Război întru Cuvânt

Bucura-te, puternica desteptare a constiintelor celor adormite!

• Acatistul Sfantului Acoperamant al Maicii Domnului (text)
• Acatistul Acoperamantului Maicii Domnului.mp3 – Ierod. Epifanie (pe Ortodox Media) Continuare »

17 Comentarii »

“Suntem formatati asa incat Dumnezeu nu mai are acces la noi“.

“Asta-i realitatea. Nu trebuie sa incercam s-o vedem altfel, sa nadajduim in vane idealuri. Asta-i realitatea. Dar si “nu deznadajdui”. Alte cai, alta mantuire, foarte paradoxala sau mantuiri paradoxale va da Dumnezeu astazi”.

“Noi nu ne dam seama cat traim in inchipuire.

Zice omul ca “mi-a venit un gand”: ce-nseamna – ganditi-va toti – ce inseamna: “Mi-a venit un gand”?… De unde? Ce este acest gand care mi-a venit? Continuare »

19 Comentarii »

Mult ne straduim noi, oamenii, mult ne zbatem, dar prea deseori, nimic dobandim, nimic folosim, nimic adunam. Pentru ca nu adunam dimpreuna cu Hristos si in Duhul Lui, pentru ca lucram numai omeneste, mult prea-omeneste si nu stim sau am uitat fiii Carui Duh suntem. Pentru ca ne bizuim doar pe ceea ce stim si pe ceea  ce putem noi, pe vointa, ambitia si puterea noastra, pe faptele mainilor noastre, luam drept reper doar ceea ce corespunde masurii noastre meschine si pitice, confundand pe Duhul cel Sfant cu sangele nostru infierbantat, credinta in Hristos cu credinta in noi insine, ravna de Sus cu ravna cea trupeasca, cu zelul aprins al inimii cazute, nerabdator sa arunce plasa inainte sa fi invatat sa pescuiasca si inainte de a-i intreba pe mai-marii sai unde este locul propice de pescuit. Traim eretic si ne nevoim eretic, zicea un parinte mare de azi si ne miram ca nu aducem rod, ca nu prindem nimic in plasa. Pescuim in ape tulburi, pescuim haotic. Nu cerem Lumina sa vedem si nu vedem unde sa aruncam plasa, nu invatam niciodata “sa manam la adanc“, sa ne departam de “uscat” si sa facem “dupa Cuvantul Lui”. Dar mai rau este ca… nu stim macar ca suntem nestiutori si orbi in cele ale Duhului si ne infuriem strasnic pe cei care ne arata orbirea! Continuare »

11 Comentarii »

“Vreau sa spun ca si in viata duhovniceasca, acela care isi justifica patimile sale primeste in cele din urma o inraurire diavoleasca si nu se poate ascunde. Stii ce inseamna sa primeasca omul inraurire diavoleasca? Se salbaticeste, se face fiara, se impotriveste, vorbeste urat, cu obraznicie si nu primeste ajutor de la nimeni. De aceea toata temelia cea buna este ca mai intai de toate omul sa-si cunoasca boala pe care o are si sa se bucure ca a cunoscut-o. De aici inainte trebuie sa primeasca tratamentul, medicamentele potrivite si sa simta recunostinta fata de medic – de duhovnic sau de staretul sau – iar nu sa se impotriveasca”. Continuare »

12 Comentarii »

“Aceasta o am zis cand m-am facut mitropolit” este titlul dat de Sf. Antim Ivireanul cuvantului pe care l-a rostit dupa slujba de intronizare, in fata domnitorului, a boierilor si a poporului ce era de fata, pe care l-am ales si noi pentru a praznui duhovniceste pe acest sfant, care s-a facut pe sine roman, traind si suferind departe de patria sa. Continuare »

3 Comentarii »

“Vrajmasul (diavolul n.n.) a cazut din mandrie. Mandria e obarsia pacatului; toate aspectele pe care le poate imbraca raul sunt unite in ea: parerea de sine, slava desarta, dorinta de putere, raceala, cruzimea, indiferenta fata de suferintele aproapelui; tendinta mintii spre reverie, supralicitarea imaginatiei, expresia demonica a ochilor, infatisarea demonica a chipului; spaima, deznadejdea, ura; invidia, complexul de inferioritate, nelinistea launtrica, frica de moarte sau, dimpotriva, dorinta de a ne pune capat zilelor si, in cele din urma, – lucru nu rar – dementa completa. Acestea sunt semnele distinctive ale spiritualitatii demonice. Dar, cata vreme nu se manifesta cu claritate, pentru multi oameni ele trec adeseori neobservate. Continuare »

16 Comentarii »

“Scopul meu nu este să instig la neas­cultare, ci doar sa refac sensul evanghe­lic al ascultării, aşa cum ni l-a lăsat Hristos”.

Traim intr-o lume (bisericeasca), azi, in care, desi se vorbeste atat de mult si se scrie enorm, inflationist, (incat te intrebi chiar cine mai si citeste totusi, cine mai asculta daca toata lumea are ceva de spus), toata mareea asta gigantica de vorbe “destepte” si desarte, babilonic revarsate peste noi camufleaza perfid o mare tacere, un pustiu de adevar si de viata. Se vorbeste mult, dar te bucuri ca un copil de cuvant numai atunci cand… “pietrele” incep sa vorbeasca! Si abia atunci realizezi cat de grea era tacerea care se lasase, in realitate…

Asadar intr-o vreme caracterizata (in plan religios vorbind) parca mai mult ca oricand de confuzii si falsificari, cand duhul minciunii, mai viclean ca niciodata, se deghizeaza din ce in ce mai bine in adevar si in virtute, cand se cunoaste din ce in ce mai putin gustul “natural”, “original” al realitatilor duhovnicesti, traindu-se aproape numai din surogate si din inchipuiri, cand mai toata lumea cauta siguranta si confortul psihologic al ideilor gata-facute, al sabloanelor si culcusul caldut al autoritatii si nimeni nu mai infometeaza dupa adevar, un cuvant ca cel al parintelui Savatie Bastovoi despre ascultare – probabil unul dintre cele mai bune eseuri din cartea sa recenta, “Cand pietrele vorbesc” – vine ca o gura de oxigen dumnezeiesc si ca o sabie despartitoare de ape.

Este un articol care limpezeste si face lumina, in duhul Evangheliei si al Sfintilor Parinti – iar nu dupa pareri si interpretari personale, cum se obisnuieste – intr-una din cele mai importante probleme de care se face caz in zilele noastre in Biserica, in special atunci cand se urmareste impunerea prin forta a unor masuri nelegitime, arbitrare. Parintele Savatie (care – atentie! – nici el insusi nu trebuie “fetisizat” si transformat, cum gresesc multi, intr-o “autoritate” infailibila) face practic, aici, o marturisire de credinta extrem de importanta si de necesara acum oricui vrea sa tina calea Parintilor si sa nu se rataceasca prin hatisurile “oficialului”.

Nu stim cati isi mai asuma astazi curajul de a denunta instrumentarea necinstita si interesata a ascultarii, deturnarea sensului ei de la voia lui Dumnezeu si abuzul de autoritate in Biserica. Nu credem ca exageram daca spunem ca e o chestiune care devine in zilele noastre pur si simplu capitala, date fiind mesajele divergente pe care le primim astazi din partea atator instante si autoritati din interiorul Bisericii (formal, cel putin), mesaje intre care suntem chemati sa alegem pe cel caruia sa-i dam cuvenita… ascultare. Ce vom alege? Domnul sa ne lumineze pe toti prin cuvantul parintelui Savatie. Continuare »

31 Comentarii »

Din: “Viata si invatatura staretului Siluan Athonitul, scrise de ucenicul sau, Arhimandritul Sofronie“:

Despre libertate

” (…) Viata staretului se petrecea mai cu seama in rugaciune. Or, mintea care se roaga nu “gandeste”, nu rationeaza, ci traieste. Mintea in stare de rugaciune nu lucreaza cu notiuni abstracte, ci participa nemijlocit la existenta. Mintea care se roaga cu adevarat opereaza cu categorii calitativ diferite de cele pe care le utilizeaza gandirea rationala. Acest alt tip de categorii sunt o perceptie existentiala directa, care nu poate fi inchisa in cadrul strict al notiunilor abstracte. Continuare »

10 Comentarii »

ARHIMANDRITUL SIMEON (Essex): Riscurile unei mondializări

Deschidere sau „receptare”?

Primirea de care se bucură Sfântul Siluan în afara limitelor Bisericii Ortodoxe propriu-zise face parte dintr-un interes pentru spiritualitatea ortodoxă în general, ma gandesc mai ales la practica larg răspândită a rugăciunii lui Iisus şi prezenţa icoa­nelor până şi în mediile protestante. Enzo Bianchi, priorul Co­munităţii monastice catolice din Bose, este părintele expresiei „sfânt fără frontiere” pentru a-l desemna pe Sfântul Siluan. Cred că „frontierele” de care este vorba sunt cele ce separă creştină­tatea divizată şi vrea să spună că Siluan e un sfânt în care fiecare confesiune creştină se recunoaşte în ce are mai bun şi că-l pri­meşte „printre ai săi”. Continuare »

9 Comentarii »

• Cititi: Sfantul Siluan Athonitul – ardere nestinsa de iubire in rugaciunea pentru lume

• Orice actiune inainte careia sau dupa care nu poti spune o rugaciune e mai bine sa nu o faci.
• Tot războiul se duce pentru smerenie.
• Multă vreme n-am ştiut de ce trebuie să mă întristez, de vreme ce Domnul mi-a iertat păcatele. Şi am cunoscut că cine nu are întristare nu poate sta în smerenie, pentru că duhurile rele ne insuflă mândrie.
• Când ţin mintea mea în iad, sufletul meu are odihnă, dar când uit de aceasta, atunci îmi vin gânduri care nu plac lui Dumnezeu. Continuare »

11 Comentarii »