petroniu_mare.jpg

Fragment din interviul cu parintele Petroniu Tanase, staret al schitului Prodromu din Sfantul Munte, aparut in Lumea Monahilor, nr. 9, martie 2008:

“- Părinte, am putea împăca porunca iubirii aproapelui cu ecumenismul?

– Mie mi-ajunge învăţătura ortodoxă a Sfinţilor Părinţi. Mi-e de-ajuns cât mi s-a dat prin Ortodoxie pentru mântuire. Nu-mi lipseşte nimic. Dacă cineva de altă religie simte că îi lipseşte ceva pentru salvarea sufletului său şi găseşte în dreapta noastră credinţă, cu toată dragostea îl primesc în Ortodoxie! Dar nu pot renunţa la nimic din credinţa mea, pentru că nu am voie să schimb nici o cirtă din dogma ortodoxă! Omul nu mai ia în serios învăţătura lui Dumnezeu şi inventează, găseşte tot felul de sensuri şi învăţături ascunse prin evanghelii (unele chiar gnostice, cum e cea a lui luda) şi s-a depărtat de la dreapta credinţă.

Marea diferenţă dintre noi şi catolici sau protestanţi mi se pare a fi lipsa ideii de înduhovnicire a omului la apuseni. Pentru noi ortodocşii, dacă vrem să ne asemănăm cu Dumnezeu şi să ne mântuim, trebuie să ne înduhovnicim. Aici pe pământ purtăm trupul şi sângele acesta, dar nu vom intra în împărăţia Domnului cu el. Chiar şi Mântuitorul a luat materia aceasta îmbibată de păcat, dar n-a intrat „dincolo” cu ea. Omul urăşte moartea, dar ea este urmarea păcatului; Domnul nu avea însă păcat, dar a primit moartea tocmai pentru ca să omoare păcatul prin ea. Ne-a arătat apoi lisus după învierea Sa cu ce fel de trup înduhovnicit vom intra în veşnicie. Cu cel cu care „trecea prin uşile închise“! Ce înseamnă un trup înduhovnicit? Un trup care să iasă de sub regulile obişnuite ale păcatului. Căci corpul nostru are nevoie de mâncare, este supus patimilor, se îmbolnăveşte. Cel înduhovnicit nu mai este supus acestor reguli materialnice. Trupul nostru cel material, fiind compus, se va descompune în ţărână, iar cel care va răsări spre viaţă fără de sfârşit va fi trupul cel înduhovnicit. De ce avem duhovnici la mănăstiri şi biserici? Pentru ca omul să se sfinţească! Să mai uşureze trupul de greutatea păcatelor şi în aceeaşi măsură să-l înduhovniceascâ! Iar noi trebuie să-i mai subţiem hrana şi să ne îndeletnicim, ca şi vechii părinţi, cu postul, cu privegherea şi mai ales cu rugăciunea. Părinţii din vechime posteau mult şi nu mureau de foame, ba dimpotrivă, trăiau mulţi peste 100 de ani, căci “nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul ce iasă din gura lui Dumnezeu“.

Aceasta este chemarea omului din astă lume: înduhovnicirea sa, care se dobândeşte prin fuga de păcate, faptele bune, postul, privegherea si rugăciunea. La catolici şi protestanţi nu există ideea de înduhovnicire. Te mântuieşti (ca în cazul catolicilor) cu fapte bune şi/sau merite prisositoare şi nu prin sfinţire. Filioque, primatul şi infailibilitatea papală, sunt destule elemente despărţitoare între catolici şi ortodocşi. Cu protestanţii avem chiar mult mai multe diferenţe. Insă noi, orice vom face pentru mântuirea noastră, trebuie să avem mărturie de la înaintaşii noştri că ceea ce am făcut este bine cum a fost făptuit. Făcând astfel ne vom asemăna cu ei, dar şi cu Fiul care făcea cele ale Tatălui.

- Pana la urmă se va construi totuşi „Catedrala mântuirii neamului”, părinte. Ce părere aveţi despre asta?

- Nu e treaba mea, însă noi românii am construit biserici mici, modeste, dar adevărate bijuterii. Să nu uităm că slava deşartă este legată mai totdeauna de măreţie. Şi Sfânta Sofia, a îngăduit Dumnezeu să ajungă în mâinile musulmanilor…

- Avva, ce părere aveţi despre fraţii noştri ortodocşi de stil vechi şi despre diferenţa de 13 zile dintre noi?

- Diferendul porneşte dintr-o înţelegere greşită a lucrurilor. Dar pe om ca şi pe pom îl vei cunoaşte după roadă, dacă stăruie în vrajbă şi ponegrirea aproapelui, sigur nu e în regulă ceva cu el. Mi-aduc aminte că era şi o controversă legată de timpul când se sfinţesc apele: la Bobotează pe nou, sau pe vechi?

- Părintele Iulian are o vorbă: astăzi „banul face planul”! Despre civilizaţia banului din ziua de astăzi, ce părere aveţi?

- Măi, pe timpuri se spunea că „numai domnii au bani“. Astăzi însă „dacă ai bani eşti domn“, ceea ce este puţin diferit. Nu vă speriaţi de sărăcie, că Dumnezeu nu-l lasă pe cel ce caută ale Sale şi la vreme potrivită îi dă cele trebuincioase. Şi ştie El mai bine ca noi şi când e vremea potrivită. Dar noi cu adevărat trebuie să căutăm cele ale Domnului, că nepurtarea de grijă, adică moartea faţă lucruri, este cea care naşte dorul de Dumnezeu.

- Vom ajunge „o turmă şi un păstor”, avva?

- Cu siguranţa! însă doar… dincolo! Dumnezeu încă ne aşteaptă!”

petroniu.jpg

10 Comentarii »