sinceri in fata lui Dumnezeu.Numai El stie daca sluga lui va sta ,sau va cadea.Eu admir pe cei care nu se lenevesc ,chiar de ar avea si mandrie ( cine nu are?), iar pe cei ce se lenevesc (ca mine ) nu am de ce sa-i pretuiesc , chiar de s-ar si smeri prin vorbe de neputinta , caci cu ajutorul lui Dumnezeu , se biruie firea omeneasca .Apoi mai trebuie sa tinem cont de faptul ca nu suntem cu totii la fel , unul are darul postului ,altul face metanii, altul citeste si povatuieste , altul miluieste ,altul se roaga mult s.a.m.d.Nu e bine sa dispretuim pe nimeni, nici macar pe vrajmasi.Putem descoperi multe calitati pe care noi nu le avem , chiar la vrajmasi si daca am realiza ca fara “vrajmasi ” nu ne-am putea mantui , ca dintr-o lipsa de proba a credintei noastre , atunci nici macar nu i-am mai numi vrajmasi.Sa ne iubim unii pe altii , ca intr-un gand sa marturisim : pe Tatal ,pe Fiul si pe Duhul Sfant “. Amin.
@ Simona:
Nu avem nimic impotriva si e nobila cu adevarat dorinta ta de a-i indreptati si chiar admira pe cei sarguitori cu ravna cea buna. Atata doar vrem sa spunem: criteriul nu trebuie sa ne fie multimea faptelor, cantitatea, “harnicia” in sine, pe o directie sau alta (da, toti avem/au calitati, toti suntem/sunt buni poate la cate ceva macar, etc.), ci in ce masura lucrarea lor este (si persista a fi) in Duhul cel bun sau intr-un duh strain si daca aduce sau nu roadele bune ale Duhului Sfant. Acesta este cel care valideaza si mantuieste, nu faptele noastre, nu puterea cea mare a vointei noastre. Ba chiar un sfant contemporan spunea – si inca in mod categoric – ceva care s-ar putea sa te sminteasca:
http://www.razbointrucuvant.ro/2009/07/27/povatuiri-de-mare-folos-ale-parintelui-serghie-despre-mandrie-cainta-ispite-si-alte-subiecte-duhovnicesti/
Vezi si:
http://www.razbointrucuvant.ro/2010/09/25/ambitia-neroditoare-si-pescuirea-minunata-2/
Ca sa fim si mai expliciti, trebuie sa incercam sa ASCULTAM si sa PRIMIM ceea ce vrea sa ne invete Cuviosul Sofronie si sa avem mare bagare de seama la raul deghizat in bine, la duhul viclean care ia aparenta de fapta buna, virtuoasa. E un exercitiu esential, indispensabil pentru a nu esua in razboiul duhovnicesc, pentru a nu cadea in inselare. Sau, mai realist, pentru a nu ramane in inselare, fiindca mereu cadem cu totii. De aceea este de o importanta covarsitoare dreapta socoteala, de aceea este fundamental ca binele sa fie ingradit cu sfatuire si binecuvantare, si sa nu cutezam macar cu gandul sa ne comparam cu sfintii care isi luau osteneli peste fire, ca si cum noi am putea face ca ei.
Si zicem toate acestea ca sa invatam (si sa transmitem mai departe invatatura care nu e a noastra) NOI ce citim, nu ca sa judecam pe cineva. Dar sa avem grija ca nu cumva sa indreptatim si anumite greseli de principiu, din dorinta de a pune gandul bun intr-un mod gresit, fara discernamant. Gandul bun trebuie pus in sensul intelegerii slabiciunii fratelui meu, nu in sensul de a spune si raului bine… Pentru ca, si daca vreau sa ma mint, acel lucru pe care il justific il fac, de fapt, o pricina de ispita pt mine. Si de aici poate urma caderea. E mult mai sigur sa nu ne ambitionam sa ne facem voia noastra… Parintii acestia MARI chiar au stiut ce spun si de ce insista sa ne convinga sa-i ascultam:
http://www.razbointrucuvant.ro/2010/12/08/parintele-cleopa-despre-dreapta-masura-sfatuire-smerenie-si-despre-ispitele-celor-care-nazuiesc-spre-daruri-mari/
http://www.razbointrucuvant.ro/recomandari/2011/05/07/articolele-duhovnicesti-ale-saptamanii-despre-caderea-prin-virtuti-si-fuga-vicleana-de-vindecare-de-ce-avem-nevoie-de-duhovnici-si-de-binecuvantar
http://www.razbointrucuvant.ro/2010/09/29/29-septembrie-centenarul-nasterii-parintelui-arsenie-boca-roadele-iubirii-de-sine-si-ale-ravnei-fara-sfatuire-si-fara-ascultare-cum-iti-poti-taia-mintea-in-scripturi-si-pana-unde-se-poate-ajun/
http://www.razbointrucuvant.ro/2010/04/16/cum-incepe-inselarea-sau-in-ce-fel-oricare-dintre-noi-il-poate-vinde-pe-hristos/
http://www.razbointrucuvant.ro/2010/12/09/moravuri-ecleziale-egoismul-dreptmaritor-si-ravna-din-mandrie/
http://www.razbointrucuvant.ro/2010/08/23/fanatism-sau-relativism-extremele-pierzarii-ravna-care-ne-insala-versus-calea-cea-stramta-si-de-toti-prigonita/
http://www.razbointrucuvant.ro/2010/08/17/ieroschim-stefan-nutescu-schitul-lacu-despre-dreapta-socotinta-extremele-nu-sunt-de-la-dumnezeu-ni-se-cere-sa-urmam-calea-de-mijloc/
http://www.razbointrucuvant.ro/2011/05/14/parintele-staret-melchisedec-man-putna-in-familia-ortodoxa-mai-avem-nevoie-de-discernamant-in-ziua-de-astazi/
[...] Mandria, imaginatia si raul ascuns sub masca binelui [...]