birth_of_st_john_baptist.jpg

Iar tu, pruncule, prooroc al Celui Preaînalt te vei chema, că vei merge înaintea feţei Domnului, ca să găteşti căile Lui,

Să dai poporului Său cunoştinţa mântuirii întru iertarea păcatelor lor,

Prin milostivirea milei Dumnezeului nostru, cu care ne-a cercetat pe noi Răsăritul cel de Sus,

Ca să lumineze pe cei care şed în întuneric şi în umbra morţii şi să îndrepte picioarele noastre pe calea păcii.

Iar copilul creştea şi se întărea cu duhul. Şi a fost în pustie până în ziua arătării lui către Israel.

 


Predica IPS Bartolomeu Anania – Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul (audio)

1jb11.jpg