PS: adresa corecta

“Compromisurile de acum sunt semintele lepadarii de mai tarziu.”

De compromisurile de acum si as spune de ieri, de alaltaieri sunt/vor fi vinovati toti cei care, la vremea lor nu au contestat, nu au protestat ci au lasat totul la voia intamplarii; luati de val au lasat prin neimplicare si amendare la timpul potrivit, s-o ia razna societatea. Roadele delasarii de ieri si alaltaieri se cunosc si se vad azi (pentru noi); de cele de azi, de maine si poimaine vor ‘beneficia’ cei de dupa noi, dar vom raspunde noi.

E greu si necesita efort multiplicat adesea in zadar sa dregi o haina veche cu un petic nou fiindca se rupe, nu? Trebuie sa lepezi haina veche si sa iei una noua; fiecare cu petic potrivit va ‘tine’; altfel cosi si dregi degeaba. Acum, problema se pune, cati/cate vor fi de acord sa schimbe haina? Unii s-au obisnuit in zdrente pentru ca asa au fost adusi pe lume, asa au fost crescuti, asa s-au obisnuit. Schimbarea hainei (firii) ‘te costa’: nu bani, ci propria fire fortand sufletul si mintea sa se schimbe varsand lacrimi si sange. Efortul de vointa e bun si necesar; el te va ajuta, venind in ajutor si Acela care vrea sa porti haina noua, s-o speli in baia botezului din nou (pocainta) sa-ti lege ranile turnand peste ele untdelemn si vin (taina sf.maslu) si apoi dandu-ti ‘adevarata mancare si bautura’ (sf.impartasanie) pentru a fi viu, iar nu mort (duhovniceste). Pana la urma, nimic nu e pierdut atata timp cat, va randui si randuieste intotdeauna Dumnezeu pe cineva sa te trezeasca, numai sa ai urechi de auzit si ochi de vazut.

“Problema este ca noi nici nu ne dam seama ca am pierdut suflul crestin si am ramas doar cu forma.” -pai se pierde (la unii), la altii se atenueaza…dar, la cei mai multi revine (suflul crestin) pentru ce s-a sadit o data in inima si, ‘ai gustat si ai vazut ce bun de Domnul’, te face sa-ti revii! Si asta tot din mila lui Dumnezeu care, nu are pe nimeni de pierdut, ci dimpotriva! Tu, doar sa ‘dai vointa ca, iei putere’. Dumnezeu acorda/va acorda intotdeauna nu numai a 2-a sansa, stiind sa ierte de 70 de ori cate 7.

“Cale de mijloc nu este; nu putem sa ne miscam lumeste si sa ne adapam si cu pace duhovniceasca” – eu as zice ca, e necesar sa ne miscam lumeste d.p.d.v. al cerintelor societatii dand Cezarului ce-i al Cezarului dar sa ne vedem neaparat si de viata crestineasca prin rugaciune (particulara si/sau in Biserica); scindarea, schizofrenia starilor alternante (sunt crestin acum, imediat sau maine ma port ca un necrestin) vine din influenta din afara sufocata de secularism, rautate…din care mai poti reveni cu greu si doar cerand ajutorul lui Dumnezeu ce, in timp va face ca balanta sa incline pentru EL iar nu pentru lumea ‘care zace in cel rau’. Tine de razboiului sufletesc dat pe viata si pe moarte! El este intetit/intretinut de vremurile grele si apostaziate pe care le traim. Dar nu trebuie sa ne sperie ‘caci cu noi este Dumnezeu’.

“S-a ajuns ca viata Bisericii sa fie foarte ciudata: ortodoxa, dar foarte intesata, sufocata de practici straine. Deoarece realitatea este proasta, scrierile patristice par nerealiste, imposibile” – este adevarat! Este vorba de aceeasi influenta nefasta a modernismului lumii, cuceririlor tehnologice ce-l ridica pe om la rangul de zeu, minimalizandu-se rolul Creatorului in creatie, negandu-se chiar existenta Lui. ‘Practicile straine’ si-au facut loc si au gasit salas in sufletele superficiale, neinteresate de Adevar, necunoscatoare in cele ale credintei in care s-au nascut/crescut. Aici poarta vina fiecare pentru indiferenta si necunoastere pornind de la parinti, nasi (de botez, casatorie) pana la preoti, ierarhi.

“crestinul nu mai incape, nu se mai amesteca in lumea prefacuta de azi, pentru ca ori se face lumesc in haine de oaie, ori calca in picioare patimile si se face fiu al zilei.” – cel care va reusi sa stea bine tinzand spre a se face ‘fiu al zile’ nu va reusi decat interiorizandu-se, detasandu-se treptat, pana la a ramane singur (lumeste) dar mai tot timpul al lui/cu Dumnezeu. Cel ‘lumesc in haine de oaie’ adica doar cu chip crestin nu si prin asemanare se poate farisei un timp pana, fie va ramane doar lumesc fie, trezit (de cineva)va deveni, incet, incet fiu al zilei. Sinceri fiind, omul este cand de Iad, cand de Rai in functie de ceea ce face/zice pana la ora hatarata a sfarsitului sau; de-asemeni nu trebuie pierduta speranta daca esti bine-i ntentionat si sincer cu tine insusti si iti pare rau de scaderi, greseli, pacate sa nu randuiasca bunul Dumnezeu sa te izbavesti cu bine din lumea asta.