In legatura cu “managementul eficient”-tocmai m-am intors dintr-un pelerinaj din Maramures si Moldova si am ramas cam dezamagita pentru ca unele dintre manastiri au ajuns obiective turistice, nu popasuri ale pelerinilor. Nu e noua tendinta, dar am simtit-o acum pe pielea mea-la unele taxa de intrare, locuri de cazare cu regim hotelier, confort serios la altele… (poate doar pentru oaspeti, nu si pentru monahi, dar…tot nepotrivit mi s-a parut!)

Doamne, iarta-ne si da-ne putere sa ne rugam pentru noi si cei din jurul nostru!

Ceva asemanator am aflat si noi, dar am inteles ca arsenalul de intimidare a fost mult mai bogat (acum nu stiu daca nu cumva de inainte de Sinodul propriu-zis): pe langa smecheriile tipice de manipulare si negociere de pe pozitia dominanta, se pare ca a fost vorba si de santaje si amenintari, care cu dosarul, care cu Garda Financiara, etc. Cam fiecare pare-se ca are cel putin un punct vulnerabil.

Cert este ca, ulterior, s-a lansat, informal (“pe surse”) si intoxicarea asta cu “Comisia”, multi au luat-o de buna (ba, altii mai zelosi, au cautat sa dea o tenta si mai ridicola, telenovelistica, buna pentru sufletele “mizericordioase” din Popor, vorbind despre “regrete cu lacrimi” ), scopul fiind cel al descurajarii oricaror reactii ulterioare.

Acum se intampla acest fenomen ca, pur si simplu, multi nu au mai dorit sau nu au mai putut sa indure tensiunea acestor evenimente si atunci si-au proiectat dorintele de rezolvare fericita asupra realitatii, ajungand foarte usor sa creada sau chiar ei insisi sa imagineze tot felul de scenarii optimiste fara acoperire in realitate, chiar in ciuda evidentelor din realitate. Si aceasta este tot o strategie psihologica (pe care si Antihrist o va folosi, precum este scris): sa se creeze intai o tensiune, o stare de asteptare foarte mare, peste limita (o luna si jumatate lumea a fost lasata “sa fiarba la foc mic” pana s-a intrunit Sinodul), sa se atinga la multi pragul maxim de oboseala sufleteasca, de suportabilitate a starii de incertitudine (foarte chinuitoare), pentru ca apoi sa se ofere un surogat de solutie, o pacaleala care sa fie totusi acceptate, macar pentru a-ti rasplati asteptarile si a dobandi (prematur) odihna, linistirea sufletului.

De aici si reactiile agresive fata de cei care “nu se potolesc” si nu renunta la lupta, prelungind (fara sa caute asta) o stare de tensiune pe care cei mai multi o doresc incheiata. Rabdarea insa trebuie dusa pana la sfarsit, chiar daca mai cadem si mai cartim intre timp. Pentru ca numai “cel care va rabda pana la sfarsit se va mantui“. Rabdarea trebuie dusa pana la sfarsit, nu pana la prasit, zicea si parintele Cleopa. Si sa fim atenti la falsele semnale de finish al cursei. Nu numai pentru situatia asta, ci si in general, in viata noastra. Vrajmasul nu ne va lasa sa ne odihnim pana in ultimul ceas al mortii, dar ne va da multe iluzii ca nu ne mai razboieste, ca sa lasam garda jos si sa ne cucereasca mai usor, chiar pe ultima suta de metri. Sa nu acceptam izbaviri false inainte de vreme. Lupta duhovniceasca este maraton, nu cursa de viteza Alergare cu staruinta si deplina nadejde ca, atunci cand nu mai putem noi, Domnul ne va ridica si ne va tine in picioare, numai de vom voi aceasta!

Pentru aceasta situatie fara precedent a Bisericii noastre, cred ca trebuie sa ne inarmam inca cu multa rabdare si nadejde, cu rugaciune staruitoare si cu incredere in mila lui Dumnezeu. Lucrurile nu vor ramane asa cum sunt, nu au cum sa ramana asa. Cum zicea cineva, ’scindarea’ este deja pe dinauntru, deja aparentele aproape ca nu se mai pastreaza, nemultumirile mocnesc, agresivitatea reprezentantilor curentului ecumenist este in crestere si ea. Polarizarea in Biserica este tot mai radicala, si asta si dincolo de cele 2 cazuri in sine (dar care au servit drept “substante de contrast”). Muntele Athos este pregatit sa ne dea o “palma” dura, si nu cred ca va fi singura reactie. Bulgarele de zapada abia a fost rostogolit. De acum incolo lucrurile s-au tulburat ireversibil si nu va mai fi linistea si asezarea care au fost pana acum, nici nu se va mai putea mima la nesfarsit unitatea, chiar daca multi ar dori-o, mai mult din comoditate. Nu se mai poate acoperi la infinit putreziciunea. S-a ajuns prea departe, mult prea departe! Asa cum spunea si p.Iulian de la Prodromu, o parte din ierarhii care au cedat sau care… nu au votat, de fapt, nu sunt deloc impacati cu situatia de acum. Si avem nadejdi ca va fi fost prima si ultima oara cand l-au lasat singur pe IPS Bartolomeu. Si nu e vorba doar de ecumenism, e vorba si de psihoza “managementului eficient”, care inseamna, de fapt, stoarcerea fara scrupule de multi bani, cat mai multi bani de la oameni, de la preoti… Multe parohii de mir din anumite zone sunt tinute efectiv sub teroare. La fel ca si in lume, ca si la firme, pentru ca unii sa se laude cu realizarile si cu imaginea de buni manageri, sunt “storsi” ca lamaia “cei mici”, asa-zisii “negri mititei”. Nu se poate ca unii ierarhi sa mai considere Biserica mosia lor personala. Nu se poate ca Hristos sa nu lucreze ceva prin cei care “nu si-au plecat genunchii lui Baal”. Nu e vorba sa ne razvratim, bineinteles, nu asa actioneaza crestinii, ci e vorba sa ne rugam cu lacrimi si sa nadajduim in Domnul! Si, pe cat putem, sa nu tacem! Cu noi este Dumnezeu!

http://www.razbointrucuvant.ro/2008/07/12/cred-ca-nu-este-deloc-bine-sa-ne-despartim-de-biserica-de-fiecare-data-cand-patriarhul-greseste-ci-fiecare-are-datoria-si-obligatia-de-a-protesta-si-de-a-lupta-dupa-puterile-sale-in-sanul-bisericii/

Nota admin.: Ultima parte a mesajului, sa ne ierti, dar a trebuit cenzurata

“Sper ca anul asta sa aiba loc al 8-lea Sinod Ecumenic la Constantinopol, cum se preconizeaza. Acolo va fi inlaturata erezia.” – speri sau esti sigur?! De unde ti-a parvenit informatia? Vor lasa turcii -oare!-sa se desfasoare al 8-lea Sinod Ecumenic (si ultimul potrivit proorociei) la ei? Ecumenic (adica ortodox de la cap pan’la coada)nu ecumenicist adica ce vor astia sa ne bage pe gat prin amestecari de tot felul…