“nu e nimic mai neplăcut lui Dumnezeu decât să te rogi Lui cu buzele în timp ce gândurile sunt departe de El. Asta se întâmplă mai ales celor cu viaţă căldicică, care nu renunţă de tot la lume şi aşteaptă recunoştinţa din partea oamenilor. Un om a cărui minte este a lumii şi a lucrurilor sale pieritoare, nu-L poate privi pe Dumnezeu cu ochii sufletului.” Mi se intampla! Nu pot sa afirm cat de des. Deci, viata mea duhovniceasca este ‘caldicica’ fiindca nu renunt cu totul la lume. Dar nici nu poti sa renunti definitiv la lume atata timp cat traiesti in ea; vrei, nu vrei – prin concurs de imprejurari – nimeresti intre oameni unde se rade, se glumeste, se vorbeste (deseori mult si prost) iar daca se ajunge la a vorbi despre Dumnezeu si viata de dincolo nu numai ca se plictisesc majoritatea dar ‘se sparge gasca’. Multi intra ‘in joc’ si incep sa puna intrebari deplasate: ‘daca suntem facuti de Dumnezeu, pe El cine L-a facut?!’ sau intrebarea cea mai des pusa ‘daca Dumnezeu exista si zici ca este BUN cum de ingaduie atatea nenorociri, siluiri, razboaie, atrocitati…’.