TAINELE CRESTINE SI LUCRARILE MAGICE

Extras din: MARII INITIATI AI INDIEI SI PARINTELE PAISIE de Dyonysios Farasiotis:

“Ca unul care le-am experimentat din plin pe amândouă de-a lungul vietii, pot aduce propria mărturie că între Tainele lui Hristos, pe de o parte, si lucrările magice, pe de alta, nu există nici cea mai infimă legătură. Cele dintâi se săvârsesc prin puterea lui Hristos, cele din urmă sunt fie lucrări de sorginte întru totul satanică, fie rezultatele unui amestec de înselăciune si lucrare demonică. Cele dintâi se săvârsesc numai prin participare constientă si liberă, cele din urmă se realizează fie prin înselarea, fie prin constrângerea persoanei.

Pentru ca Hristos să lucreze prin Tainele Sale dumnezeiesti, omul trebuie să dorească acest lucru si să se pregătească duhovniceste cu atentie si sârguintă; altfel spus, să ia parte activ si constient. Dimpotrivă, în practicile magice este înselată si încălcată vointa liberă a persoanei. Vrăjitorii fie îsi amăgesc victimele încercând să le prezinte negrul ca alb si răul ca bine, fie recurg, prin conlucrarea demonilor, la constrângere sufletească, psihologică, si uneori chiar fizică, pentru a le determina să participe la slujbe magice. Există un număr restrâns de oameni care s-au pervertit într-atât încât să se facă de bună voie, în cunostintă de cauză, slujitori ai demonilor.

În lucrările magice pe care le săvârsesc diversi initiati hindusi se întâmplă frecvent ca victimele să li se supună chiar si fără să vrea. Demonii lucrează asupra lor automat, cu multă putere, întrucât acesti oameni au dat Diavolului drepturi asupra propriilor suflete prin viata lor plină de păcate si vicii, pe care de cele mai multe ori nici măcar nu le-au constientizat ca atare.

Tainele Bisericii presupun, din contră, participarea liberă, constientă si responsabilă a omului. Cei care se apropie de aceste Taine în virtutea obisnuintei sau a hazardului, fără o constientizare profundă, fără o implicare personală prin asceză, rugăciune si pocăintă, aceia nu înteleg nimic din lucrarea mântuitoare a lui Hristos si nu pot primi nici un folos duhovnicesc real.

Îmi amintesc că-l vizitase cândva pe părintele Paisie un mirean care se trufea prosteste pentru faptul că se împărtăsea foarte des, de două-trei ori pe săptămână, socotind că prin aceasta se sfintise automat. Căzuse astfel în rătăcire din pricina imensului său orgoliu. Bătrânul i-a spus:

„Fii atent aici! N-are atâta importantă cât de des se împărtăseste cineva, ci mai cu seamă felul în care se pregăteste pe sine pentru aceasta, si cât de mult Îl păstrează înlăuntrul său pe Hristos după aceea. Dacă ar fi fost să se sfintească omul asa, pur si simplu, atunci toti preotii care se împărtăsesc în cursul săptămânii si în fiecare duminică ar fi deja sfinti!“.

Unirea omului cu Dumnezeu se face numai în conditiile în care omul însusi îsi manifestă dorinta si consimtământul său, depunând efortul pocăintei pe măsura constiinciozitătii sale. Atunci Dumnezeu Se va apropia de cel ce se pocăieste sincer, revelându-i-Se în modul si gradul cel mai propice sporirii lui duhovnicesti la momentul respectiv”.

(Sursa: Sfaturiortodoxe.ro)

Cititi si:

• DESPRE ÎMPĂRTĂŞIREA RARĂ ŞI DEASĂ – Parintele Cleopa
• Discernământ la împărtăşirea cu Sfintele Taine – Ierom. Artemon