Am dorit sa transcriem si sa extragem si file-ul audio continand cea mai pertinenta si mai puternica luare de pozitie din cadrul dezbaterii organizate de AZEC pe 4 iunie a.c., cea a publicistului si editorului ortodox Razvan Codrescu. Este un cuvant pe care il impartasim, pentru ca subliniaza si argumenteaza gravitatea fara precedent a situatiei create in Biserica de fapta IPS Nicolae Corneanu, luand atitudine impotriva oricaror bagatelizari si dezlantuindu-se in final, din prea-plinul durerii si indignarii, intr-un strigat de alarma, spre trezirea constiintelor celor adormite de atata ‘cumintenie’ si ‘diplomatie’ relativizante si fals linistitoare, precum si de atata obisnuinta cu superficialitatea receptarii “postmderne” in spiritul bascaliei superioare. Intr-un moment de maxima criza pentru Biserica Ortodoxa, credem si marturisim ca nu trebuie sa ne fie rusine sa fim patetici in sensul bun si originar al cuvantului, adica inflacarati de patosul cel bun si sincer al Duhului, vorbind dintru adancul inimii, ca niste oameni carora cu adevarat NE PASA de ceea ce se intampla cu Trupul lui Hristos. Ii multumim D-lui Codrescu pentru permisiunea de a publica aici interventia Domniei sale:

Fotografiile din timpul dezbaterii AZEC sunt preluate de pe site-ul Rompres

“Din punctul meu de vedere, dincolo de perplexitatea, pe care am mărturisit-o aici cu toţii, sunt obligat să constat o evidenţă, mai ales după ce am ascultat şi ceea ce a avut de spus Înaltul de la Timişoara: anume faptul că este înţelept aici să nu judecăm un om, o persoană, ci să judecăm o situaţie care s-a ivit, un precedent care s-a creat şi pe care trebuie să-l împiedicăm să recidiveze. Prin urmare, presa trebuie să înţeleagă miza teologică a acestei situaţii, pentru că lumea, la noi (şi am constatat lucrul acesta mai ales în mulţimea dezbaterilor de pe internet, în care problema se disipează şi se bagatelizează într-un mod aproape insuportabil) este din în ce în ce mai puţin catehizată, din ce în ce mai dezbisericită, şi nu mai pricepe care este greutatea mistică a Sfintei Euharistii, centralitatea ei în viaţa credinciosului, tratând-o ca pe o afacere pe care fiecare o poate aborda în mod particular şi căreia îi dă conotaţii… simbolice. Auzi, cică a făcut şi el un gest simbolic! Păi ce, faci gesturi simbolice cu Sfânta Euharistie?! Deci oamenii nu mai au dimensiunea mistică a faptelor şi din cauza aceasta discuţia nici nu se mai poate duce…

Pe de altă parte, sunt destul de întristat să constat «naivitatea» unui anumit tip de argumentaţie, care se regăseşte şi de o parte şi de cealaltă. De pildă, în acest comunicat al greco-catolicilor, care în mod evident s-au eschivat pentru că nu au ce să spună. Neputând să-i ţină partea, dar totuşi convenindu-le gestul pe care l-a săvârşit Înaltul Nicolae, caută cel puţin să tacă, spre a nu fi siliţi să-l dezaprobe. După părerea mea, aici este vorba nu de prudenţă, ci de laşitate – pe care, din păcate, greco-catolicii au mai arătat-o şi altădată, căutând să o ascundă sub anumite declaraţii de principialitate. Iar lucrul care m-a indignat cel mai mult în acest comunicat este finalul lui, în care se spune, îmi daţi voie să citez, că «Biserica Română Unită cu Roma Greco-Catolică, pentru cazuri particulare motivate de întemeiate dispoziţii sufleteşti – cine decide dacă o dispoziţie sufletească e întemeiată sau e neîntemeiată? Straniu! – respectă libertatea şi dorinţa personală a fraţilor ortodocşi de a se împărtăşi la Sfintele Liturghii greco-catolice». Nici o problemă din punctul lor de vedere dacă se duce ortodoxul şi se împărtăşeşte la ei! Cinstit era să spună dacă au aceeaşi poziţie şi atunci când un greco-catolic sau romano-catolic ar veni să se împărtăşească cu ortodocşi. Dacă nu există această reciprocitate, înseamnă că, de fapt, argumentul este parşiv.

Aşa cum parşiv mi se pare, pe de altă parte, acest mod în care încearcă să se apere după ce a comis gafa respectivă – şi rămâne ca Sinodul să cerceteze din ce motive, din ce raţiuni – Înaltul Corneanu. Şi asta îmi aduce aminte de o placă pe care am mai auzit-o după ‘90: «Ştiţi, vremurile au fost grele şi n-am putut să nu cedez, dar mă căiesc în inima mea!». Domnule, adopţi felul ăsta plângăcios, îţi recunoşti copilăreşte chestia asta şi cauţi să ne duci de nas ca pe nişte copii proşti! Ba mai mult, invoci – şi ăsta este lucrul cel mai grav! – asentimentul unei turme pe care tu o păstoreşti şi care te aplaudă pentru ceea ce ai făcut! Păi e grav, oameni buni, nu mai e un gest personal! Aşa păstor, aşa turmă!!!

Aici trebuie să conştientizăm foarte bine că suntem în faţa unei situaţii extrem de grave şi să evităm să o bagatelizăm, în orice formă de discurs. Mulţumesc!”.

fotorcblog-788849.jpg

9 Comentarii »