PACALEALA TRAGICA
Cititi: ORTODOXIA ROMANA INFRANTA CU 47-1
Marturisim ca ne este greu sa credem ca ierarhii nostri (atatia cati mai sunt) cunoscuti totusi (in ciuda socului produs de scorul neverosimil al votului de ieri) pentru orientarea lor sanatoasa, de respectare fidela a Traditiei in Biserica ar fi cedat ieri pur si simplu la presiuni si intimidari sau ar fi tradat cu buna stiinta adevarul, acceptand cu placere compromisul impaciuitorist, dandu-se de partea ecumenistilor si bucurandu-se de clementa aratata fata de cei doi agenti infiltrati ai masoneriei si/sau catolicismului, a celor doi luptatori de rang inalt impotriva Ortodoxiei, dinauntrul ei. Nu avem cum sa acceptam nicidecum ca “s-au vandut” sau ca “n-au fost niciodata ortodocsi adevarati si ne-ecumenisti”, dar credem ca… au fost inselati!
Este clar ca s-a produs acum, intr-adevar, mai mare tulburare si confuzie si s-a inmultit sminteala. Dar incercam sa intelegem – si nu din punct de vedere al justificarii unor slabiciuni omenesti – ca multi dintre arhiereii nostri au luptat sa evite simultan si caderea din har a Bisericii – fie prin consimtirea la apostazie, fie prin tergiversare – dar si o iminenta schisma, pentru care, poate, inca nu erau/eram pregatiti si care putea avea consecinte incalculabile acum. Oricum, asa cum multi au gandit si au spus, scindarea pare sa ramana o chestiune de timp… si de timp parca si mai apropiat decat ne inchipuiam.
S-au luptat pentru dezicerea Bisericii de faptele celor doi, ca si pentru obtinerea acestor decizii explicite si ferme de interzicere a impartasirii euharistice si a slujirii de taine si ierurgii impreuna cu cei de alte culte, sub amenintarea caterisirii, respectiv a afurisaniei. Castigul nu ar parea mic, daca privim, precum parintele Savatie, partea plina a paharului, raportandu-ne la inexistenta pana acum a unei atitudini oficiale a BOR (nu a Bisericii Ortodoxe universale, ale carei canoane sunt neschimbate si nu se invechesc) de condamnare a practicilor de intercomuniune, insotite si de sanctiuni. Pretul acestui castig – care ar putea sa insemne si o monitorizare mai severa a acestui gen de comportament “ecumenic” raspandit destul de mult in Ardeal si in diaspora – insa a fost unul major si intreit. Iar aceasta poate transforma “victoria”, fie si partiala, a anti-ecumenistilor intr-o “victorie a la Pyrrhus“, adica intr-o infrangere totala pe termen mediu si lung.
Pe de o parte, pentru ca l-au lasat complet singur si izolat – lucru absolut de neinteles si uluitor – si l-au expus de acum total pe IPS Bartolomeu, care si-asa devenise tinta predilecta a atacurilor anti-ortodocsilor dinlauntru si dinafara. Daca nu ar fi existat votul singular impotriva al Vladicii de la Cluj, am fi crezut macar a exista o unitate de cuget si o strategie comuna. De asemenea, daca macar 2-3 alti ierarhi s-ar fi solidarizat la vot cu el, ar fi fost alta situatie si alta imagine. Asa, impresia de tradare si dezbinare este devastatoare, iar pozitia foarte puternica in Sinod a IPS Bartolomeu a fost total subminata, el riscand sa apara acum ca un extremist inadaptat si izolat, a carui voce nu mai merita sa fie luata in seama, desi, probabil, tocmai datorita pozitiei sale de forta, inflexibile, s-a obtinut si cat s-a obtinut! Nu se putea un cadou mai mare pentru Patriarh, care si-a neutralizat, astfel, singurul opozant redutabil si care, de acum, va putea, teoretic, sa treaca “ca prin branza” orice initiativa abuziva.
Pe de alta parte, din punct de vedere canonic se pune o grava problema. Chiar daca am accepta, in extremis, aplicarea unei iconomii (nejustificate, de fapt, de nicio imprejurare; cu totul dimpotriva, toate circumstantele fiind chiar deosebit de agravante pentru ambii ierarhi incriminati) soldate cu “iertarea”, dar pocainta acestora – conditie absoluta a iertarii, cu atat mai mult intr-un caz atat de grav ca acesta – este, asa cum se prezinta lucrurile acum, numai o vorba goala, aruncata in vant (e uimitor cum unii chiar au putut sa o ia si de buna!). Mai intai ca sinodalii ne obliga sa-i credem pe cuvant ca cei doi si-au recunoscut cu adevarat gravele pacate, pe cand la asemenea faradelegi publice si justificate ulterior tot public, fara remuscari, cainta ar fi trebuit sa fie tot publica. Mai apoi pentru ca simplul fapt ca spui “am gresit, va rog sa ma iertati” poate sa insemne fatarnicie, ca in cazul fariseilor si evreilor vicleni care veneau sa se boteze la Ioan, fiind o declaratie pur formala, fara acoperire launtrica si, prin urmare, lipsita de indispensabilele “roade vrednice de pocainta”, de o schimbare reala a gandirii si a vietii, de o hotarare tare de a nu mai umbla pe aceeasi cale si de o lepadare din toata inima de actele savarsite. Pocainta care precede si conditioneaza o eventuala iertare nu este si nu poate fi vreodata un act “politic” si formal. Pocainta nu este totuna cu prezentarea manierata a unor scuze in scopul captarii bunavointei unei persoane. Ne mai vorbind de faptul ca pocainta este necesar sa fie aratata pe masura gravitatii pacatului, presupune un anumit canon, o oarecare penitenta, corespunzatoare cu marimea raului savarsit. Iar pentru tradarea in cel mai inalt grad a Ortodoxiei cata intensitate si cata ispasire ar trebui aduse?! Dar nimic din toate acestea nu se regasesc in comunicatul sau in relatarile despre desfasurarea sedintei Sinodului. Deci felul in care a fost tratata de Sfantul Sinod pocainta denota nu doar superficialitate, ci o evidenta batjocura adusa acestei Taine de nepretuit a Ortodoxiei, taina impacarii omului cu Dumnezeu, pentru care se face mare “bucurie in cer”.
In fine, chiar Trinitas TV si Radio Romania au furnizat involuntar aseara si dovada clara ca aceasta presupusa pocainta, cel putin in cazul Mitropolitului Banatului, NU EXISTA, este O TOTALA SI GRAVA MINCIUNA. Intrebat in mod repetat de reportera televiziunii Patriarhiei si de pr. Visarion Alexa daca ii pare rau pentru ce a facut, raspunsul a fost stupefiant: “deocamdata Sfantul Sinod a considerat ca ce am facut e o fapta regretabila si… desigur imi pare rau ca s-a ajuns aici”. Ca si la dezbaterea AZEC, Corneanu arata ca singurul regretat este ca “s-a ajuns aici”, in niciun caz ca a facut ceea ce a facut! Iar primul raspuns arata ca… “deocamdata” (!!) Sfantul Sinod a calificat fapta ca regretabila, fara ca el sa-si si asume, asadar acest calificativ! Concluzia? Iertarea acordata nu poate fi valabila, este nula de drept, pentru ca nu numai pocainta reala si adanca, ci ci simpla regretare formala a faptei lipseste cu desavarsire si in mod probat! Ceea ce inseamna nimic altceva ca AM FOST TRASI PE SFOARA. Nu ca nu am fi banuit asta dinainte cu o precizie de 99%, dar acum, iata, s-a putut si dovedi! Consecinta canonica, duhovniceasca este cat se poate de grava in acest caz: Corneanu, dar foarte probabil si Sofronie raman cazuti din har si orice act savarsit de acestia poarta pecetea ereziei si apostaziei si de acum inainte, nefiind, in opinia noastra, valide tainele savarsite de ei si nefiind posibila comuniunea cu acestia.
Al treia prejudiciu grav adus credintei si Bisericii de compromisul ierarhilor traditionalisti este faptul ca au girat si, deci s-au facut partasi la o “marturisire de credinta” ecumenista rostita de insusi P.F. Daniel la deschiderea lucrarilor Sinodului de ieri, care, intr-o maniera extrem de subtila si de alunecoasa, dupa ce iti ia ochii cu afirmarea necesitatii unitatii de credinta, cu respingerea intercomuniunii si cu citate dintre cele mai “tari” extrase din… memoriul primit de la Comunitatea Athonita (cata abilitate de derutare a “adversarului” prin magulire!), ajunge sa spuna cateva lucruri extrem de grave:
“Totusi, prin această măsură de disciplină canonică ortodoxă, nu dorim să defăimăm sau să tratăm cu arogantă si dispret pe ceilalti crestini, sau să întrerupem dialogul teologic si cooperarea practică în domeniul social-caritabil, ci dimpotrivă, considerăm că, printr-un dialog teologic sincer si profund, pot fi redefinite dogmele care separă Biserica Romano-Catolică de cea Ortodoxă. În acelasi timp, este necesar ca ortodocsii clerici, monahi si mireni să nu folosească cu usurintă si patimă cuvinte grele ca „erezie” si „eretici”, „apostazie” si „trădare”, la adresa altor ortodocsi sau la adresa altor crestini, deoarece adesea sub pretextul că salvăm Ortodoxia ne uratim sufletul, întrucât despărtim dreapta credintă de iubirea crestină smerită. Uităm că de fapt trebuie să <<Tinem adevărul în iubire>> (Efeseni 4, 15), să apărăm si să promovăm <<credinta lucrătoare prin iubire>> (Galateni 5, 6), după cum ne învată Sfântul Apostol Pavel”.
Intelegem asadar ca scopul dialogului teologic cu romano-catolicii nu este altul decat REDEFINIREA DOGMELOR CARE NE DESPART!!! Niciunul din ierarhii nostri n-a sesizat aceasta idee sau n-a avut nimic de obiectat la ea? Deci unirea preconizata nu se face prin convingerea heterodocsilor de a se intoarce si de a primi dogmele nemodificate ale Sinoadelor Ecumenice, ci prin… redefinirea lor, astfel incat ele sa devina acceptabile atat pentru catolici, cat si pentru ortodocsi?! Adevarurile codificate ale Revelatiei suporta, asadar, ajustari, restructurari si negocieri?!
Apoi, este clar ca, in mod oficial, se urmareste intimidarea credinciosilor si ocultarea adevarurilor suparatoare, prin inerzicerea folosirii cuvintelor care pur si simplu descriu abaterile cele mai grave din credinta. Nu mai avem voie, iubiti parinti si frati, sa vorbim (cine poate judeca daca este cu usurinta sau din patima?! bineinteles ca intotdeauna vom fi acuzati ca acestea ne motiveaza, iar nu dragostea de Adevar, si ravna si durerea sincere pentru viata Bisericii) de erezie, apostazie si tradare!!! Si pentru ca tot ne este interzis, vom arata ca… tocmai in aceasta interdictie stau apostazia si tradarea mascate in hlamida luminoasa a iubirii! Inseamna nimic mai putin decat ca ne lepadam de Sfintii Parinti si de canoanele Bisericii care n-au ezitat sa condamne in termenii cei mai severi anume aceste pacate – cele mai grave! – impotriva integritatii si adevarului credintei si sa consideram ca toate osandirile lor, uneori extrem de dure si de apasate, biciuind hulele si taind de la radacina ipocrizia, impostura si tradarea credintei drepte au fost facute in afara duhului dragostei!
De fapt, falsa preocupare pentru “credinta lucratoare prin iubire” ascunde repudierea ca “fanatism” si “extremism” a oricarei atitudini – fie ea si oricat de calma si de obiectiva – de denuntare a ratacirii de la dreapta credinta ca ratacire! Noi astazi, in numele ecumenismului, trebuie sa si UITAM ca exista erezie si eretici, apostazie si apostati, tradare si tradatori. Cuvintele prin care Ortodoxia si-a delimitat dintotdeauna “teritoriul” sau dumnezeiesc de tot ceea ce cauta sa o desfiinteze sau sa o dilueze trebuie astazi scoase din vocabularul teologic “politic corect” al noii ere. Este metoda cea mai buna de a nu mai distinge clar niciun contur, de a incepe sa relativizam si sa nivelam totul. Pentru ca, inevitabil, acolo unde nu mai exista erezie sau minciuna nu mai exista nici un singur Adevar, ci mai multe versiuni ale unuia si aceluiasi Adevar, care trebuie numai, eventual, “redefinit”, ca sa ne sugestionam mai bine ca nu exista nicio diferenta intre noi.
Numele acestui “ecumenism” este insa SINCRETISMUL religios, dar un sincretism in forma “soft” si realizat cu pasi mici si pe nesimtite. In numele “dragostei” trebuie sa ne rusinam de unicitatea Adevarului ortodox si de valabilitatea vesnica a invataturilor Sfintilor Parinti, a dogmelor si canoanelor referitoare la dreapta credinta! Directia data de P.F. Daniel prin acest document este una clara si menita sa contrabalanseze puternic celelalte masuri aparent bune adoptate.
Este limpede ca se doreste apropierea tot mai marea BOR de Roma, doar ca nu pe scurtatura apucata de Nicolae si Sofronie (ale caror merite unioniste, totusi, vor fi recunoscute ca atare la vremea potrivita!, ci pe caile mai “rabdurii” ale unei tranzitii relativ lente, cu pasi mici, dar siguri, fara convulsii si tulburari inutile, dar prin cedari treptate ale elementelor de identitate doctrinara, liturgica si canonica si mergand, intr-un numar de ani, pana la totala asimilare. Acest ecumenism “bland”, care sapa pe dedesubt si in tacere la temelia Bisericii este de fapt adevaratul pericol, incomparabil mai mare decat acela radical, grosier si fatis, care isi atrage usor atentia si ostilitatea. Ni s-a dat deci iluzia (si unii au muscat din “momeala”) ca se termina cu ecumenismul, ca de-acum “gata cu joaca, ne facem ortodocsi“, iluzie de natura sa ne tina anesteziati si hipnotizati de fericirea ca ni s-a dat “satisfactia” ca de-acum orice impartasire la catolici va fi pedepsita… Cand de fapt, ecumenismul abia cu acest prilej se relanseaza cu mai multa forta si abilitate si, in plus, cu un alibi perfect!
Cam acestea sunt cateva din consecintele serioase, dramatice ale votului dat ieri in Sinod (si) de ierarhii nostri “traditionalisti”, dincolo de concesia importanta a ne-caterisirii celor doi episcopi ERETICI, APOSTATI SI TRADATORI. S-au lasat pacaliti ca pot sluji Biserica si printr-un mic compromis util pe moment, dar aparent profitabil pe viitor. In realitate, au si am pierdut aproape totul, dar pe neobservate! Nu am cazut inca din har, nici nu ne-am rupt, ci.. stam suspendati, ca si Biserica Ortodoxa autocefala, de un fir subtire care ne desparte de prapastia cea din urma! Cine ne va scoate de aici?
- Cititi si: Parlamentarii Bisericii – Marcel Radut-Seliste
Doneaza pentru filmul "Scrum"
pentru Loredana . E foarte grav ce spui , dar trebue sa perseveram . Spun sfintii parinti ca daca ierarhul vede la pastoritii sai evlavie , tarie si unitate in dreapta credinta pana la urma se va indrepta .
Grav, grav, dar e realitatea ce se/ntampla in parohiile din Ardeal. Se fac Sf. Masluri de obste pr. ortodox alaturi de greco/catolic, cununii intre un ortodox si un reformat fara a trece la Ortodoxie, nas la botez de alta confesiune, acceptam statuete in biserici donate de credinciosi…si credinciosii sunt foarte multumiti sa vada ” ce bine se inteleg preotii lor”. Nemultumirea credinciosilor intervine abia cand se schimba preotul si vine unul care nu vrea sa faca aceste lucruri, se “incapatineaza sa tina Sf. Canoane”, si din pacate vine episcopul si le spune credinciosilor ca sunt invechite canoanele, ca tre sa fim cu “dragoste unii cu altii”(altii fiind schismaticii), ce credibilitate mai are pr atunci in fata enoriasilor sai?
Ganditi/va putin ce e in mintea enoriasilor. Vechiul preot putea sluji cu reformatii, cu catolicii, putea cununa cu alte religii, putea boteza cu nas de alta credinta, preotii din satele vecine toti o fac, si vine asta de pe bancile scolii sa ne “stice randuiala si obiceiul” SA VINA EPISCOPUL ! SA NE LAMUREASCA ! Si vine episcopul si le da dreptate credinciosilor. Pe cine vor crede credinciosii?
CANONUL 10(SINODUL APOSTOLIC):”DACA CINEVA S-AR RUGA, CHIAR SI IN CASA, CU CEL AFURISIT, ACELA SA SE AFURISEASCA.”(AFURISIT= SCOS DIN COMUNIUNE)
CANONUL 11(SINODUL APOSTOLIC): “DACA CINEVA,CLERIC FIIND, S-AR RUGA IMPREUNA CU UN CLERIC CATERISIT, SA SE CATERISEASCA SI EL”
CANONUL 45:”EPISCOPUL SAU PRESBITERUL SAU DIACONUL,DACA NUMAI S-A RUGAT CU ERETICII SA SE AFURISEASC;IAR DACA LE-A PERMIS ACESTORA SA SAVARSEASCA CEVA CA CLERICI, SA SE CATERISEASCA”(VEZI CAZUL PS SOFRONIE SI LUARENTIU STREZA)
CANONUL 46:”PORUNCIM SA SE CATERISEASCA EPISCOPUL SAU PRESBITERUL CARE AU PRIMIT BOTEZUL ORI JERTFA ERETICILOR(JERTFA EUHARISTICA).<>”(VEZI CAZUL IPS NICOLAE)
CANONUL 64:”DACA VREUN CLERIC AR INTRA IN CASELE DE ADUNARE ALE ERETICILOR SAU IUDEILOR SPRE A SE RUGA, SA SE CATERISEASCA SI SA SE AFURISEASCA”…
ASTEA SUNT PENTRU CINE CRED CA NOI NU CUNOASTEM CANOANELE…SI MAI SUS N-AM SPUS PAREREA MEA, CUM FAC SECTARII,CA SUNT NEVREDNIC,CI AM SPUS DIN CANOANELE SFINTILOR PARINTI.OARE SFINTII CARE NI LE-AU LASAT SI PE CARE NOI II CINSTIM AU GRESIT?NICIODATA!
P.S: VEZI CARTEA:”CANOANELE BISERICII ORTODOXE”!
Da’ io nu m/am intrebat daca sa tinem sau nu canoanele, am relatat doar ce se petrece in Ardeal si cat de grau le este preotilor care vor sa tina randuiala, mai ales cand nu/i sprijina nici enoriasii, nici episcopii.
Am inteles ce se intampla in Ardeal,dar daca vrei sa fi orotodox nu poti fi fara canoane…Cum spunea si Sfantul Apostol Pavel:”…umblati dupa DREPTARUL care vi l-am data voua…”.Ce spun Sfintii Parinti celor ce nu tin de canoane?->ANATEMA…oricum Loredana,nu tie ti-am raspuns ci tuturor care au nelamuriri in ce privesc canoanele si care cred ca nu mai sunt TINERI care stiu canoanele!Dumnezeu sa ne miluiasca…
Pai, Loredana, parintele meu a fost chemat la o inmormantare si acolo, ce sa vezi, cel care murise a fost ortodox, dar sotia lui, catolica si sotia lui a chemat si un preot catolic. Copiii lui au chemat preotul ortodox, sotia, nu! Acum ce-i de facut?
A slujit randuiala cuvenita, preotul ortodox, a intrat cel catolic la un moment dat, de nu mai termina, apoi a urmat o cantare de inmormantare a diacului ortodox, si asa s-a incheiat inmormantarea.
Acum, pentru ca Siniodul s-a referit in mod expres la slujirea cu cei de alte credinte, sa vedem cum va fi. Insa ce te faci in situatia in care te lovesti de astfel de cazuri?
Ca preot preferi sa nu slujesti…Painea ti-o poti castiga si altfel…In primul rand trebuie sa luam aminte la pericopa Evanghelica ce s-a citit Duminica!
Da, trebuia sa nu slujeasca! Si preotul din satul meu a fost pus intr/o situatie asemanatoare, dar n/a slujit. A spus: Ori eu ori el (catolicul) si catolicul sustinea ca alternativ, familia ca la fel si pr. ortodox nu a vrut. A aparut in presa, l/au discreditat oamenii( tocmai pt ca pr precedent facea asa ceva)l/au desconsiderat si superiorii…dar Dumnezeu il IUBESTE pt ca nu a fost un tradator, si n/a cedat. Ulterior a fost nevoit sa plece din sat, acum il regretam si noi, si cei care atunci l/au facut sa plece, …dar Dumnezeu a avut grija de el si de fam lui. Vreau sa spun ca toti cei care au fost impotriva lor acum sufera, adica pe rand fiecare si/a primit pedeapsa. Unii au murit, altii au copiii bolnavi, altii au copiii in pescarie, sa fie oare intamplator? Nu cred.
Hm…si cel care a murit!? Daca te gandesti la sufletul lui, slujesti! Painea, ca preot ,asa o castigi, slujind aproapelui, slujind lui Dumnezeu.
Te vezi la capataiul cel mort, si pleci? Nu, stai si slujesti. Cum sa-l ingropi fara slujba?
Acum, aici nu e vorba ca cei care se casatoresc cu cei de alte credinte nu-l au pe Dumnezeu pe primul plan. Asta e o alta latura.
Pr. nu era la capataiul lui era cu o zi inainte de inmormantare. Da, mortul era ortodox, dar familia dorea 2 preoti la inmormantare si nu 2 ortodocsi ci unul ort. si unul catolic. Preotul nostru a spus: Pt ca a fost credincios ortodox, eu voi tine slujba si pr. ortodox pe urma va rosti un cuv. de invatatura. N/a vrut familia decat alternativ. Adica un pasaj popa ort. unul catolicul, un Doamne miluieste si un Doamne indurate spre noi, un Sf. Duh si un Sf. Spirit. Trebuia sa accepte?
Vreau sa mai intreb ceva pt Ramona cand spui “preotul meu ” te referi la sotul tau? Daca da inseamna ca esti sotie de preot, mi se pare aiurea sa accepti slujirea alternativa. E tocmai ce a facut Ep. de Oradea.
Corectura “eu voi tine slujba si pr catolic pe urma va rosti un cuv….”
Nu, draga Loredana, e preotul meu duhovnic. Nu cred ca ai inteles ce am spus. Imi pare rau.
… In fine, banuiesc ca orice cuvant se poate “rastalmaci”. Eu am zis ce-am zis ca un cuvant (doar ca sa nu tac) venit din experienta. Granita dintre lucru bun si pacat e de cele mai multe ori inselatoare (asta referitor la cei care cred ca eu vad aceste comentarii ca pe “clevetiri” si nu ca pe un pretext prielnic al lui aschiuta de-a ne face sa ajungem acolo)… Ma mai mananca limba si o sa zic din nou ca totusi pocainta este (din cate ma duce capul si am inteles pana acum)intre om si Dumnezeu, prin duhovnic. Sa-mi fie cu iertare, personal nu simt nevoia acuta a pocaintei lor publice si prefer de mii de ori sa ma minta sau sa ma ignore pe mine si sa se fi pocait in fata lui Dumnezeu. Evident, este linistitor ca si noi, ceilalti ortodocsi romani, sa fim uncredintati de aceasta pocainta, nu ne mai intarata dracul cu “si daca…”, “in eventualitatea faptului…”, “presupunand ca….” si zeci si mii de povesti si posibilitati care ne infierbanta sau ne intristeaza sau mai stiu eu ce ne mai fac… Ma rog, nu-mi dau pace Gica Contra si Tanta Analiza si-as mai zice multe in poliloghia mea. Raman insa la ce am zis inca de la inceput: rugaciune si duhovnic.
Doamne ajuta!
Stefania,
In cele mai multe cazuri, prin pacatul nostru indureram sau smintim macar pe unul dintre fratii nostri. Tu nu iti ceri iertare celui caruia i-ai gresit, te multumesti cu spovedania la duhovnic, recunoscandu-ti doar in fata lui Dumnezeu greseala? Nu cred…
Prin actiunile lor, condamnate de Sinod, acesti episcopi au gresit si au smintit macar parte din turma cuvantatoare pe care Biserica Ortodoxa le-o incredintase. Oare pentru intarirea in ortodoxie a credinciosilor si pentru inlaturarea smintelii, atat cat se mai poate, ti se pare ca nu se cuvine sau ca nu e necesar ca acesti ierarhi sa le ceara iertare, recunoscandu-si cu indurerare greseala in fata celor pastoriti?
“Acolo unde este inima ta, acolo este comoara ta” – si unii o apara (comoara) ‘pacatuind’ in ochii celorlalti pentru ca stiu ca este aur curat (ortodoxia), altii o considera (probabil)argint, cupru sau fier de bagat in pamant si asta datorita a ceea ce simt/gandesc incredintati fiind ca, este suficient de vrei sa ajungi la Ierusalimul cel ceresc sa-ti pui ‘straja gurii si usa de ingradire buzelor’ tale…ori mai modern – castile pe urechi si guma de mestecat in gura; sigur! Caile difera (alei, strazi, magistrale), motivatia de-asemenea, dar pana la a bate moneda ca drumul tau este cel mai indicat, al celorlalti avand sensul interzis iarasi nu este indicat si nici corect!
Pai acelaso lucru l-am spus si eu Admin. Ar fi usuratoare pentru sufletele noastre o pocainta publica, dar e buna si macar una in fata lui Dumnezeu.
Eu nu inteleg de ce e un lucru negativ sa se uneasca toti care cred in Tatal,Fiul si Sfantul Duh.Eforturi stiu ca s-au facut de ambele parti,Papa Ioan-Paul al II-lea dorea acest lucru,nu inteleg de ce sunt condamnati calugarii si preotii nostri care doresc uniunea.Cand doi frati care erau certati se impaca nu poate decat sa bucure.Sincera sa fiu nu-mi plac deloc manifestarile de extremism si intoleranta fata de altii,nici cand au religii diferite,cu atat mai mult cand e vorba de aceeasi credinta.
Dna Elena,
Am observat comentariile dvs. prin care va exprimati nedumerirea fata de unele atitudini transante ale ortodocsilor fata de unii heterodocsi. Se vede faptul ca sunteti foarte sincera in lucrurile pe care le afirmati si de aceea, desi suntem foarte slabiti in eforturile de intretinere a acestui site, ne simtim datori sa va raspundem dupa constiinta si credinta Bisericii si a Sfintilor Parinti.
Am folosit mai sus doua cuvinte subliniate in mod special: ortodocsi si heterodocsi. Ortodocsi inseamna drept-slavitori ai lui Dumnezeu, drept-credinciosi, sau cei care cred drept si adevarat in Dumnezeu. Heterodocsi inseamna gresit-slavitori, stramb-slavitori sau cei care cred intr-un mod eronat in Dumnezeu. Prin urmare, problema esentiala a celui care crede este sa creada adevarat, sa creada drept. Pentru ca este posibil, si istoria este plina de astfel de tragedii, ca cineva sa creada stramb, gresit, eretic, in Dumnezeu, si sa nu mai fie, astfel, in corabia mantuitoare a bisericii…Iar a crede drept in Dumnezeu inseamna a ne inchina lui Dumnezeu asa cum este El propovaduit de Evanghelii, Apostoli, Sfintii Parinti. Dumnezeului caruia ne inchinam noi este Cel propovaduit in Crezul pe care il rostim in fiecare duminica: Tatal, Fiul, nascut iar nu facut, intrupat si innomenit, Duhului Sfant, Carele din Tatal purcede.
Afirmati, si partial aveti dreptate, ca tulburarile sunt incepute de conducatori si nu de oamenii simpli. Da, este adevarat ca ereziile au fost aproape intotdeauna propagate de niste conducatori bisericesti care aveau de fapt scopuri cu totul lumesti. Cel mai cunoscut exemplu este chiar cel al catolicilor. Daca nu ar fi fost ambitiile unor imparati lumesti si ale unor papi de a controla lumea cunoscuta de atunci, atunci nu s-ar fi ajuns, poate, la situatia de astazi. Insa ambitiile si mandria luciferica au facut ca, la un moment dat, in Apus un oarecare papa sa introduca in Crez-ul Bisericii erezia Filioque. Aceasta inovatie afirma ca Duhul Sfant purcede din Tatal si din Fiul. La aceasta erezie s-a adaugat in scurt timp alta, care a vadit de fapt cauza acestei inovatii – pretentia de intaietate suprema a papei peste intreaga biserica, de a Il Inlocui pe Hristos pe pamant (ce blasfemie!) si de a fi infailibil in parerile sale (adica ce spune Papa este dogma, lucru neinchipuit!). Acest lucru face ca Dumnezeul la care noi, ortodocsii, ne inchinam, sa fie diferit de Dumnezeul la care se inchina, de pilda, catolicii. Parintele Dumitru Staniloaie a aratat, si puteti consulta acest lucru in minunata carte intitulata “Mica dogmatica vorbita”, faptul ca filioque face ca, pur si simplu, Sfanta Treime sa fie gresit inteleasa: Tatal nu mai este cu totul Tata, Fiul nu mai este cu totul Fiu, iar Duhul Sfant are o natura vaga si incerta. Parintele Rafail Noica a afirmat ca “filioque” este chiar “erezia tuturor ereziilor”, deoarece ea provine dintr-o gandire stramba, scolastica, ce vede un Dumnezeu impersonal, guvernat de legi mecanice, si nu un Dumnezeu personal, un Dumnezeu Iubire.
V-am dat ca reper cei doi mari parinti teologi pe care ii avem. Dar inaintea lor este sumedenie de marturii date de Sfintii Parinti asupra acestor erezii care denatureaza inchinarea in duh si adevar la Dumnezeu. De pilda, chiar in postul nostru, duminica urmatoare este cunoscuta ca cea a Sf. Grigorie Palama. Este un mare sfant care a aparat biserica de o alta grava erezie catolica – anume, ca harul dumnezeiesc ar fi o simpla gratie creata si nu energie necreata. Noi ne rugam mereu pentru harul lui Dumnezeu. Insa catolicii, din cauza invataturilor gresite ale mai marilor lor, se roaga a dobandi o gratie trecatoare, o gratie care, iertati expresia, se evapora deoarece nu are substanta. Ori acest lucru inseamna ca noi de fapt nu ne aflam intr-o relatie calda, reala, personala si apropiata de Dumnezeu. Doar cand credem ca harul pe care il cerem in rugaciune este energie dumnezeiasca, este de la Insusi Dumnezeu, este netrecatoare, atunci abia avem experienta unui Dumnezeu personal fata de noi insine si toata viata noastra. Si acest lucru il apara acest mare Sfant cum este Grigorie Palama, a carui viata este bine sa o cunoasteti mai indeaproape.
Alt mare Sfant Parinte care a aratat greselile din invatatura catolica este Sf. Marcu Eugenicul. Viata sa este impresionanta, deoarece a fost singurul episcop ortodox care nu a apostaziat la mincinoasa unire de la Ferrara – Florenta. Cautati si cititi viata lui, sa vedeti ce metode folosea papa pentru a ii constrange pe episcopii ortodocsi sa semneze unirea cu Roma! Si ce dragoste fata de Adevarul-Hristos a avut acest mare sfant…Sa cunoastem si viata Sf. Fotie cel Mare si a Sf. Mc. Cosma sa vedem ce “dragoste” au avut catolicii, mai bine zis sustinatorii papei, fata de cei care voiau sa ramana in credinta apostoleasca a Sfintei Treimi marturisite in Crez.
Va indemnam cu caldura sa cercetati vietile acestor sfinti si sa adanciti credinta noastra ortodoxa. Cu cat veti constientiza mai mult diferentele dogmatice de netrecut intre noi si alte confesiuni crestine, cu atat veti iubi in adevar pe ceilalti. A il iubi in adevar pe celalalt nu inseamna a ii iubi greselile, ci a il iubi dorindu-i mantuirea. Si ca sa doresti mantuirea cuiva trebuie sa stii cum se dobandeste, care este credinta cea a adevarata. Nu din intoleranta marturisim ca doar ortodoxia este Adevarul, ci tocmai din constientizarea faptului ca numai in acest Adevar ne mantuim. Si suntem responsabili fata de “fratii mai mici” ai lui Hristos sa nu ii lasam in greseala, sa nu ii lasam in ratacire, in nestiinta, din cauza vicleniei mai marilor lor, ci sa le marturisim, cu dragoste, adevarul. Sau, daca nu stim, nu putem, nu ne pricepem, macar in inima noastra sa pastram acest adevar si sa ne rugam pentru luminarea lor si cunoasterea cea adevarata a Sfintei Treimi.
Sa nu ne lasam inselati de dragostea mincinoasa care este acum propovaduita sub numele de “ecumenism”. Ecumenismul este doar o politica dusa spre inselarea celor multi si ascunde interese murdare. Nimeni nu doreste de fapt, din cei care propovaduiesc ecumenismul, unitatea reala a credinciosilor. Cei care il propovaduiesc doresc doar indepartarea tuturor oamenilor de Dumnezeul Adevarului, de Hristos, Calea, Adevarul si Viata.
Va indemnam iarasi, calduros, sa cititi aceste marturii ale unui alt mare cuvios, mare rugator si iubitor de Dumnezeu si aproapele, Iustin Popovici:
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2007/09/04/sf-iustin-popovici-despre-ecumenismul-ca-dialog-al-minciunii/
V-am scris pe larg pentru ca am vazut ca aveti sinceritate in gandurile si atitudinea dvs. Va dorim o lectura spre folos duhovnicesc si intarire.
Doamne, ajuta!
http://cuvantdreptslavitor.wordpress.com/2008/08/05/parintele-rafail-noica-despre-filioque-si-biserica/
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2009/01/19/19-ianuarie-sfantul-marcu-al-efesului-stalpul-si-pavaza-ortodoxiei/
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2008/02/06/sfantul-fotie-cel-mare-pacea-lui-hristos-in-valtoarea-tulburarilor-bisericesti-si-lumesti/
Ma intreb si ue ca orice ortodox:oare se mai respecta astazi canoanele bisericii?DOAMNE AJUTA!
MOARTE ECUMENISMULUI!!!! ORTODOXIA SINGURA CREDINTA ADEVARATA!!!! CINE NU E ORTODOX SA SE INTOARCA LA CREDINTA, NU SA SE SCHIMBE DOGMELE FORMULATE DE SFINTII PARINTI PRIN SINOADELE ECUMENICE!!!! REDEFINIREA DOGMELOR E BLASFEMIE CURATA!!!! ODATA CE DOGMELE AU FOST STABILITE PRIN SINOADE SI CANOANE NU MAI POT FI SCHIMBATE!!!! CE A LEGAT DUHUL SFANT PRIN PARINTII APOSTOLICI SI SFINTII PARINTI NU SE MAI DESLEAGA!!! ASTA E INSELARE!!!
<> II Tes. 2, 15
Cuviosul Filothei Zervakos:„Am fost şi sunt, prin harul lui Dumnezeu, pregătit să mă fi jertfit şi să mă jertfesc pentru credinţa ortodoxă şi
tradiţiile Părinteşti, dacă o va cere timpul. Nu primesc, resping şi anatemizez: orice impietate, necredinţă, slavă deşartă, erezie şi greşeală, veche sau nouă, care este potrivnică credinţei ortodoxe şi tradiţiilor Apostolice şi patristice. Nu accept nici un fel de inovaţie sau învăţătură omenească străină, potrivnică învăţăturii şi credinţei ortodoxe sănătoase şi sfintelor tradiţii despre care Sinodul VII ECUMENIC DECLARĂ: TOATE INOVAȚIILE SAU ADĂUGIRILE FĂCUTE PE LÂNGĂ ÎNVĂȚĂTURA FORMULATĂ DE PURUREA POMENIȚII PĂRINȚI AI BISERICII,SĂ FIE ANATEMA!”
SINODUL VII ECUMENIC:„Dacă cineva se leapădă de întreaga Predanie Bisericească, scrisă sau nescrisă, să fie anatema”.
CUVIOSUL FILOTHEI ZERVAKOS: Toate inovaţiile sau adăugirile făcute pe lângă învăţătura formulată de pururea pomeniţii Părinţi ai Bisericii, să fie anatema!”
IATĂ CĂ REDEFINIREA DOGMEI ESTE O ÎNȘELARE!!!!
DAR SE VOR ÎMPLINI PROOROCIRILE SFINȚILILOR (SF. LAVRENTIE, IOAN MAXOMOVICI) CARE SPUN CĂ MULȚI VOR TRĂDA CREDINȚA CEA ADEVĂRATĂ ȘI DINTRE ACEEA VOR FI CHIAR EPISCOPII…….
Orice încercare de a introduce, chipurile, perfecţionări, schimbări în canoanele şi învăţătura Sfintei Biserici înseamnă erezie. Orice încercare de a înfiinţa o altă Biserică, bazată pe gândirea omenească, este abatere de la poruncile Duhului Sfânt şi este hulă împotriva Duhului Sfânt, care nu va fi iertată în veac. SFÂNTUL SERAFIM DE SAROV