nicolae-impartasire-2.JPG

Poate v-ati intrebat daca mai este loc si de mai mare nerusinare din partea Mitropolitului Banatului, Nicolae Corneanu, dupa cele faptuite duminica la Biserica Greco-Catolica “Sf. Maria – Regina Pacii si a Unitatii” din Timisoara? Raspunsul este: da, mai este, se poate merge inca si mai departe! Pana unde? Pana la tagaduirea evidentelor celor mai flagrante (fotografii clare si concrete, marturii indubitabile ale clericilor greco-catolici) si pana la incurcarea in propriile-i minciuni in modul cel mai jalnic si penibil cu putinta! Deja este de plans… Cititi fragmentul extras din articolul de azi din Cotidianul al Mirelei Corlatan si apoi comentariul nostru:

“Teoretic, ortodocşii şi catolicii îşi recunosc reciproc unele taine, ceea ce face posibile, de exemplu, căsătoriile mixte. „Comuniunea potirului”, adică împărtăşirea în cealaltă biserică, nu este însă acceptabilă, susţin preoţii ortodocşi, aceasta fiind posibilă, în perspectivă, abia când se va consfinţi unirea celor două biserici. ÎPS Nicolae nu împărtăşeşte întru totul aceste idei. „Teoretic şi dogmatic, împărtăşirea ortodocşilor la catolici poate fi considerată un păcat, însă, ca gest simbolic, aceasta poate arăta că ne aflăm în comuniune, frăţietate, poate arăta dragoste creştină“, spune ÎPS Nicolae.

ÎPS Nicolae neagă pe jumătate: Înalt Prea Sfinţite, este adevărat că v-aţi împărtăşit duminică în biserica greco-catolică din Timişoara? Am fost alături de ei, însă nu m-am împărtăşit. Preoţii greco-catolici descriu în detaliu cum aţi primit potirul din partea nunţiului apostolic. Să înţeleg că mint? Formal este adevărat. Era sfârşitul Liturghiei, al mesei, şi m-am ridicat pentru a mă alătura lor, întrucât voiam să adresez un cuvânt credincioşilor. Nu am luat însă Sfânta Împărtăşanie. Veţi da o dezminţire în acest sens? Nu, nu am de gând să fac asta. Dar nu vă deranjează neadevărul? Sunt obişnuit cu astfel de informaţii. Este un fel de-al lor de a vedea lucrurile. Ne păstrăm fiecare credinţa noastră”.

corneanu.png

De aici urmeaza comentariul nostru:

Dupa ce ca faci un lucru public, in vazul lumii, sa ai apoi tupeul sa-l negi fara clipire, sa nu ai minima demnitate sa recunosti si sa-ti asumi gestul pe care l-ai facut, mai mult, sa crezi ca poti prosti in fata o lume intreaga… Cat de jos poate sa coboare un om care a vrut sa para slujitor al Bisericii, daca si atunci cand faptele ii sunt atat de vadite si cand constient si de bunavoie a savarsit o astfel de fapta, ajunge pana la a arunca (doar prin sugerare insa, nu fatis) cu noroi in nimeni altii decat cei impreuna cu care s-a impartasit duminica si cu care a avut relatiile bisericesti cele mai calde cu putinta, calde… chiar pana dincolo de limita! IPS Nicolae nu face nimic altceva – probabil dupa un perdaf strasnic primit ieri la un telefon de pe Dealul Patriarhiei – decat sa insinueze ca insisi “fratii greco-catolici” l-au calomniat si, mai mult, ca deja este obisnuit cu cele spuse de acestia despre el, prin urmare… nu simte nevoia nici sa dea vreo dezmintire!!! Cata lipsa de caracter trebuie sa ai ca sa poti sa scuipi azi exact acolo unde ai pupat alaltaieri si, culmea,… tot acolo unde, pe vremea comunsimului, nu doar ca ai scuipat, ci chiar ai prigonit sistematic! Dezicerea, minciuna si tradarea se pare ca sunt, din pacate – cu durere o spunem – modul de viata al acestui ierarh pe care nici macar apropierea firescului sfarsit (are totusi 85 de ani) nu-i da, cel putin, o mai mare sfiala in a produce astfel de josnicii in serie…

Halucinante sunt insa justificarile sale, nu doar impotriva evidentelor, ci contradictorii pana la absurd si ridicol:

“- Preoţii greco-catolici descriu în detaliu cum aţi primit potirul din partea nunţiului apostolic. Să înţeleg că mint? - Formal este adevărat. Era sfârşitul Liturghiei, al mesei, şi m-am ridicat pentru a mă alătura lor, întrucât voiam să adresez un cuvânt credincioşilor. Nu am luat însă Sfânta Împărtăşanie“.

Cum adica “formal” este adevarat, dar totusi nu s-a impartasit? Adica a baut din pahar, dar nu considera asta a fi cu adevarat Trupul si Sangele lui Hristos? Dar nu, el spune ca “Era sfârşitul Liturghiei, al mesei, şi m-am ridicat pentru a mă alătura lor, întrucât voiam să adresez un cuvânt credincioşilor”. Nici pomeneala deci sa se apropie de Potirul din care toata lumea l-a vazut cum bea in aceasta fotografie? Si atunci ce este, fie si “formal“, totusi adevarat?!?! S-a prefacut numai ca bea, ca sa-i minta frumos pe “fratii” uniati? Si de ce nu vrea sa dezminta in termeni clari, atata vreme cat, desi, sa presupunem prin absurd ca nu e adevarat, aceasta ar putea sa ajute la atenuarea gravei sminteli provocate si la salvarea propriei sale demnitati?

Observati stilul alunecos si total echivoc in care vorbeste, incercand nu sa spuna ceva, ci numai sa ascunda si sa sugereze, astfel incat sa fie loc de tot felul de interpretari, din care, pana la urma sa iasa basma curata atat in fata ortodocsilor, cat si a greco-catolicilor, cu toate ca i-a tradat si pe unii, si pe ceilalti! “Este un fel de-al lor de-a vedea lucrurile“.

De asemenea, ceva comun cu comunicatul (tot alunecos si ambiguu) al Patriarhiei, dat ieri dupa-amiaza: folosirea frecventa a cuvantului “poate“, acolo unde, de fapt, ar trebui sa se spuna niste lucruri certe, nete. “Poate” folosit in mod recurent indica fie nesiguranta (ceea ce nu e cazul), fie duplicitate si echivoc premeditat, astfel incat sa existe in permanenta loc de intoarcere. Adica ceva exact contrar poruncii Mantuitorului: “Ci cuvantul vostru sa fie Da, da; nu, nu; iar ceea ce este mai mult decat aceasta de la cel-rau este“. “Ceea ce este mai mult decat aceasta” si provine de la diavol se numeste viclenie.

Mitropolitul spune: “Teoretic şi dogmatic, împărtăşirea ortodocşilor la catolici poate fi considerată un păcat, însă, ca gest simbolic, aceasta poate arăta că ne aflăm în comuniune, frăţietate, poate arăta dragoste creştină“. Ce intelegeti de aici despre ceea ce a facut el insusi? Este pacat sau este altceva? Arata lepadare sau arata dragoste? Nu arata si nu este nimic – ni se spune – dar totul poate fi. Plutim suav prin sfera imponderabila si generoasa a ipoteticului si a relativului fara margini, acolo unde orice este posibil si fiecare interpreteaza cum ii convine si fiecare ia ceea ce ii place, dupa gust…

Biroul de presa al Patriarhiei acum: “Patriarhia Română nu deţine date concrete şi verificate despre eveniment. Ca atare, la proxima şedinţă a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, care va avea loc la începutul lunii iulie 2008, Înaltpreasfinţitul Mitropolit Nicolae poate fi solicitat să ofere explicaţiile cuvenite Sfântului Sinod în legătură cu subiectul în cauză. Până atunci, Arhiepiscopia Timişoarei poate oferi explicaţiile de rigoare”. Daca citim grabit, vom ramane cu impresia ca pana la urma – desi tarziu de tot, la vara, ca doar nu arde, nu-i asa?… si pana atunci lumea uita, incep concediile, este canicula, cine mai are chef sa dezbata asta, deja este “fumat” pana atunci? – se va face dreptate, i se va cere socoteala Mitropolitului Corneanu si ca sinodalii au de gand sa-i ceara explicatii. (De asta exista tehnici de manipulare pe lume, ca sa cada in plasa cei “grabiti” si cei naivi). Cand colo, nicio certitudine: cum adica poate fi solicitat? Deci poate si sa nu fie! Deci cazul de o gravitate maxima, noi il amanam pentru cand s-o intruni Sinodul (daca era stabilit in decembrie, pana in decembrie puteam sa asteptam :-) ), dar nici pentru atunci nu promitem nimic… Poate da, poate nu... Daca si cu parca se plimba intr-o barca… Asteptati sa vedeti ce frumos stim noi sa musamalizam frumos pana atunci! Curat responsabilitate! Cat despre “date concrete si verificate”, ce se asteapta? Cumva o ancheta politieneasca sau judiciara care sa-i puna pe episcopii si preotii greco-catolici prezenti acolo sa maruriseasca sub juramant ca s-a impartasit si in care sa se demonstreze dupa analize tehnice amanuntite ca fotografiile nu sunt trucaje? Dar, la urma-urmei, poate a existat vreun soi de delir colectiv, poate entuziasmul uniatilor cand l-au vazut pe episcopul ortodox apropiindu-se de Sfanta Masa (ca sa vorbeasca de acolo, auziti!!!) a fost atat de mare incat le-a dat tuturor halucinatii , asa incat si-au luat prematur dorintele drept realitate… Ne putem astepta la orice justificare, oricat de stupefianta, de aberanta si de ilogica, la ce talent au ticluitorii comunicatelor astora de presa sa ingroase obrazul si sa ne arunce praf in ochi, mizand ca facem confuzie intre smerenie si prostie.

O alta dovada de fatarnicie, dar mai grava, este asumarea unei pozitii de asa-zisa, si total neavenita (mai bine zis, total neortodoxa) “impartialitate“. Daca Biroul de Presa al Patriarhiei ar fi avut intentia sa lamureasca lucrurile ar fi putut, treaca-mearga, sa se limiteze la ascunderea sub pretextele “verificarii temeinice” (adica musamalizarii) gestului apostat al lui Corneanu, insa s-a vadit ca si altele sunt intentiile sale. Pentru ca in mod normal ar fi trebuit sa spuna raspicat, macar atat: “impartasirea cu cei de alta credinta este o grava abatere canonica, in orice conditii s-ar produce”. Insa descoperim ca la nivel de principialitate Patriarhia se gandeste numai la “unitatea crestinilor“, nu si la respectarea propriilor canoane care ii justifica existenta pe acest pamant! Cat priveste impartasirea cu cei de alta credinta, Patriarhia ne spune ca ar fi “gesturi considerate de unii „profetice”, iar de alţii problematice.” Dar esenta problemei nu este cum considera cutare sau cutare “gestul”, ci daca acesta este canonic sau nu! Si aceasta sarcina a luarii de pozitie era a Biroului de Presa. Prin urmare, Patriarhia este preocupata nu numai de musamalizarea subiectului, ci de ocolirea pronuntarii ferme asupra canonicitatii impartasirii cu cei de alta credinta, in speta cu catolicii.

Ramanem cu concluzia ca, alaturi de unii dintre ierarhii nostri, riscam sa plonjam dezinvolt dinspre buna-credinta si simplitatea cuvantului Domnului si al Sfintilor, de la certitudinile, claritatea si “taiosenia” Evangheliei – fie in agnosticism, fie, mai degraba, in “hipermarketul” metafizic al postmodernismului, acolo unde nu exista nimic in mod substantial si totul este la latitudinea fiecarei subiectivitati in parte, unde nu exista adevar si fals, bine si rau, ci numai domnia absoluta a capriciului, a bunui plac individual: “Este un fel de-al lor de-a vedea lucrurile“. Hm… Fiecare cu felul lui, oare felul lui Dumnezeu insa care o fi? Nu stim, fiecare sa zica ce vrea… Nu era Biserica insa “stalpul si temelia Adevarului“? Nu ni s-a transmis toata invatatura de credinta in dar prin Sfintii Parinti? Ce justificare avem sa spunem sau sa sugeram ca nu mai exista un adevar unic al credintei (chiar daca acesta nu este impus nimanui, fiecare fiind liber sa creada sau nu in el)? Dincolo de orice aspecte dogmatice, canonice si morale – prezente si ele din plin – insusi acest fel de a vorbi este pur si simplu o “marturisire de necredinta“, o apostazie in fapt. Pentru ca este o batjocorire a darului Cuvantului prin folosirea sa vicleana, impotriva rosturilor sale. E un soi de discurs inform si dizolvant, care este in sine o sminteala, deoarece, cum spune Apostolul, el “roade ca o cangrena” si “impinge tot mai mult spre necredinta” (2 Timotei, 2:15-16). Efectele sunt catastrofale pentru ca transmite in massa acest duh otravitor al nihilismului, al relativismului, al scaldarii in minciuna, in obscuritate, in indistinctie, in nebulozitate, tocmai acolo de unde astepti mai mult lumina, adevar, certitudini.

Dar nu e cazul sa disperam sau ramanem cu dezgustul si dezamagirea. Ne tinem mintea in iad, dar… ne indreptam toate puterile sufletesti catre Hristos, catre Scriptura, catre Sfintii Parinti, catre vietile si invataturile marilor duhovnici contemporani, acolo unde stim sigur ca vom gasi cuvintele cu putere multa si curate ca lacrima ale Adevarului, intru care ne putem sfinti si mantui! Sa ne intoarcem la Hristos si la Biserica atat cat mai e vreme! “Noaptea e pe sfârşite; ziua este aproape. Să lepădăm dar lucrurile întunericului şi să ne îmbrăcăm cu armele luminii“.

the_high_priest.jpg

Cititi si:

77 Comentarii »