ARHIMANDRITUL SIMEON (Essex): Riscurile unei mondializări

siluan1.jpg

Deschidere sau „receptare”?

Primirea de care se bucură Sfântul Siluan în afara limitelor Bisericii Ortodoxe propriu-zise face parte dintr-un interes pentru spiritualitatea ortodoxă în general, ma gandesc mai ales la practica larg răspândită a rugăciunii lui Iisus şi prezenţa icoa­nelor până şi în mediile protestante. Enzo Bianchi, priorul Co­munităţii monastice catolice din Bose, este părintele expresiei „sfânt fără frontiere” pentru a-l desemna pe Sfântul Siluan. Cred că „frontierele” de care este vorba sunt cele ce separă creştină­tatea divizată şi vrea să spună că Siluan e un sfânt în care fiecare confesiune creştină se recunoaşte în ce are mai bun şi că-l pri­meşte „printre ai săi”.

„Universalitatea” Sfântului Siluan se pare că merge încă şi mai departe, el fiind pus între „marii iniţiaţi” ai secolului XX (Jean Bies) şi între gânditorii cei mai reprezentativi ai filozofiei europene de-a lungul veacurilor (Dictionnaire d’ethique et de philosophie morale). Această foarte largă primire – aproape o modă, am putea spune – nu poate decât să ne bucure, fiindcă va ajuta cu sigu­ranţă multe suflete să se întoarcă spre Hristos şi să-şi găsească astfel mântuirea. Acestea fiind spuse, aş dori să fac câteva re­marci.

Mai întâi trebuie să ne aducem aminte că, pentru ca o primi­re să devină o adevărată receptare, nu trebuie să izolăm cutare sau cutare element din întregul din care face parte lăsându-le la o parte pe celelalte: primirea „spiritualităţii” nu trebuie să lase deoparte viziunea dogmatică şi universul eclezial în care ea se înrădăcinează. Arhimandritul Sofronie a exprimat foarte concis această idee astfel: „Există trei lucruri pe care nu le înţeleg: 1) o credinţă a-dogmatică; 2) un creştinism neeclezial şi 3) un creştinism neascetic. Acestea trei: Biserica, dogma şi ascetismul formează pentru mine o singură viaţă“. Există cu alte cuvinte o legătură existenţială care uneşte vi­ziunea dogmatică, actul ascetic (viaţa duhovnicească) şi înrădă­cinarea sacramentală şi eclezială. Aceste trei elemente formează o unitate „în chip nedespărţit şi neamestecat“. Adoptarea unuia ignorându-le pe celelalte e, desigur, o acceptare – în sine pozitivă -, dar e departe încă de o „recepţie”, ea singură satisfăcătoare.

Două pericole

In ce-l priveşte pe Sfântul Siluan, ceea ce am spus atrage du­pă sine două consecinţe:

1. Faptul de a ne inspira din stareţul Siluan ca un ghid spiri­tual fără a ţine seama de apartenenţa sa la Biserica Ortodoxă e cu siguranţă un act pozitiv în sine, dar încă nu ne permite receptarea beneficiului deplin al sfinţeniei şi exemplului sau. In cele din urmă faptul acesta se reduce la minimalizarea mesajului său şi la slăbirea puterii mărturiei pe care am încerca-o pe drept cuvânt să o asimilăm. In omilia sa cu ocazia Postului Mare 1999, Bartolomeu I, pa­triarhul Constantinopolului, subliniază şi el necesitatea, pentru a putea culege roadele sfinţeniei, de a păstra intactă legatura care uneşte practica poruncilor îndumnezeitoare ale lui Hristos (asceză, viaţă spirituală), cu baza dogmatică şi cadrul eclezial al Ortodoxiei.

2. Faptul de a-l aşeza pe Sfântul Siluan printre sfinţii „Bisericii universale” (expresie echivocă) sau printre „marii iniţiati” ai altor religii, trecând sub tăcere viziunea sa dogmatică (mărturisirea credinţei ortodoxe), contextul său ecleziologic (apartenenţa sa la Biserica Ortodoxă) şi practica sa ascetică (moştenitoare a marii tradiţii a Părinţilor filocalici), e incorect din punct de vedere „metodologic” şi va crea mereu confuzii care ar fi mal bine să fie evitate.

Faptul de a-l izola pe Sfântul Siluan din mediul său favorizează un relativism foarte pe gustul zilei unei epoci în care punctele de reper dispar şi „totul e permis” pentru că totul e posibil. In marele bâlci al globalizării, să ştim să receptăm în chip onest pe acest umil ambasador dezarmat care propovăduieşte dragostea de vrăjmaşi şi se roagă pentru mântuirea tuturor oamenilor. Şi, întorcându-ne spre el, să-l întrebăm: „Veghetorule, unde este noaptea?” (Isaia 21,11).

(in: “Ţine-ţi mintea în iad şi nu deznădăjdui! Spiritualitatea Sfântului Siluan Athonitul. Tâlcuiri teologice“, ediţie îngrijită şi traducere de Maria-Cornelia şi diac. Ioan I. Ică jr, Editura Deisis, Sibiu , 2003).

p6189090.JPG

9 Comentarii »