(LA iORDAN)

In vremea noptii,langa apa,
In lunca Sfantului Ioran,
Asteapta cautand in zare
Un pustnic Calomonitean.

Ce ai,batranule Parinte,
De esti asa nerabdator
Si tot privesti in ceeea parte
Cu ochiul tau iscoditor?

Ai pus vreo undita in apa

Si n-o gasesti in locul ei,
Sau loc mai bun de pescuire
De ceea parte poate vrei?

Dar asta nu se face noaptea,
S-o faci mai bine de cu zi,
Si-i lucru de mirare,Avvo,
Ca-ti vine dor a pescui!

Asa s-ar fi mirat oricine
Vazandu-l pe batran sezand,
La miezul noptii langa apa
(Pescar pe el l-ar fi crezand)
.
dar dupa cum se vede treaba
Nu-i este lui de pescuit
De sta asa in nemiscare
Rugandu-se necontenit.

Privind mai bine,vom cunoaste
Ca este Pustnicul Zosima.
El poarta mantie in spate,
La piept:epitrahil si schima.

Un vas bisericesc in mana
El tine prea cuviincios,
Avand dumnezeiescul Sange
Cu Sfantul Trup al lui Hristos.

In vremea asta el asteapta
Din ceea parte de Iordan
Sa vina spre impartasire
Sihastra de neam Egiptean.

Un an de zile se-mplinise
DE cand s-a inteles cu ea
S-aduca SFINTELE batranul
SI-acum ea intarzia!

In mintea lui i se strecoara
o banuiala cu fior:
Da,poate nu mai sunt eu vrednic
Sa vad acum acel odor!

Si daca vine,ce voi face?
De luntre nu m-am ingrijit!
Acestea cugetand batranul,
Un plans amar l-a napadit.

Dar numai iata ca zareste
Pe sfanta pustnica venind,
Deasupra apei(ca pe gheata),
Mirat,o vede el pasind.

Pe trupul ei parlit de soare
Si ca o scandura uscat
Ea poarta doar o zdreanta veche
Pe care Pustnicul i-a dat.

In ziua cand era sa moara,
Atuncea s-a impartasit
Si pentru asta pe Zosima
Mai inainte l-a vestit.

Caci vrand sa moara nestiuta
I-a zis sa vina la un an
S-o afle ca mai inainte
De ceea parte de Iordan.

Cu multa nerabdare Avva,
In anul urmator venind,
Aflat-a trupul Cuvioasei
De-un an de zile adormit

Iar in nisip era scrisoare.
Cu ziua savarsirii ei:
Ca-i este numele MARIA,
S-o-ngroape dupa obicei.

Cantandu-i cele cuvenite,
Sedea batranul cugetand,
Ca nu avea nici o unealta
Sa-i faca groapa in pamant!

Dar,O!minune preaslavita!
Venind un leu infricosat,
Cu ghearele scobind indata,
Mormantul Sfintei l-a sapat!

Apoi,plecandu-se cucernic,
In pace el s-a departat,
Iar pustnicul,cu multe lacrimi,
Cinstitul trup a ingropat!

de Sfantul Ioan Iacob Hozevitul