MAICA DOMNULUI – SINGURA BUCURIE SI ULTIMA NADEJDE INTR-O LUME IN AGONIE

8-09-2008 Sublinieri

our_lady_of_the_apocalypse.jpg

Cu prilejul praznicului Nasterii Maicii lui Dumnezeu, va oferim fragmente din doua interviuri din 2005 sau 2006, respectiv 2007 cu parintele Justin Parvu, staretul si duhovnicul Manastirii Petru-Voda, aparute in revistele “Glasul monahilor” si “Formula As”, precum si una din minunile foarte cunoscute savarsite de Maica Domnului la Manastirea athonita Filoteu:

“- Ce ne puteti spune despre vremurile grele prin care vom trece si noi?

Ei, prin ce-am trecut noi, dar prin ce-o sa treceti voi! Acele vremuri deja le-ati inceput. Spre deosebire de alte vremuri, va ingadui Dumnezeu vrajmasului sa se atinga si de suflet; va fi mai mult o prigoana psihologica si nu va veti putea ascunde nici in crapaturile pamantului. Nu este usor, sunt vremuri foarte grele.De exemplu, pe vremea marilor traitori din Pustia Tebaidei, acolo nici militia nu intra, nici control de stat, nici finanta nu intra, nici un control care sa-i tulbure pe calugari. Erau de sine statatori si atat de liberi, incat ei intr-adevar puteau sa-si duca asa, cu toata dragostea, nevointa lor. Insa, la ora aceasta, trebuie sa lupti, si cu cel vazut, si cu cel nevazut; sa lupti cu tine, sa lupti cu lumea, sa lupti si cu dracul.Diavolul? faci cruce – se mai departeaza, mai. Astia vazuti nu se departeaza, ba te asalteaza si-ti mai pun in carca si altele; ba vine cu 666, ba vine cu cartile de identitate, cu cardurile, cu tractorul, cu motorul, cu cipuri, cu radiatiile, holocaustul – toate se rasfrang asupra ta. De aceea credinciosii acestia, de pilda, care vin din toata lumea inspre manastiri, sunt iarasi un semn ca toata lumea traieste in clocotul asta, in cazanul asta de fierbere de la un rau la altul.

Iar calugarul, de bine, de rau trebuie sa stea acolo, in fata lor, sa dea un sfat, o relatie, sa le citesti o rugaciune si sa plece macar catusi de putin altii de cum au intrat. Monahul trebuie sa fie prezent si sa raspunda la toate aceste nevoi ale crestinului. Altadata nimeni nu-l deranja pe sfantul, pe cuviosul. Pai, cate pomelnice aveam noi acum 70-80 de ani la manastirea Durau sau la Secu? Te duceai la proscomidie, incepeai slujba, tu, ca preot, inainte cu o ora, sunai la intrare in tochita metalica, toata lumea stia ca a intrat parintele la biserica. Paraclisierul deja era venit. Care este randuiala paraclisierului? Intra in biserica, se inchina, ia blagoslovenie de la strana arhiereasca, se duce si se inchina pe la icoane, la Maica Domnului, la Mantuitorul Hristos, intra in sfantul altar, face trei metanii la intrare, trei metanii la proscomidie si cu frica de Dumnezeu incepe sa aprinda lumanarile, cele doua lumanari de pe sfanta masa, candelele. Era o scara cu trei trepte. Se urca parintele de canon saracul, sufla din greu, dar el voia sa aprinda candelele in fiecare miez de noapte, sa fie primul acolo cand venea preotul slujitor. Dupa aceea venea la staret, lua blagoslovenie de toaca si de clopot si Parintele staret de atunci nu dormea, era treaz, la apel, era in pravila. Acuma are o masina cu opt locuri, cu bagaj in spate si-ntr-o dimineata se duce dupa sticle, a doua zi are nevoie de matura, apoi de coada maturii si tot se plimba si tot se plimba, mai merge la o conferinta, pe la examene si printr-alte parti, numai la biserica si la utrenie nu-i. Si paraclisierul n-are unde sa se mai duca, toaca saracul cu 25 de blagoslovenii de la… bec. Terminam de pomenit inainte ca sa vina preotii, dar acum sunt cate 3-4 mape de pomelnice numai intr-o zi.

De asemenea, ca sa revin, nu erau atatea nevoi si atatea boli. Acum s-au inmultit bolile psihice, organice, demonizarile. Apoi nu erau atatea constructii, atatea vite, atata lume. Pe langa acestea mai sunt si ispitele supratehnicii, sistemele acestea extraordinar de ascutite care patrund pana in a-ti cunoaste si gandul. Si, cand ti-a prins gandirea, aici este si partea sufleteasca. Iar cand a intrat pe firul acesta Satana, nu mai este deloc usor. Este o lupta impotriva sufletului.

Acum nu vezi ce fac? Daca vrei sa ai un serviciu mai bun, trebuie sa te inscrii in loja masonica, sa te lepezi de Hristos. Si, iata, acestea toate sunt incercari si ispite si greutati care ne fura de la adevaratele teluri ale trairii noastre. Acestea aduc la zero, zero, viata duhovniceasca. (…)

– Cum vedeti reinvierea duhovniceasca a monahismului?

– [ironic, n.n.:] Cu telefon mobil si cu masini luxoase... Aceasta se va petrece o data cu reinvierea crestinismului. Monahismul este un madular al crestinismului, care slabeste o data cu acesta. Am ajuns la starea in care monahii s-au facut precum mirenii, iar mirenii asemenea demonilor. Crestinatatea este foarte slabita si nu stiu daca se va mai indrepta.

– Nici macar dupa o noua jertfa a crestinismului?

… daca mai are sens. Totusi, dupa mine, inchisorile au fost temeliile de regenerare a crestinatatii noastre. Adica ceea ce trebuie sa urmarim este straduinta de buna voie: sa te pui pe post, sa te pui pe priveghere, sa te pui pe rugaciune si sa traiesti in numele Domnului. Sa se simta prezenta ta oriunde esti. Asa, mancare – de trei ori pe zi, ascultare – daca poti lasa-l pe fratele – si asa mai departe…

– Care este motivul pentru care nu se mai poate indrepta viata duhovniceasca?

– Pentru ca a slabit dragostea intre frati si nu se mai poate intelege om cu om. Si, fara unitate, cum sa mai recladesti ceva?

Ce sa facem ca sa pastram dragostea si unitatea dintre noi?

– Este nevoie de multa rugaciune, caci rugaciunea intretine buna noastra intelegere. Acum, insa, ne ingrijim mai mult de cele materiale decat de cele duhovnicesti. Inainte, fortele raului erau legate cu rugaciunile marilor traitori; rugaciunea lor avea o mare putere. Si inca n-a slobozit Dumnezeu puterea Satanei, caci lumea este nepregatita… Forta diavolului sta in patimile si relele noastre.

– Ce caracterizeaza mai mult monahismul actual?

Monahii de acum au o mare deficienta in a se supune si nu stiu sa se spovedeasca; nu se spovedesc sincer. Daca ar spune calugarul adevarul la spovedanie, ar muri. Azi iti cere blagoslovenie sa se duca pana la Iasi si el ajunge pana la Constanta, pentru ca … tot era in drum. S-a banalizat si relativizat mult virtutea ascultarii. Calugarii de azi nu mai au puterea sa asculte de mai marii lor ca odinioara. S-a surpat raportul dintre ucenic si povatuitor si de aceea a ridicat poate Dumnezeu darul acesta de la noi. Dar eu ii inteleg; calugarii din Romania sunt asa dezordonati si neputinciosi in a se supune unei ordini si randuieli, pentru ca asa sunt romanii. Poporul roman este imprastiat din fire, iata nu mai avem nici dacul, nici crestinul de altadata; acum se casatoresc negru cu alb, ortodoxul cu protestantul, catolicul cu africanul, tiganul cu romanul, incat firea, la un moment dat, structura psihologica, se schimba. Tot acest amalgam de natiuni da nastere acestor rautati si acestor blestematii pe care le avem in familiile noastre. Insa nu cred ca sufletul trebuie fortat. Eu la mireni le mai spun cate un sfat, dar pe calugari ii las ca pe ei.

– Ce trebuie sa facem sa ne intarim credinta si sa rabdam toate cele ce vor veni asupra noastra? Si cunoastem din proorociile sfintilor ca, de vor rabda crestinii necazurile de pe urma, vor fi mai mari decat cei dintai. Iar Cuviosul Paisie Aghioritul indrazneste sa spuna ca ‘multi sfinti si-ar fi dorit sa traiasca in vremurile noastre‘.

Cugetand la moarte. Monahul si crestinul nu are aceasta insutita datorie sa fie gata de plecare? O are! Nu te intereseaza daca traiesti si cum traiesti. Din ce in ce oamenii sunt mai dificili si mai cu scadente intelectuale si putere de judecata. (…)

– Parinte, stim ca de la Sfantul Simeon Noul Teolog incoace povatuitorii duhovnicesti se tot imputineaza; astazi, cand suntem martorii unei mari secatuiri duhovnicesti, cum mai recunoastem un povatuitor duhovnicesc? Sfintii Calist si Ignatie Xantopoulos indicau trei criterii: sa fie inalt la intelegere, smerit la cuget si bland in toata purtarea…

Este greu de gasit, dar nu-ti trebuie prea multa bataie de cap ca sa recunosti un povatuitor duhovnicesc. Cel care cauta cu adevarat un povatuitor duhovnicesc, la momentul potrivit, il va simti. Sufletul simte cui trebuie sa i se incredinteze, caci Dumnezeu este Cel Care pune in inima dragostea fata de cel caruia ti-a randuit sa ii urmezi. Eu abia asteptam sa ies din temnita numai ca sa-l vad pe Parintele Paisie Olaru. Ardea inima in mine sa-l vad, astfel incat, dupa eliberare, am mers direct la chilia Parintelui Paisie, asteptand doua zile la usa ca sa ma primeasca la spovedit. De aici inainte, timp de opt ani nu m-am mai despartit de povatuirea calda a Parintelui Paisie. Ma trimisese mai intai la Parintele Cleopa, insa la el nu am simtit atata odihna sufleteasca, desi, dupa 16 ani de inchisoare, incepuse sa rasfoiasca carti groase de canoane. Relatia dintre ucenic si duhovnic este foarte puternica si in numele ei se pot face multe minuni. Insa nu este suficient ca povatuitorul sa fie cercat, ci sa fie si in acelasi duh cu ucenicul.

– Parinte, dar ce ati invatat cel mai mult de la Parintele Paisie [Olaru]?

– Smerenia si dragostea lui fata de aproapele. Era de o caldura si tandrete sufleteasca rar intalnite. Parintele Paisie era neincetat neobosit cu oamenii, incat uita de sinesi.

– Este bine in zilele noastre sa mai cautam povatuitori duhovnicesti?

– Este mai bine sa dobandesti tu putina pricepere duhovniceasca, caci vin vremuri cand nu numai ca nu veti mai gasi indrumator, dar nici macar un cuvant din Scriptura sau din Sfintii Parinti. Sfintii Parinti pana acum recomandau povatuirea dupa Sfanta Scriptura si scrierile Sfintilor Parinti, insa vin vremuri cand vor lipsi si acestea.

Dar pana la vremurile acelea?

– Pana atunci sa le invatati pe de rost. In inchisori aveam pururea in minte Paraclisul Maicii Domnului si alte acatiste, care ne-au fost de mare ajutor. Adevarata rugaciune nu se face la manastire, chiar daca dispune de toate conditiile exterioare prielnice contemplatiei si rugaciunii. Noi, in inchisoare, eram lipsiti de frumusetile acestui relief al muntilor Carpati, numai intre patru pereti, unde zeci de ani stateai intre ei si nu vedeai raza soarelui prin crapaturile zabrelelor de la geam; iar daca te urcai cumva sa vezi o raza de soare, gardianul era la spatele tau si-ti dadea cate-o pedeapsa de cinci zile la arest sever, incat nu scapai sanatos de acolo. Ei bine, suferinta aceea era adevarata stare calugareasca. La baza manastirii este suferinta; vrei sa traiesti crestineste, vrei sa te apropii de Dumnezeu? Trebuie sa te zbati sa ajungi de la aceste laude pe care le face Biserica, sa nu le mai spui prin simplu cuvant, ci sa le traiesti prin caldura aceasta a harului si sa le transformi in duh, sa dematerializezi acest cuvant, pe care acum il mai si schimonosim silindu-ne sa terminam cat mai repede slujbele, sa cantam cat mai sacadat Sfanta Liturghie, unde ar trebui sa uitam de orice grija lumeasca. Trairea si suferinta trezeste in monah rugaciunea. Respectarea regulilor si randuielilor, fara aceasta traire, naste imprastierea si stinge duhul rugaciunii. Dumnezeu nu are nevoie sa-i reciti rugaciuni, ci vrea ca acest cuvant sa devina transparent (…)”.

(din “Glasul monahilor“)

 

pr_justin_110x147.JPG

” – Frate draga, este o vreme de pustiire a neamului, cand familia este risipita, scoala dispretuita si Biserica atacata. Se poarta avortul si divortul. Cele mai ascutite minti si cele mai pricepute brate merg dupa slujbe mai bine platite in strainatate. Copiii isi afla modele, nu in sfinti si eroi, ci in vedete de televiziune si in afaceristi ticalosi. Toate acestea nasc drame. Duhovnicul trebuie sa le stie tamaduirea, dar nu poate face nimic, daca in crestin nu exista convingerea ca avem o viata pentru Hristos, nu pentru a ne face de cap. Speram ca Dumnezeu nu ne va lasa, asa cum nu ne-a lasat in toate vremurile grele, cand Biserica noastra a fost prezenta in mijlocul poporului.

– Sunteti asediat de credinciosi. Spovediti si cate 12 ore pe zi. Cum rezistati sub avalansa de pacate care vi se aduc in chilie?

– Ei, parca eu le primesc pacatele (rade). Nu le iau deloc, le lasa ei aici… Trebuie sa ai constiinta misiunii, daca stai in scaunul de spovedanie, si incredintarea ca Dumnezeu e langa tine si nu te lasa sa cazi sub povara rautatilor acestei lumi. (…)

Vor veni vremuri si mai grele. Prigoanele, puscariile, schingiuirile si tot calvarul indurat de noi in timpul comunismului au fost usoare pe langa ce va urma. Si va fi foarte greu sa-ti mentii credinta si s-o treci generatiilor urmatoare, aproape la fel de greu ca acum 2000 de ani.

– Ce ne ameninta atat de rau?

– Pai, iacata, globalizarea vine ca un buldozer care striveste totul inaintea lui. Si odata cu globalizarea, erezia ecumenismului, pofta pentru consum prostesc peste nevoie… Am aderat la Uniunea Europeana... Am zis candva: intrarea in UE este iesirea din Ortodoxie. Dar revin si zic: depinde de noi sa nu lepadam deodata credinta. Ca si o haina nu o dezbraci dintr-o miscare, mai intai scoti o maneca, apoi cealalta. Pana atunci, s-ar putea ca poporul sa se destepte. Daca nu ne vom aseza genunchii la pocainta, dragii mei, nu vom reusi nimic. Daca ne vom ruga insa cu ravna, daca ne vom osteni in rugaciune, Dumnezeu va face ca totul sa fie posibil. Si toate aceste incercari, globalizare, ecumenism si cine stie care altele, toate vor fi spulberate de forta rugaciunii.

– Nadejdea mirenilor este ca marii duhovnici ne vor indruma…

– Ei, marii duhovnici… Daca am sti ce impresie are Dumnezeu despre marii duhovnici… (rade) Noi n-am avut duhovnici asa cum vremea a cerut-o. Si de-aia poporul a cazut.

– Aveti o viziune destul de pesimista despre societatea romaneasca…

Nu e pesimista, e realista. Sa ne rugam lui Dumnezeu sa nastem eroi; cum erau inainte mamele, nasteau copii pentru martiraj, parca ar fi crescut lanuri de grau pentru a face anafura. Nu mai putem sa ne ridicam fara jertfa; nici economicul, nici politicul nu vor rezolva nimic fara oameni de jertfa. Tot crestinismul e o jertfa; post si rugaciune – care sunt oarecum indrazneala noastra catre Dumnezeu. Cu acestea poti cuceri cerurile. Nadejdea, alaturi de credinta si de iubire, sunt, nu-i asa?, cele trei fire nevazute care ne leaga de Dumnezeu. Asa incat speranta nu trebuie sa moara. Dar eu cred ca daca nu traiesti credinta asa cum trebuie, ai slabe sanse de mantuire. Pai cum sa mergi, si cu Dumnezeu, si cu Mamona? (…)

– In inchisorile comuniste au fost martirizati multi crestini. Ma gandesc la Parintele Daniil-Sandu Tudor, Mircea Vulcanescu sau Valeriu Gafencu – cel supranumit Sfantul Inchisorilor. In biserica acestei manastiri sunt cinstite, ca moaste, oseminte din groapa comuna de la Aiud. De ce nu sunt canonizati cei ucisi pentru credinta lor?

– Cine sa-i canonizeze? Cei mai multi dintre sinodalii nostri n-au nici un fior cand aud de astfel de jertfe. Nu-i preocupa, nu-si bat capul sa le inteleaga si nu cred in sfintenia acelor oameni, care au murit pentru Hristos.

– Parinte, am vrea sa incheiem interviul in mod optimist, asa cum se cade in asteptarea Pastelui. Avem vreun motiv de optimism?

– Da, fara indoiala: Maica Domnului. Rugaciunile catre Sfanta Fecioara primesc intotdeauna raspuns“.

(Din: Formula As, nr.760/2007)

theotokossweetkissing.jpg

***

“In timpul ocupaţiei germane, rezerva de grâu a Sfintei Mănăstiri Filoteu era pe sfârşite şi părinţii au hotărât să taie milostenia! Un bătrân cuvios, Părintele Sava, s-a mâhnit mult când a aflat aceasta şi ruga conducerea mănăstirii să nu procedeze astfel pentru că vor mâhni pe Hristos şi va pleca binecuvântarea din mănăstire. Le-a pus şi multe pilde din Sfânta Scriptură, precum pilda Samarinencei cu proorocul Ilie, etc, şi, în cele din urmă, Părinţii l-au ascultat. Dar mereu îl supărau pe Părintele Sava spunându-i:

– Făina s-a terminat. Ce vom face? Dar bătrânul le spunea:

– Părinţilor, puţinul acela ce mai este încă să-l mâncăm împreună cu lumea, şi Maica Domnului nu ne va lăsa.

Au rămas numai 25 de ocale de grâu în magazia mănăstirii şi nimic altceva şi Părinţii au început să cârtească împotriva Bătrânului Sava supăraţi:

– Ei, Părinte Sava, s-a terminat grâul. Ce facem acum? Cuviosul şi credinciosul bătrânel le-a răspuns:

– Binecuvântaţilor, nu vă pierdeţi nădejdea în Dulcea Sărutare” a noastră. Măcinaţi şi împărţiţi-o părinţilor şi mirenilor şi Dumnezeu se va îngriji de noi toţi ca un Părinte bun.

Îndată ce au terminat pâinea, înainte chiar de a flămânzi a venit un căpitan de vas de la Kavala în Mănăstire şi a cerut lemn în schimbul grâului.

Văzând purtarea de grijă atât de vie a Maicii Domnului, care ca o Mamă bună s-a îngrijit de copiii ei, Părinţii au slăvit cu toţii pe Dumnezeu. Mai mult decât toţi, fireşte, a slăvit pe Dumnezeu şi a mulţumit Maicii Domnului bătrânul Sava, care o mulţumise mereu cu viaţa lui cea sfântă.

După aceasta Bătrânul le spunea Părinţilor:

– Nu vă spuneam, binecuvântaţilor, că Maica Domnului nu ne va lăsa?“.

(sursa: Ortodox Radio)

image1.jpg


Categorii

Avort, Calugaria / viata monahala, Crestinul in lume, Cum ne iubeste Dumnezeul nostru, Ecumenism, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Maica Domnului, Minuni si convertiri, Parintele Iustin Parvu, Profetii si marturii pentru vremurile de pe urma, Uniunea Europeana (UE), Vremurile in care traim

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

61 Commentarii la “MAICA DOMNULUI – SINGURA BUCURIE SI ULTIMA NADEJDE INTR-O LUME IN AGONIE

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 3 / 3 >>

  1. Pingback: MAICA DOMNULUI ESTE AICI, NU SUNTEM SINGURI… “De atunci până astăzi şi pentru totdeauna, cine poate spune că nu are Mamă care să plângă pentru el?” | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate