Pr. Dan Badulescu: DESPRE CONVERTIREA ORTODOCSILOR LA ORTODOXIE
În revista Scara treapta a cincea (martie 2000) a fost publicat excelentul articol „Despre Răsăritul răsăriturilor” scris de ierom. Damaschin Cristensen, ucenic al Părintelui Serafim Rose. Acolo se descriau printre altele capcanele acelor occidentali care se convertesc la ortodoxie venind din catolicism, protestantism sau diverse spiritualităţi new age. Traducătorul, Constantin Făgeţan ne spune că:
„Autorul articolului, Părintele Ieromonah Damaschin, ucenic al Părintelui Serafim Rose, aduce în faţa noastră, prin mărturia experienţei sale personale, o problemă deosebit de actuală şi pentru tinerii din România: raportul între mistica creştină, aşa cum e ea înţeleasă în ortodoxie, şi experienţele mistice ale adepţilor religiilor orientale pătrunse masiv în occident. Părintele Damaschin expune cu multă pătrundere şi competenţă duhovnicească problemele celor ce au ajuns la ortodoxie trecând prin religiile orientale, făcând totodată distincţiile extrem de necesare între tipurile de experienţe mistice orientale şi cele din creştinismul răsăritean. Suntem încredinţaţi că această mărturie directă a unui părinte duhovnicesc ce a descoperit comorile ortodoxiei la celălalt capăt al lumii va fi foarte folositoare şi multor tineri români ce încă rătăcesc departe de comoara îngropată chiar în ograda casei lor.“
Ne vom ocupa în cele ce urmează de situaţia noastră a românilor (mai mult sau mai puţin tineri) ce sunt iniţial botezaţi ortodox, dar care au pierdut din fragedă pruncie, sau cel puţin din adolescenţă, contactul cu vieţuirea ortodoxă. Mai întâi, ei încetează de a mai fi ceea ce se cheamă mai nou „creştini practicanţi“, adică nu mai vin la biserică, nu se mai roagă, nu mai postesc, nu se mai spovedesc, împărtăşesc, iar în final îşi pierd şi credinţa. Acest gen de oameni a fost reprezentativ într-o măsură majoritară în rândul celor născuţi în după anii 1940-50, oameni educaţi şi (de-)formaţi în sistemul ateu comunist.
În timpul adolescenţei şi tinereţii, aceştia – şi vorbim din cunoştinţă directă de cauză! – au ajuns în diferite grade de ateism, sau cel puţin indiferedentism religios, având unii poate preocupări culturale, iar din studenţie, oarecari înclinaţii spre diverse spritualităţi. Aici desigur se încadrează astrologia, yoga, OTN, tarot, numerologia, antroposofia, etc. Cazurile în care s-au produs treceri la catolicism sunt practic nule, s-au mai produs pe alocuri convertiri la unele secte neo-protestante.
Momentul 1989-90 a constituit fără nici o umbră de îndoială o revenire a multora din cei de mai sus, lalolaltă cu acei care nu trecuseră la nimic special ci doar lâncezeau în necredinţă şi indiferenţă.
Părintele Rafail Noica, reluându-l pe Părintele Sofronie, a propagat ideea „firii ortodoxe” a omului. Această fire este desigur firea dorită şi plănuită din început de către Dumnezeu, fire însă care nu s-a păstrat ca atare, ci, în urma căderii protopărinţilor, avem ceea ce se numeşte „firea căzută“. Această fire trebuie întoarsă prin „metanoia” – pocăinţa – omului şi harul dumnezeiesc – la acea fire ortodoxă ce odată mântuită din omul cel vechi este pusă de Dumnezeu pe drumul suprem, acel al unirii cu Dumnezeu, al îndumnezeirii.
Dacă aşa credem că stau lucrurile, să vedem ce se întâmplă cu firile noastre concrete înaintea pocăinţei. Desigur aici se va vorbi oarecum didactic şi la modul general, întrucât cazurile specifice personale trebuiesc tratate de către fiecare cu duhovnicul său, existând diferite niveluri, diferenţe, gradaţii şi variaţii.
În acest scop didactic, credem că putem afirma că, cel puţin de 100 de ani încoace, toţi românii din născare şi ortodocşi din botezul prunciei pătimim în diferite proporţii de acele deformări şi patologii duhovniceşti ce se manifestă din plin şi pe faţă în occident. Şi anume, chiar şi când să zicem că am devenit cumva practicanţi, fiecare la locul şi nivelul său, nu putem spune că ne-am şi debarasat de duhurile pe care le-am putea numi: papistaş (scolastic, procedurist, cazuistic, semiorigenist, juristic, etc.), (neo-)protestant (sectar, raţionalist, anarhist, pietist, reducţionist), iudaic (materialist, cabalist, talmudic, etc.), păgân/elin (materialist, hedonist, magic, divinator, etc.)
În acest punct putem opri articolul şi da indicaţia preoţească pentru fiecare a-şi analiza reacţiile şi preocupările, modul în care se raportează la viaţa bisericească şi chiar la cea obişnuită, şi, aproape că promitem, nu vor întârzia să se ivească aspectele duhurilor de care vorbirăm. Căci într-adevăr ni s-a spus „să cercăm duhurile“, desigur fiecare după puterea noastră limitată. Să nu uităm însă că în acest demers nu suntem ca la un examen în care fiecare trebuie să fie izolat complet de ceilalţi (să nu copieze, sau să sufle!), ci, dimpotrivă, Biserica este sobornicitate, comuniune, unde „se poartă sarcinile unii altora“, şi chiar „se mărturisesc păcatele unii altora“. În această comniune văzută intră nevăzut şi Hristos, Maica, Îngerii şi Sfinţii, aşa că putem nădăjdui că vom duce la bun sfârşit mai întâi „diagnosticarea“.
Odată lămurită această etapă se poate trece împreună cu doctorul – duhovnicul – la pasul tratamentului, operaţiei şi recuperării duhovniceşti…
La sfârşit, recitim articolaşul: ce simplu şi clar sună! Dar să nu ne îmbătăm cu apă rece şi să visăm cu ochii deschişi, în viaţa reală acest proces de mai sus înseamnă sânge, sudoare şi lacrimi, într-un cuvânt cruce! Eşecurile şi ratările, poticnirile, rătăcirile şi înşelările sunt omniprezente, iar în spatele acestora pândeşte resemnarea (stare catolică!), fatalismul (atitudine filosofică) sau chiar deznădejdea. Iar aici nu mai există variante şi opţiuni alternative: nu s-a arătat alt drum spre Înviere!
Deci, precum zis-a Sfântul Siluan Atonitul să ţinem mintea în iad şi să nu desnădăjduim, căci „ce e cu neputinţă la oameni (adică pocăinţa, mântuirea şi îndumnezeirea), e cu putinţă la Dumnezeu!”
Pr. Dan Bădulescu
Doneaza pentru filmul "Scrum"
Sa ma ierte Dumnezeu ca pun la indoiala cuvantul unui preot ortodox (pentru care in plus am si multa admiratie si respect), dar cu mintea mea neluminata duhovniceste nu inteleg ce impuls interior ne determina sa blamam, sa denigram, sa compromitem, sa dam sentinte, sa etichetam asa aleatoriu la gramada?
Saptamana trecuta un articol fulminant ne informa ca N procente dintre romani suntem labili psihic (ma rog, deprimati sau ceva). Acum ne trezim scindati spiritual pe diverse criterii, ignorand pe Sf. Ap. Pavel: “pentru că voi toţi una sunteţi în Hristos Iisus.” (Galateni 3, 18)!!!!! Oricum, suntem toti de cateva generatii incoace (100 de ani) etichetati ca deviati spiritual…
Suntem criticati, etichetati, diagnosticati, judecati, condamnati la tot pasul, incat ne-am pierdut pana si notiunea de normalitate. Este un principiu elementar ca ori de cate ori negam “ceva” sa dam si solutia de implementare a ceea ce in opinia noastra este pozitiv. Suntem rai? Reamintiti-ne (avem incredere in harul cu care au fost investiti preotii nostri!) ori de cate ori avem nevoie ce inseamna a fi bun si cum ne putem corecta. Daca doar suntem “biciuiti” (verbal) fara sa stim de ce, dojana oricat de duhovniceasca ar fi, nu penetreaza pana acolo incat sa produca transformarea catre omul cel nou. Deviatia (de orice natura) nu poate fi definita decat in raport cu starea de normalitate.
In alta ordine de idei, oare s-a inselat Sf. Sisoe cel Mare “că din tot sufletul dacă se va pocăi unul ca acesta şi în trei zile îl primeşte pe dânsul Dumnezeu”. Cine a avut toata informatia necesara pentru a elabora o statistica pertinenta a intensitatii pocaintei la poporul roman (sau la oricare alt popor)? Cine a fost daruit cu un patrafir de asemenea proportii incat sa acopere 100 de ani din istoria unui popor? Daca metoda de investigatie (proceduri, instrumente, etc) este neadecvata, diagnosticul este incert, iar tratamentul poate fi mai daunator decat boala in sine. OK, individual, fiecare dintre noi avem greselile noastre, dar martirii si sfintii nostri din acest interval de timp apartin unei alte categorii. Distinctia este necesara. Suntem toti asa de inversunati impotriva discursului “siropos” si “desuet” in spiritului iubirii crestine (ziditor), incat ne diluam obiectivitatea si credem ca aducem slujba lui Dumnezeu doar demoland.
Eu cred lui Dumnezeu ca pentru rugaciunile tuturor sfintilor stiuti si nestiuti, care s-au nascut in acest neam, poporul roman nu este debilitat nici de deprimare si nici de ambiguitate sau lipsa de identitate religioasa!
Doamne ajuta!
Draga Boris, dar tu nu faci distinctia intre a deosebi duhurile si a vorbi despre persoane particulare? Daca aplicam judecata ta la tot ceea ce predica Biserica, atunci ar trebui sa ne dezicem de toti Sfintii si de toti parintii duhovnicesti care ne arata noua cum sa distingem intre rau si bine!
Parinte,de abea mi-ati deschis pofta de bucate duhovnicesti, si m-am trezit cu scaunele pe masa.Poate ne mai dati un supliment.
Dragă Boris!
Nu ştiu dacă ne cunoaştem, dar încep prin a cere iertare dacă articolaşul cu pricina a dus la sminteală! Şi asta, iată, chiar la un “admirator”…
Cuvintele preotului trebuie totdeauna să mângâie şi să zidească, chiar şi atunci când ceartă sau mustră, şi nu ne bucură să vedem contrariul. Dar, crede-mă că înainte de a fi postat, articolul a fost supus aprecierii adminilor de aici, care puteau liniştit şi fără supărare să nu-l pună. Chiar şi după postare a fost dat spre cercetare şi altora care, iată, după reacţiile primite pe mail, nu s-au arătat tulburaţi.
Acum, să ne uităm puţin la ce ai scris: “Cine a avut toata informatia necesara pentru a elabora o statistica pertinenta a intensitatii pocaintei la poporul roman (sau la oricare alt popor)? Cine a fost daruit cu un patrafir de asemenea proportii incat sa acopere 100 de ani din istoria unui popor?” Întrucât, aşa cum zici, acest patrafir nu există, am recurs la mijloace cu mult mai modeste. Întâi, experienţa directă şi personală, atât dinainte cât şi – mai ales – cea de după hirotonie. Aceasta nu se vrea nici studiu etnografic sau sondaj de opinie sociologic, ci este pur şi simplu o constatare pe viu, în diferite împrejurări ale vieţii bisericeşti (spovedanie, botez, cununie, înmormântare, parastas, sfeştanie, etc.), şi chiar ale celei obişnuite, aşa cum este ea aici şi astăzi. Cât despre acea “100” de ani (mai bine zis de după 1878, dar asta e cumva altă discuţie…), despre ea am luat din mărturiile lui Creangă, Caragiale, Eminescu, Iorga, Nae Ionescu, Bernea şi alţii. Punându-le cap la cap a ieşit ce a ieşit…
“Este un principiu elementar ca ori de cate ori negam “ceva” sa dam si solutia de implementare a ceea ce in opinia noastra este pozitiv. Suntem rai? Reamintiti-ne (avem incredere in harul cu care au fost investiti preotii nostri!) ori de cate ori avem nevoie ce inseamna a fi bun si cum ne putem corecta.”
Hai atunci să încercăm un leac: înainte de a pronunţa sau comenta ceva, mai multă răbdare şi atenţie. Căci iată ce scria mai sus, leacul era chiar acolo şi la vedere: pocăinţa, Crucea, şi acestea în context sobornicesc bisericesc unde “purtaţi-vă sarcinile unii altora” şi “mărturisiţi-vă păcatele unii altora” (care nu înseamnă doar spovedania penitentului sub patrafir, ci exact “unii altora”, indiferent de cin!) Ceea ce şi am făcut, nevorbind de la amvon ca predicator ortodox către turma bolnavă de cele patimi descrise, ci împărtăşindu-le deplin cu ea!
“Eu cred lui Dumnezeu ca pentru rugaciunile tuturor sfintilor stiuti si nestiuti, care s-au nascut in acest neam, poporul roman nu este debilitat nici de deprimare si nici de ambiguitate sau lipsa de identitate religioasa!”
Slavă Ţie Doamne slavă Ţie! Amin! Cum de se vede acest lucru însă? Dacă frăţia ta, sau cei din jur cu care intri în contact se află lipsiţi de măcar una din cele 4 patologii schiţate desigur cumva didactic şi schematic, atunci mirare şi metanie. Or fi şi binecuvântate excepţii…
Harul preoţiei nu conţine şi vreo harismă papală a infailibilităţii, aşa că ne paşte înşelarea, dar cred totuşi că acei “sfinţi ştiuti şi neştiuţi, care s-au nascut in acest neam” în această perioadă de ultimii 100 de ani, de care nu ne îndoim nici o clipă că au existat şi vor mai fi cât timp va rămâne BOR ortodoxă, au ajuns astfel după ce au luptat şi au biruit acele patimi, nu cred că nu le-ar fi avut! Noi nu ştim în detaliu cu ce s-au luptat Sf. Ioan Iacob, sau părinţii îmbunătăţiţi, sau sfinţii închisorilor, dar putem cu dreptate să presupunem acestea…
“Raul sau patima nu se gasesc in mod firesc in natura omului, caci Dumnezeu nu este creatorul patimilor. Exista insa in firea noastra multe virtuti sadite de El, dintre care iata cateva: milostenia, pentru ca si paganii sunt compatimitori; iubirea, pentru ca si fiintele fara de ratiune deseori plang cand sunt despartite unele de altele; credinta pentru ca toti o avem in noi insine, fara a fi nevoie sa o imprumutam de la altii; nadejdea, pentru ca si imprumutandu-ne, si calatorind pe mare si semanand, speram a ne imbogati. Daca deci, precum am aratat, iubirea este o virtute naturala in noi, legatura si implinire a legii, urmeaza de aici ca virtutile amintite, adica: dragostea, credinta si nadejdea, nu sunt straine firii; rusineaza-se deci toti cei care se scuza cu aceea ca este cu neputinta a fi implinite.
Mai presus de fire sunt: fecioria, nemanierea, smerenia, rugaciunea, privegherea, postul, necontenita umilinta. Dintre acestea unele le-am invatat de la oameni (scil. din exemplul lor), altele de la ingeri, iar altele ni le daruieste Dumnezeu Cuvantul.” (Sf. Ioan Scararul / Scara / Despre deosebirea gandurilor, a patimilor si a virtutilor (scil. Despre discernamant) / Ed. 2007)
Oare Dumnezeu sa fi discriminat specific poporul roman in raport cu alte popoare? Suntem noi exceptati de la normalitate? Evolutia starilor sufletesti prin care trece credinciosul in apropierea lui de Dumnezeu este descrisa de multi Sfinti Parinti. A curs multa cerneala si nu numai cerneala pentru aceasta, dar pentru ca Sfintia Voastra este mai versat decat mine in aceste probleme, ma adresez respectuos Sfintiei Voastre cu rugamintea sa imi indicati macar unul dintre acesti scriitori bisericesti, care sa fi incadrat o colectivitate intreaga in nu stiu ce tipare patologice…doar asa, ca sa ii invatam minte! Gresim, pacatuim, ne pocaim dupa puterea noastra…Face asta din noi, in masa, cazuri patologice? Oare asta sa fie ceea ce propovaduieste Sf. noastra Biserica Ortodoxa?
Stim ca avem printre noi si semeni de ai nostri cu disabilitati: schiopi, sau orbi, sau surzi, etc totusi nu suntem un popor de schiopi, sau orbi, sau surzi…Acesti semeni ai nostril, pentru care avem toata dragostea crestineasca si simpatia, sunt doar cazuri izolate…Atunci, de ce atata usurinta si tenacitate, in a incadra un popor (si toata istoria lui de la 1878 incoace) in N tipare patologice, si aceasta fara a enunta macar clar pacatul de care se face vinovat, fara a avea un studiu autentic sau o investigatie competenta, si evitand cu inversunare sa definim macar care este in opinia noastra starea de normalitate (in raport cu care eventual putem identifica devierea acestui popor). Putem, sigur, invoca o “figura de stil” retorica, sau paravanul grupului, al galeriei, sau calitatea audientei…Dar daca Sfintia Voastra aveti certitudinea ca (in primul rand) articolul dv. este conform invataturii de credinta crestin ortodoxa, atunci eu doar va rog sa ma iertati pentru toata supararea care v-am produs-o! In orice circumstante eu ma opresc aici, pentru ca nu am eu statura duhovniceasca sa intru in polemica cu un preot ortodox (ortodox, nu?). Eu sunt doar un crestin ortodox, mirean de rand, pacatos, dar poporul roman din care ma trag eu nu are valentele pe care i le atribuiti Sfintia Voastra in acest articol!
Doamne ajuta!
Parintele Rafail Noica:
“Pe meleagurile noastre se întâmplă ce se întâmpla cu evreii din Vechiul Legământ. Conştientizaţi de descoperirea dumnezeiască că ei sunt poporul ales, bineînţeles că păcatul şi-a tras spuza pe turta lui şi atuncea au început să se mândrească. Care este primul cuvânt de propovăduire al glasului Cuvântului lui Dumnezeu, adică Ioan Botezătorul? – Troparul zice că e glasul Cuvântului, glasul cel din pustie – “şi să nu vă ziceţi vouă că sunteţi sămânţa lui Avraam că zic vouă că din pietrele acestea Dumnezeu poate să ridice fii lui Avraam“.[…] Toate sunt la îndemână, dar o luăm de bună, şi fiindcă o luăm de bună o pierdem fiindcă păcatul îşi trage spuza pe turta lui, păcatul fiind indiferenţa, păcatul fiind nepăsarea, păcatul fiind mândria că noi suntem popor aşa şi pe dincolo, poporul lui Dumnezeu. Vă spun că din popoarele pe care le-am cunoscut nu este nici un popor care să nu fie buricul pământului. Sunt zeci de burice dintre care, bineînţeles, sunt eu şi poporul meu. Ăsta este păcatul şi spuza care şi-o trage, pentru asta poporul lui Dumnezeu pe Dumnezeu l-au răstignit şi pe Dumnezeul lor şi tradiţia lor au pierdut-o.”
“Sfantul Ioan Botezatorul avea destula dragoste si destula sfintenie ca sa-i trateze pe cei din poporul lui ca “pui de naparca”… Eu n-am nici dragostea, nici sfintenia lui si n-as indrazni sa zic asa ceva, dar vreau sa zic ca… gandul meu este, esential, cam pe aceleasi linii… Noi nu trebuie sa ne falim cu ce avem, ci sa ne socotim cu ce nu avem, ca sa nu cadem de la Pronia noastra. Cu ajutorul lui Dumnezeu, daca ne vedem pacatul, intunericul neamului nostru, importanta este nu uraciunea pacatului pe care-o vedem, ci important este ca… o vedem! Si asta vreau sa v-o spun ca sa ajut sa se trezeasca o insuflare in neamul nostru. Imnului acesta, “Desteapta-te, române” as putea sa-i fac o parafraza minunata, duhovniceasca, ca sa iesim din ieftinismul acestei eroistici patriotarde, inspre ceva duhovnicesc… Poate ca a venit vremea ca sa ne desteptam, fie si ca o Cenusareasa, oarecum prea tarziu. Domnul sa miluiasca, asa cum stie El!”.
…iar Hristos Insusi zice: “N-am venit in lume pentru cei sanatosi, ci pentru cei bolnavi. Cei sanatosi n-au nevoie de doctor”.
PS: Cata “incredere” din aceea ziditoare si creatoare (ca sa nu mai zic de bun-simt, de fapt) poti avea fata de un parinte foarte cunoscut ca pr. Dan Badulescu (o persoana reala, nu o masa impersonala si ipotetica) ca sa ii pui la indoiala ortodoxia…? Daca cineva gandeste ca pe acest site se promoveaza preoti cu gandire alta decat ortodoxa atunci se inseala amarnic.
Sfantul Ioan Botezatorul a facut o intreaga tipologie a poporului evreu, iar Mantuitorul cu atat mai mult; toti Sfintii au vadit de nenumarate ori pacatele sau inclinarile patimase ale comunitatilor in care se gaseau, ca nu faceau filosofie, ci se adresau unor oameni concreti. Dar aceasta, Boris, este un lucru intr-atat de elementar si de bun-simt, pe care il stie oricine are ceva lecturi sau cultura generala minimala despre Biserica, incat nu stim ce sa mai credem despre mesajul fratiei tale. Te rugam cu multa ingrijorare sa depasim impreuna acest blocaj si sa avem incredere in invataturile si in bunavointa celor ce urmeaza Sfintilor Parinti a parintilor duhovnicesti.
Admin, iertare insa increderea nu se acorda ca o medalie ci se castiga. Chiar fratia ta remarcai mai deunazi un mic accent milenarist la parintele Paisie Aghioritul, deci punerea la indoiala de 7 ori pentru a lamuri precum argintul un cuvant este necesara, chiar daca autorul beneficiaza de o doza remarcabila de respect.
Nu am spus sa primim totul in spiritul “orice zboara se mananca”, dar a face din tantar armasar si a strecura camila cand este vorba despre niste lucruri elementare, nu face…Daca exageram cu indoiala acolo unde nu trebuie ramanem doar cu indoiala si cu demolarea. Referirea la “incredere” avea, oricum, un sens contextual in legatura cu niste mesaje anterioare ale lui Boris. Dar in acest caz a pune sub semnul intrebarii ortodoxia parintelui Dan doar pentru ca nu impartasesti sau nu poti primi niste pareri ale sale este de-a dreptul lipsit de buna-credinta.
Cu Sfantul Paisie Aghioritul este altceva – este un gand, unul singur, dintr-o monumentala lucrare duhovniceasca, pe care de altfel Sfantul nu l-a impus nimanui si nu l-a propus ca norma, ci l-a prezentat drept o opinie a sa. Multi sfinti au facut mici erori, dar n-am auzit ca cineva sa spuna ca ar putea sa nu fie ortodocsi din cauza acelor erori.
Desigur. Iertare, eu ma refeream la o oarecare duritate/fermitate pe care am remarcat-o in raspunsurile catre Boris, precum si la fraza “Daca cineva gandeste ca pe acest site se promoveaza preoti cu gandire alta decat ortodoxa atunci se inseala amarnic.” Nu sunt de acord (deocamdata?) cu cateva din opiniile parintelui Dan asupra unor teme mai complicate si asta poate fi un semn ca ma aflu, cel putin in subiectul respectiv, in afara unei gandiri sanatoase.
Eu nu puneam la indoiala ortodoxia parintelui, nu l-am cunoscut si nu mi-as permite sa emit asemenea judecati de valoare, eu imi puneam la indoiala propria ortodoxie prin faptul ca in subiecte destul de importante, cum ar fi cosmogonia si stiinta in general, ma situez pe o pozitie opusa.
@Boris
“In orice circumstante eu ma opresc aici, pentru ca nu am eu statura duhovniceasca sa intru in polemica cu un preot ortodox (ortodox, nu?).”
Nici mie nu îmi place polemica, chiar şi în cazul în care ar fi o persoană cunoscută, dar-mi-te cum ar veni “boxul cu umbra”, căci fără supărare, oricine poate fi “Boris”.
Deci voi răspunde nu pentru polemică socratică sau chiar patristică, ci mai ales pentru cei care intră pe postare şi comentarii.
Oare ce coardă sensibilă oi fi atins eu nepriceputul şi nebăgătorul de seamă, de nu reuşesc să alin ci, în loc de untdelemn şi vin pun oţet pe rana ta? Articolul e scris la modul general de un om luptat de patimi şi de duhuri pentru acei ce se simt solidari. “Cei bolnavi au nevoie de doctor, nu cei sănătoşi”. Dar s-a zis şi “doctore vindecă-te mai întâi pe tine însuţi” ceea ce s-ar părea că nu s-a petrecut. Eu sunt tot român ortodox (cred “Boris” că nu te îndoieşti de asta!), nu am spus de loc că românii sunt sigurii oropsiţi, iarăşi o lipsă de atenţie deja suspectă: “românii din născare şi ortodocşi din botezul prunciei pătimim în diferite proporţii de acele deformări şi patologii duhovniceşti ce se manifestă din plin şi pe faţă în occident.” În acel occident sunt n popoare, şi care se mai şi consideră elita lumii, chiar aşa de greu a fost de a vedea?
Ca admirator ce spui că eşti se presupune că ai fi citit să zicem cartea “Ortodoxie şi erezie” cu cele 2 articole “România noul Iov” şi “Şi noi să ne rugăm pentru poporul român”. Parcă nu s-ar zice…
“Eu sunt doar un crestin ortodox, mirean de rand, pacatos, dar poporul roman din care ma trag eu nu are valentele pe care i le atribuiti Sfintia Voastra in acest articol!” Fii atunci de trei ori fericit, dă slavă lui Dumnezeu şi roagă-te pentru noi păcătoşii care pătimim şi ne luptăm cu acele duhuri! Deci să înţeleg că ţi-ai crecetat cugetul, singur sau cu duhovnicul şi nu ai găsit nimic din cele duhuri apuseneşti? Şi iarăşi, nici în anturajul tău real, concret, nu s-au aflat? Atunci, iată modificăm: nu TOŢI românii din ultima 100 de ani pătimesc acestea!
Dacă aşa e, spune-ne şi nouă unde este acea “enclavă ortodoxă”, căci noi n-am aflat-o?
Cât despre frăţia ta cu dragoste şi iertare: nu cumva să te lupte un duh subţire al filetismului, că aşa ar părea din reacţii. “Cui i se pare că şade să ia aminte să nu cadă”…
Bun articol, mulţumim Părinte. Să luăm aminte. Doamne-ajută.
Execlent articol si excelenta IDEE si invatatura duhovniceasca a adus in atentia noastra Parintele Dan, cu postarea articolului de mai sus!
Da! Convertirea “ortodocsilor” (si nu a altor oameni sau crestini…neortodocsi) la Ortodoxie este nu numai necesara, ci vitala pt. supravietuirea acestui neam in viitor!
Din cele ce le-am citit in scrierile de mai sus ale lui Boris…ar trebui sa tragem concluzia “fireasca” ca neamul nostru romanesc se afla la momentul actual intr-o stare de cat de cat “normalitate” duhovniceasca.
Insa nu-i asa! Ci neamul nostru romanesc chiar daca este cunoscut cu un nume “mare” in lume de…DREPTCREDINCIOS, nu se mai vad in el faptele Dreptei Credinte!
Nu se (mai) vede in marea masa de romani, ca fiind predominant “ADAM CEL NOU”, si omul care traieste dupa lucrarile firii celei innointe de harul Botezului, cum spune Sf. Ignatie Briancianinov, ci se vede in lume doar ADAM CEL VECHI, si omul care traieste starea caderii si pacatoseniei, constient si mai ales…inconstient!
Ortodox…nu devii doar ca strabunii ti-au fost ortodocsi! Ci “Ortohodox”…TE FACI, prin vietuire crestina ortodoxa! Bineinteles, cu ajutorul Domnului!
Primim SAMANTA omului celui nou, si a firii celei noi si “orthodoxe”, cum spunea Parintele Rafali Noica, la Botez, ca o POTENTA si STARE VIRTUALA si chiar desavarsire virtuala (spune Parintele Staniloae), dar, Scriptura ne spune clar asa:
“Si celor cati L-au primit, care cred in Numele Lui, le-a dat putere SA SE FACA, fii ai lui Dumnezeu…” (Ev. dupa Ioan, cap.1, vers.12)!
Din urmatorul verset, respectiv vers.13, intelegem de unde le vine puterea celor care IL primesc pe Hristos, ca sa se…”FACA” fii ai lui Dumnezeu, si anume aceasta putere vine din…DIN NASTEREA DIN DUMNEZEU, care bineninteles o constituie Botezul ortodox!
Prin urmare, mai intai este NASTEREA DIN DUMNEZEU (pentru toti cei care se boateaza), iar apoi este cresterea si…lucrarea ASEMANARII CU EL, spun Sfintii Parinti (pentru cei care s-au hotarat sa traiasca in virtute si indreptare de sine)!
Aici este de fapt raspunsul la nedumerirea lui Boris, si anume, cei mai multi dintre romani, nu-si mai lucreaza “asemanarea” cu Dumnezeu, nu mai traiesc MODUL de viata crestin ortodox, ci un fel de viata lumesc!
Daca, cineva se apleca si citeste cartile Sf. Tihon de Zadonsk, afla in vol.3, intitulat “INDATORIRILE CRESTINULUI FATA DE DUMNEZEU” niste lucruri tare cutremuratoare, despre botez, si anume ca (citez din memorie): “botezul desi este o PUTERE a lui Dumnezeu, nu le foloseste cu nimic celor care nu traiesc crestineste”…!
Or azi, cand aproape toti romanii traiesc modul de viata secularizant si occidental, si cand nu mai vietuiesc duhovniceste, deloc sau aproape deloc, imperativul (RE)CONVERTIRII la Ortodoxie, ramane mai mult decat actual, ramane, la fel de valabil ca si Indemnul DOMNULUI DOMNULUI si al Sf. Ioan Botezatorul, pe care il adresa evreilor : “Pocaiti-va ca s-a apropiat Imparatia Cerurilor”!, chiar daca ei se socoteau “fii lui Avram”, asa cum si romanii de azi cred ca a fi simplu botezat, automat si esti…orthodox…!
Doamne ajuta!
Excelent articolul ,cred ca multi dintre noi care suntem botezati traim aceasta convertire la ortodoxie mai tarziu ,cand Dumnezeu lucreaza in sufletul nostru si ne descopera comoara de mare pret a ortodoxiei.Cred ca ortodoxia va supravietui in aceasta lume secularizata prin acesti convertiti care ard ca o flacara pentru Hristos.
Este vorba de parintele Dan Badulescu din Bucuresti, fostul chitarist din formatia Rosu si Negru, sau pur si simplu este doar coincidenta de nume? Daca este intr-adevar vorba despre domnia sa, imi plec fruntea cu respect. Am avut ocazia sa-l cunosc si am slujit impreuna la inmormantarea maestrului Liviu Tudan. Personal, cred ca este unul dintre cei mai “adevarati” preoti pe care ii are BOR la ora actuala. Din pacate, nu se bucura de aprecierea la adevarata valoare din bransa preoteasca. Are suflet de rocker!!!
Da, e acelasi, nu e coincidenta de nume 🙂