Descoperirile dumnezeiesti ale avvei Filotei Zervakos
Postat de admin pe 07 May 2008 la 01:35 am | Categorii: Fericitul Filotei Zervakos, Profetii si marturii pentru vremurile de pe urma, Sfintii - prietenii lui Dumnezeu, prietenii nostri, Vremurile in care traim Print
Pe 8 mai 1980 pleca spre Cer ucenicul cel mai cunoscut al Sfantului Ierarh Nectarie de Eghina, Fericitul Filotei Zervakos, in ziua praznicului Sfintilor Ioan “Teologul” si Arsenie cel Mare, sfinti cu care s-a si asemanat in viata lui. A avut deopotriva curatia inimii si dragostea fierbinte de Dumnezeu si de oameni a ucenicului celui iubit al Domnului, cat si iubirea de singuratate si plansul duhovnicesc care l-au caracterizat pe avva Arsenie. A primit asadar, asemenea acestora, atat darul facerii de minuni si al descoperirilor, al viziunilor dumnezeiesti minunate, cat si darul lacrimilor pentru pacatele sale si pentru ale intregii lumi. Ne putem gandi si ca adormirea sa a avut loc inainte de praznuirea unuia dintre cei mai mari prooroci ai Vechiului Testament, Isaia, nu intamplator scrierile avva Filothei avand un pronuntat caracter profetic si de chemare la pocainta a noului popor al lui Dumnezeu, crestinii, la fel de morti duhovniceste astazi ca si evreii din timpul proorocilor.
Toate aceste daruri se oglindesc in cuvintele de mai jos, pe care vi le oferim in cinstea Cuviosului Parinte Filothei. Sa ascultam si sa urmam acest glas al Domnului, inca un sfant parinte contemporan daruit noua de Hristos in aceste “zile viclene”, cum chiar Sfintia sa numea, cu durere mare, vremurile in care traim astazi:
Puteti citi de parintele Filotei Zervakos si:
- “Când ruşinea femeilor va dispărea, atunci ziua Judecăţii va fi aproape“
- E vremea sa ne trezim din somn!
- Filotei Zervakos – despre Sf. Impartasanie
***
Prima vedenie
“In urma razboiului balcanic si cu cateva zile inainte de inceperea primului razboi mondial, intr-o noapte a anului 1914, in timp ce ma linisteam in chilia mea, am vazut ca prin vis cum se cobora mania lui Dumnezeu din ceruri peste locuitorii pamantului. S-a facut deodata cutremur mare de s-a clatinat intregul pamant. In multe locuri pamantul s-a crapat si s-au aratat prapastii si cratere si oamenii tremurand de frica alergau incoace si incolo cautand izbavire, multi cazand in acele prapastii si disparand.
S-a facut intuneric adanc de nu vedeai nimic. In clipa in care intunericul a acoperit pamantul, infricosat si eu de mania lui Dumnezeu, alergam sa gasesc loc de scapare pana am cazut cu fata la pamant, gata sa-mi dau sufletul. In clipa cand n-am mai rasuflat a inceput si intunericul cate putin sa se destrame si am simtit cum intra o suflare de viata in tot trupul meu si cum incep sa revin la viata. Deodata am auzit un glas puternic venind din cer de care s-a infricosat intreg pamantul. Eu, cum eram paralizat de groaza, cazut cu fata la pamant, mi-am intors putin capul si mi-am ridicat privirea; am vazut atunci ca un edificiu imens, care avea temelia pe pamant iar varfurile ajungeau cerul.
In locul cel mai inalt al acestui edificiu l-am vazut pe Arhanghelul Mihail, inalt de stat, infricosator in priviri, tinand sabie valvaietoare. Cu manie in glasul ca de tunet, a inceput sa vorbeasca amenintator catre locuitorii pamantului: “Oameni rataciti, nemultumitori, nerecunoscatori, de ce iubiti cele desarte si cautati numai minciuna? De ce-L maniati pe Preaputernicul Atottiitorul Dumnezeu si-L plecati spre furie, scufundandu-va in multimea rautatilor? Pe Acela Care din nesfarsita-I bunatate si iubire de oameni, in multe chipuri si-n multe feluri v-a daruit binefaceri, v-a cinstit cu chipul si asemanarea Sa, v-a daruit porunci, lege sfanta, a trimis la voi profeti, apostoli, invatatori, iar la plinirea vremii L-a trimis pe Insusi Fiul Sau Cel Unul Nascut, care prin rastignirea, moartea si curgerea nepretuitului Sau sange a platit pentru pacatele voastre si v-a rascumparat din osanda legii, v-a eliberat din legaturile iadului si din stricaciunea mortii si v-a asezat iarasi in fericirea cea dintai, in rai? Iar voi v-ati aratat nemultumitori, nerecunoscatori, neam stricat si nerusinat, viclean si desfranat, scorpii, pui de vipere, asemenea iudeilor celor ucigasi de Dumnezeu, spurcati la gura, hulitori, defaimatori ai dumnezeiestilor porunci si indemnuri. Pentru toate acestea veti fi pedepsiti precum aceia, veti fi rusinati pentru roadele necredintei voastre, ale intinaciunilor, ale neascultarii si apostaziei voastre“.
Acestea si altele asemanatoare a rostit cu glas manios si amenintator, multa vreme. Eu, prabusit, auzeam ingrozit de moarte, caci credeam ca a sosit sfarsitul lumii. Dar de indata mi s-a parut ca incepe sa-si domoleasca mania si, atintindu-mi privirea catre el, cu frica am vazut fata lui inseninata si linistita si am auzit cum cu glas smerit si preadulce indemna pe locuitorii pamantului sa se pocaiasca. Caci de se vor pocai cu adevarat, va inceta mania si razbunarea lui Dumnezeu. Atunci mi-a trecut frica aceea mare. Am prins curaj, m-am inzdravenit si mi se parea ca am inceput sa vorbesc si eu aratand cu mana dreapta catre cer, zicand: “Voi urca si eu acolo sus?” Iar acela, privindu-ma cu chip bland si zambitor mi-a zis: “Da, vei urca, insa trebuie sa pazesti poruncile lui Dumnezeu; si tu, si oricine va pazi poruncile Domnului se va salaslui in locasurile cele ceresti”. Si deodata Arhanghelul Mihail s-a ridicat la cer, iar eu ma gandeam treaz, plin de bucurie si de frica. Frica de cele infricosatoare si groaznice ce le vazusem si le auzisem, iar bucurie pentru ce-mi spusese arhanghelul, ca voi urca si eu la cer daca voi pazi poruncile Domnului.
Vedenia a doua
Cu puţine zile după marele dezastru petrecut în Asia Mică în anul 1922, într-o noapte am văzut cum mă aflam împreună cu alţii departe de mănăstirea mea, pe marginea unei văi, în înaltul cerului fiind un nor întunecos, negru, care tocmai începea, puţin câte puţin, să se destrame. Şi de cum s-a luminat, s-a arătat desluşit fiara apocalipsei, având şapte capete şi zece coarne. La început, zbura ca un avion la înălţime, apoi a coborât şi s-a apropiat de mine ca la 15 metri. Şi am văzut, aşezaţi pe capetele şi pe coarnele ei, pe mulţi dintre stăpânitorii pământului – împăraţi, regi, prim-miniştri, precum şi dintre mai-marii Bisericii: Papa, patriarhi, arhierei, îmbrăcaţi toţi în veşmintele lor, mai-marii popoarelor, cu coroane pe cap şi sceptre în mâini, iar mai-marii Bisericii în veşmintele preoţeşti, cu mitre, cu mantii, cu toate însemnele. M-a cuprins frica şi groaza şi mâhnit în inimă am zis: «Vai şi amar de vieţuitorii acestei lumi! Câtă întristare va să vină peste oameni, dacă stăpânitorii lor sunt slujitori şi robi ai Antihristului!»”
Vedenia a treia
“Dupa alte cateva zile mi s-a aratat ca ma gaseam in orasul Siros, la marginea unei piete, alaturi de doi dintre militarii cu care vorbeam despre revenirea refugiatilor. In timp ce vorbeam a batut de ora douasprezece amiaza, am intrerupt discutia hotarand sa o reluam la ora trei. In timp ce acei domni au mers la casele lor spre a lua pranzul, eu am intrat in hotel, am urcat o scara mica si inaintand pe un culoar stramt am vazut diferite camere care aveau usile inchise. Am deschis o usa pentru a intra in camera si am vazut inauntru multime de murdarii si intinaciuni. Iesea de acolo asa o putoare incat am fost nevoit sa inchid imediat usa. Am deschis-o pe a doua, pe a treia, si pe ale celorlalte camere, si am tot inaintat pe culoar, insa toate camerele gemeau de mocirla, de murdarii si de putoare. Impacientat si mahnit, m-am oprit la capatul culoarului, strangandu-mi rasa spre a nu se murdari, caci din camere incepuse sa curga murdariile si sa se imprastie pe culoar.
In timp ca ma pregateam sa ies, am vazut multime de barbati si femei, cu infatisarea si imbracamintea majoritatii tinerilor de azi, care urcau mica scara si intrau in camerele pline de murdarie si se scufundau cu totul in mizeriile de acolo de nici nu se mai vedeau. Speriat, am strigat in sine-mi: Vai! Vai de oamenii acestia! “Si omul, in cinste fiind, n-a priceput; alaturatu-s-a dobitoacelor celor fara de minte (necuratilor porci) si s-a asemanat lor“. Unde esti, preamahnite Ieremia, sa plangi si sa jelesti pentru neamul acesta adulter si pacatos? Fa, Doamne, izvoare de lacrimi ochii mei ca sa plang si sa jelesc pana nu va mai ramane putere in mine, sa mor plangand si jelind pentru pacatele mele dar si pentru starea cea vrednica de plans si de jale a oamenilor acestei generatii viclene si stricate.
Vedenia a patra
In urmatorul an, 1923, am vazut cum ma gaseam impreuna cu altii la iesirea din Amarusios catre Pendeli cand am auzit un glas puternic zicand: “Paziti-va de necuratie!“. Odata cu glasul am auzit si un vuiet ca de puhoi navalnic care venea dinspre manastirea din Pendeli. Si cum stateam asa inmarmurit, deodata tot locul s-a umplut de murdarie urat mirositoare. Speriati, am cautat un loc mai inalt unde sa nu ne atinga murdaria. Si privind, am vazut un alt puhoi de murdarii revarsandu-se dinspre Kifisia. S-au unit amandoua torentele si au format ca un parau puturos care se indrepta spre Atena. Atunci le-am vorbit celor prezenti. De unde vin si unde se duc toate aceste murdarii? Ele prevestesc o mare nenorocire. Si iarasi s-a auzit glasul acela zicand: “Aceste murdarii vin o parte de la localnici si o alta parte de la refugiati si se vor uni cu necuratiile celor din Atena si vor inunda Atena si va fi o mare nenorocire si un mare dezastru”. (Nota: dezastrul s-a petrecut cativa ani mai tarziu, cand armatele germane si italiene au cotropit si au ocupat Grecia).
Vedenia a cincea
La inceputul celui de-al doilea razboi mondial am vazut ca ma gaseam in Atena, in centru, in apropierea pietei Monastiraki. Deodata, din senin si cer frumos, s-a aratat un nor negru care a intunecat intreg vazduhul incat luminoasa zi s-a prefacut intr-o noapte intunecoasa. Inspaimantat si eu ca si restul oamenilor care se aflau in preajma, m-am grabit impreuna cu ceilalti sa intru in vreo casa, crezand ca va fi vreun cataclism sau ca va veni potop de ape ce va face mare dezastru. Insa, in loc sa cada ploaie din acel nor intunecat, au inceput sa cada, ca niste parasutisti, multime de demoni negri, infioratori, duhnind, fiorosi cu coarne, precum ii aratasera zugravii in sfintele icoane, care odata atingand pamantul s-au si aruncat precum fiarele spre oameni, ranindu-i si ucigandu-i fara mila. Au alergat si catre mine multi, turbati de furie, gata sa ma sfasie. Groaza si cutremurul m-au cuprins si frica de moarte, caci nu aveam pe nimeni in ajutor.
Toti ceilalti oameni au fost raniti sau omorati, ramanand cazuti in drum, doar putini reusind sa se ascunda. In disperarea mea, am luat o bata si am inceput sa lovesc inainte si inapoi, in dreapta si in stanga (caci ma inconjurara din toate partile), cerand ajutorul lui Hristos. Dupa multa osteneala si lupta, intarit fiind de ajutorul lui Dumnzeu, am reusit sa-i indepartez, iar acestia, plecand scrasnind din dinti mi-au spus: “nu tu ne-ai indepartat ci Cel pe Care L-ai chemat in ajutor“.
Vedenia a sasea
Intr-o noapte am vazut ca prin vis cum ma gaseam singur in Constantinopol, in Sfanta Biserica Sfanta Sofia. Eram in absida stanga a bisericii; in partea dreapta se gaseau barbati si femei care se tanguiau foarte tristi, plangand. Unul dintre ei a venit spre mine si mi-a zis, plangand: “Patriarhul si regele s-au culcat si nu s-au mai sculat. Te rugam, intra de-i scoala”. M-am grabit sa intru si l-am vazut pe patriarh imbracat in vesmintele patriarhale intins si adormit ca un mort. De cum am intrat, am strigat cu glas puternic: “Sculati-va, Preafericite! Pastoritii sunt intristati, crestinii plang si jelesc, asteptand sa va treziti!“. Dar deoarece patriarhul a ramas mort, nemiscat, m-am apropiat, am intins mana si l-am luat de spate incercand sa-l ridic. Cu mult efort, l-am ridicat putin, dar era atat de greu incat mana mi-a cedat sub greutate si, nemaiputand sa-l tin, a cazut iar ca un mort. Dupa putin timp, mana care ma durea si imi tremura tare si-a revenit si am fugit catre rege. Acesta, la fel, era culcat ca un mort, cativa metri mai departe de patriarh. Adunandu-mi toate puterile mele, am incercat sa-l ridic insa mi-a fost imposibil. Din marea mea incrancenare si intristare, caci imi vedeam neputinta de a-i trezi, m-am trezit.
Patriarhul inchipuia Biserica, pe care o si reprezinta, iar regele inchipuia statul. Si Biserica si statul, impreuna cu mai-marii lor, sunt adormite, in vicleniile vremurilor de astazi, in adancul somn al indiferentei si trandaviei. Si de nu se vor trezi si ridica, daca clerul si poporul nu se vor destepta spre pocainta, spre lucrarea poruncilor lui Dumnzeu, a virtutilor si a faptelor bune, vor avea de dat raspuns in ziua Judecatii si vor lua pedeapsa.
Vedenia a saptea
La 18 iulie 1963 am urcat la Biserica Tuturor Sfintilor de pe Varful Parosului. La 29 a aceleiasi luni, impreuna cu fratele Ieroteu Paramani, am praznuit ziua Prorocului Ilie. La Liturghie a participat si iubitul nostru frate Nicolaos Arcas, teolog din Pros, care a si predicat. Dupa Sfanta Liturghie, fiecare s-a inapoiat la casa sa si am ramas singur, cu Dumnezeu Cel singur. Voiam ca, ramanand in liniste, sa ma adancesc inauntrul meu spre a-l cerceta si a cere marea si bogata mila a lui Dumnezeu pentru mine, pentru manastirea mea, fratii mei, fiii mei duhovnicesti, pentru toti oamenii.
Am constientizat dintr-o data multimea faptelor mele cele cumplite, apoi mizerabilele, vrednicele de mila, vrednicele de osanda, vrednicele de plans fapte ale oamenilor acestei generatii viclene si desfranate, perverse si stricate, care prin toate putintele alearga catre pacat, catre depravare; si L-am rugat si L-am implorat pe Preabunul, Multmilostivul si Atotmiluitorul nostru Parinte ceresc sa nu ne rasplateasca, nici mie, nici tuturor celorlalti pacatosi, asemanatori mie, dupa faptele noastre si sa nu-si verse furia Sa peste noi, ci dupa nesfarsita-I mila, dupa mare milostivirea Sa si dupa nemasurata bogatie a indurarilor Sale sa ne miluiasca si sa ne mantuiasca pe noi.
“Preamilostive si Multindurate Doamne, cu lacrimi in ochi iti vorbesc, cunoscand si crezand ca orice ratacire si neascultare isi primeste rasplata sa. Cum va fi cu putinta pentru noi, pacatosii, ratacitii si neascultatorii, sa scapam de pedeapsa viitoare, cea cuvenita noua dupa dreptate? Stiindu-ma pe mine a fi urmator pacatului, caci Te manii si Te intristez in fiecare zi, Te rog primeste-ma alaturi de Tine, aproape de Tine.
Marturisesc ca am pacatuit precum fiul cel pierdut. Te-am parasit, dar Tu, ca un Parinte milostiv si iubitor de oameni, nu ma parasi. Marturisesc ca pe toti i-am intrecut cu pacatele mele, dar stiu ca n-ai venit sa-i mantuiesti pe cei drepti, ci ai venit sa-i ridici pe cei pacatosi, spre a-i calauzi spre pocainta. Si ca pacatos ce sunt, nu am fugit catre dumnezei straini, ci numai la Tine scap, la adevaratul Dumnezeu, Pastorul cel bun, cerand precum cel cazut: Dumnezeule, milostiv fii mie, pacatosului. Primeste sufletul meu, caci nu mai vreau sa traiesc in aceasta lume preapacatoasa. Nu vreau sa mai vad uratenia lumii, necinstea, indecenta, nerusinarea, nesimtirea femeilor lipsite de minte, care sfideaza orice buna-cuviinta, orice curatie, orice fapta de omenie; fiind ca niste diavoli intrupati, cutreiera cu nerusinare pietele, drumurile, intrand pana si in biserici si manastiri, desantate, fardate, cu tigara in gura sau in mana, spre a strica sufletele curate si nevinovate, spre a le tara in mlastina depravarii si pierzaniei, aratandu-si goliciunea sufletului lor, lipsit de orice fapta buna sau virtute.
De aceasta stare deplorabila in care se afla multime de femei sunt vinovati si responsabili majoritatea parintilor si sotilor, care in loc sa le faca sa se schimbe sau sa-si struneasca in vreun fel fiicele, sotiile, surorile, le indeamna tocmai ei la aceste necuratii, privindu-le cu mandrie si bucurandu-se sa le vada astfel impopotonate, boite, rujate. Vinovat este si regele si ceilalti responsabili, ministri, puterea, toti care sunt randuiti dupa voia lui Dumnezeu spre grija si pazirea societatii de toate relele, care dauneaza atat tarii cat si Bisericii. Si cea mai vinovata este Biserica care le ingaduie sa vina la sfintele slujbe si nu le interzice sa intre intr-o astfel de imbracaminte scandaloasa, sau rujate sa sarute icoanele sau sa se impartaseasca.
Nu vreau, Dumnezeul meu, sa mai vad oamenii, laici sau clerici (cu putine exceptii), in patimile lor: trufia, invidia, necinstea, necredinta, desfranarea, hotia, minciuna, viclenia, juramantul stramb. Nu vreau sa mai aud hulele murdare, vorbaria, judecarea, calomnia; temandu-ma sa nu ma imbolnavesc si eu ca un neputincios ce sunt de multimea relelor, Te rog, ia-ma ca sa nu pacatuiesc. Te implor. Si daca nu vei vrea sa ma iei, da-mi, te rog, pocainta adevarata, da-mi luminare si putere ca sa ma impotrivesc pacatului pana la sange si sa-Ti slujesc cu ravna cealalta vreme a vietii mele. Da-le pocainta si intoarcere tuturor pacatosilor pamantului, cei asemenea mie, clerici sau laici, barbati sau femei, bogati sau saraci, mici sau mari. Pun mijlocitori si pentru mine si pentru toti ceilalti pe Preasfanta Cea Preamilostiva Maica a Ta, pe cetele netrupestilor Ingeri, si pe toti sfintii, apostoli, mucenici si cuviosi“.
Acestea zicandu-le, stateam inaintea Sfintei Icoane a Mantuitorului si a tuturor sfintilor. In noaptea care a urmat, de indata ce m-am intins si am adormit, am avut un vis infricosator si cutremurator. Am vazut cum ma aflam afara din Biserica Prorocului Ilie la vreo 40 metri si tot la vreo 40 de metri si de Biserica Tuturor Sfintilor. Am auzit un zgomot inspaimantator si un glas coborandu-se din cer, ca o puternica detunatura. Ingrozit, mi-am intors ochii catre biserica Tuturor Sfintilor, crezand ca se va darama; privind mai atent am vazut ca nici zidurile nu s-au miscat. Ma intrebam, de unde sa fi venit zgomotul si intorcandu-mi curios ochii am vazut o priveliste inspaimantatoare. Am vazut deasupra bisericii, la o inaltime de vreo 100 metri cum stateau ingramadite pietre gata sa cada pe pamant, gata sa striveasca si sa distruga totul. Vazand acestea, asa o groaza m-a cuprins incat era gata sa-mi dau duhul; si cautam cu disperare sa scap, unde sa ma ascund de la fata maniei Domnului. Pentru o clipa m-am gandit sa alerg si sa intru in biserica Prorocului Ilie, dar am vazut iar stancile de deasupra, gata sa se pravaleasca si mi-am zis ca biserica nu va rezista sub o asemenea greutate si ca voi fi strivit sub daramaturi. De atata disperare si frica, m-am trezit ingrozit.
Acesta este visul infricosator. Sfintii Parinti ne indeamna sa nu ne incredem in vise si ne sfatuiesc sa fim foarte atenti deoarece foarte multi au fost inselati prin vise. Dar sunt si multe vise de la Dumnezeu pe care le descopera Dumnezeu robilor Sai spre a-i infricosa si a-i intoarce spre pocainta. Astfel de vise au avut multi dintre patriarhi, proroci, apostoli, precum si dumnezeiestii si cuviosii Parinti, despre boli, cutremure, razboaie, catastrofe. Precum descoperim si in istoria intregii Biserici, intelegem ca Preamilostivul Dumnezeu, Care vrea ca toti sa se mantuiasca si la cunostinta adevarului sa vina, le arata astfel de vedenii spre a-i intoarce, le descopera grozaviile care-i asteapta in urma pacatelor.
Marturisesc ca nu sunt nici profet, nici sfant, sunt cel mai pacatos dintre cei mult pacatosi; de vreme ce nu sunt pocait si nici nu ma pocaiesc inca dupa cum trebuie, mi-a descoperit Dumnezeu primejdia in care ma aflu, spre a ne duce si pe mine si pe ceilalti pacatosi asemenea mie la pocainta. Ne-a descoperit primejdia care ne ameninta datorita nenumaratelor noastre pacate, primejdie descoperita de Domnul si in Sfanta Scriptura, prin proroci si apostoli, mai apoi si Sfintilor Parinti. Si El Insusi ne spune invederat: “Daca nu va veti pocai, asa veti sfarsi cu totii“.
Bolovanii care stau deasupra capetelor noastre, gata sa cada, arata marea manie a lui Dumnezeu care va veni peste noi pentru pacatele noastre. Aceasta care ne-ar strivi si ne-ar spulbera, este oprita deocamdata de rugaciunile si mijlocirile, de grija si pavaza celei ce este cu adevarat ajutor si scapare oamenilor, a Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, a Maicii noastre duhovnicesti, precum si ale prietenilor lui Dumnezeu, ale tuturor sfintilor. Iubitii mei frati, deoarece sfarsitul se apropie si marea manie a lui Dumnezeu sta deasupra capetelor noastre, “sa stam bine, sa stam cu frica“. Sa luam aminte, sa nu ne inselam singuri, spunand ca Dumnezeu este doar binevoitor si multmilostiv si ca nu ne va pedepsi daca pacatuim si calcam poruncile Sale. Sa nu ne insele si pe noi vrajmasul cel preaviclean precum i-a inselat si pe protoparintii nostri de i-a facut rataciti si neascultatori ai poruncii lui Dumnezeu si fugari din rai. Sa nu ratacim, caci “daca s-a adeverit cuvantul grait de ingeri si orice calcare de porunca si orice neascultare si-a primit dreapta rasplatire, cum vom scapa noi, daca vom fi nepasatori la astfel de mantuire?“, spune Sfantul Apostol Pavel, gura Domnului (Evrei 2,3). Dumnezeu este binevoitor si multmilostiv, dar este si drept. Ca multmilostiv, daruieste binefaceri, miluieste, ii rabda pe pacatosi, iar ca drept, cearta si pedepseste pe calcatorii poruncilor dumnezeiesti.
Este cu neputinta ca pacatuind sa scapam de mania lui Dumnezeu. Trebuia ca cele patimite sa ne fie invatatura de minte. Cate n-am patimit in ultimii ani, razboaie, boli, naufragii, cutremure, persecutii si in Tracia si in Asia Mica, ingroziri, primejdii, nenorociri, mahniri, precum acelasi apostol zice: “Necaz si stramtorare peste sufletul oricarui om care savarseste raul, al iudeului mai intai, si al elinului” (Romani 2,9). Daca Acelasi Dumnezeu zice prin Isaia cel cu glasul puternic: “Daca veti vrea sa ma ascultati, va veti hrani cu bunatatile pamantului, iar de nu veti vrea si nu Ma veti asculta, sub loviturile taisurilor veti fi doborati, caci gura Domnului a grait acestea“.
Trebuie ca toate cele ce ni se intampla sa ne fie spre invatatura si sa incetam a-L mai mania pe Dumnezeu cu pacatele noastre. Faraon, pentru neascultarea de Dumnezeu, a primit zece pedepse; dupa fiecare pedeapsa se pocaia dar pocainta lui nu era adevarata, era doar de moment. Noi, pentru neascultarea de Dumnezeu si pentru lipsa dragostei am primit si noi zeci de pedepse. Si degeaba ne-am pocait dupa fiecare pedeapsa, caci apoi mai rai ne-am facut. Vine mania cea mare a Domnului, Atottiitorului, de care nimeni nu va putea scapa. Numai atunci vom scapa, cand ne vom pocai. Sa ne pocaim, deci, sa ne intoarcem catre Preamilostivul nostru Parinte ceresc, de care ne-am indepartat, cu inima infranta si smerita; si cu lacrimi sa-L rugam fierbinte sa treaca cu vederea pacatele noastre cele multe, sa ne ierte, sa ne miluiasca si sa ne mantuiasca pe noi, dupa marea si bogata Sa mila. Si cand ne vom pocai cu adevarat, ne va primi cu bratele deschise, ne va ierta precum si pe niniviteni si ne va milui ca un Bun si Iubitor de oameni si Milostiv Dumnezeu. Fie Doamne mila Ta spre noi, Precum am nadajduit intru Tine“.
(în: “Călător spre cer – Viaţa şi predicile fericitului Filotei Zervakos”, Editura Biserica Ortodoxă, Alexandria, 2002)
***
Primejdiile sunt mari si este nevoie de multa atentie
“Precum scrie, Atena este un labirint, este noul Babylon, este Sodoma si Gomora, primejdiile sunt multe, si in dreapta si in stanga, si in fata si in spate, este nevoie de mare atentie, caci oricat de puternic ai fi, tot esti in primejdie. Doar o singura nadejde exista, Dumnezeu.
Pentru a te pazi, fiule al meu, trebuie sa te acoperi si sa gandesti intotdeauna ca Dumnezeu este in fata ta si te vede, te vede cand pacatuiesti si cand te temi, cand te pazesti sa nu pacatuiesti si cand te intristezi ca sa nu-ti calci constiinta. Profetul David a pacatuit pentru ca nu s-a gandit ca Dumnezeu este de fata. Iosif s-a ferit de pacat pentru ca s-a gandit ca Dumnezeu este de fata si a scapat de vicleana sa stapana. David, dupa pacat, s-a cait, a plans, s-a tanguit, a postit, si Dumnezeu l-a iertat, iar pentru a nu pacatui mai departe a zis: “Inaintea mea este Domnul, sa nu fiu ratacit“. Fa astfel si tu, fiule, gandeste-te si vezi cu ochii sufletului ca Dumnezeu este de fata mereu, si nu vei pacatui”.
Zile viclene
… Multime de oameni au ochi, si nu vad, urechi au, si nu aud. Astazi se implinesc profeticele cuvinte ale Apocalipsei: “Cel ce-i nedrept sa mai nedreptateasca; cel ce-i spurcat sa se mai spurce; si cel ce este drept sa mai faca dreptate; si cel ce este sfant sa se mai sfinteasca” (Apocalipsa 22, 11). Vremuri stricate, zile viclene, cel ce se mantuieste pe sine mare se va numi, iar cel ce va mantui si pe altii intre cei mai mari se va chema“.
(Fericitul Filotei Zervakos, Sfaturi, minuni, rugaciuni, Edturile Sophia si Cartea Ortodoxa, Bucuresti, 2005)
***
Sursa urmatoarelor extrase: http://www.sihastru.net/mirem/ceor/orth_zervcos.html
PRECEPTE DUHOVNICESTI
În Duminica Ortodoxiei, 1980, fiii duhovnicesti ai parintelui Filothei Zervakos, au venit la manastirea Thapsanon din Paros ca sa primeasca binecuvântarea sa. Mentionam aici, câteva din învataturile oferite de iubitul nostru parinte spre folosul nostru si al tuturor celor ce le vor citi…
“Auzisem ca vor veni toti arhiereii la Athena sa faca sinod si rugam pe Dumnezeu sa le dea luminare, sa-i împace unul cu altul, ca sa devina o Biserica, asa cum a fost. Nadajduiesc ca se va fi facut ceva, prin mijlocirea sfintilor. Ceream de la Dumnezeu un semn pentru pacificarea Bisericii, ca sa mor linistit. Duminica Ortodoxiei, bolnav în pat, m-am rugat si am vazut în noaptea aceea, în locul în care asteptam în biserica, cum iese din sfântul altar un magarus împodobit care a sezut între sfintele usi împaratesti. M-am mâhnit mult, cum a putut sa iasa din Biserica Ortodoxa un magarus; sa scoata Biserica Ortodoxa astfel de clerici! Apoi, mi-am zis ca ceva rau se va întâmpla în Biserica. Acestia nu sunt Biserica lui Dumnezeu, ci a lui satan. Biserica lui Dumnezeu naste fii si copii ai lui Dumnezeu, pe când biserica lui satana naste copii ai satanei. Deci, sa spui parintilor care au venit, Ghervasie si Simeon, sa faca un paraclis pentru pacea Bisericii. Sa roage pe Maica Domnului; pâna la cântarea a 6-a sa puna troparele Canonului celui mare, ale Nascatoarei de Dumnezeu, iar de la a 7-a si urmatoarele, pe cele ale Sfântului Nectarie, doar-doar se va îndura Dumnezeu si va salva Biserica de pedeapsa care planeaza asupra ei.
Clericii nevrednici vor fi pedepsiti. Hristos nu va lasa Biserica Sa, dar si noi sa facem ceea ce putem. Dumnezeu nu paraseste Biserica Sa, iar pe cei care o razboiesc îi va smeri si-i va zdrobi ca pe niste obiecte de ceramica. Fericiti sunt cei care vor ramâne tari în credinta ortodoxa pâna la moarte.
Daca nu ne va ajuta Maica Domnului si toti sfintii, suntem în mare primejdie. Va fi mare pedeapsa. Mergeti, si sa bata clopotul…, eu, întrucât nu pot merge, ma voi ruga de aici… Cel ce a înviat din morti, viata vesnica daruindu-ne, sa ne învredniceasca, cum l-a învrednicit pe tâlharul de pe cruce, de bunatatile cele ceresti, nestricacioase si vesnice, în Împaratia Sa, totdeauna si în vecii vecilor. Amin”.
(Din cartea “Viata si învataturile Cuviosului Parinte Filothei Zervakos”, Editura “Orthodoxos Kypseli”, Tesalonic, 1994, pag. 134-137)
Ramâi statornic în adevarata credinta ortodoxa
“… Dar, si în aceste zile viclene, în care toti s-au abatut de la credinta, Domnul Iisus Hristos n-a parasit Biserica Sa, pe care El Însusi a zidit-o si a întarit-o, încât portile iadului nu o vor birui. Razboita si primejduita de dusmanii vazuti si nevazuti care cautau s-o nimiceasca, totusi Biserica a promovat totdeauna barbati plini de credinta si iubire, cu multa râvna, barbatie, întelepciune, cumpatare si har în propovaduirea cuvântului lui Dumnezeu, care, ca niste lei, au urmarit pe vrajmasul de moarte al Bisericilor Ortodoxe. Tot astfel, si acum si în vecii vecilor, nu va înceta sa arate astfel de barbati care nu-si vor pleca genunchii noului Baal – Papa si slujitorilor sai.
Chiar daca toate neamurile si toate popoarele se vor închina fiarei care s-a ridicat din abis sa corupa pe cei ce locuiesc pe pamânt, ostasii lui Hristos, ai Bisericii Ortodoxe, vor cânta: “Cu noi este Dumnezeu, întelegeti, neamuri, si va plecati, caci cu noi este Dumnezeu“. Întrucât, iubitii mei fii sufletesti, eu am ajuns la adânci batrâneti si în curând voi pleca din aceasta patrie pamânteasca si straina, va las sfatul meu parintesc: ramâneti statornici în adevarata credinta ortodoxa pe care din pruncie ati fost învatati s-o paziti; asa ne învata Sfintele Evanghelii, Profetii, Apostolii, Sfintii Parinti de Dumnezeu purtatori întruniti la cele sapte sinoade ecumenice, precum si toata traditia scrisa si nescrisa, apostolica si patristica.
Sa urâti toata greseala, erezia si învatatura potrivnica Bisericii Ortodoxe, ca niste buni ostasi ai lui Hristos, ca sa luati cununa cea nestricacioasa în ceruri. Amin
Cu dragoste parinteasca, al vostru Rugator catre Domnul, arhim. Filothei Zervakos”.
(Din cartea “Viata si învataturile Cuviosului Parinte Filothei Zervakos”, Editura “Orthodoxos Kypseli”, Tesalonic, 1994, pag. 120-121)






VIRGIL MAXIM: “Putini vegheaza si dau alarma, multi se fac ca nu aud"
Virgil Maxim despre binecuvantarea suferintei si lupta neincetata cu ispitele
Virgil Maxim: ganduri despre povara reeducarii – marturisirea pacatelor
IMNURI VII PENTRU CRUCEA PURTATA
Sfantul Nicolae Velimirovici despre cultura europeana ca o cultura a apostaziei
Sfantul Nicolae Velimirovici: CUGETARI DUREROASE ASUPRA CADERII UNUI POPOR ORTODOX
Sf. Serafim de Virita – o pilda despre puterea rugaciunii pentru aproapele
CINE SI DE CE PLANUIESTE STABILIREA UNEI DATE COMUNE A PASTILOR?
CU OCHII TINTA LA IISUS, PRIN MIJLOCUL MORTII
TINE-TE DE DUMNEZEU si LUPTA!
SF.IOAN SCARARUL DESPRE FRICA SI SLAVA DESARTA
SF.IOAN SCARARUL DESPRE MULTA VORBIRE SI NESIMTIRE
SA INVATAM POCAINTA DE LA SFANTUL IOAN SCARARUL
SENSUL CEL MAI ADANC AL VIETII
"ORICINE E INDURERAT SI PLANGE, HRISTOS PLANGE CU EL"
SA NE AMINTIM CA ADEVARATUL CRESTINISM INSEAMNA LUPTA
“Nu trebuie sa asteptam nimic altceva decat sa fim rastigniti!”
SE POATE DRAGOSTE MAI MARE CA ACEASTA?
CE VREMURI TRAIM SI CUM SA LE INFRUNTAM? – Parintele Rafail ne raspunde
Ce sa facem atunci cand ne simtim incercati la maximum?
NU E PACAT CARE SA TINA PIEPT POCAINTEI. PENTRU CE SA INTARZIEM?
“…. NUMAI CU POST SI CU RUGACIUNE”
"STILUL DE VIATA" AL POSTULUI
LITURGHIA DARURILOR MAI INAINTE SFINTITE. SENSURILE SFINTEI IMPARTASANII
APUSUL LIBERTATII pe viu. De ce nu credem, de ce nu vrem sa stim?
DESPRE EPOCA LUI ANTIHRIST, DESPRE ILIE SI ENOH - sinteza invataturii Bisericii
A doua viziune a Staretului Antonie. Tabloul a ceea ce traim
"Va veni vremea cand vom vrea sa mancam si nu ni se va da. De aceea, daca am mancat, sa multumim lui Dumnezeu..."
Nu este deloc bine sa ne despartim de Biserica!
"Domnul nu-i va parasi pe cei credinciosi Lui si-i va hrani in vremea foamei..."
CUM NE VOM MANTUI NOI?
ACUM NU MAI E TIMP DE ZIDIRI, DE CUPOLE SI DE ILUZII...
Sf. Luca al Crimeei: CURAJ, CURAJ, IUBITUL MEU COPIL!
CONSPIRATIA… IMPOTRIVA “TEORIEI” CONSPIRATIEI. Cui ii este frica de istorie si scepticism?
PE FATA SI OFICIAL: Primul presedintele UE este membru al clubului BILDERBERG si declara ca tinta este GUVERNUL MONDIAL







Descarca







INFRICOSATOR!TREBUIE SA NE TREZIM! Acum ,goliciunea , desfranarea, este mai mare decat in anii 80.Dar ce e mai grav este ca vedem femei in varsta care nu stiu din ce motiv se slutesc cu farduri si vopsele , cand rugaciunea le poate infrumuseta chipul de mii de ori mai bine .Exemple pe strada dar mai grav in biserica.Poate sa mai zica unei tinere ceva?
Apropos de:
«Vai şi amar de vieţuitorii acestei lumi! Câtă întristare va să vină peste oameni, dacă stăpânitorii lor sunt slujitori şi robi ai Antihristului!»”
si de:
“Sculati-va, Preafericite! Pastoritii sunt intristati, crestinii plang si jelesc, asteptand sa va treziti!“
va mai dam o stire: PF Daniel a lasat ASCOR Bucuresti fara sediul pe care-l avea de la Patriarhie si in care a functionat de vreo 15 ani neintrerupt, fara sa-i dea nimic altceva in loc! Deci actualmente ASCOR Bucuresti (asa anemic si jalnic cum ajunsese, e drept, dar nu asta a fost cauza, fireste) nu mai are sediu si se poate spune ca aproape nu mai exista.
Si pe mine m-a impresionat vedenia Patriarhului si a Regelui ce au devenit neputincioase (Biserica – cel putin – cred/sper!nu pe de-antregul); mi-a taiat rasuflarea!
Fratilor! Eu – am momente – cand ma plang si ma cainesc precum evreii de odinioara cand, asteptau venirea lui Mesia; asa sa ma rog la bunul Dumnezeu sa reinvie crestinismul in lume, in inimile tuturor nadajduind cu zambetul pe buze ca Pr.Paisie ‘astept venirea imparatului cel bun’ adica cel din Constantinopolul refacut, reinviat…cand toate neamurile vor trece la ortodoxie, ce lucru minunat si totodata infricosator! Va fi o revenire (chiar daca pentru putin timp -32 de ani) cand crestinii vor rasufla usurati.
Pt.admin:
Este adevarat in privinta ASCOR-ului?! Nu se va gasi – oare – un loc si pentru ei?
E trist si dezamagitor ceea ce aud ca se petrece.
1. Mda, se pare ca acel vis cu reinvierea crestinismului si cu imparatul bun este una din putinele greseli ale Cuviosului Paisie, posibil incadrabila la “milenarism”. Nu are cum sa fie asa dupa toate talcuirile Sfintilor Parinti la Apocalipsa si dupa cam toate celelalte profetii duhovnicesti. Perioada buna si de pace este acum… si nu stim cat va mai dura, poate cativa ani inca? O alta mai buna nu avem de unde sa asteptam. Acum rasuflam si acum trebuie sa ne pregatim. Venirea lui Mesia (Parousia) si Imparatia cea buna (si vesnica) va fi numai la sfarsitul veacurilor, dupa domnia lui Antihrist. Omeneste sa nu asteptam mai mult decat mici pasuiri, ca altfel ne vom insela.
2. Este adevarat, bineinteles. Poate se va gasi un sediu… dar nu de sus, de la cei care l-au luat pe acesta, in orice caz. Si ce a fost nu va mai fi, oricum.
Frate admin.:
nu inteleg de ce: 1.nu crezi in cei 32 de ani de liniste si pace cand ne vom trage sufletul (linistea dinaintea furtunii: trecerea neamurilor la ortodoxie, pace liniste…) Si nu ma refeream la Mesia ci la imparatul ce va fi pus imparat la Constantinopol. 2.de ce te duce gandul la asimilarea celor 32 de ani cu un soi de ‘milenarism’? Crezi ca nu va fi/nu va mai fi asa cum spun sfintii parinti?!
Spui ca este una (mai sunt si altele?!) din ‘putinele’ greseli ale Cuv.Paisie; eu cred ca gresesti. Citeste cu atentie profetiile si chiar din psalmii lui David sa vezi ca nu se contrazice cu nimic, el -Cuv.Paisie- doar aduce aminte si – eventual – intareste ceea ce au spus altii mai dihai inaintea lui; n-am timp acum, dar sigur ai cunostinte despre acest lucru.
SORA MAGDA, fratele ADMIN are drepatate!
Un soi de idei milenariste se “gesesc” chiar si la Parintele PAISIE AGHIORITUL, in scrierile sale…
Undeva spune Parintele Paisie ca DOMNUL (reproduc din memorie) va DA UN “ŞUT” intregului sistem al constructiei anticrestine care se lucreaza tainic acum in lume, si dupa aceea VA VENI O VREME DE PACE, cand ICOANA LUI HRISTOS VA FI PESTE TOT CHIAR SI AUTOBUZE, si toti (adica oamenii din acea vreme de pace) te vor trage de maneca SA LE VORBESTI DESPRE HRISTOS…!
Ei bine surioara, sa ma ierte Domnul HRISTOS-ATOTPUTERNICUL, si Parintele drag PAISIE (ale carui carti le iubesc mult…) DAR CU ASTA NU SUNT DE ACORD!
Asa cum spunea si fr. Admin, dupa conceptia Sfintilor Parinti (care talcuiesc Cartea Aocalipsei) VA FI O LUPTA finala, intre bine si rau si HRISTOS VA INVINGE, dar dupa aceea nu va fi nici o perioada de ACALMIE ci direct vom intra IN IMPARATIA VESNICA a VEACULUI VIITOR!
In contrast cu ceea ce spun si afirma Parintii FILOTEI ZERVAKOS si PAISIE AGHIORITUL, Sfantul rus LAVRENTIE DE CERNIGOV, nu vorbeste nimic despre IMPARATUL BUN DE LA CONSTANTINOPOL, nici despre cei 32 de ani de pace, nisic despre recucerirea Constantinopolului si a Asiei mici de catre greci, ci vorbeste despre VENIREA LUI ANTICHRIST, despre PRIGOANA lui asupa crestinilor si despre BIRUINATA DOMNULUI CEA FINALA si a alesilor Domnului!
La fel si SF. IOAN DE KRONSTADT, in vedenia pe care o are despre Sfarsitul Veacurilor, pe care CHIAR SF. SERAFIM DE SAROV il ajuta s-o aiba si mai ales I-O TALMACESTE….nu se vorbeste nimic despre cei 32 de ani de domnie a unui imparat bun…ci doar despre faptul ca Antichrist VA STA PE UN TRON IN BISRICA LUI DUMNEZEU si ca MULTE SFESNICE VOR CADEA SI SE VOR SFARMA adica episcopi ortodocsi, care vor cuceriti de catre Antichrist…!
RECUCERIREA Constantinopolului este UN VIS AL GRECILOR, ei nu au renunatat niciodata la acest vis, DAR EU II CRED PE SFINTII RUSI…!
Despre recucerirea Constantinopolului grecii au facut si niste filmulete de animatie si le-au pus pe youtube.
Fiecare sa creada cum vrea, dar eu raman la INSTIINTARILE SFINTILOR RUSI!
HRISTOS A INVIAT!
@ Gh. Vela:
Nu e cazul nici sa-i punem in opozitie pe sfintii greci si pe cei rusi. Asa, si rusii au visele lor, dar nu cred ca asta e problema. Iar la Fer. Filotei Zervakos n-am gasit pana acum asa ceva. Din ce am dat acum, simpotriva, se desprinde cu totul altceva decat vise trandafirii
Nu stiu in legatura cu Constantinopul. E posibil sa fie si asta un semn, sa li se dea grecilor inapoi intr-o anumita conjunctura istorica, dar asta nu inseamna mai nimic, dupa mine. E doar un alt semn, printre altele. O sa mai cercetam…
@ Magda:
“Crezi ca nu va fi/nu va mai fi asa cum spun sfintii parinti?!”
Ba cred, dar care alti Sfinti Parinti si unde au spus asta? Nu, nu am cunostinte despre acest lucru. Dimpotriva, din ce avem noi cunostinte (si ii includ si pe ceilalti frati de aici) cugetul Parintilor (nu doar rusi si nu doar din ultimele veacuri) care au talcuit Scriptura si au primit descoperiri de la Dumnezeu despre sfarsitul vremurilor nu duc catre asa ceva. S-a profetit numai ca dupa prigoana comunista va urma o scurta perioada de liniste, libertate si de reinviere a vietii crestine (dar nu la nivel de massa), dupa care va veni sfarsitul (si asta inseamna, desigur, mai multe etape, culminand cu instaurarea lui Antihrist ca stapan al lumii, ceea ce se pregateste inca de acum).
Acolo unde sunt sau par a fi niste neconcordante intre ce spun doi sfinti, trebuie sa ne raportam la ceea ce numeste “sobornicitate”, la cugetul Bisericii ca intreg, mai pe intelesul nostru trebuie sa luam de referinta acele cuvinte pe care le-au spus si intarit cei mai multi dintre sfinti.
http://www.youtube.com/watch?v=B8ybM3McRsw&feature=related
http://www.youtube.com/watch?v=NnO5388gKAA&feature=related
Nu m-ati convins nici-unul dintre voi!
Fiecare pasare pe limba ei glasuieste (in cazul de fata).
N-am cum sa pun ditamai citatele din cartea ‘Sfarsitul omului’ de pe sfaturi ortodoxe; m-am repeteat de multe ori aici amintind de ea… sunt atatea citate (psalmi, prooroci, talcuire la Apocalipsa, Sf.Parinti)ce atat de mult converg spre ceea ce spun, incat orice alt comentariu – indiferent – pro ori contra nu-si mai are sensul/rostul.
Nu vi se pare riscant sa-l acuzap pe Parintele Paisie de milenarism, sa facem cum ne invata Parintele Rafail, daca nu stim sa punem gandul la frigider, Doamne Tu sti…
Domnul Iisus Hristos sa ne lumineze pe toti fratilor!
Exagerezi si esti nedrept spunand ca l-am fi acuzat pe Cuviosul Paisie, pe care il cinstim ca pe un sfant. De altfel, dupa cum bine stii, este impanzit site-ul nostru cu scrierile Cuviosului, care ne este foarte, foarte drag si aproape inimilor noastre.
Ca si la alti mari parinti sau sfinti, se mai intampla si greseli si, fiindu-ne pusa problema, am raspuns dupa cum am crezut, din dorinta de a indemna la retinere fata de anumite idei care, totusi, nu au girul invataturii Bisericii. Nadajduim sa se inteleaga, pentru ca nu vedem in asta un motiv de tulburare. Sunt multi sfinti care au mai avut si idei gresite, dar prin smerenia lor aceste idei gresite nu sunt nici reprezentative pentru ei si nici piatra de impiedicare pentru dragostea cu care sunt chemati in rugaciune.
De pilda, Cuviosul Serafim Rose avea mare evlavie la Fericitul Augustin. Asta nu l-a impiedicat sa nu prezinte ca gresite ideile neacceptate de Biserica dreptslavitoare privind harul dumnezeiesc.
Sa-mi fie cu iertare, dar mi-este teama ca si toata discutia asta risca sa faca uitat sau diluat mesajul clar si esential al Fericitului Filothei, abatandu-ne atentia spre altceva de mai putin folos. As propune sa ne intoarcem la cuvintele sale foarte clare si trezitoare si sa nu divagam prea mult.
Draga frate(admin),
Eu m-am referit la afirmatia voastra ” …este una din putinele greseli ale Cuviosului Paisie, posibil incadrabila la “milenarism”.” Putem sti noi cu siguranta ca e gresala? Poate fi sau nu. Sa stiti ca sincer va admir pozitia duhovniceasca prin scrierile de pe site, tocmai de aceea va spun: uneori sunteti prea usori iritabili la pozitii diferite de cele ale voastre, desi la fel de argumentate de sfinti.
Iertati-ma!
Hristos a Inviat!
Frate admin iti multumesc pt. raspunsul de mai sus…
Eu Gheorghita Vela, am spus ca in scrierile Parintelui Paisie sunt NISTE IDEI cu tenta milenarista, si nu fratele admin a spus asa ceva…!
Imi pare rau daca, consideratiile acestea personale ale mele au creat tulburare intre si printre fratii cititori si vizitatori ai acestuii site.
Si eu IL IUBESC pe Parintele Paisie, am facut contact prima data cu scrierile lui (cu vol.3 mai intai – “NEVOINTA DUHOVNICEASCA”), in anul 2001, si de atunci MA TOT ADAP…din FANTANA IDEILOR LUI.
Dar SA MA IERTE SI PARINTELE PAISIE si PARINTELE FILOTEI din Cer, de unde ei privesc acum la noi, eu, sarmanu nu pot impartasi ideea ca (si sincer NU O POT CREDE, poate pt. ca sunt in eraore sau chiar inselare se sine…) ca SISTEMUL URIAS masonic de indosariere electronica (SI BIO…ELECTRONICA) a identitatii oamneilor, poate fi distrus si apoi poate urma liniste si dupa care liniste SA FIE VENIREA DEFINITIVA A LUI HRISTOS!
Satelitii supravegheaza, relatiile economice si cu deosebire cele comerciale de vanzare cumparare a marfurilor se CIBERNATIZEAZA, LINISTEA SI ORDINEA PUIBLICA este supravgheata constant…toate acestea sunt INDICII ca ne indreptam inspre o etapa a lumii (sau cel putin a Europei si Americii) unde individul ESTE OBERVAT SI URMARIT SI MONITORIZAT constant si continuu!
Si PECETLUIREA oamenilor cu semnul fiarei este DOAR OM PROBLEMA DE TIMP!
Din Scriptura (evident din CARTEA Apocalipsei) stim ca ANTICHRIST va fi stapanul acestei lumi atat de monitorizate si…”aproape perfecte” din punct de vedere pamanetsc…!
Si iarasi din APOCALIPSA stim ca pe acest fiul al satanei si pe tot sistemul si IMPARATIA LUI numai HRISTOS CEL DIN CERURI le poate distruge, si cu adevarat le va distruge, pe antichrist cu SABIA GURII LUI DUMNEZEIESTI, iar sistemul cu PLAGILE pe care le va trimite peste pamant, ca si odinioara peste faraon si peste Imparatia Egiptului care i-a persecuatat si spoliat si apasat pe evreii din Vechiul Testament!
Or, daca sistemul SE CONSTRUIESTE, iar fiul nelegiurii ESTE NASCUT DEJA SI CRESTE (dupa cum se aud zvonurile…) si daca el in curand se va arata in lume, atunci tragem concluzia ca VENIREA LUI HRISTOS ESTE APROAPE, dar Venirea A DOUA A LUI HRISTOS, este O SINGURA DATA si nu vine de doua ori …a doua oara, adica o data sa aduca pacea de 1000 de ani si apoi sa instaureze Imparatia Cerurilor…si cea A UNUI NOU PAMANT SI NOU CER, in care va locui toata drepatatea!
Deci daca vine O SINGURA DATA …a doua oara, vine CA SA IL UCIDA pe cel rau, sa-i distruga imparatia lui nemernica SI SA INSTAUREZE IMPARATIA VEACULUI VIITOR SI…VESNIC PE PAMANT!
Din cauza asta…am spus ca nu sunt de accord DOAR CU ACEASTA ideea (si nu cu altele) ale Parintelui Paisie si nici cu ideea de 32 de ani de pace a Parintelui Filotei!
Sa dea Domnul din Ceruri sa nu fie asa iar eu, un biet mirean pacatos, sa raman de rusine, cu parerile mele gresite…, dar TAINA FARADELEGII SE LUCREAZA CU PUTERE SI…VITEZA…MARE IN LUME!
Numai DOMNUL STIE, sunt si raman TAINE aceste lucruri viitoare, insa sa ne rugam Domnului sa ne descopere voia lui asa cum spune CHIAR LA INCEPUTUL APOCALIPSEI “Fericit este cel ce citeste si cei ce asculta cuvintele proorociei si pastreaza cele scrise in aceasta! Ca vremea este aproape” (cf. Cartea Apocalipsei, cap.1, vers.3). Iar Sfantul VARSANUFIE DE LA OPTINA, spune (citez cu aproximatie din memorie) “cine mai citeste azi Apocalipsa? dar ferice de cel ce mai citeste in ea, ca atunci cand vor veni cele scrise in ea, nu se va tulbura si nu se va descumpani (cam asa ceva…adica nu se pierde cu firea…)”!
Ce sa mai spun. imi pare rau ca s-a inteles gresit ce am vrut sa spun;nu-l acuzam pe Parintele Paisie de milnearism, nu suntem la masura vietii lui pe care a trait-o in trup, nu avem luminarea lui, nu avem descoperirile lui, ci incrcam sa vedem CE SPUN CEI MAI MULTI SFINTI despre napasta care va veni peste lumea toata ca sa-i incerce pe cei ce locuiesc pe pamant (cf. Apocalipsa, cap.3, vers.10), SI ADOPTAM PUNCTUL DE VEDERE COMUN SI OFICIAL al Bisericii!
Iar teologumenele si pareririle teologice particulare, le privim mai…cu rezerve…!
SA MA IERTATI! HRISTOS A INVIAT!
@ Calin:
Ne cerem iertare pentru iritabilitate! Am spus totusi ca mai cercetam si o sa cautam si cartea de care zice Magda. Pana una-alta, raspunsul ei a fost cam iritat si categoric, afirmand fara a argumenta decat ca ‘e acolo, in carte’. Bine, o sa cautam cartea si o sa revenim. Dar spune-mi te rog tu daca si la care Sfinti Parinti ai gasit intemeiere pentru acele idei ale parintelui Paisie. Putem sti daca este o greseala sau nu prin raportare la invatatura soborniceasca a Sfintilor Parinti. Cred ca avem o teama un pic exagerata, sa ne ierti.
@ Gh. Vela:
1. Am spus si noi, nu numai fratia-ta
2. Unde spune, frate, Fer. Filothei de 32 de ani de pace, ca eu n-am gasit nicaieri pana acum? Intelegeam ca Magda il invoca tot pe Cuv. Paisie pentru asta.
3. “PUNCTUL DE VEDERE COMUN SI OFICIAL al Bisericii”
Comun da, oficial nu neaparat!!!
o mica PRECIZARE la ceea ce am scris mai sus!
Spune Sf. IGANTIE BRIANCIANINOV in lucrarea sa “DESPRE DUHURI, VEDENII si MINUNI”, ca Antichrist cand se va arata in lume va gasi “O LUME COAPTA”, adica pregatita…ca sa-l primeasca ca imparat si stapan al ei.
Slugile sale inaintemergatoare se vor trudi si grabi sa-i…”pregateasca” venirea si sa pregateasca lumea pt. o astfel de venire…ticaloasa.
Iar lumea va fi pregatita (spune Sf. si in alte lucrari), prin ADUCEREA ei intr-o stare jalnica in care va domni NUMAI CUGETAREA TRUPEASCA si SIMITIREA TRUPEASCA si VOIA FIRII OMENESTI CAZUTE SI DECAZUTE!
Adica lumea din timpul lui Antichrist va fi o lume TRUPEASCA si intru totul petrecand IN STAREA CADERII si a FIRII OMENESTI CELEI VECHI si PLINE DE PACAT si de PATIMI!
Imparatia care va tine sub control o astfel de societate omemeneasca decazuta VA FI PUTERNICA! Adica va avea un SISTEM DE GUVERNARE si MIJLOACE DE GUVERNARE puternice!
Si sistemul acesta de guvernare numai HRISTOS – DUMNEZEU si STAPANUL DE DREPT AL LUMII (caci…a CUMPARAT-O CU PRETUL TRUPULUI SI SANGELUI SAU, pe Crucea Golgotei), il poate distruge si la fel pe stapanul lui!
Tot Sf. Iganatie mai spune ca in vremurile acelea apocaliptice, crestinii care vor crede in Hristos ORICAT DE MULTI AR FI, SI ORICAT DE TARI AR FI IN CREDINTA, nu vor putea sa faca fata si sa tina piept PUTERILOR REUNITE ALE OAMENILOR CAZUTI SI …DUHURILOR CAZUTE!
Ci NUMAI DOMNUL Hristos VA INTRA IN LUPTA pentru ei in mod tainic si ii va ajuta!
Deci daca oamenii cazuti (a caror sefi la nivel inalt, colaboreaza si se sfatuiesc pe calea raului cu…INGERII CAZUTI) isi constriesc sistemul lor si imparatia peste care sa il puna sa domneasca fiul nelegiuirii, atunci, SA INTELEGEM BINE ACESTE CUVINTE ALE SF. IGANATIE, si anume ca crestinii (nevoitori si lucratori…) ORICAT AR FI DE MULTI SI DE TARI DUHOVNICESTE, NU VOR PUTEA SA FACA FATA PUTERILOR…REUNITE…ALE OAMENILOR CAZUTI SI ALE DUHURILOR CAZUTE!
Adica sa ne dam seama ca acest sistem va fi…URIAS si GIGANTIC, si ca o plasa aruncat peste toata lumea si fata pamantului!
Si daca acest sistem va CADEA, va cadea NEDISTRUS DE MANA OMENEASCA, ci va fis distrus de MANA LUI DUMNEZEU CEA ATOTPUTERNICA!
Si paradoxal, tot Parintele PAISIE, in vol. 2 din cartile sale – “TREZIRE DUHOVNICEASCA”, spune ca VA VENI UN VAL PUTERNIC care va lovi Crestinatatea si MULTI VOR CADEA dintre crestini, si ca in vremurile acelea crestinii nu se vor mai putea bizui pe nimic din lumea si societatea aceasta paamnteasca; nici pe cultura si sanatatea lor, nici pe fucntia si pozitia lor sociala, nici pe bogatia si influenta lor in societate, pe nimic, CI NUMAI PE PUTEREA HARULUI LUI DUMNEZEU. Si ca sa aiba HARUL in acele vremuri trebuie sa se apuce, INAINTE DE A INCEPE ACELE VREMURI, sa faca ADEVARATA SI CORECTA LUCRARE DUHOVNICEASCA IN EI INSASI…!
Deci VALUL PRIGOANEI va veni, spune si PARINTELE PAISIE!
Asadar sa ne apucam sa facem LUCRARE DUHOVNICEASCA IN NOI, si cu deosebire sa ne preocupe sa aflam si sa faptuim acele lucruri CARE ATRAG HARUL IN NOI!
Parintele SOFRONIE DE LA ESSEX, tocmai pe acest lucru pune acdentul in scrierile sale si anume ca crestinul fara HAR este ZERO, o nulitate, si ca fara HAR nu poate face nimic bun si pentru mantuire, si ca pentru a avea harul trebuie SA INVETE SI SA STIE SA IL ATRAGA in fiinta sa!
Prin smerita cugetare, prin prihanirea si acuzarea de sine, prin intristarea cea dupa Dumnezeu si prin nejudecarea pacatelor aproapelui, dar si pri TREZVIE si alte nevointe duhovnicesti HARUL ESTE ATRAS si vine in om, in crestinul nevoitor!
Asadar sa luam aminte la INSTIINTARILE SFINTILOR PARINTI si sa incepem sa ne pregatim de…INFRUNTAREA VALULUI SI NECAZULUI CELUI MARE care va sa vina peste noi! AMIN!
HRISTOS A INVIAT!
nu am intalnit nici eu despre cei 32 de ani de pace doar despre revenirea Constantinopolului la greci dupa inca un razboi mondial. poate noi chiar traim o perioada de acalmie in care fiecare are libertatea sa faca ce vrea. sa se spurce sau sa se sfinteasca.
eu am mai ridicat mai demult problema cu noile pasapoarte, cu analizele gratuite cu bonurile de masa care toate au coduri alaturi de numele nostru. vi se pare de mica importanta acest subiect? daca cei care sunt cat de cat treji nu-si pun probleme ce sa mai zicem de ceilalti?
Frate Admin, si eu m citit undeva, in urma cu mult timp,(daca nu ma insel intr-o carte publicata la Editura “PELERINUL ROMAN”) ca la Muntele Athos un monah cu viata imbunatatita a avut o descoperire, dar asta in urma cu foarte multe secole in urma, cum ca CONSTANTINOPOLUL va fi eliberat de turci, va veni un imparat bun care va domni 30 de ani (eu cifra asta am citit-o), ca Papalitatea va cadea, ca va fi un patriarh ortodox peste toata europa, etc.
Apoi si rusii spun (in varianta lor), va va veni UN TAR BUN, la care Antichrtist nici nu va indrazni sa se uite…etc.
Acum cand am fost in Ukraina am mai auzit o astfel de “PROFETIE” tare de tot, si anume ca atunci cand Sf. SRAFIM DE SAROV va reveni IN TRUP, semnul ca a revenit in trup va fi acesta: CLOPOTUL CEL MARE AL CATEDRALEI DIN MOSKOVA (Kremlin) VA PLECA SINGUR DIN CLOPOTNITA SI VA MERGE PRIN AER DANGANIND SI BATAND SINGUR SUTE DE KILOMETRI pana la Manastirea DIVEEVO, si se va aseza acolo!
Iar Sf. SERAFIM va oficia 2 LITURGHII in vremea aceea…!
Deci aceste “profetii” exista, eu insa sunt mai reticent cu crezarea lor!
Nu sunt TOMA NECREDINCIOSUL, ci vreau sa ma feresc dupa cum spune SF. IGNATIE de orice fel de inselare!
HRISTOS A INVIAT!
@ Calin:
Ce spui si tu, am spus si noi ca admitem, chiar credem. Dar dupa un al treilea razboi mondial, nimicitor… ce va mai conta al cui va fi “Orasul”? Tot atunci, dupa razboi, se spune ca va fi imparat si Antihrist.
Despre noile pasapoarte si altele de acest fel, stim cu totii cat de impartite sunt parerile chiar intre marii duhovnici. Personal, cred ca sunt pasi spre pecetluire si spre control total, dar nu e inca pecetluirea, nu asa. Cand va fi, cu siguranta se va sti si se va simti clar, nu vor fi dubii. Va fi greu numai sa alegi ce trebuie. Domnul sa ne pazeasca!
@ GH. Vela:
Total de acord cu ultimele mesaje!
Mai ales cu: “Deci VALUL PRIGOANEI va veni, spune si PARINTELE PAISIE! Asadar sa ne apucam sa facem LUCRARE DUHOVNICEASCA IN NOI, si cu deosebire sa ne preocupe sa aflam si sa faptuim acele lucruri CARE ATRAG HARUL IN NOI! Parintele SOFRONIE DE LA ESSEX, tocmai pe acest lucru pune acdentul in scrierile sale si anume ca crestinul fara HAR este ZERO, o nulitate, si ca fara HAR nu poate face nimic bun si pentru mantuire, si ca pentru a avea harul trebuie SA INVETE SI SA STIE SA IL ATRAGA in fiinta sa!”
Adevarat a inviat! AMIN!
@ Magda
{citat din Sfântul Simeon Noul Teolog – Cuvinte de folos}
“Nu trebuie ca cineva din cei nedesprinşi să cerceteze tainele ascunse ale Împărăţiei cerurilor, înainte de lucrarea poruncilor şi de înaintarea în virtuţi şi de desăvârşire; şi că la a doua venire a Domnului toţi sfinţii se vor cunoaşte unii pe alţii.
Să lăsăm deci discuţiile deşarte şi nefolositoare (Tit 3,9) şi să nu ne grăbim să aflăm înainte de vreme cele ce ţin de o vreme, ci să ascultăm mai bine de Domnul care zice: ”Cercetaţi Scripturile” (Ioan. 5,39). Cercetaţi-le şi nu le iscodiţi în discuţii îndelungate. Cercetaţi Scripturile şi nu faceţi discuţii în afara Sfintelor Scripturi. Cercetaţi Scripturile, ca să fiţi învăţaţi despre credinţă, nădejde şi iubire. Despre credinţă, ca să nu fiţi purtaţi de orice vânt după nesiguranţa oamenilor fără reazim (Efes. 4,14), ci întăriţi-vă prin dogmele drepte ale Bisericii Apostolice şi Universale şi ”drept îndreptaţi” (2 Tim. 2,15) cuvântul ei.” (http://eblogs.ro/proortodoxia/sfantul-simeon-noul-teolog-cuvinte-de-folos/)
CRISTOS A INVIAT!Am toata admiratia pentru toti cei ce scriu aici…Ma bucura tot ce citesc,ma bucur ca oamenii au grija de ceea ce aduna in sufletul care apartine lui Dumnezeu…Va doresc sa atrageti Pacea Harului lui Dumnezeu in fiinta voastra, asa cum doresc si pentru mine!Nu am stiut ca FERICITUL FILOTEI ZERVACOS,A FOST UCENICUL SFANTULUI NECTARIE.Va multumesc din suflet.Din 2002 am aflat de Sfantul Nectarie.Il indragesc foatre tare.Prin el l-am indragit la fel si pe Parintele Porfirie…Abia astept sa citesc ceva si despre Arhimandrit Zervacos!Doamne ajuta!
@Vela Gheorghe
Despre profetia tare: este vorba de Motovilov (ucenicul Sf.Serafim de Sarov)care spunea ca, atunci cand se va naste Antihristul va invia Sf.Serafim de Sarov si va instiinta lumea asa cum, dreptul Simeon a trait pana la tinut in brate pe Hristos si a dat adeverire pt.nasterea mantuitorului;
Pentru admin.:
Unii Sf.Parinti spun ca acesta – imparatul cel bun – va domni 32 de ani, altii doar 15…INSA toti spun ca va fi o perioada de pace si liniste in perioada domniei lui.
Proorocia Sfantului Andrei cel Nebun pentru Hristos
Odata linistindu-se cuviosul Epifanie cu cuviosul Andrei, l-a intrebat pe acesta zicandu-i: “Spune-mi,parinte, te rog, cum va fi sfarsitul acestei lumi si cand va fi inceputul durerilor ? Si cum vor cunoaste oamenii ca este aproape sfarsitul lumii si prin ce semne vor fi aratarile ? Si cum se va stii ca acest oras, noul Ierusalim (Constantinopolul), si ce se va intampla cu bisericile, sfintele cruci, sfintele icoane si sfintele moaste ? Te rog arata-mi, pentru ca te stiu pe tine si pe cei asemenea cu tine. Ca a zis Domnul Dumnezeu: voua vi s-a dat a sti tainele Imparatiei cerurilor, si cu cat mai mult ale lumii.
Iar cuviosul a zis: “Asculta fiule, pentru inceputul durerilor si sfarsitul lumii si celelalte. In zilele cele mai de pe urma, se va ridica la imparatie dintre cei saraci si va imparati intru multa dreptate. Si vor inceta toate razboaiele si va imbogati pe cei saraci si va fi ca in vremea lui Noe, iar nu dupa viclesugurile celor de atunci, ci cu liniste, si va imbogati pe toti oamenii. In zilele acelea se vor afla oamenii in multa pace, mancand si band, insurandu-se si maritandu-se si fara de frica de razboi si nepasatori facandu-se la cele pamantesti. Si pentru ca nu vor fi razboaie, vor preface sabiile lor in seceri si sulitele lor in fiare de plug. Si dupa aceasta isi va intoarce fata sa spre rasarit si va smeri pe fii lui Agar (adica pe turci) pentru ca i-a urgisit pe ei Dumnezeu pentru pangaritele lor fapte. Si se va ridica impotriva lor imparatia romanilor, ca sa-i surpe pe ei cu fiii lor cu tot. Si va supune cu foc, si cei cazuti in mainile romanilor vor fi trecuti prin foc. Si se va infiinta Imparatia Iliricului, de la Salonic pana la Albania. Si imparatia romanilor va supune Egiptul, si isi va intinde mana sa cea dreapta pe mare si va imblanzi pe neamul cel plavit si va tine imparatia lui 32 de ani.
Profetia Sfantului Metodie, arhiepiscopul Patarelor, care a patimit in anul 310 d.Hr
Pentru cele ce vor fi in zilele cele mai de pe urma, la veacul al saptelea.
La sapte mii de la facerea lumii, se vor ridica ismaielitii si agarenii, adica cei ce se trag din Agar si din Ismail, care sunt turci si vor inconjura zidurile cetatii Vizantiei (Constantinopolul), si vor aduna toate neamurile in cetatea de pe sapte munti. Cata urgie cand te va inconjura multimea de oameni, si te vor stapani ca pe un lucru de nimic, si zidurile cele frumoase vor cadea ca un smochin putred si va calca pruncul asupra ta, adica Ismail. Si va pune asupra ta sceptrul ? Si va pune mainile lui pe sfintele lui Dumnezeu jertfelnice ? Si cele sfinte nu le va primi, ci le va da fiilor pierzarii. Iar dupa aceea se va ridica sarpele cel adormit, si va bate pe prunc si haina lui cea imparateasca imbracandu-o, numele lui se va slavi intru bune vestiri. Iar fiii pierzarii intarind razboiul, vor da fetele lor catre apusul soarelui. Si vai de tine cetate de pe sapte munti! Va da sarpele cel adormit moarte cuvioasa, si va stapani asupra cetatii, de pe sapte munti neamul cel plavit cinsprezece ani. Si vor da in ea si vor manca din ea multi spre izbandirea sfintelor. Si vor stapani la rasarit trei purtatori de grija, si la apus oarecare purtatori de grija (Germania n.n.), si cu el impreuna se vor scula sapte lupi, la fel de salbateci (care sunt cele sapte puteri). Lupi se intelege, unde este neamul cel biruitor. Si vor bate pe ismaeliteni si-i vor goni pana la colonie, care se intelege ca este locul mutarii. Si vor turba neamurile cele de acolo, care sunt ascultatoare credintei lor, si-i vor imparti cu graba si manie. Partea cea dintai va ierna la Efes, a doua parte la Magulinii, a treia parte la marginea tarmului marii la Pergam (langa Smirna) si a patra in Bitinia. Si vor insira vase multe pe apa, si vor calca hotarele ei. Atunci se vor tulbura popoarele care sed in unghiurile Ostrovului, si se va ridica Filip cu 18 limbi (state), si se vor aduna la Constantinopol si vor porni razboi cum nu a mai fost vreodata. Si vor alerga pe ulitele cetatii si multa varsare de sange se va face, incat va curge sangele ca paraiele; si se va tulbura marea pana in adanc.
Atunci boul va striga, magura cea uscata va plange. Si atunci vor sta caii si se va auzi glas din cer zicand: Stati, stati, pace voua: destul. Aceasta izbandire se va face pentru cei nesupusi si neascultatori. Si le va zice: veniti catre partile din dreapta orasului, si acolo veti afla un om stand cu multa mahnire, rezemandu-se intre doi stalpi, stergandu-si sudoarea de pe hainele sale, si va fi cu barba alba, drept, milostiv si cu haine simple si bland la fire; la varsta de mijloc. Si va avea la piciorul drept un semn in mijlocul lui. Si glas de inger se va propovadui: Luati-l si-l incoronati pe acesta imparat. Si luandu-l pe el patru ingeri purtatori de viata, il vor duce pe el la sfanta si marea biserica a lui Dumnezeu Sofia, si-l vor incorona pe el imparat, si-i vor da lui in mana dreapta o sabie, zicandu-i: imbarbateaza-te si te intareste, si biruieste pe vrajmasii tai. Luand el sabia de la ingeri va bate pe ismaeliti si pe etiopieni si pe europeni si pe tatari si pe alte neamuri. Iar pe ismaeliteni in trei ii va imparti. Partea intai o va trece sub sabie, iar a doua parte o va boteza, iar a treia parte o va goni cu mare manie, pana la copacul singur (Marul rosu). Si intorcandu-se de la razboi, se vor deserta comorile pamantului si toti se vor imbogati, nimeni dintre ei nu va fi sarac. Si pamantul isi va da roada sa insutit. Iar cu armele cele de razboi isi vor face fiare de plug si seceri, si va imparati ani 15.
Pt.admin.
In privinta afirmatiei “Dar dupa un al treilea razboi mondial, nimicitor… ce va mai conta al cui va fi “Orasul”? Tot atunci, dupa razboi, se spune ca va fi imparat si Antihrist.” iaca-ta ca nu va fi tocmai asa – iata de ce:
Sfântul Ipolit, papa Romei, zice că: „După ce vor trece zece împăraţi ai romanilor, adică după căderea turcilor, al unsprezecelea care va împărăţi va fi antihrist.” Iar Sfinţitul Mucenic Metodie al Patarelor zice că în vremea aceea, când va cădea Turcia, va veni Filip al şaselea cu 18 limbi (naţiuni) şi va face război, cum n-a mai fost niciodată. Atunci vor pune îngerii împărat la Constantinopole, care va împărăţi 32 de ani, iar acesta va goni pe turci.
Al doilea împărat care va urma după cel bun, va fi rău: acesta va pune legi şi dogme ca să ia fiul pe mama lui de muiere, şi tatăl pe fiica sa, fratele pe soră, şi vărul pe vara sa, că şi el singur va avea pe mama lui şi pe fiica lui de muiere; cei ce nu vor asculta de poruncile acestui împărat, cu amară moarte vor fi omorâţi, iar aceia care vor răbda moartea, pentru ca să păzească poruncile lui Dumnezeu, vor fi la un loc cu Sfântul Ioan Botezătorul, întru împărăţia lui Dumnezeu.
Al treilea împărat va înfiinţa închinarea la idoli şi câţi se vor închina la idoli, în vremea acestui împărat, pământul lor se va umple de şerpi care vor muşca pe cei ce se vor închina idolilor şi aceştia vor muri, precum jidovii care cârteau în pustie, erau muşcaţi de şerpi şi mureau. În vremea aceea, multe semne cereşti se vor arăta: trăsnete şi fulgere, focuri se vor arăta, şi multe insule şi cetăţi şi sate se vor cufunda pentru multele cutremure ce vor fi pe pământ spre arătarea mâniei lui Dumnezeu.
Al patrulea împărat va veni din Arabia; acesta va fi bun, va înălţa bisericile cele stricate şi va împărăţi 12 ani.
Al 5-lea împărat va veni din Etiopia, şi acesta va fi bun şi va împărăţi un an. În vremea acestui împărat va porunci Dumnezeu îngerilor Săi ca să adune părticelele cele risipite în toată lumea ale cinstitei şi de viaţă făcătoarei Crucii Domnului, ca să o facă iarăşi întreagă, precum a fost când S-a răstignit Domnul pe Dânsa; şi ea se va da în mâna împăratului acestuia, precum zice Sfântul Metodie al Patarelor. Acesta îşi va vedea moartea mai înainte, şi va merge la Ierusalim ca să moară, pentru că acolo şade împărăţia lui Dumnezeu. Şi mergând la Golgota cu Sfântul Lemn, împreună cu îngerii şi cu poporul, îl va pune în locul unde S-a răstignit Domnul, şi va pune pe pământ coroana lui şi se va ruga, zicând: „Doamne, Doamne, de când s-a arătat cinstită Crucea Ta, lumea s-a luminat şi puterea satanei s-a surpat, şi cu Crucea Ta, adică cu patima Ta cea de bună voie, ai sfărâmat puterea iadului. Cu semnul Crucii Tale, Stăpâne, sfinţii cu putere au lucrat, şi pe idoli au sfărâmat şi mucenici i-ai făcut. Crucea este slava Bisericii; Crucea este întărirea binecredincioşilor creştini. Crucea este biruinţa binecredincioşilor împăraţi. Doamne, de acum nu vor mai fi creştini mulţi în lume, însă tot vor fi.” Şi mai multe decât acestea va zice. Apoi va zice: „Acum slobozeşte pe robul Tău Stăpâne, după cuvântul Tău în pace, că văzură ochii mei mântuirea Ta, care ai gătit-o înaintea feţii tuturor popoarelor, lumină spre descoperirea neamurilor şi slava poporului Tău Israil.” Şi vor lua îngerii Cinstita Cruce şi se vor sui cu ea la ceruri. Şi vor lua îngerii şi sufletul împăratului.
Şi Sfântul Metodie al Patarelor, zice pentru acel împărat că va împărţi împărăţia la patru fii ai lui. Unul va împărăţi în Roma veche, al doilea în Constantinopol, al treilea în Alexandria, al patrulea în Tesalonic.
Pentru al şaselea împărat, care va împărăţi în Constantinopol împreună cu fiica sa, zice Sfântul Andrei aşa: „Se va ridica un viteaz de la Marea Neagră şi va împărăţi în vremea celor patru fraţi şi, după moartea lui, va împărăţi fiica sa. Se vede că va răpi acesta împărăţia de la cei patru fraţi, fiindcă ei se băteau la Roma şi la Alexandria (Egipt). Şi după dânsul va lăsa pe fiica lui, prea spurcată muiere, bici al diavolului, la împărăţie….Şi se va pierde cufundându-se cu tot Constantinopolul. În vremea împărătesei acesteia se va împlini cuvântul din Apocalipsă: „Că se va lua pacea de pe pământ şi se vor omorî oamenii unii pe alţii.”
Apoi, vorbim de neamurile pagane – Gog si Magog:
Şi în anul când va fi bătaie la Tesalonic, vor veni din China şaptezeci şi doi de împăraţi şi vor strica îngrăditura care a făcut-o Alexandru Macedon. Că atâtea răutăţi vor face Bisericilor lui Dumnezeu, că le vor preface în grajduri de cai, şi Vasele cele Sfinte le vor unge cu spurcăciuni şi vor mânca pe oameni de vii şi sângele lor îl vor bea. Şi aceasta zice Proorocul Iezechiel: „căvor aduna (creştinii) oasele cele rămase de la fiare şi vor pune semn unde vor găsi vreun os de om, ca săle adune spre îngropare în cimitir; căşi cetate vor face şi se va numi cimitirul lui Gog.”
Am socotit să însemnăm aici pe toţi împăraţii care vor fi de la căderea turcilor până la sfârşit.
Scrie Sfântul Ipolit, papă al Romei, că dacă vor trece zece împăraţi ai romanilor (adică ai grecilor) va împărăţi antihrist.
Cel dintâi este cel pe care îl vor pune îngerii. Al doilea va fi rău, că va pune legi şi dogme oamenilor: să curvească, cu slobozenie, cu rudele: tatăl cu fiica sa şi feciorii cu maicile lor, fraţii cu surorile lor şi verii cu verişoarele lor. Al treilea, are să înfiinţeze închinarea de idoli. Al patrulea, va veni de la Arabia. Al cincilea de la Etiopia. Al şaselea de la Marea Neagră, şi, cu cei patru feciori ai celui bun, se fac zece; iar antihrist va fi al unsprezecelea.
Cartea ‘Sfarsitul omului’ de Smeritul între monahi ZOSIMA PASCAL din Sfânta Mănăstire Neamţu, la 1905
PSALMUL 45, 6-10: „Tulburatu-s-au neamurile, plecatu-s-au împărăţiile, dat-a Cel Prea înalt glasul Său, clătinatu-s-a pământul. Domnul puterilor cu noi, spijinitorul nostru, Dumnezeul lui Iacov. Veniţi şi vedeţi lucrurile lui Dumnezeu, minunile pe care le-a pus Domnul pe pământ, stricând războaie până la marginile pământului. Arcul îl va sfărâma şi va frânge arma şi pavezele le va arde cu foc. Înălţa-Mă-voi întru neamuri, înălţa-Mă-voi pe pământ.”
Tâlcuire
Acestea vor fi când se vor ridica cu război cele şapte puteri şi vor veni la Constantinopol. Pentru aceştia zice psalmul: „Tulburatu-s-au neamurile, plecatu-s-au împărăţiile.” Pentru minunile ce se vor face atunci în Constantinopol, că sub Sfânta Sofia, biserica cea mare, mai este o altă biserică, şi acolo sunt oameni, preoţi şi cetăţeni mulţi, din vremea când a fost luat Constantinopolul de către turci. Aceştia stau adormiţi de atunci; iar în vremea bătăliei neamurilor vor învia toţi. Şi, văzând lumea astfel de minuni, se vor întoarce toate neamurile de la eresurile lor şi se vor uni cu Biserica Răsăritului. Pentru acestea zice psalmul: „Plecatu-s-au împărăţiile, dat-a Cel Prea înalt glasul Său.” Adică, Dumnezeu Şi-a dat glasul Său şi oamenii L-au primit. Că, în vremea când se vor bate, vor auzi toţi glas din cer strigând: „Staţi, staţi, ajunge!”
Aceasta s-a făcut pentru cei neînţelegători, adică, să-şi cunoască rătăcirea lor şi să vină către Biserica Răsăritului.
Şi zice: „Clătinatu-s-a pământul; Domnul puterilor cu noi, sprijinitorul nostru, Dumnezeul lui Iacov.” Adică, nu ne-a lăsat ca să cădem în vreun eres. „Veniţi şi vedeţi lucrurile lui Dumnezeu pe pământ.” Aici zice pentru toate neamurile pe care le cheamă Dumnezeu, pentru ca să vadă minunile ce au să se facă în vremea aceea, „minunile pe care le-a pus pe pământ, stricând războaiele până la marginile pământului”. După bătălia aceasta, nu se vor mai bate până în vremea celor patru fraţi. „Arcul îl va sfărâma şi va frânge arma şi pavezele le vor arde cu foc.” Şi au să le prefacă în fiare de plug şi seceri; uneltele cele de lemn au să le ardă în şapte ani şi nu vor tăia lemne din dumbravă. Aici zice Proorocul Iezechiel şi pentru cei din China, când vor veni în pământul creştinilor: „Şi îi va pierde Domnul cu trăsnete şi fulgere”, pentru că zice la Apocalipsa: „Vor fi atât de mulţi, ca nisipul mării.”
PSALMUL 71, 7: „Răsări-va în zilele lui dreptatea, şi mulţimea păcii, până ce se va lua luna.”
Tâlcuire
Luarea lunii – se tâlcuieşte drept căderea împărăţiei turceşti cu desăvârşire şi nu se va mai ridica.
Stihul acesta este pentru împăratul cel bun, pe care îl vor pune îngerii. Şi va domni de la mare până la mare şi de la râuri până la marginele lumii. Că împăratul acesta are să boteze toate neamurile cu Sfântul Botez Ortodox.
Proorocul Miheia (4, 5-6): „Iată, Eu vă trimit vouă pe Ilie Tezviteanu, mai înainte până ce va veni ziua Domnului, cea mare şi luminată. Care va întoarce inima tatălui spre fiu şi inima omului spre vecinul său, ca să nu vin şi să bat pământul de tot.”
Proorocul David (Psalmul 21, 31): „Îşi vor aduce aminte şi se vor întoarce la Domnul toate marginile pămân-tului.”
Tâlcuire
Că va trimite Domnul pe Enoh şi pe Ilie şi pe Sfântul Ioan Teologul, mai înainte de a împărăţi Antihrist, cu şapte ani, şi vor propovădui de sfârşitul lumii şi de a doua venire a lui Hristos. Şi atunci vor veni şi se vor întoarce la Domnul toate neamurile; precum şi Domnul a zis în Sfânta Evanghelie: când se va propovădui Evanghelia de la o margine a pământului până la cealaltă margine a pământului, atunci, să ştiţi că aproape este sfârşitul.
Înţelepciunea lui Solomon (14, 22-27): „Apoi, nu a fost destul a rătăci întru cunoştinţa lui Dumnezeu, ci, în mare luptă a neştiinţei vieţuind, pe atâtea rele, pace le numeau. Că, sau pe fiii lor omorând, îi jertfeau, sau taine ascunse, sau nebuneşti, beţii, din obiceiuri străine făceau. Şi nici viaţa, nici nunţile nu le mai păzeau curate; ci unul pe altul viclenind omoară, sau, amăgind, fac întristare. Toate amestecate sunt: sângele şi uciderea, furtişagul şi vicleşugul, stricăciunea şi necredinţa, gâlceava şi jurământul strâmb, şi tulburarea celor bune, neaducerea aminte de facerea de bine, spurcăciunea sufletelor, schimbarea neamului, amestecarea nunţilor, preacurvia şi necurăţia.”
Evanghelistul Matei (10, 21): „Şi va da frate pe frate la moarte şi tată pe fiu; şi se vor scula feciorii asupra părinţilor şi îi vor omorî pe dânşii.”
Tâlcuire
Aici se spune după cum şi la Apocalipsă scrie: „Şi a ieşit un cal roşu (roib) şi celui ce şedea pe el i s-a dat să ia pacea de pe pământ, ca să se omoare unul pe altul.” Şi acestea au să fie în vremea împărătesei aceleia care are să scufunde Constantinopolul cu totul în adâncul mării.
Evanghelistul Matei (24, 3-14): „Şi, şezând El pe muntele Măslinilor, s-au apropiat de Dânsul ucenicii Lui, deosebi, zicând: Spune-ne nouă, când vor fi acestea? Şi care este semnul venirii Tale şi a sfârşitului veacului? Şi, răspunzând, Iisus, a zis lor: Căutaţi să nu vă amăgească cineva pe voi. Căci mulţi vor veni în numele Meu zicând: „Eu sunt Hristos” şi pe mulţi îi vor înşela. Şi veţi auzi de războaie şi veşti de războaie. Căutaţi să nu vă înspăimântaţi. Că se cuvine toate acestea să fie; dar încă nu va fi atunci sfârşitul. Că se va scula neam peste neam, şi împărăţie peste împărăţie, şi va fi foamete şi ciumă şi cutremure pe alocuri. Şi acestea toate vor fi începutul durerilor. Atunci vă vor da pe voi în necazuri, şi vă vor omorî pe voi, şi veţi fi urâţi de toate neamurile pentru numele Meu. Atunci se vor sminti mulţi, şi se vor vinde unul pe altul şi se vor urî unul pe altul. Şi mulţi prooroci mincinoşi se vor scula şi vor înşela pe mulţi. Şi pentru înmulţirea fărădelegii, dragostea multora se va răci. Dar cel ce va răbda până la sfârşit, acela se va mântui.”
Evanghelistul Marcu : „Şi la toate neamurile trebuie mai întâi să se propovăduiască Evanghelia” (13, 10).
Tâlcuire
Acestea toate, despre care a zis Domnul, au să se împlinească după luarea Constantinopolului de la turci, că atunci are să trimită împăratul cu sinodul la propovăduirea Evangheliei la toate neamurile cele neluminate cu Sfântul Botez; şi vor face minuni în numele Domnului nostru Iisus Hristos.
Şi după împăratul cel bun, vor sta doi împăraţi răi şi cu totul fără de lege; şi de la aceştia au să se împlinească cuvintele Domnului şi ale Proorocilor: „că au să se omoare unul pe altul, părinţii pe fiii lor şi fiii pe părinţii lor; şi unul pe altul se vor vinde spre moarte şi frate pe frate.”
Evanghelistul Matei (24, 3-14): „Şi, şezând El pe muntele Măslinilor, s-au apropiat de Dânsul ucenicii Lui, deosebi, zicând: Spune-ne nouă, când vor fi acestea? Şi care este semnul venirii Tale şi a sfârşitului veacului? Şi, răspunzând, Iisus, a zis lor: Căutaţi să nu vă amăgească cineva pe voi. Căci mulţi vor veni în numele Meu zicând: „Eu sunt Hristos” şi pe mulţi îi vor înşela. Şi veţi auzi de războaie şi veşti de războaie. Căutaţi să nu vă înspăimântaţi. Că se cuvine toate acestea să fie; dar încă nu va fi atunci sfârşitul. Că se va scula neam peste neam, şi împărăţie peste împărăţie, şi va fi foamete şi ciumă şi cutremure pe alocuri. Şi acestea toate vor fi începutul durerilor. Atunci vă vor da pe voi în necazuri, şi vă vor omorî pe voi, şi veţi fi urâţi de toate neamurile pentru numele Meu. Atunci se vor sminti mulţi, şi se vor vinde unul pe altul şi se vor urî unul pe altul. Şi mulţi prooroci mincinoşi se vor scula şi vor înşela pe mulţi. Şi pentru înmulţirea fărădelegii, dragostea multora se va răci. Dar cel ce va răbda până la sfârşit, acela se va mântui.”
Evanghelistul Marcu : „Şi la toate neamurile trebuie mai întâi să se propovăduiască Evanghelia” (13, 10).
Tâlcuire
Acestea toate, despre care a zis Domnul, au să se împlinească după luarea Constantinopolului de la turci, că atunci are să trimită împăratul cu sinodul la propovăduirea Evangheliei la toate neamurile cele neluminate cu Sfântul Botez; şi vor face minuni în numele Domnului nostru Iisus Hristos.
Şi după împăratul cel bun, vor sta doi împăraţi răi şi cu totul fără de lege; şi de la aceştia au să se împlinească cuvintele Domnului şi ale Proorocilor: „că au să se omoare unul pe altul, părinţii pe fiii lor şi fiii pe părinţii lor; şi unul pe altul se vor vinde spre moarte şi frate pe frate.”
Sf.Nil Izvoratorul de mir: După pierzarea agarenilor, pe urmă are să se facă al optulea sobor şi are să se facă o adunare care o să şadă pe 12 scaune. Şi aceştia au să aleagăbinele din rău; dreapta credinţă din eresuri, după cum la arie se alege grâul din paie; grâul pentru oameni, iar paiele pentru foc. Şi are să se facă pace, însă puţină vreme (după cum zice Sfântul Andrei cel Nebun pentru Hristos, 32 de ani) şi pe urmă iarăşi au să se întoarcă oamenii la vicleşuguri spre pierzare şi nu o să se socotească între frate şi soră, tată sau mamă; că fiul se va împreuna cu mama lui şi fratele cu sora lui şi nu vor vrea să asculte de nimeni, ci vor avea numai o stăpânire spre curvie, ca la Sodoma şi Gomora şi la cele mai rele.
Vedenia pustnicului Grigorie
Eram privind şi s-a dat drumul la toate dobitoacele pământului, mari şi mărunte, curate şi necurate, ca să pască toate ţarinele. Şi priveam şi iată se îngrăşaseră foarte.
Când se va lua Constantinopolul de la turci de către împăratul pe care au să-l pună îngerii, are să fie bine, căci va rodi pământul însutit şi războaie nu vor fi, iar săracii au să fie ca împăraţii de bogaţi. Atunci vor fi zilele cele de aur, după cum zice Agatanghel.
„Şi s-a spus: aproape este toamna, adică sfârşitul lumii, apoi s-au pregătit trei scaune.”
Adică trei căsăpii în care se vor aduna toate spre tăiere. De la anul 1871 va începe foamete, căci se va lua rodul de la toate cele cu care ne-am hrănit până astăzi, mergând aşa, din rău tot mai spre rău. Acestea toate, câte le zice Grigorie, se vor împlini după luarea Constantinopolului de la turci. Căci, când va împărăţi împăratul cel bun, care va fi pus de îngeri, va fi pace şi dreptate, 32 de ani. Iar după acesta va fi împărat unul rău, şi de la acesta vor începe anii durerilor, de care zice Grigorie; şi va urma aşa tot mai rău până la sfârşit.
Alte vedenii ale lui Zisu Fasula
Descoperire
La împăratul turc era un croitor creştin, cu numele Hristea, care făcea haine la toţi paşii şi la toţi slujitorii împărăteşti. Unul din paşi iubea foarte mult pe Hristea. Şi s-a întâmplat de s-a îmbolnăvit cel care iubea pe Hristea. Deci, auzind Hristea că este bolnav paşa, în toate zilele mergea la el ca să-l vadă, dar fiul paşei nu-l lăsa ca să intre la dânsul (Pe vremea aceea documentele fiecărui creştin care avea case mari, ori moşii, erau ţinute la paşă). Peste puţină vreme, făcându-se sănătos paşa, a venit la el Hristea şi a zis paşa: Hristeo, pentru ce n-ai venit ca să mă vezi, că eram să mor? Atunci el i-a spus pricina: Am venit, stăpâne, în toate zilele, dar nu m-a lăsat să intru la tine. Şi l-a întrebat paşa, zicându-i: Cine nu te-a lăsat să vii la mine? Şi a zis Hristea: Fiul tău. Atunci, a deschis o ladă şi a dat lui Hristea toate documentele. Apoi a chemat paşa pe fiul său şi a zis: Pentru ce nu a-i lăsat să vină Hristea la mine când eram bolnav? Şi i-a răspuns: Pentru documentele caselor nu l-am lăsat. A zis tatăl: Fiule, nu mai este multă vreme şi ne vom face şi noi creştini că împărăţia noastră va sta numai până la anul 1881 când are să cadă. Apoi a zis lui Hristea: Eu niciodată nu ţi-am făcut vreun bine. Vino după mine! Şi am mers în Biserica Sfintei Sofia, şi a zis către mine: ridică piatra aceasta (care era ca o uşă), şi am apucat cu o mână să o ridic, iar el mi-a zis: apuc-o cu amândouă mâinile că nu poţi să o ridici cu una căci este grea.
Şi apucând-o de un belciug, am ridicat-o. Şi, coborându-ne pe scări, eu tremuram de frică şi mă gândeam că de acum aici mă lasă. Şi era acolo mulţime de popor şi ostaşi care stăteau ca adomiţi, în picioare. Şi am zis: Stăpâne, pentru ce nu-i daţi afară, de ce stau aici aşa? Şi el mi-a zis: Nu poate nimenea ca să-i dea afară, căci câţi s-au apucat ca să-i dea afară, unii au orbit, alţii au rămas ciungi şi alţii au ologit, iar altora gura la ceafă li s-a întors şi nici măcar a se atinge de ei nu se poate. Că cine poate a se împotrivi lui Dumnezeu? Iar eu îl tot sileam ca să ieşim şi el mi-a zis: Vino după mine! Şi ducându-ne mai înăuntru, am văzut arhierei, diaconi şi preoţi. Şi era împăratul în scaun şi lângă el era un soldat bătrân cu sabia de amândouă părţile ascuţită, şi avea mâna dreaptă pe sabie, iar sabia era pe jumătate scoasă din teacă. Şi a zis paşa către mine: Când va ieşi sabia aceasta din teacă, atunci are să cadă împărăţia noastră.
Şi erau ostaşii cu hainele din vremea când au adormit şi poporul de asemenea. Şi am plecat ca să ieşim. Şi a început paşa a se sui pe scară, iar eu mergeam după dânsul. Şi era un călugăr din cei adormiţi, ca de treizececi de ani ca vârstă, cu o carte în mână. Iar eu i-am luat cartea din mână şi am băgat-o în sân, fără să ştie paşa, şi am mers acasă. Apoi am pus-o în casa de fier, ca a doua zi să o citesc, şi căutând-o a doua zi n-am mai găsit-o. Am întrebat pe femeie şi i-am zis: Numai tu umbli în casa de fier, iar ea mi-a răspuns: Eu niciodată nu am umblat. Şi i-am zis: Poate ai luat cheile din buzunar?
Apoi am rugat mult pe paşă, zicându-i: Stăpâne, te rog să mergem iarăşi la Sfânta Sofia, dar el mi-a zis că nu se poate, fiindcă trebuie să ia voie de la împărat. Atunci eu l-am supărat mult pentru aceasta şi de-abia s-a îndurat şi am mers şi a doua oară. Şi ducându-ne am găsit cartea în mâinile călugărului. Şi i-am spus paşii: Stăpâne, când am venit întâi, eu în urma ta fiind, am luat cartea din mâna călugărului acestuia fără să ştii tu. Şi paşa mi-a zis: Cum ai putut-o lua? Că noi nici a ne atinge de el nu putem, pentru că rămânem sluţi. Şi eu m-am dus la Patriarh şi i-am spus toate pe rând.
P.S. Pe mine m-a impresionat descoperirea. Si cu asta, ma opresc de-adevaratelea!
prinsu-s-a PESTE mare, in undita SITEULUI acestuia, in “carligul” preocuparilor pentru marturisirea Dreptei Credinte si a talcuirilor “grele” la Sf. Scriptura, adica…prinsu-s-a surioara MAGDA, in undita si plasa cea buna a marturisirii Invataturilor folositoare de suflet…!
Sa dea Domnul sa…nu mai scape din plasa aceasta, ci sa mai atraga si alti…”pesti” cu exemplul sau…!
Doamne ajuta!
Magda,
Pe noi ne depasesc aceste profetii. Oricum, daca vrei doar o parere sincera, a le plasa strict in planul acesta pamantesc este o eroare. Din acest motiv, talcuirea cum ca va veni un imparat care va unifica pamantul si ii va face pe toti ortodocsi si buni, fie 15 ori 32 de ani, nu mi se pare corecta. Avem aceleasi rezerve legate de talcuirile in acest sens la Psalmi.
In niciun caz nu vrem sa pornim o polemica, dar dupa cum intelegem noi pasajele de mai sus, nu este vorba de imparatii lumesti, ci de o intarire (poate chiar inmultire), o curatire si o unificare in planul Duhului a celor aflati in invatatura cea dreapta (oriunde ar fi ei), tocmai pentru a putea sa marturiseasca in timpul stapanirii lui antihrist. Nu cred ca sabia primita de la ingeri va fi o super-bomba atomica cu care sa ii mature pe turci, probabil este vorba tot de Cuvantul lui Dumnezeu, pe Care ar putea sa Il propovaduiasca un arhiepiscop cu mare putere. S-ar putea sa nu fie o eliberare militara a Constantinopolului, ci una legata de redobandirea credintei celei pierdute a locuitorilor sai.
Cred ca trebuie sa aratam aceleasi rezerve fata de profetia privind invierea Sf. Serafim de Sarov. Poate fi vorba de mutarea moastelor sale dupa caderea sistemului antihrist din URSS si, cu siguranta, vor fi si alte semne viitoare minunate ale prezentei sale sfinte in lume.
In plus, multi antihristi s-au aratat in lume, printre imparatii romani si nu numai, iar multe dintre profetii putem sa le aplicam eronat vremurilor noastre daca le traducem in ani calendaristici si zone geografice precise.
Te rog sa ne ierti ca nu dorim sa dezvoltam subiectul, tocmai pentru ca stim ca putem gresi cu mare usurinta si da nastere la sminteala pentru cei care ne citesc. Tot ceea ce recomandam este pregatirea duhovniceasca, singura care ne va face capabili, prin mila si harul Domnului, sa facem fata vremurilor care vor veni, apocaliptice cu siguranta, chiar daca antihristul ultim si cel mai mare nu va fi in lume.
Pt.frate Vela Gheorghe si admin.:
Nu va faceti griji in privinta iertatului – va rog frumos- (sunt om in toata firea, nu sunt ou…); micile contradictii de pe-aici nu ma supara defel! ma incinta mai tare spre ‘razboi’ in cuvint, ca doar d-aia existati, nu?!
Prin raspunsurile voastre – pro ori contra – ma lamuresc si eu pe mine insami in multe privinte, chiar daca nu va dati seama!
Cum as putea sa ma supar frate admin.pentru faptul ca nu doriti sa dezvoltati subiectul?! As fi intr-o doaga!
Mi-a placut si m-a amuzat totodata “Nu cred ca sabia primita de la ingeri va fi o super-bomba atomica cu care sa ii mature pe turci, probabil este vorba tot de Cuvantul lui Dumnezeu, care ar putea sa il propovaduiasca un arhiepiscop cu mare putere” – si eu privesc cam tot asa: o revigorare a sentimentului religios, a aplecare mai atenta si lesne datorita a ceea ce se va intampla.
La fel, in privnta profetiei referitoare la Sf.Serafim de Sarov fiecare (in mod partinitor sau nu, crede/discerne/cerne ceea ce crede de cuviinta); ucenicul lui spunea ca, acesta va invia doar pentru a atentiona lumea, urmand sa ‘adoarma’ din nou pana la sfarsitul veacurilor cand va veni Judecata finala pentru ca, noua capitala a Rusiei va fi Moskovo-Petrograd (ce ar insemna Orasul sfarsitului) deoarece, chiar daca Antihristul va fi evreu din seminitia lui Dan) se va naste in Rusia; (asta este o completare pt.fratele Vela Gheorghe)
Personal, din ceea ce citesc trec prin filtru si nu iau de buna chiar tot, dar unele lucruri le simt ca adevarate si le iau in considerare.
Da, este posibil ca sa fie aceste PROFETII si “REVELATII” exprimate si redate alegoric de catre Parintii care le-au avut si a caror interpretare, “descifrare”, si intelegere sa fie mai mult una DUHOVNICEASCA cum spune fr. Admin, decat una strict “literara”.
Oricum, cum spunea un frate mai sus, SA NU MAI…”ISPITIM TAINELE LUI DUMNEZEU”, ci sa il rugam SA NE PREGATEASCA ca sa fim de este cu putinta “in orice clipa” sa plecam din trup…daca Domnul va porunci asta sufletului nostru…!
Toate revelatiile sunt “CRIPTATE”, si “CODATE”, si “ASCUNSE” de ochii intelegerii mintii celor mai multi dintre pamanteni, cum spune CARTEA PROOROCULUI DANIEL (cf. cap.12, vers.9 si 10), totusi CEI …INTELPTI…vor intelege aceste TAINE, ne spune Profetia Proorocului Daniel, dar numai de vor fi INTELPTITI de INVATATURA DUHULUI SFANT si SFINTILOR si nu de cea a oamenilor!
Sa-l rugam pe DOMNUL ca sa ne curateasca inima de orice gand si de orice patima, si atunci cand ea va fi vindecata si curatita, abia atunci poate s-o invrednici SA CUNOASCA TAINELE IMPARATIEI CERURILOR (cf. LUCA, cap.8, vers.10)!
Insa nici in NESTIINTA nu suntem de tot, caci SCRIPTURA ESTE IN INTREGIME TALCUITA. Suntem ca si crestini Ortodocsi, CEI MAI PRIVILEGIATI dintre toti , caci FIECARE CARTE este TALCUITA DE SFINTII PARINTI, de la Geneza pana la Apocalipsa. Spre ex. La Cartile Noului Testament, avem la fiecare EVANGHELIE si Epistola si carte TALCUITORI si TALCUIRI!
La Ev. dupa MATEI-avem OMILIILE SF. IOAN GURA DE AUR;
La Ev. dupa LUCA – avem TALCUIREA SF.TEOFILACT AL BULGARIEI;
La Ev. dupa MARCU – avem TALCUIREA unui parinte grec (pe care spre rusinea mea nu am citit-o si nici numele nu i-l stiu, dar am vazut-o prima data la pangarul Manasstirii Antim…);
La Ev. dupa IOAN, avem TALCUIREA SF. CHIRIL AL ALEXANDRIEI;
LA I si II CORINTENI avem TALCUIREAM SF. TEOFILACT AL BULGARIEI si A SF. IOAN GURA DE AUR;
LA GALATENI, EFESENI, FILIPENI, COLOSENI, avem TALCUIREA tot a SF. TEOFILACT AL BULGARIEI; (Si ale altor Sfinti…dar eu sarmanu nu le stiu…);
LA I si II TIMOTEI avem o remarcabila TALCUIRE tot a SF. IOAN GURA DE AUR…etc..
IAR LA APOCALIPSA, avem (vorbesc sarmanu din ceea ce stiu eu…cel limitat):
- TALCUIREA SF. IPOLIT AL ROMEI;
- TALCUIREA SF. AMBROZIE AL MILANULUI;
- TALCUIREA SF. ARHIEPISCOP ANDREI AL CEZAREII CAPADOCIEI;
- TALCUIREA (mai recenta) a ARHIEPISCOPULUI AVERCHIE TAUSCHEV;
- TALCUIREA (un compendiu mai mult si o compilatie de alte talcuiri), facuta de PARINTELE nostru roaman IOAN MIRCEA (si publicata la Editura Harisma, in 1995, Si cu un CUVANT IANAINTE al Parintelui GALERIU)
Prin urmare, pt. un crestin DORITOR de a cunoaste SCRIPTURILE si de a evita NENOROCIREA NECUNOASTERII SCRIPTURILOR, asa cum spune SF. IOAN GURA de Aur, exista FOARTE MULTA INVATATURA si TALCUIRE, si deci PUTINE RISCURI sa se “rataceasca” daca va citi Scriptura.
Se ratcesc cei care NU CITESC TALCUIRILE SFITNILOR PARINTI!, dar cei care le citesc nu se ratacesc, fiindca vad ce au spus Sfintii la “locuirle grele din Scriptura”…!
Deci nu suntem in intuneric si in nestiinta, ci AVEM APROAPE tot “mestecat mura in gura”, ci trebuie NUMAI sa ne insusim TALCUIRILE date de Sfintii Parinti, si pe care ei ni le-au lasat cu atata pret de sange si sacrificii si durere (Ex. SF. MAXIM MARTURISITORUL…)!
Asadar SA NU NE LENEVIM, ci sa citim, CA SA NE…MANTUIM!
AMIN! SLAVIT SA FIE DOMNUL! HRISTOS A INVIAT!
Multumesc, frate Vela, pentru mesajul de mai sus! Ma ajuta sa imi organizez mai bine cunoasterea/citirea Sfintilor Parinti! Cine mai poate completa lista inceputa de fratele, cu alti Parinti care au talcuit Noul Testament, il rog sa o faca! Multumesc!
Hristos a inviat!
http://www.ortodoxmedia.com/inregistrare/550/Danion-Vasile__Inaintemergatorii-lui-Antihrist
[...] Descoperirile dumnezeiesti ale avvei Filotei Zervakos [...]
[...] a Greciei, Arhiepiscopul Hrisostom, apoi un stareţ grec văzător cu duhul şi făcător de minuni, Arhimandritul Filotei Zervakos (+1980)6, şi un renumit teolog sârb, Arhimandritul Iustin Popovici [...]
[...] Descoperirile dumnezeiesti ale avvei Filotei Zervakos [...]
[...] Iustin Popovici sau pr. Dumitru Staniloae si pana la parinti cu viata sfanta ca Paisie Aghioritul, Filotei Zervakos, Epifanie Teodoropulos, Serafim Rose, Sofronie Saharov, Dionisie Ignat, Petroniu Tanase, Staretul [...]
eu tin minte ca citeam cartea “viata cuviosului paisie” si la un moment dat povestea Parinetele cum au venit la el un grup de scolari si l-au intrebat daca Constantinopolul va fi recucerit iar le-a raspuns ca da!
Apoi provesorul lor, care era un om credincios a venit sa se convinga singur de cele spune de Parinte….iar Cuviosul Paisie i-a raspuns “asa va fi dar noi (doi)tb sa ne ocupam de alt Constantinopol” (ceva de genul asta) fiind vorba de moartea lor….
@ Denisa:
Da, e corect.
As vrea sa spun cateva lucruri, poate nu foarte importante, fara sa intru in detalii:
- grecii de astazi nu au aproape nimic in comun cu vechiul Imperiu Bizantin, din punct de vedere istoric si corect; cetatenii Bizantului se numeau “romei” si isi spunea “romei”, chiar daca vorbeau limba greaca. Eu ma indoiesc de profetiile cu revenirea Constantinopolului la greci (pe care le fac grecii). Cel mult, poate fi vorba de revenirea Constantinopolului in stapanirea crestinilor/ortodocsilor.
- exista numeroase profetii, unele chiar incurcate, privind sfarsitul lumii, la greci si la slavi. Ati vazut voi pe parintii si pe sfintii din Romania sa vorbeasca despre asa ceva? Eu am auzit si asta mi se pare cu adevarat important, ca “nu mai este timp” si ca “vremurile sunt aproape” (pr. Rafail Noica si altii, Sf. Serafim Rose si altii). — Romanii au fost intotdeauna mai echilibrati in ceea ce propovaduiesc; slavii au avut intotdeauna ideea de imperiu si Moscova=a treia Roma; grecii au propovaduit intotdeauna recucerirea Bizantului. De aceea “imi rezerv dreptul de a fi rezervat”…
- sa nu se supere pe mine Sfantul Serafim de Sarov, dar iarasi mi-e greu sa cred ca va invia, fie si pentru putin timp. Oricum, asta e o taina a lui Dumnezeu si iconomia lui. Amintiti-va ce spune chiar Mantuitorul: “nu vor crede nici daca va invia cineva din morti”. In schimb, da, vor veni Ilie si Enoh, pentru ca e o implinire a Scripturii si a datoriei lor fata de moartea trupeasca.
- luand aminte la exemplele mucenicilor din toate timpurile, sa fim constienti ca aici si acum este momentul pentru indreptare si pocainta, ca sa nu ne sfarsim viata in pacat. Fie ca nu vom apuca acele zile de prigoane si vom muri in pacat, fie vom ajunge acele zile si pentru ca nu am dobandit Harul lui Dumnezeu in timp de pace nu vom avea taria marturisirii si vom cadea.
- daca ar fi sa socotim matematic, dupa profetii si dupa intelegerea noastra, mai sunt zeci de ani pana la venirea lui Antihrist. Dar profetiile au fost facute acum zeci si sute de ani, dupa intelegerea lucrurilor de atunci. Acum nu mai avem imparati etc. SI mai intervine iconomia si mila lui Dumnezeu si inmultirea faradelegilor, ca si pacatele noastre si pocainta de care dam dovada. Acestea pot scurta sau lungi timpul pe care il mai avem. Deci nu putem sti nimic sigur.
- cercetati profetiile, cititi cartile sfinte, ascultati-i pe oamenii cu viata imbunatatita. Dupa aceea, priviti ce se intampla in lume, stirile de la TV, avalansa de informatii de pe internet, uitati-va pe strada. Comparati anul 2009 (actele cu cip, legalizarea tuturor tipurilor de avort, legalizarea casatoriilor homosexuale) cu anul 2002 (inainte de legalizarea homosexualitatii), apoi cu anul 1998 (inainte de intrarea internetului in scoli si facultati), apoi cu 1995 (inainte de ProTV si de calculatoare), apoi cu 1990 (dupa Revolutie, 1.000.000 de avorturi in Romania), apoi cu 1989 (inainte de Revolutie), apoi cu 1980 (inainte ca Ceausescu sa “stranga cureaua” tarii, apoi cu 1970 (relansarea Romaniei), apoi cu 1948 (inainte de comunisti), apoi cu 1938 (inainte de razboi si dictatura), apoi cu 1920 (dupa Unire), apoi cu 1900 (inainte de Unire si de razboi) – si in Romania, si in lume. Cei nascuti inainte de ‘80 o sa isi dea seama mai bine de situatie. Fratilor, veti vedea ca “timpul nu mai are rabdare”, natura a luat-o razna, vrajmasul se zvarcoleste si incearca sa mai faca rau cat poate pentru ca simte ca i se apropie sfarsitul. Si uitati-va sincer in inima voastra, ce simtiti cu adevarat? E tot mai rau si tot mai repede. Chiar daca Dumnezeu o sa mai amane lucrurile, nu mai e mult.
Cred ca e important sa ne dam seama ce face mass-media (atentie, in SUA, sunt 4 companii care controleaza TOATA mass-media comerciala din SUA, potrivit Google): ne obisnuieste cu pacatul, cu patimile cele urate, cu relativismul, cu amanarea faptelor bune. De aceea am spus in mesajul anterior sa comparam anii, pentru ca daca pui 2008 langa 2009 nu e mare lucru, dar daca pui 2009 langa 1989 te sperii, si daca pui 2009 langa 1950 te ingrozesti s.a.m.d. Obisnuita cu pacatul si nelucrarea pentru a dobandi Harul ne slabesc si nu vom putea marturisi.
Ganditi-va ce au suferit crestinii si nu numai in temnitele comuniste in anii ‘50. Va simtiti in stare catusi de putin sa le urmati exemplul? Sincer? De aceea “scopul vietii noastre este dobandirea Duhului Sfant” (Sf. Serafim din Sarov). Acesta ne va da puterea, cunostinta si rabdarea sa marturisim, sa facem binele, sa ne luptam cu pacatul. Asa sa dea Dumnezeu!
(E folositor de vazut un filmulet pe YouTube cu parintele Arsenie Muscalu din Bucuresti in care vorbeste despre corecta raportare la sfarsitul lumii.)
[...] Descoperirile dumnezeiesti ale avvei Filotei Zervakos [...]
[...] Descoperirile dumnezeiesti ale avvei Filotei Zervakos [...]
Cuviosul Paisi nu s-a inselat!Invierea crestinismului era aceasta perioada de liniste(nu neaparat de inviere duhovniceasca!)
[...] Descoperirile dumnezeiesti ale avvei Filotei Zervakos [...]
@ Magda de ce spus ca : “chiar daca Antihristul va fi evreu din seminitia lui Dan) se va naste in Rusia;”
De unde stii ca se va naste in Rusia?? Sa imi raspunda si mie cineva va rog!
[...] Descoperirile dumnezeiesti ale avvei Filotei Zervakos [...]
[...] Descoperirile dumnezeiesti ale avvei Filotei Zervakos [...]
[...] Descoperirile dumnezeiesti ale avvei Filotei Zervakos [...]
[...] Descoperirile dumnezeiesti ale avvei Filotei Zervakos [...]
[...] Descoperirile dumnezeiesti ale avvei Filotei Zervakos [...]