Război întru Cuvânt

Vederea pacatului propriu

“Va veni acel timp infricosat, va sosi acel ceas plin de groaza in care toate pacatele mele vor sta dezgolite in fata lui Dumnezeu Judecatorul, in fata ingerilor Lui, in fata intregii omeniri. Presimtind starea sufletului meu in aceste clipe cutremuratoare, ma umplu de spaima. Sub inraurirea presimtirii vii si puternice ma grabesc cu frica sa ma adancesc in cercetarea de sine, ma grabesc sa caut in cartea constiintei mele gresa­lele insemnate si savarsite cu lucrul, cu cuvan­tul, cu gandul.

Cartile necitite de multa vreme, care zac de timp indelungat prin dulapuri, sunt macinate de carii. Cel ce ia o astfel de carte intampina o mare greutate in citirea ei. Fiind necercetata de multa vreme, nu s-a putut deschide decat cu ane­voie. Asa este si constiinta mea – deschizand-o, nu aflu multumirea asteptata. Numai pacatele mari se cunosc destul de lamurit; insemnarile marunte, care sunt foarte multe la numar, aproape ca s-au sters, ba nici nu mai poti pricepe acum ce au inchipuit ele.

Numai Dumnezeu, Unul Dumnezeu, poate sa intoarca insemnarile galbejite si sa le dea claritate si astfel sa-l izbaveasca pe om de constiinta vicleana (Evrei 10, 22). Singur Dumnezeu poate sa-i dea omului darul de a-si vedea pacatele si pacatul, caderea lui in care se afla radacina, samanta, gandurile, samburele, manunchiul tuturor gresalelor omenesti. Chemand in ajutor mila si puterea lui Dumnezeu, chemandu-le in ajutor prin cea mai calda rugaciune, unita cu post bine chibzuit, unita cu lacrimile si plansul inimii, deschid din nou cartea constiintei, din nou cercetez cu luare aminte cantitatea si calitatea pacatelor mele, cercetez ca sa vad la ce au dat nastere gresalele facute de mine. Continuare »

24 Comentarii »

Despre pocainta si nevointa gresita – fragmente din conferinta “Criza in Biserica” sustinuta de parintele Rafail Noica la Alba-Iulia, in aprilie 2003:

“Cata vreme nevointa noastra nu dobandeste un rezultat, macar un rezultat oarecare, ne nevoim eretic. Si aici, ar trebui sa definesc erezie si ortodoxie, dar deocamdata ma tin la pocainta. Ce inseamna ca ne nevoim eretic? Nelucrator, poftim! Cati nu s-au spovedit [spunand] ca cer pocainta si lacrimi lui Dumnezeu si nu vin. „Am o inima impietrita!” Si, incep sa vad sau sa intrevad ca nevointa noastra e gresita. Dumnezeu ne cheama hăis si noi tragem cea si ne miram de ce nu ne putem nevoi, de ce nu primim vreun rezultat: suntem eretici. Noi, ortodocsii, astazi traim eretic. La nivel faptic de cele mai multe ori traim eretic fiindca si intelegem eretic! Cuvintele sunt corecte, formulele sunt corecte dar intelegerea este total aiurea. Continuare »

21 Comentarii »

Ramanem in aceste zile la probleme care decurg din tematica Duminicii care a trecut, a Vamesului si a Fariseului, si ne-am propus sa cercetam duhovniceste, cu ajutorul lui Dumnezeu si in lumina Sfintilor Parinti, ce este fatarnicia. Fatarnicia este atributul care acopera cel mai bine notiunea de “fariseism“, dincolo de toate celelalte conotatii ale acesteia (mandria, suficienta, indaratnicia, cautarea slavei de la oameni, rautatea, dispretul si judecarea celorlalti, meschinaria, fanatica robie fata de litera legii, etc.). Mai presus de orice, viclenia, duplicitatea, nesinceritatea nici fata de sine, nici fata de ceilalti, afundarea si persistenta in minciuna (fata de sine in primul rand) sunt patimile cele mai grave si de capatai, care duc la orbirea si impietrirea totala a sufletului si care fac cu neputinta primirea lui Hristos cel Viu. Se stie ca Mantuitorul a avut cele mai aspre cuvinte impotriva acestei patimi, lansandu-Se in diatribe biciuitoare la adresa relei-credinte ucigase, deghizate in slujirea Legii. Cuvintele Sale sunt ca un foc care este, parca, aruncat – cu durerea ultima, cu “disperarea” parinteasca a Celui care nu mai gaseste niciun alt mijloc sa-l salveze de la moarte pe cel iubit al sau – peste o rana atat de infectata, incat niciun alt leac nu mai este cu putinta, in afara cauterizarii pe viu. Rostirea adevarului dureros si ascuns este, parca, ultimul asalt prin care Dumnezeul Iubirii cauta sa dea o sansa si sa intoarca in al unsprezecelea ceas pe cel care, altminteri, si-a astupat de tot urechile si si-a acoperit ochii pentru Adevar si pentru Lumina, semnand pactul sinucigas cu Minciuna.

Dintre toate patimile pe care le-a analizat si descris cu o mare patrundere, si Sf. Ierarh Ignatie Briancianinov (a se vedea mai jos) atragea atentia in mod deosebit tot asupra fatarniciei, vazand in ea cea mai mare primejdie pentru mantuire, care ii poate paste pe crestini si pe monahi. De ce? Pentru ca ea si nu alta este patima care L-a vandut si L-a rastignit pe Hristos (Iuda, fariseii) si tot ea este patima care il va caracteriza pe Antihrist, prin excelenta, ca si pe cei care-i sunt inainte-mergatori sau slujitori. Si inca de ce? Pentru ca nimeni nu este imun la ea, iar virusul ei se gaseste azi peste tot in aer, spune Sfantul: “este în spiritul timpului, fiind în stare să molipsească pe oricine, la cea mai mică înclinare spre purtare uşuratică“. De aceea, Sfantul ne indemna sa ne curatim de orice urma a acestei patimi, de la cele mai mici si mai fine forme prin care ea se strecoara in noi, sa ne cercetam pe noi insine cu necrutatoare sinceritate si sa izgonim fara mila din noi orice falsitate, orice pui de sarpe tainuit in vreun cotlon al inimii, bine deghizat de aparente si bine aparat de o multime de indreptatiri. Fatarnicia este asadar, inainte de toate si dincolo de orice alta descriere, un duh strain, un duh viclean, pe care, primindu-l si lasandu-l sa-si faca mendrele in noi, nu facem decat sa intram, prin el, mai mult sau mai putin,”in rezonanta” cu insusi duhul lui Antihrist si, astfel, sa-l primim cu bratele deschise (cel putin duhul lui si pe slugile sale, daca nu inca si pe Antihrist insusi): Continuare »

36 Comentarii »

Cand ascultam sau citim pilda vamesului si a fariseului, putem avea tendinta sa ne identificam foarte usor cu vamesul. Sau, oricum, se naste reflex si aparent justificat tendinta de a ne delimita drastic de fariseu. Atunci un gand ascuns risca sa se strecoare si sa se cuibareasca pe nevazute in inimile noastre: ce bine ca nu sunt eu ca fariseul! Ce bine ca eu sunt ‘pacatos’ si nu judec pe altii, la fel de pacatosi ca mine! Ce bine ca nu sunt eu ca fariseii si carturarii, ca aceia care stiu multe si fac fapte bune si care se lauda cu cunostintele si cu faptele lor! Eu nu sunt si nu vreau sa fiu ca fariseii care ii judeca pe ceilalti, vai, dar eu nu pot sa fiu asa, Doamne fereste, dar eu ii iubesc pe toti! Multumescu-Ti, Tie, Doamne, ca eu sunt un vames umil, care nu judec pe nimeni, eu iubesc pe toata lumea, eu nu gandesc de rau pe nimeni, eu fac ascultare si ii vad pe toti buni, pe toti ingeri, sufletul meu se incalzeste si se inaripeaza de cele mai calde simtaminte… Si uite-asa se face ca vamesul devine…. fariseu.

Cum e posibil sa cadem asa de rau? In primul rand trebuie sa nu ne panicam, ci sa ne privim cu mai mult realism si chiar cu autoironie. Astia suntem. Continuare »

29 Comentarii »

In cinstea Cuviosului si Martirului lui Hristos Valeriu Gafencu si spre pilda si invatatura noastra, va impartasim si astazi o ultima selectie de fragmente din cartea “Intoarcerea la Hristos” de Ioan Ianolide (carte de referinta care ar trebui citita integral, facand parte din acel gen de carti care efectiv “se mananca”, nu doar se citesc), fragmente tulburatoare, pline de miez duhovnicesc si care aduc o marturie in plus a sfinteniei sale:

Mica Filocalie

“Valeriu continua sa fie preocupat de viata sa launtrica. Un subiect la care cugeta indelung era constiinta pacatului. Spunea:

- Este foarte greu omului sa-si recunoasca pacatul, dar este evident ca suntem pacatosi si setea noastra de curatie si adevar nu poate fi satisfacuta decat prin zdrobirea pacatului. Viata vesnica incepe in sufletele smulse pacatului. Cine crede cu adevarat in Dumnezeu va ajunge la constiinta pacatului, cine nu crede in Dumnezeu ramane prizonier eului sau, orgoliului si pacatului sau. Prin eul meu, eu sunt cel mai mare dusman al meu. Daca eul nu moare, nu ne putem naste din nou in Hristos si ramanem in pacatul mandriei. Mandria l-a facut pe om sa se vrea Dumnezeu, impotriva evidentei sale nedesavarsiri si mai cu seama impotriva faptului ca noi, oamenii, suntem cu totii muritori. Un Dumnezeu nedesavarsit si supus mortii e un fals Dumnezeu. Constiinta pacatului nu este bigotism ori obscurantism, ci luciditate si intelepciune. Intreaga educatie a omului depinde de felul in care functioneaza constiinta pacatului. Numai omul care traieste in fata lui Dumnezeu are adevarata masura a sa, a lumii si a vietii. Continuare »

14 Comentarii »

“Am taria sa marturisesc ca sunt un om fericit, intrucat am vazut un om in care via, gandea, zambea, traia si biruia Hristos: VALERIU GAFENCU.

Pe Hristos, pe Hristos cel Viu intru Valeriu, pe Hristos cel Rastignit in secolul 20, PE ACESTA IL MARTURISIM!” (Ioan Ianolide)

“Sa duceti duhul mai departe!”

Va impartasim, spre deplina incredintare si in cinstea zilei de pomenire a mutarii sufletului Fericitului Valeriu in cetele sfintilor, cateva fragmente din “Intoarcerea la Hristos” – documentul duhovnicesc scris de Ioan Ianolide ca testament al unei generatii de marturisitori – fragmente care dau seama cu asupra de masura despre cat de mare a fost, ascuns in maxima umilinta si simplitate, Sfantul Inchisorilor noastre. Mesajul Sfantului Inchisorilor catre noi, transmis prin Ianolide este simplu si puternic: SA NE INTOARCEM LA HRISTOS! DAR SA NE INTOARCEM SINCER, PROFUND SI PANA LA CAPAT! Continuare »

33 Comentarii »

Ascultati:

• Corul Anghelos – Usile Pocaintei
• Psalt Sebastian Heltianu – Sa nu ne rugam ca fariseul…
• Psalt Sebastian Heltianu – Fariseul, de slava desarta…
• Parintele Gheorghe Calciu – predica la Duminica vamesului si fariseului (feb. 2000)

Smerenia (Duminica Vamesului si a Fariseului)

“Urmatoarea Duminica este numita “Duminica Vamesului si a Fariseului“. In ajunul acestei zile, Sambata, la Vecernie, cartea liturgica folosita de-a lungul Postului Pastelui – Triodul – isi face prima sa aparitie, iar texte din el sunt adaugate la imnurile si rugaciunile de rand ale slujbelor saptamanale de Inviere. Acestea dezvolta urmatorul aspect major al pocaintei: smerenia.

Pericopa evanghelica (Luca XVIII, 10-14) ne infatiseaza un om satisfacut intotdeauna de sine, care considera ca se supune tuturor cerintelor religiei. El este sigur pe sine si mandru de el. In realitate, totusi, el a falsificat sensul religiei. El o reduce, astfel, la observatii [la respectarea unor prescriptii, n.n.] exterioare si isi masoara cucernicia prin prisma zeciuielii pe care o da la templu. Insa vamesul se smereste pe sine si smerenia sa il indreptateste pe el in fata lui Dumnezeu. Daca exista o calitate morala aproape desconsiderata si chiar negata astazi, aceea este smerenia. Cultura in care traim ne insufla permanent sensul mandriei, al maririi de sine, al indreptatirii de sine. Continuare »

10 Comentarii »

Cititi si :

• P. Savatie: Adio, a venit sfarsitul lumii
• Sfarsitul lumii… asa cum o cunoastem?
• PR. DAN BADULESCU DESPRE DUHUL STIINTEI SI CERNEREA CREDINŢEI

Sunt multe persoane care, desi credincioase, cand aud despre profetii si despre semne ale sfasritului incep “sa strambe din nas”, sa zambeasca sceptic si condescendent sau, dimpotriva, sa aiba un impuls de agresivitate nestapanita: ii enerveaza si ii deranjeaza atat de tare subiectul incat nici nu suporta sa citeasca vreun rand sau sa auda vorbindu-se despre el, chiar daca se pune problema sa asculte marturia vreunui sfant parinte, nicidecum a vreunui prezicator inflamat si dubios. Iar daca totusi iau la cunostinta de astfel de marturii sau profetii, cauta in tot chipul sa le relativizeze, sa le rastalmaceasca, sa spuna ca e vorba de niste “interpretari” si sa inceapa, de fapt, sa dea ei insisi propriile interpretari (“linistitoare”) la pasajele scripturistice referitoare la vremurile de pe urma si sa-i acuze pe cei care le transmit mai departe de cele mai grele boli sufletesti. In acelasi timp, tot mai multi oameni constientizeaza ca se petrec in mod precipitat lucruri din ce in ce mai grave si mai anormale la scara globala, ca lumea o ia razna tot mai mult si mai mult, iar in biserica (la nivel oficial, mai ales) evolutiile in directia apostaziei sunt tot mai pregnante si mai ingrijoratoare. Pe acest fond, a inceput sa circule tot mai mult si “zvonul” ca, vezi Doamne, dupa calendarul mayaş, lumea s-ar sfarsi precis in anul 2012. Unii se panicheaza foarte tare, altii, din contra, iau totul in ras si in usor. Care sa fie totusi pozitia corecta, ortodoxa?

Am gasit-o exprimata intr-o maniera extrem de simpla, limpede, succinta, echilibrata la Parintele Firmilian, ieromonah la  “la un schit pierdut în codru” autointitulat pe blogul foarte ziditor si odihnitor pe care-l detine, “Haiducul”. Vom prezenta asadar raspunsurile Sfintiei Sale la aceste probleme deosebit de importante, multumindu-i pentru generozitatea cu care ne-a binecuvantat sa putem prelua aici textele publicate cu ceva timp in urma pe blogul sau, intre timp desfiintat:

Vremuri apocaliptice

“Aş fi dorit să termin subiectul cu privire la viaţa duhovnicească înainte de a trece la alt subiect, dar evenimentele se precipită. Din ce în ce mai multe lucruri despre care s-a proorocit că se vor petrece în vremurile de apoi, au început să se întâmple sub ochii noştri. Stejarul Mamvri s-a uscat. Pentru prima oară în istorie, Iordanul nu s-a mai întors înapoi la Bobotează. Femeile au intrat în Sfântul Munte Athos.

Deja e clar: suntem în vremea Apocalipsei.

Încă nu s-au împlinit chiar toate semnele, dar e numai o problemă de timp.

Când veţi vedea un conducător politic încoronat la Ierusalim, să ştiţi că acela e Antihristul, iar din momentul încoronării până la Sfârşitul Lumii mai sunt 3 ani şi jumătate.

Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte!

Cât timp mai avem? Continuare »

57 Comentarii »

Continuare »

12 Comentarii »

“Dacă vă urăşte pe voi lumea, să ştiţi că pe Mine mai înainte decât pe voi M-a urât. Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al său; dar pentru că nu sunteţi din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, de aceea lumea vă urăşte. Aduceţi-vă aminte de cuvântul pe care vi l-am spus: Nu este sluga mai mare decât stăpânul său. Dacă M-au prigonit pe Mine, şi pe voi vă vor prigoni; dacă au păzit cuvântul Meu, şi pe al vostru îl vor păzi. Iar toate acestea le vor face vouă din cauza numelui Meu, fiindcă ei nu cunosc pe Cel ce M-a trimis”. (Ioan 15, 18-21).

“Însă noi propovăduim pe Hristos cel răstignit: pentru iudei, sminteală; pentru neamuri, nebunie. Dar pentru cei chemaţi, şi iudei şi elini: pe Hristos, puterea lui Dumnezeu şi înţelepciunea lui Dumnezeu”. (1 Cor. 23-24).

“Va veni vremea ca oamenii să înnebunească si când vor vedea pe cineva că nu înnebuneste se vor scula asupra lui, zicându-i că el este nebun, pentru că nu este asemenea lor”. (Sf. Antonie cel Mare, Patericul Egiptean)

“Noi, cei ce ne zicem crestini, nu trebuie sa asteptam nimic altceva decat sa fim rastigniti. Caci a fi crestin inseamna a te rastigni, in aceste vremuri si in oricare alte vremuri, de cand Hristos a venit intaia data. Viata Sa este model – si avertisment – pentru noi toti. Trebuie sa fim rastigniti individual, mistic, caci rastignirea deplina este singura cale catre inviere. Daca vom invia cu Hristos, trebuie mai intai sa ne smerim impreuna cu El – chiar pana la umilinta cea din urma, cea de a fi inghititi si scuipati afara de lumea cea neintelegatoare. Si trebuie sa fim rastigniti la vedere, in ochii lumii, caci Imparatia lui Hristos nu este din aceasta lume, si lumea nu o poate primi, nici macar un singur reprezentant al ei, nici pentru o singura clipa. Lumea il poate accepta doar pe Antihrist, acum sau in orice alta vreme“ (Parintele Seraphim Rose).

In inima Bucurestiului ultra-europenizat, ultra-zgomotos si… ultra-deşertificat duhovniceste, la cativa pasi de locul in care altadata tineri au fost ucisi spunand “vom muri si vom fi liberi“, la Teatrul National s-a desfasurat sambata trecuta un… eveniment crestin numit “Don Quijote“. Un spectacol total creat de artistul ortodox Dan Puric, ca o metafora christica si ca o predica ori ca o profetie… coregrafica de cea mai mare valoare. Pentru un credincios cu deschidere spre expresia artistica a asista la asa ceva inseamna nu in mod simplu a viziona un spectacol, ci cu mult mai mult: inseamna a participa la un eveniment zguduitor de constiinta si de suflet. Pentru ca Dan Puric, cunoscut noua, crestinilor, dar si publicului larg, prin cuvantul sau asemanator unei sarje fulgeratoare dusa pana in cotloanele cele mai ascunse ale inimilor noastre adormite si amortite, transfera aceasta ravna indurerata de convertit intr-o nebunie ce nu are cum sa fie redusa la banala denumire de “spectacol de teatru”. Continuare »

8 Comentarii »