badilita.jpg

O replica prompta, inteligenta, argumentata si…. spumoasa au primit proaspetele atacuri visceral anti-ortodoxe ale catolicului de facto Cristian Badilita din partea tanarului eseist de orientare conservatoare Mircea Platon. Cititi-l integral la Claudiu Tarziu. Noi va oferim aici doar doua puncte ale polemicii sale, dupa care prezentam si un comentariu la fel de savuros si de pertinent facut de scriitorul Razvan Codrescu, in pagina aceluiasi blog. “Cazul” tragi-comic al lui Cristian Badilita ne-a amintit de aceste cuvinte ale lui Nicolae Steinhardt: “Adeseori un anumit ton pedant insotit de cuvinte sforaitoare cu aspect stiintific impresioneaza, asa incat prostii gogonate, bazaconii se aleg cu adancul respect al tuturora. Ar fi de ajuns sa fie nitel scuturate pentru a se vedea cat pretuiesc. Chamfort: Exista prostii bine imbracate, asa cum exista dobitoci foarte dichisiti“. E tare bine ca din cand in cand se gasesc cativa insi destul de curajosi si de lucizi care sa faca un act de caritate societatii si sa-i “dezbrace” pe respectivii de impostura…

Mircea Platon:

mircea-platon.jpg “Dl Bădiliţă scrie că în rândurile celor care se opun “înfrăţirii” cu Roma se află “inşi care se vede limpede ca n-au avut niciodată în viaţa lor curiozitatea să studieze dogma în textul original“. Se poate. Dar, după cum o dovedesc erorile din textul dlui Bădiliţă, nu e de ajuns să ai “curiozitatea” de a citi dogma în original, trebuie să mai şi înţelegi ceva din ceea ce citeşti. Dacă dl Bădiliţă voia doar să-i înjure pe ortodocşii neînregimentaţi “ecumenic” nu cred că avea nevoie să-şi ia doctoratul la Sorbona, putea rămâne şi mai aproape de matcă. Nu înţeleg cum poate fi dl Bădiliţă un avocat credibil al “unirii” cu Roma de vreme ce nici măcar nu cunoaşte istoria şi dogmele bisericii cu care ne vrea “uniţi”.

Mă mir că, necatehizat (greco-)catolic cum pare, dlui Bădiliţă i se îngăduie să se împărtăşească la catolici. Dar probabil catolicii, ca şi masonii, nu mai sunt ce erau pe vremuri. Cât despre “înfrăţire”, orice “înfrăţire” în afara Adevărului e doar o cârdăşie. O mafie. Şi mafie avem deja în România. E mafia vechilor securişti şi a noilor europeni ecumenişti. E mafia părinţilor nomenclaturişti şi a fiilor globalişti. E mafia care vrea să ne facă să credem că dacă nu vrem să fim cu Roma suntem sau trebuie să fim cu Moscova. E mafia intelectualilor societăţii civile şi mafia “elitei” care ne sfătuieşte să renunţăm la adevăruri de credinţă din raţiuni politice. Azi ne “întovărăşim” cu “fraţii catolici” în Uniunea Europeană, mâine cu “fraţii musulmani” în Uniunea Mediteraneană, şi tot aşa.

Dacă nu s-a făcut mare lucru în BOR în ultimii 20 de ani nu e din cauza lipsei de dialog ecumenic. Ci e din cauza a prea mult dialog ecumenic şi a lipsei de principii ferme. Din acest punct de vedere, fapta ÎPS Corneanu nu îmi apare drept profetică, ci drept o altă “şmecherie”, o altă “învârteală” politico-teologică prin nimic diferită de alte “şmenuri” bizantino-UEuropene din ultimii 20 de ani.

Cât despre “termopanizare”, e doar un semn al “aggiornamento”-ului, şi nicidecum al fundamentalismului, ortodox. Unirea cu Roma, după cum ne-o sugerează uriaşele torturi şi discuri de beton ale catedralelor catolice cu altar dezorientat inspirate de eclesiologia conciliului Vatican II, nu ne va popula ţara cu fresce de Giotto, ci cu farfurii zburătoare. Care farfurii sunt menite probabil a emite în eter mesajul de pace şi prietenie al Papei către “fraţii” extratereştri“.

***

Razvan Codrescu:razvan-codrescu-7bis-732135.jpg

“Constat că domnul Bădiliţă şi-a pierdut pînă şi graţia cu care bătea cîmpii în urmă cu un număr de ani, acum ajungînd să-i bată greoi şi împiedicat, ca într-un fel de balet cu ursul (mai tipic pentru un botoşănean decît pentru un sorbonnard). Tot mai singur şi mai ulcerat, nemaireuşind să ţină pasul cu propria-i imagine despre sine, uimeşte în ultimele articole de gazetă, mai mult chiar decît prin reaua-credinţă, prin inepţiile teologice colportate cu aer savant, trădîndu-şi astfel, în furia oarbă a polemicii, impostura de fond în materie de creştinism, pentru că ori n-a citit de fapt sursele pe care le invocă, ori le-a citit neatent sau pe sărite, ori are pur şi simplu darul de a nu înţelege mai nimic din ce citeşte. În pofida aparenţelor, filologul din el n-a fost niciodată dublat de un teolog pe măsură, ci doar de un eseist filozofant certat cu dreapta credinţă, de un gnosticism eclectic şi resentimentar şi de o laxitate morală vecină cu mojicia.

Greco-catolicii să se mai gîndească înainte de a jubila: n-au de partea lor vreo “rara avis”, ci doar un rătăcit ce le cîntă conjunctural în strună, crezîndu-i ce i-ar conveni lui să fie şi ignorîndu-i fără scrupule în ce pretind ei că sînt. Omul e la fel de străin – nu doar prin asumarea reperelor, dar şi prin structură – şi de greco-catolicism, şi de romano-catolicism, şi de ortodoxie, arătîndu-se mai degrabă de un intelectualism protestant fără angajare, cu care religios se află niciunde, iar confesional nu-l poate duce nicăieri. D-l Mircea Platon a fost îngăduitor (sau n-a avut vreme), atacînd doar o mică parte din enormităţile celor “12 capete”.

Păcat că un teolog de talia lui Ioan I. Ică jr, în a cărui densă introducere la recentul corpus “Canonul Ortodoxiei” d-l Bădiliţă ar fi putut afla contra-argumente avizate la majoritatea propriilor elucubraţii, nu-şi foloseşte măcar din cînd în cînd autoritatea şi forţa condeiului pentru a desfiinţa, în numele dreptei cuviinţe creştine, cîteva false mituri intelectuale ce întreţin derute şi tensiuni dizolvante la nivelul elitelor culturale neduse la Biserică (şi uneori nici la doctor), dar care au cuvînt public înaintea sa (şi chiar îi pot presupune amăgitor… complicitatea)! Nu-i mai puţin adevărat că, în cele din urmă, autoritatea care ar putea pune capăt întregului delir mediatic iscat de gestul recent al ierarhului Nicolae Corneanu, luînd măsurile care se cuvin luate şi făcînd precizările care se cuvin făcute, este Sf. Sinod al B.O.R., care poate constata şi cu acest prilej cît de riscantă este orice întîrziere sau orice ezitare în reacţia la astfel de provocări de maximă gravitate”.

11 Comentarii »