“Şi când au ajuns la locul ce se cheamă al Căpăţânii, L-au răstignit acolo pe El şi pe făcătorii de rele, unul de-a dreapta şi unul de-a stânga”

stavrosis.jpg

    ***

    Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

    ***

    image007.jpg

    “Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre. Căci jugul Meu e bun şi povara Mea este uşoară“. (Matei 11, 29-30)

    In vremurile noastre, lumea ii compatimeste sau batjocoreste pe crestini, care, infranandu-se, se supun unor privatiuni „nebunesti”. Rationamentul lumesc este foarte simplu, dar premisele ii sunt eronate si conduce la o concluzie gresita, tocmai pentru ca Fericirea nu este traita si inteleasa. Daca cei care nu-si pun nicio opreliste, care nu-si ingradesc libertatea cu nicio constrangere morala sunt atat de nefericiti, tare rau trebuie sa fie de <<nebunii>> care se impotrivesc chiar si placerilor instinctuale firesti, care au strania hotarare de a se schingiui singuri, ca si cum n-ar fi suficient ca ii chinuiesc altii, gandesc nefericitii care nu pricep ce sau, mai degraba, Cine este, de fapt, Fericirea.

    Privelistea celor trei cruci de pe Golgota cuprinde toate posibilitatile ontologice aflate la indemana fiecaruia dintre noi: sa-L hulim sau sa-L rugam, rastigniti, pe Hristos inaltat pe Cruce.

    Omul care se mantuieste are in comun cu cel care piere purtarea crucii, ii diferentiaza doar raportarea antagonica pe care o au fata de Hristos Cel rastignit. Intre ruga si hula nu exista varianta intermediara, pentru ca indiferenta nu este decat un caz particular al hulei.

    Noi trebuie sa alegem daca vrem sa ne cocarjam sub crucea poverilor lumesti si a patimilor sau sa transfiguram suferintele noastre primind Crucea cea de viata facatoare, cu ochii atintiti la Hristos, pentru bucuria ce ne asteapta.

    Crucea talharului celui rau, crucea oamenilor “lumesti”, ramasa instrument rusinos de tortura, este datorata absentei lui Dumnezeu din vietile lor, fara de Care nimeni nu poate decat sa-si rumege nefericirea. Nesatiul sporitor de patimi o face sa se ingreuieze din ce in ce, bolovan la care imping Sisifi vrajiti de mirajele celui rau. Pentru ca ca suferinta este considerata a fi un semn al esecului si al slabiciunii, oamenii au tendinta de a si-o ascunde, chiar si fata de ei insisi.

    Crucea mantuitoare, jugul lui Hristos, este usor de purtat, tocmai pentru ca inhamat alaturi de noi este Dumnezeu. Prin luarea crucii nu ni se cere decat asumarea intru Hristos a purtarii ei, caci de suferinta niciun om nu poate fi scutit. Numai prin Cruce, cheia duhovniceasca deschizatoare a Imparatiei celei dinlauntru nostru si simbolul Invierii, suferintele capata sens, se “usureaza” si pot fi asumate.

    Ramane la libera noastra alegere doar tipul de cruce pe care sa-l purtam. De ce trebuie sa ne cocosam sub povara ei, orice am face? Poate pentru ca, in conditia noastra cazuta, toti suntem talhari. Adam si Eva au incercat sa-L fure pe Dumnezeu, sa se indumnezeiasca pe cai ilicite. Nu ne ramane decat, dupa spusele Fer. Augustin, imitandu-l pe talharul fericit, care a furat toata viata, sa furam pana la urma si raiul. Chiar de ne-am nevoi toata viata, tot in ultimul moment l-am fura, caci abia clipa mortii consfinteste starea noastra in viata de dincolo. Si oricum, nicio nevointa si nicio fapta, oricat de mare, nu ne indreptatesc vreodata sa meritam Imparatia, ci numai mila lui Hristos, ascunsa in Crucea Lui pentru noi.

    Redactorii Razboi intru Cuvant

    crucifixionbaloghweb1.jpg

    Cititi si:

    13 Comentarii »