“Sa nu le predicam doar oamenilor sa-si ia Crucea, ci sa o luam noi insine ajutandu-i pe ceilalti. Voi ajunge astfel la convingerea ca aceasta Cruce nu este o suferinta pentru mine. Sufar pentru celalalt, dar aceasta suferinta pentru el ma bucura, ma odihneste, cum spune un monah de la Athos”

S-o luam, atat cat ne sta in putere, ajutand cat/cand putem fiindca, nimic nu se compara cu nadejdea ivita in ochii celui incercat dar nu doborat sub povara ei prin deznadejde datorita celui care-l ajuta pe cale si bucuria din final, de-a fi ajuns la liman! Stia ce spune monahul din Athos. Conteaza enorm de mult, atunci cand esti in genunchi si simti cat este de greu si ai senzatia ca gata! nu mai poti, sa sara cineva – cu vorba sau cu fapta – si sa te ajute sa te ridici! Sunt multe cruci in viata; unele sunt din lemn, altele din fier, altele din titan. Ele vin cand nici cu gandul nu gandesti, si-ti inconvoaie spatele sub greutatea lor. Usurarea in purtarea lor tine de aproapele, izbavirea de ele vine din indreptarea vietii si din nadejdea si increderea in Dumnezeu. Altminteri, poti muri sub greutatea Crucii sau, mai grav – sa-ti faci felul din pricina nesuportarii ei.