lazarus-01.jpg

“Invatatorul este aici si te cheama” (In.11,28)

“Invierea cea de obste mai inainte de Patima Ta incredintand-o, pe Lazar din morti l-ai sculat, Hristoase Dumnezeule. Pentru aceasta si noi, ca pruncii, semnele biruintei purtand, Tie Biruitorului mortii strigam: Osana Celui dintru inaltime, bine esti cuvantat, Cel ce vii intru numele Domnului“.

“Sunt cuvinte pe care le spunem in fiecare an la praznicul Floriilor, respectiv al Intrarii Mantuitorului in Ierusalim, precum si in ziua precedenta, in Sambata lui Lazar. Rostind sau cantand aceste cuvinte, ne adresam Domnului Hristos, Biruitorului mortii, Care l-a inviat din morti pe Lazar preinchipuind si prin aceasta Invierea noastra a tuturor, invierea cea de obste si ne exprimam bucuria de a-L intampina pe Domnul Hristos asemenea pruncilor din Ierusalimul de acum aproximativ doua mii de ani.

Intrarea Mantuitorului Iisus Hristos in Ierusalim, pe care o sarbatorim in fiecare an in duminica dinaintea Sfintelor Pasti, este istorisita de toti cei patru sfinti evanghelisti, fiind strans legata de evenimentele ultime ale vietii trupesti a Domnului Hristos, de ultimele Sale zile petrecute in Ierusalim, de patimile, rastignirea, moartea si invierea Sa. Sfantul Evanghelist Ioan insa, inainte de a prezenta Intrarea in Ierusalim, in capitolul 11 si la inceputul capitolului 12 ale evangheliei sale relateaza niste evenimente importante petrecute intr-un sat din apropierea Ierusalimului, in Betania. Este vorba de invierea lui Lazar si de ungerea Mantuitorului cu mir de catre Maria, sora lui Lazar.

Din relatarea Sf. Evanghelist Ioan aflam ca Mantuitorul avea un prieten in Betania, prieten ce ajunsese sa fie bolnav. Surorile lui Lazar, Marta si Maria, pe care Domnul Hristos le iubea de asemenea, I-au trimis Acestuia vorba ca Lazar, prietenul Lui este bolnav. Auzind stirea, Mantuitorul a afirmat ca aceasta boala nu era spre moarte, ci ca Fiul lui Dumnezeu sa se preaslaveasca prin ea (cf. In.11,4) si doar dupa doua zile S-a indreptat spre Iudeea, provincie in care se afla satul Betania. In momentul plecarii El cunostea faptul ca Lazar deja murise, fapt pe care l-a facut cunoscut si ucenicilor Sai, iar cand au ajuns in Betania Lazar se afla deja de patru zile pus in mormant. Sosind in Betania, Domnul Hristos a fost mai intai intampinat de Marta, sora lui Lazar si a Mariei, cu care El a avut un scurt dialog. Deoarece Marta isi exprima tristetea pentru pierderea fratelui ei in lipsa Mantuitorului, Domnul Hristos i-a spus ca acesta o sa invieze. Pentru ca ea credea ca Mantuitorul vorbeste despre invierea de obste, El i s-a prezentat drept “invierea si viata“, spunandu-i ca cel ce crede in El chiar daca va muri, va trai, ca tot cel care traieste si crede in El nu va muri in veac (cf. In.11,24-26). Dialogul se incheie cu o marturisire de credinta a Martei, prin care aceasta isi exprima credinta in cele spuse de Iisus si afirma ca ea a cunoscut ca El este “Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, Care a venit in lume” (In.11,27).

 

Dupa ce a spus acestea, Marta s-a dus sa o cheme pe Maria, sora ei, si i-a spus: “Invatatorul este aici si te cheama” (In.11,28). Aceasta s-a grabit sa vina, urmata fiind de iudeii care se aflau in casa lor pentru a le mangaia pentru moartea fratelui. Vazand-o plangand, inconjurata de iudeii care si ei plangeau, Iisus, ne spune evanghelia, a suspinat cu duhul, S-a tulburat intru Sine si a lacrimat. Faptul i-a dus pe iudei la constatarea marii iubiri a lui Iisus fata de Lazar si la nedumerirea lor, exprimata prin cuvintele: “Nu putea, oare, Acesta care a deschis ochii orbului sa faca asa ca si acesta sa nu moara?” (In.11,37). Suspinand inca o data Mantuitorul s-a dus la mormant si l-a inviat pe Lazar, fapt in urma caruia multi din iudeii prezenti au crezut in El. Altii insa, s-au grabit sa-i instiinteze pe fariseii care, auzind, s-au hotarat atunci sa-L ucida.

La inceputul capitolului 12 Sfantul Evanghelist Ioan prezinta o alta venire a Mantuitorului in casa lui Lazar, pe care il inviase, prilej cu care Maria, sora acestuia, a uns picioarele lui Iisus cu mir de mare pret si le-a sters cu parul capului ei, ungere interpretata de Mantuitorul ca o preinchipuire a mortii si ingroparii Sale. Evanghelia ne relateaza iarasi ca multime de iudei, auzind ca Iisus venise in casa lui Lazar, s-au grabit sa vina si ei acolo pentru a-L vedea nu doar pe El, ci si pe Lazar pe care il inviase din morti.

In ziua urmatoare Iisus a intrat in Ierusalimul care se pregatea pentru sarbatoarea Pastilor. Evenimentul este prezentat, cum am spus deja, de toti cei patru evanghelisti, din scrierile carora aflam ca Mantuitorul, calare pe un asin, a intrat in cetatea lui David, fiind intampinat de multimea care, purtand in maini si asternand in cale ramuri de finic, striga: “Osana! Binecuvantat este Cel ce vine intru numele Domnului, imparatul lui Israel!” (In.12,13). Intrand in Ierusalim, Mantuitorul nu a provocat doar bucuria multimii, ci si invidia fariseilor, care spuneau intre ei: “Vedeti ca nimic nu folositi! Iata, lumea s-a dus dupa El” (In.12,19). Peste doar cateva zile acestia aveau sa-L prinda pe Iisus, sa faca astfel incat El sa patimeasca si in cele din urma sa fie rastignit, neputand sa creada din pricina rautatii lor ca El era Viata si ca, prin urmare ei luptau chiar impotriva Vietii, impotriva izvorului vietii lor, impotriva lor insisi.

Aceste lucruri petrecute acum aproximativ 2000 de ani noi le marturisim in fiecare an cand pomenim invierea lui Lazar si cand sarbatorim Intrarea Mantuitorului in Ierusalim, devenind astfel si noi martori ai acestor evenimente.

Precum odinioara in Betania, Domnul Hristos vine tot mereu si la noi. Vine prin cuvantul Sfintei Evanghelii, vine prin Sfintele Taine, vine prin slujbele Bisericii. De fiecare data cand se citeste Evanghelia despre invierea lui Lazar se spune mai ales pentru noi: “Invatatorul e aici si te cheama”. Faptul ca bat clopotele, ca in biserica se face o sfanta slujba, ca se citeste Sfanta Evanghelie, inseamna ca Invatatorul este acolo, a venit in intampinarea noastra si ne cheama. Cand un frate al nostru are nevoie de noi, la fel, El ne cheama. Cand a fost chemata Maria, sora lui Lazar, ea “s-a sculat degraba” si a mers in intampinarea lui Iisus (cf. In.11,29). Acum, cand e randul nostru sa-L intampinam, raspundem noi oare chemarii Lui? Mergem noi acolo unde se gaseste Mantuitorul, unde ne asteapta, unde ne cheama?

Odinioara Domnul Hristos intra in Ierusalim, fiind intampinat de multime si mai ales de copiii cei nevinovati, cu mare bucurie, iar de cei intunecati de rautate cu ura. Astazi El vrea sa intre in Ierusalimul sufletului nostru, sa fie imparatul inimii noastre. Il primim noi oare cu bucurie, Ii acordam aceasta imparatie care I se cuvine sau, uzurpatori fiind, Il alungam si suntem gata sa-L ucidem?

Inainte de a-l invia pe Lazar, stiind ca o sa faca aceasta, Mantuitorul Hristos a fost cuprins de tulburare, S-a intristat si chiar a plans. A plans pentru durerea prietenilor Sai, a plans compatimind pe cei pe care-i iubea. Oare noi ne straduim sa fim prieteni ai Lui, incercam sa-L iubim si sa ne facem dragi Lui? Oare, cand cei din jurul nostru sufera, ne doare si pe noi necazul lor, patimim si noi impreuna cu ei?

Intrand in Ierusalim, Domnul Hristos a gasit acolo din pacate nu doar curatia unor inimi de copii care se bucurau sa-L intampine, ci mai ales uriciunea, invidia, rautatea, mandria, lacomia instalate in cel mai sfant loc din Ierusalim. Acum, cand vrea sa intre in sufletul nostru, cum Il primim? Cu inimi curate, cu nerautate, cu bunatate si strigand ca pruncii odinioara: “Osana! Bine este cuvantat Cel ce vine intru numele Domnului, Imparatul lui Israel!“? Sa traim astfel incat sa nu afle sufletul nostru plin de spinii patimilor pe care sa fie nevoit a-i alunga cu biciul! Si… poate chiar e asa, dar in acest caz sa-L lasam sa-i alunge, sa-i scoata afara din noi, pentru ca nu cumva sa preferam tulburarea, agitatia, rautatea, crima in locul Imparatului pacii.

Inviarea lul Lazar

Dupa ce l-a inviat pe Lazar, Mantuitorul a spus: “Dezlegati-l si lasati-l sa mearga!” (In.11,44). Sfantul Ioan Scararul interpreteaza aceste cuvinte mai ales cu referire la noi spunand: “Dezlegati-l pe el si lasati-l sa mearga spre fericita nepatimire!“. Venind la noi, Domnul Hristos ne dezleaga de orice fel de legaturi ale mortii pentru a putea merge spre El, spre Viata. Sa nu preferam deci starea de legati, de inlantuiti ai propriilor noastre patimi, in locul libertatii, in locul vietii adevarate.

Pentru a sarbatori cu adevarat Intrarea Mantuitorului in Ierusalim, sa iesim si noi in intampinarea Lui cu stalparile gandurilor si faptelor bune, cu simtaminte curate, cu mirul de buna mireasma al unei vieti fara prihana, cu dorinta de a-L primi pe El ca imparat al nostru.

Ierusalimul sufletului nostru sa-si merite numele de “pace sfanta” si sa fie cetatea bucuriei intampinarii Mantuitorului, locasul pacii, in care se afla tronul lui Dumnezeu, sa fie Ierusalimul Invierii. Sa aclamam si noi: “Osana Celui dintru inaltime, bine esti cuvantat, Cel ce vii intru numele Domnului” si sa ne bucuram de posibilitatea de a-L putea, nu doar intampina, ci chiar primi intreg pe Domnul Hristos in fiinta noastra”.

Episcop-vicar Sofian Brasoveanul

4 Comentarii »