Război întru Cuvânt

Doua lucruri si rele a facut fiul Meu…

“Poate ca voi incepe de la un cuvant al lui Dumnezeu dat unui Proroc, pe care il reia un Tropar din joia Mare, din slujba pe care o cunoastem ca Slujba celor Douasprezece Evanghelii: “Doua si viclene a savarsit impotriva Mea fiul Meu Israil: Pre Mine, Izvorul apelor, M-a lepadat si a sapat luisi fantani sparte” (Ieremia 2, 13). Aicea este Dumnezeu Care plange. Pe Sine Se plange Dumnezeu? Ca Adam, ca eu L-am lepadat? Are Dumnezeu Cel Atotputernic, Atotstiutor, nevoie de ceva sau de cineva ca sa Se implineasca? Ii este lui Dumnezeu urat daca e singur? Ca crestin nu am nevoie sa mai vorbesc despre asta. Va dati seama ca intrebarea este numai retorica. Ar fi un nonsens. Dumnezeu plange pe fiul Sau, pe Adam. Dumnezeu plange tot sufletul care se cunoaste pe sine ca eu. Pe mine ma plange Dumnezeu.A lepadat Adam pe Izvorul apelor si a facut luisi fantana, fantana sparta, care nu poate sa tina apele. Pana cand, Adame? Pana atunci cand vei muri de sete, nadajduind in deznadejde, in loc sa nadajduiesti in Cel ce te-a facut, Care plange, in cuvintele lui Hristos catre poporul Israelit din vremea aceea, catre Ierusalim: “Ierusalime, Ierusalime, care omori pe prooroci si ucizi cu pietre pe cei trimisi la tine, de cate ori am voit sa adun pe fiii tai, cum aduna pasarea puii sai sub aripi, dar n-ati voit“. (Luca 13, 34).

Si Dumnezeu plange. Plange pe Adam. Dumnezeu, daca nu pe El Se plange, ci plange incapatanarea, indaratnicia omului, apai putem intelege ca Dumnezeu Se caieste pentru rautatile omului. Si cuvantul acesta il iau din Scriptura. Nu-mi amintesc in care din Scripturi este scris ca Dumnezeu Se caieste de rautatile noastre (Ioil 2, 13), si acesta este un cuvant care ar trebui pastrat, fiindca pocainta adevarata este intrarea omului in cainta lui Dumnezeu; Dumnezeu Care vrea sa salasluiasca in om; Dumnezeu despre Care este spus ca odihneste intru sfinti – si sfinti ne-a gandit pe toti; Dumnezeu plange pentru indaratnicia mortala a omului. Pana unde? Plange pana cainta lui Dumnezeu ajunge la pogorarea Lui in neamul nostru”.

(fragment din conferinta sustinuta de parintele Rafail Noica la Alba-Iulia in decembrie 1995, cu titlul “Despre pocainta“, in: Ieromonahul Rafail Noica, Cultura Duhului, Editura Reintregirea, Alba-Iulia, 2002)

Legaturi:

• Cuvantul care ne ARDE, cuvantul lui Ieremia…
• CU CE OCHI VOM PRIVI NOI LA HRISTOS IN ZIUA JUDECATII?
• Dumnezeu Isi seamana in noi Sangele: noi ce semanam?
• “El a luat asupra-Si durerile noastre si cu suferintele noastre S-a impovarat”
• Sfântul Prooroc Ioil – pârga dragostei lui Dumnezeu
• Proorocul Osea sau cântul milei si al suferintei mistuitoare ale lui Dumnezeu pentru om
• Ma voi tangui si voi urla, voi merge descult si gol; voi scoate urlete ca sacalii si tipete ca strutii
• CINE ARE URECHI DE AUZIT… SA AUDA STRIGATUL DOMNULUI!
• CEA MAI TRAGICA NOAPTE DIN ISTORIA LUMII
• Crucea lui Hristos, mangaierea noastra
• Ne mai aude Dumnezeu daca am pacatuit?
• “Domnul nu e ca noi… Ah, ce Dumnezeu avem!”
• Dragostea lui Dumnezeu pentru noi
• Pr. Dumitru Staniloae: Compasiune si iertare

6 Comentarii »