Sfintii Ioan Casian si Gherman la Avva Moise Arapul: SFATUIREA CU BATRANII SI FUGA DE EXTREME – CONDITIILE MANTUIRII

29-02-2008 Sublinieri

(continuarea capitolului de aici rugam a se citi si introducerea)

sfioancasian400.jpg

Toate pornirile noastre trebuie destainuite fara nici o acoperire batranilor, care sunt leacuri pentru ranile noastre prin exemplul vietii lor. In ei vom gasi sprijin si ajutor sufletesc daca nu vom incerca sa stricam totul prin judecata si trufia noastra…

Atat este de placuta lui Dumnezeu si potrivita vointei Sale aceasta invatatura, incat o gasim mentionata, nu fara folos, si in Sfanta Scriptura. Astfel, Dumnezeu n-a voit sa-i impartaseasca tanarului Samuel prin convorbire directa invataturile dumnezeiesti, ci a recurs la indrumarea unui batran care, desi nu nu spunea intotdeauna lucruri placute lui Dumnezeu[1], era totusi un batran, si de la acesta a socotit ca trebuie sa primeasca tanarul invatatura, pentru ca acela care era chemat la o indatorire divina, deprinzandu-se cu ascultarea fata de batrani, sa invete smerenia si sa dea el insusi celor mai tineri exemplu de supunere.

Hristos chemand pe Pavel si vorbindu-i El insusi, desi putea sa-i arate pe data calea desavarsirii, a socotit ca e mai bine sa-l trimita la Anania si i-a poruncit sa afle de la acesta calea adevarului, zicand: “Scoala si intra in cetate si ti se va spune ce trebuie sa faci”[2]. L-a trimis astfel la un batran, socotind ca se poate forma mai mult prin invatatura acestuia decat prin a Sa, ca nu cumva ceea ce s-ar fi facut bine cu Pavel sa fie dat urmasilor exemplu rau de intelegere gresita, ca fiecare adica sa fie convins ca trebuie sa primeasca invatatura mai bine direct de la Dumnezeu, decat sa se formeze sub indrumarea celor batrani.

Despre judecata gresita insusi apostolul ne invata in toate felurile nu numai in scris, dar si prin exemplu. El o condamna ca demna de dispret, caci de aceea s-a urcat la Ierusalim, pentru ca Evanghelia, pe care o predica cu harul Sfantului Duh si cu puterea semnelor si a minunilor s-o supuna si unei examinari oarecum particulare a celorlalti apostoli si inaintasi. “Am aratat impreuna cu el Evanghelia pe care o propovaduiesc intre popoare, pentru ca nu cumva sa alerg sau sa fiu alergat in zadar[3]. Cine este asadar atat de marginit si de orb incat sa se increada numai in judecata si in chibzuinta sa, cand Vasul cel ales marturiseste ca s-a sfatuit cu tovarasii sai de apostolat? De aci se intelege foarte limpede ca nu afla calea desavarsirii niciunul dintre cei ce dispretuiesc invatatura si asezamintele batrinilor “de la care au ce invata”, nesocotind aceste cuvinte pe care ar trebui sa le respecte cu sfintenie: “intreaba pe tatal tau si-ti va da de veste, pe cei mai batrini ai tai si-ti vor spune”[4].

Asadar, trebuie sa incercam totul pentru a dobandi darul dreptei judecati prin virtutea smereniei, care ne poate pastra nevatamati de nici una dintre cele doua extreme. Exista o veche zicala: “Extremele se ating“, adica excesele sunt la fel (de daunatoare). Caci la acelasi rezultat se ajunge si cu prea mult post si cu prea multa mancare, si aceeasi vatamare ii pricinuieste monahului si veghea necontenita si somnul fara masura. Excesul infranarii aduce in mod necesar slabiciune, ca si neglijenta si nepasarea, si adesea, pe cei care s-au stapanit sa n-ajunga niste mancaciosi ii vedem cazuti in extrema contrara, a posturilor nemasurate, care-i fac sa alunece din cauza slabiciunii tocmai in patima pe care o invinsesera.

Iar veghea prelungita fara noima, noapte dupa noapte, i-a doborat pe cei pe care nu i-a biruit somnul. De aceea, precum spune Apostolul, “prin armele dreptatii sa ne ferim si de cei de la dreapta si de cei de la stanga”[5], sa tragem adica intre cele doua extreme o linie moderata cu ajutorul dreptei judecati, sa nu parasim nici drumul obisnuit al cumpatarii, dar nici, printr-o slabire vatamatoare a acesteia, sa cadem in gura poftelor si a pantecelui.

Mi-amintesc ca eu adesea intr-atata am infruntat pofta de mancare, incat stateam doua-trei zile nemancat si nici nu-mi venea macar in minte vreun fel de hrana. De asemenea, in lupta cu diavolul, m-am stapanit in asa masura de la somn, incat mai multe zile si nopti nu-nchideam ochii rugandu-ma Domnului. Dar mi-am dat seama ca dispretul hranei si al somnului era mai primejdios decat lupta cu lacomia si cu lenea [!!! – NOTA BENE! – n.n.]

Astfel, din cauza poftei trupesti nu trebuie sa ajungem la abuzuri vatamatoare, mancand sau dormind inainte de orele obisnuite sau mai mult decat trebuie, sau nemancand deloc, ci, dimpotriva, sa respectam orele de masa si de odihna, chiar daca nu ne face placere acest lucru. Si la un razboi si la celalalt ajungem prin uneltirea diavolului si e mai periculos cel dus printr-o infranare exagerata decat cel pe care ni-l impune satiul prea mare. Caci de la acesta putem sa ne ridicam la masura necesara prin impunsatura mantuitoare a severitatii, dar de la celalalt nu.

Totusi in general aceasta este masura cumpatarii, ca fiecare, dupa cum ii ingaduie puterile, corpul si varsta, sa manance cat ii cere mentinerea corpului, iar nu dorinta de satiu. Si-ntru-un fel si-n altul va avea mari necazuri cel ce, nerespectand cerintele unui regim uniform, aci isi rastrange stomacul prin post si nemancare, aci si-l umfla prin multimea de hrana.

Dupa cum mintea istovita din lipsa de hrana isi pierde puterea rugaciunilor, sau este silita sa dormiteze cand corpul este slabit, la fel, daca este apasata de pre multa mancare, nu va putea sa inalte catre Dumnezeu rugaciuni curate si smerite. Dar nici corpul nu va putea fi pastrat mereu neprihanit, de vreme ce chiar in acele zile in care este tinut intr-o infranare mai aspra insasi hrana de mai inainte ii aprinde focul dorintei. Deindata ce din prea multa hrana ne-a aparut vreo prisosinta in madulare, trebuie s-o eliminam, prin insasi legea naturii, care nu ingaduie sa existe in corp vreo umoare de prisos, fiindca este vatamatoare si potrivnica organismului. De aceea trupul nostru trebuie mentinut intr-o cumpatare totdeauna rationala si uniforma, incat, daca dintr-o necesitate naturala traim in corp si nu ne putem lipsi de el, cel putin mai rar si nu mai mult de trei ori pe an sa cadem in tina bantuielii. Totusi acest lucru sa se petreaca intr-un somn linistit, fara vreo dorinta aprinsa, neprovocat de vreun chip amagitor care apare in vis ca atatare a poftelor ascunse.

Aceasta este masura, uniforma si egala, a infranarii noastre, incuviintata de judecata Sfintilor Parinti, ca hrana zilnica sa ne fie painea, si sa pastram la fel, in aceeasi stare, si corpul si sufletul, neingaduind ca mintea sa slabeasca din cauza infranarii prin ajunari sau sa se ingreuieze prin imbuibare. Hrana sa fie atat de simpla, incat dupa slujba de seara nici sa nu simtim si nici sa nu ne amintim ca am mancat. Aceasta se face cu atata osteneala, incat cei ce nu cunosc desavarsirea dreptei judecati socotesc ca e mai bine sa prelungeasca ajunarea si pentru ziua urmatoare, numai sa manance pe saturate cand ajung la masa. Stiti ca asa a facut nu de mult concetateanul vostru Veniamin. Acesta, primind zilnic doi pesmeti, a preferat sa nu respecte mereu regula infranarii ci sa ajuneze cate doua zile consecutiv, numai sa-si umple stomacul cu o portie dubla la masa, adica, mancand o data patru pesmeti, sa simta bucuria de a fi satul si sa compenseze in felul acesta, prin umplerea stomacului, ajunarea de doua zile.

Supunandu-se el cu indaratnicie si staruinta mai degraba regulilor mintii sale decat traditiei celor batrani, fara indoiala ca va amintiti la ce sfarsit a ajuns: parasind pustiul, s-a rostogolit iarasi in filosofia acestei lumi si in desertaciunea veacului, pentru ca intamplarea lui sa adevereasca sfaturile batranilor, iar exemplul si caderea lui sa-i invete pe toti ca nimeni nu poate nici sa urce pe cea mai inalta treapta a desavarsirii increzandu-se in ideile si parerile sale si nici macar sa se feresaca de ispitele primejdioase ale diavolului.

Ghermanus: Cum, asadar, va putea fi pazita de noi fara intrerupere aceasta masura? Caci uneori, in timpul ajunarii, in ceasul al noualea, venind fratii si trebuind a le da i lor sa manance, suntem nevoiti sa adaugam ceva la masura obisnuita, sau sa calcam randuiala pe care ne este poruncit s-o aratam tuturor.

Moise: Cu aceeasi grija si-n acelasi fel trebuie sa indeplinim ambele cerinte. Caci pentru infranare si curatie sa respectam cu toata rigoarea masura la mancare, iar pe de alta parte, cand vin fratii, trebuie sa le aratam dragoste, omenie si bunavointa, fiindca este absurd ca oferind masa unui frate, ba, mai mult, lui Hristos, sa nu mananci impreuna cu El sau sa te faci strain de masa Lui.

Astfel nu vom calca nici una din cele doua indatoriri daca vom pastra obiceiul ca, in ceasul al noualea, din doi pesmeti care ni se dau de drept, conform regulilor canonice, sa mancam unul, iar pe celalalt sa-l pastram pentru ceasurile de seara si sa-l mancam cu fratii, daca vine vreunul, fara sa adaugam astfel ceva peste masura obisnuita. In felul acesta nu ne va intrista deloc venirea unui frate, care trebuie sa ne fie prilej de bucurie. Fiindca vom arata omenie fara sa slabim ceva din asprimea infranarii. Iar daca nu va veni nici unul, ne vom face in libertate datoria, cum cere masura canonica.

Stomacul nu se va incarca seara numai cu un pesmet, fiindca unul dintre ei l-am luat in ceasul al noualea. Mai degraba se va intampla aceasta celor ce, vrand sa pastreze infranarea mai severa, isi amana pentru seara toata intremarea. Caci hrana luata de curand impiedica gandirea limpede in timpul rugaciunilor de seara si de noapte. De aceea este mai folositor si mai potrivit sa se ia masa in ceasul al noulea, dupa care monahul nu numai ca se simte usor si liber in timpul veghei de noapte, dar avand digestia facuta, poate participa activ si la sjujbele de seara.

Astfel de hrana sufleteasca ne-a servit prea cuviosul Moise, cu o indoita invatatura, aratandu-ne adica nu numai harul dreptei judecati si puterea cuvantului prin eruditia sa, dar si sensul renuntarilor, scopul lor apropiat si cel indepartat. In cursul discutiei el ne-a facut sa vedem limpede ceea ce inainte cautam oarecum cu ochii inchisi, dar cu flacara duhului si cu dragoste de Dumnezeu, sa simtim cat ne indepartasem in acest timp de curatia inimii si de linia cea dreapta, sa intelegem, in sfarsit, ca invatatura tuturor artelor acestui veac nu poate fi in nici un chip atinsa fara fixarea unui scop precis, a carui realizare trebuie avuta in vedere si urmarita neintrerupt”.


[1] Cf. I Regi, cap. 3.
[2] Fapte 9, 6.
[3] Gal. 2, 2.
[4] Deut. 32, 7.
[5] II Cor. 6, 7.

(din: Sfantul Ioan Casian, Convorbiri duhovnicesti“, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii OrtodoxeRomane, Bucuresti, 2004)

convorbiri_duhovnicesti.jpg

Legaturi:


Categorii

Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Razboiul nevazut, Sfantul Ioan Casian

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

36 Commentarii la “Sfintii Ioan Casian si Gherman la Avva Moise Arapul: SFATUIREA CU BATRANII SI FUGA DE EXTREME – CONDITIILE MANTUIRII

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 2 / 2 >>

  1. Pingback: CUVIOSUL SILUAN ATHONITUL ne arata, prin pilde vii, METODELE DUHOVNICESTI DE A REZISTA TURBATELOR ATACURI DEMONICE, care sunt roadele amare sau tragice ale INCAPATANARII NEASCULTATOARE si pana unde poate merge IUBIREA DE APROAPE si RUGACIUNEA PENTRU CEI M
  2. Pingback: SFANTUL AMBROZIE DE LA OPTINA despre diferite forme de INSELARE: “Nu orice dorinta ce pare buna e de la Dumnezeu. Tot ce insufla vrajmasul este ori INAINTE DE VREME si PESTE PUTERI, ori cu SEMETIE si cu slava desarta” -
  3. Pingback: STARETUL NICON DE LA OPTINA – sfaturi si indreptari duhovnicesti pentru SPOVEDANIE, NADEJDE si DISCERNAMANT cuprinse in scrisorile sale (I): “Nu deznadajdui cand vezi in tine feluritele ne­putinte. Rabda-te si pe tine!“ -
  4. Pingback: CAND VEZI CA ALTA MINTE SE LUPTA CU MINTEA TA… | Cuvântul Ortodox
  5. Pingback: Parintele Serafim Rose – singuratate si indoieli pe CALEA CEA STRAMTA, IMPARATEASCA: “Mai este cuvantul lui Dumnezeu dainuind pre pamant?” | Cuvântul Ortodox
  6. Pingback: “In numele cui se fac toate astea?” PARINTELE HOLBEA ne ofera INDICIILE ESENTIALE de care aveam nevoie PENTRU A DEOSEBI si a DEMASCA DUHURILE in CRIZA CORONAVIRUSULUI. Cine ne aduce FRICA si ne infatiseaza, idealizant, IZOLAREA drept virtute? CINE
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate