Am primit o scrisoare de la un tanar ieromonah de la Schitul Tarcau, jud. Neamt (fost staret al Man. Petru-Voda), care da glas si Sfintia sa durerii incercate dupa recentul compromis de la Sinoul BOR din 9 iulie referitoare la cazurile episcopilor Nicolae Corneanu si Sofronie Drincec:

manastirea-tarcau-14.jpg

Mult ma bucur ca mai sunt oameni alesi, care simt durere, chiar si fizic, pentru cele ce se intampla in Biserica noastra, cum molima se intinde si planeaza asupra tuturor sufletelor. Si bucuria pentru cei putini alesi covarseste durerea pentru apostazia care ineaca totul. Mi se pare in cursul firesc al lucrurilor ca pamantul acesta sa mearga spre mai rau, pana unde i se ingaduie de sus; dar mai mare lucru este ca in aceasta situatie sa mai fie suflete nobile care sa respire, carora sa le bata inima a viata, a lumina, chiar daca nici ele nu mai stiu de unde. Acestia sunt “sarea pamantului“, fara de care totul se pustieste.

Deci, ma adresez celor putini, desi in auzul tuturor. Turma mica nu are frica. Oile isi cunosc Pastorul, dar si fug de pastorii naimiti. Chiar daca se pare ca pe scaunul lui “Moise” au sezut alti carturari, care n-au inima pentru oi, trebuie ascultati in tot ce spun ca trebuie pazit, insa nu si in faptele lor si nici in cuvintele care decurg din faptele lor. Turma mica pazeste toate cele ce trebuie pazite, nu si cele ce tradeaza pe Pastorul cel mare. Ba chiar se rusineaza de cei ce se leapada de Hristos, ca sa nu fie rusinati inaintea lui Dumnezeu. Caci ce partasie este intre lumea aceasta si cea netrecatoare, intre politica si viata duhovniceasca, intre credinta si compromisuri?

A fost destula si prea multa pana acum, cand s-a dat credit unui Sinod netrebnicit, doar pentru ca mai pastra forma credintei din afara. Iata ca a avut ocazia si s-a lepadat si de infatisarea, de marturisirea de credinta. Dureroasa situatie, dar prielnica pentru a-si manifesta oricine in voie si nestingherit detasarea de cei pe care nici pana acum nu-i cunostea si sa aiba prin aceasta chiar si lauda (Canonul de la Sinodul IV Ecumenic). Poate ca multi nu au curajul sa-si manifeste indignarea, (…) dar si mila fata de cei ce au tradat. Au mai fost vremuri in care Biserica a mai fost cuprinsa de molime: arianism, iconoclasm, monofizitism, comunism.

Aceasta inseamna credinta: a fi in lume, in cuptor si a nu fi ars de vapaia stricaciunii. Chiar si in vremuri de pace e aceeasi situatie, doar ca nu e amenintata starea materiala. Asadar, nu are nimeni de ce carti, caci multi au pierit si in vremuri de pace. Concret, credinta mea este ca nu avem decat un ierarh integru (si cativa candidati). Problema este sa gasim pastori de suflete.

Biserica este a Lui Hristos (chiar si naruita), de aceea nu o vom parasi si noi. Nu-i vorba de “care pe care“, ci de marturisire. Daca pana acum s-au ingaduit multe, s-a ajuns aici. Daca se mai ingaduie, se va ajunge la o manifestare si mai mare a “dragostei fara frontiere” , poate chiar prin semne si minuni mincinoase, ca la sectari si pagani.

Deci, eu socotesc ca nu Dumnezeu ne ispiteste prin hotararea Sinodului, caci “Dumnezeu nu este ispitit de rele si El nu ispiteste pe nimeni” (Iac. 1:3), ci de la diavol suntem ispititi, sa primim pacea cu el. Nu-i de mirare… Asa cum arhiereii nostri au fost pusi in situatia de a alege intre Hristos si cei ecumenisti, asa cred ca fiecare va avea sansa de a se alia cu gloata sinodala sau… Cum? Viata si statura duhovniceasca a fiecaruia vor decide imprejurarile, cata vreme nu se revine asupra deciziei. Daca e ceva neclar, sa-mi fie iertata stangacia (…).

Am scris fara premeditare, spre mangaierea unora, care ar fi bine sa fie mai multi decat ma astept eu. Am spus toate ca o umila parere, dar si credinta. Oricum, suflet avem toti si suntem responsabili.

Ierom. Lavrentie

P.S.: Este importanta marturisirea individuala a fiecaruia, pentru ca “pomul bun nu poate face roade rele“, adica omul credincios nu poate grai sau savarsi lucruri hulitoare. Iar fara credinta dreapta, nu rasare nici fapta sanatoasa.

P. S. 2: Precum faptele celor doi ierarhi au trebuit sa fie cercetate de Sinod, tot asa, hotararea Sinodului priveste pe fiecare credincios. Nu poate ramane indiferent, ori accepta, ori ba.

sorrowswtheotokos.jpg