“toti crestinii ortodocsi, la randul lor, traiesc in exil in lumea aceasta, tanjind sa se intoarca in patria lor adevarata, Imparatia Cerurilor.” – cine n-a simtit durere, sfasiere si dorinta de alipire de Ierusalimul Cel Ceresc unde se salasluieste Slava de negrait a Sfintei Treimi?! Cine, cui nu i-a venit sa strige la un moment dat precum apostolul ‘Vreau sa mor ca sa traiesc cu Hristos!’; ne raman – in schimb – ‘nadejdea care vine din Scripturi’ si mangaierea faptului ca, de vom fi vrednici, ne vom sui la Cer ‘de unde a fugit toata durerea si suspinarea’ si, unde ‘ochiul n-a vazut, urechea n-a auzit si la inima omului nu s-a suit’;

In schimb, uitand ca suntem in patrie straina si, doar pregatitoare pentru cea viitoare “traim ca si cum Ierusalimului nu ar exista pentru noi. Ne indragostim de lume, Babilonul nostru; suntem sedusi de preocuparile frivole ale acestui “pamant strain“ si, nu numai ca ne ‘indragostim’ de Babilon dar…acceptam sa lucram cu simbrie la un stapan ce ne spune sa pastem porcii (patimile, pacatele) mancand roscovele cu amaraciune.

“trebuie acum sa ajungem sa fim exilati fata de lume, daca nadajduim sa ne intoarcem in rai.” – exilul poate devenii suportabil daca te folosesti de toate bunurile oferite de ea (lumea) ca si cum nu le-ai avea iar in caz de napasta, suparare ‘sa-ti tii mintea in Iad si sa nu deznadajduiesti’ ca, de vei voii si vei cauta in toate zilele tale sa te asemeni Fiului Omului -impreuna cu mila Lui- vei deveni cetatean al Sionului Ceresc.