INIMA INDURERATA

11-04-2008 Sublinieri

friday_14.jpg

In contextul pregatirii pentru traversarea ultimei perioade a Postului celui Mare si a apropierii Patimilor Mantuitorului nostru Iisus Hristos, dar si in legatura cu o postare anterioara din parintele Arsenie despre tinerii in vremea nihilismului, am ales sa reproducem si noi un fragment dintr-o carte de exceptie tocmai despre tinerii de astazi si cultura nihilista. Cartea este intitulata Tinerii vremurilor de pe urma – ultima si adevarata razvratire si ii are ca autori pe John Marler si Andrew Wermuth, doi calugari americani de la Manastirea Noul Valaam, din Insula Spruce, Alaska, ucenici si continuatori ai lucrarii Sfantului Seraphim Rose si impreuna-lucratori cu parintele Gherman Podmosenski. Este vorba in acest subcapitol despre rolul indispensabil al suferintei si al durerii inimii pentru mantuire:

tinerii-vremurilor-de-pe-urma-ultima-si-adevarata-razvratire.jpg

“Daca exista o caracteristica specifica tuturor oamenilor, aceasta este suferinta. Oameniii de toate rasele, paturile sociale si de orice neam ar fi trec prin suferinta. Pur si simplu, a suferi e omeneste. Tirania lumii nihiliste pricinuieste omenirii suferinta. In razvratirea sa, omul isi produce singur durerea, provocandu-si si mai multa suferinta. Insa cea mai rea suferinta este poate suferinta din ignoranta, care il determina pe om sa urmeze calea placerilor desarte ale lumii. Intrebarea este: cum poate omul sa scape de suferinta?

Raspunsul e unul singur: omul nu poate sa scape de suferinta in lumea aceasta! Hristos cel rastignit ne invata ca omul trebuie sa-si asume suferinta si prin ea sa intre in viata vesnica, unde nu este nici un fel de suferinta. Iar aceasta suferinta trebuie sa fie pentru Adevarul lui Dumnezeu. Daca suferim pentru noi insine, suferim zadarnic, dar daca suferim pentru Dumnezeu, suferim pentru adevar. Insa, Dumnezeu este izvorul milei si, datorita intelepciunii Lui, omul nu poate sa scape de suferinta in aceasta lume. Suferinta este cel mai mare invatator. Monahul Seraphim Rose, care a fost un adevarat filosof si care a cunoscut si a inteles darul suferintei, spunea:

De ce invata oamenii numai prin durere si suferinta si nu prin placere si bucurie? E foarte simplu: fiindca placerea si bucuria il obisnuiesc pe om sa fie multumit cu lucrurile date de lumea aceasta, pe cand durerea si suferinta il imping sa caute o fericire mai profunda, dincolo de limitarile acestei lumi.”

Este stiut faptul ca atunci cand omul sufera fara vreun motiv aparent, Dumnezeu vrea sa i Se descopere pe Sine Insusi, caci Hristos a venit pe pamant pentru cei asupriti si umiliti. Hristos a venit sa izbaveasca specia umana din robia spirituala, sa le daruiasca celor intemnitati libertatea. Suferinta e calea cea mai directa prin care Dumnezeu poate ajunge la inimile noastre. Monahul Seraphim Rose, ca unul care a cunoscut suferinta, ne marturiseste urmatoarele:

Procesul revelatiei se produce intr-un mod foarte simplu: fiind la stramtoare, omul sufera si apoi lumea cealalta i se deschide. Cu cat esti mai mult in suferinta si in necazuri si Il cauti cu mai multa disperare pe Dumnezeu, cu atat mai mult El va veni in ajutorul tau, iti va descoperi Cine este si iti va arata modalitatea de a scapa de ele.

Indata ce omul Il primeste pe Hristos in inima sa, povara suferintei vietii se usureaza. Atunci suferinta se transforma in hrana spirituala prin care se dobandeste virtutea.

  • Prima virtute pe care o invata suferinta este umilinta. Cei care au suferit foarte mult stiu ca omul nu poate indura chinurile vietii prin propriile sale puteri. Numai cu ajutorul puterii lui Dumnezeu le va putea indura, indiferent ca provin din exterior, precum: boala, ranile trupesti si chiar tortura, sau conflictele interioare, precum: singuratatea, deznadejdea, intristarea, parasirea si supararea. Dumnezeu, prin suferinta, il invata pe om sa-si inteleaga propria-i neputinta si in felul acesta sa caute ajutorul in puterea lui Hristos.
  • Urmatoarea virtute pe care o da suferinta este rabdarea. Prin indurarea necazurilor si incercarile vietii, dobandim putere sufleteasca. Impreuna cu indelunga-rabdare a suferintei vine si capacitatea de a vedea dincolo de lumea temporala cu necazurile ei si puterea de a contempla „mareata priveliste”. Intelepciunea ii spune celui ce sufera sa priveasca lucrurile din perspectiva vesniciei, unde nu este nici boala, nici intristare, nici suspin. Avand vesnicia in adancul inimii, cel ce sufera poate indura necazurile vremelnice si se simte recunoscator fata de Dumnezeu, fiindca i-a dat posibilitatea sa-si duca crucea. Prin indurarea suferintei cu rabdare, sufletul se intareste si omul are sansa dea deveni un om cu adevarat si de a creste in credinta.
  • A treia virtute pe care o cunoastem prin suferinta este mila. Numai cel care a suferit poate avea mila de cel care sufera. Aceasta virtute poate sa atinga o asemenea dimensiune, incat un om poate simti efectiv durerea altuia si chiar a intregii omeniri, tanguindu-se de starea ei jalnica. Sfantul Isaac Sirul, vorbind despre mila, spunea:

Si ce este inima plina de mila? Arderea inimii pentru toata creatia, pentru oameni, pentru pasari, pentru animale, pentru demoni si pentru orice faptura. Gandirea la ele sau vedera lor fac sa curga din ochi suroaie de lacrimi. Din mila multa si apasatoare ce stapaneste inima si din staruinta ei, inima se strange [de durere] si nu mai poate rabda sau auzi, sau vedea vreo vatamare, sau vreo intristare cat de mica, ivita in vreo faptura. Si pentru aceasta aduce rugaciune cu lacrimi in tot ceasul si pentru cele necuvantatoare si pentru dusmanii adevarului si chiar si pentru cei ce-l vatama pe el, ca sa fie paziti si iertati. Face aceasta din multa milostivire ce se misca in inima lui fara masura, dupa asemanarea lui Dumnezeu.

De la aceste trei virtuti, care se dobandesc prin „purtarea crucii” lui Hristos, se ajunge la o stare sufleteasca numita „indurerarea [strapungerea] inimii”. Indurerarea inimii este izvorul din care se adapa cel ce sufera si il face capabil sa indure toate necazurile, sa treaca prin moarte si sa cunoasca taramul vesniciei. Temelia acestei dureri a inimii este amintirea mortii, natura efemera a vietii de pe pamant si starea de suferinta a omului de pe pamant. Aceste cugetari il fac pe cel in suferinta sa-si aminteasca de Dumnezeu. Marele monah din Palestina secolului al IV-lea, Sfantul Marcu Ascetul a definit indurerarea inimii printr-o fraza simpla, dar care exprima in mod deplin sensul ei:

Aducerea aminte de Dumnezeu naste indurerarea inimii celui ce Il cinsteste. Insa cel ce uita de Dumnezeu devine ingaduitor cu sine si deci insensibil.

Aceasta aducere-aminte de Dumnezeu implineste sensul ultimei si adevaratei razvratiri. Purtarea crucii cu daruire si incredere in Dumnezeu este calea pe care sufletul omului se purifica si se pregateste sa treaca prin moartea trupului in viata vesnica”.

triptich.jpg

(in: Monahii John Marler si Andrew Wermuth, Tinerii vremurilor de pe urma – ultima si adevarata razvratire, Ed. Sophia, Bucuresti, 2006)

Legaturi:


Categorii

Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Parintele Serafim Rose, Pentru tineri, Vremurile in care traim

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate