Război întru Cuvânt

Despre pocainta si nevointa gresita – fragmente din conferinta “Criza in Biserica” sustinuta de parintele Rafail Noica la Alba-Iulia, in aprilie 2003:

“Cata vreme nevointa noastra nu dobandeste un rezultat, macar un rezultat oarecare, ne nevoim eretic. Si aici, ar trebui sa definesc erezie si ortodoxie, dar deocamdata ma tin la pocainta. Ce inseamna ca ne nevoim eretic? Nelucrator, poftim! Cati nu s-au spovedit [spunand] ca cer pocainta si lacrimi lui Dumnezeu si nu vin. „Am o inima impietrita!” Si, incep sa vad sau sa intrevad ca nevointa noastra e gresita. Dumnezeu ne cheama hăis si noi tragem cea si ne miram de ce nu ne putem nevoi, de ce nu primim vreun rezultat: suntem eretici. Noi, ortodocsii, astazi traim eretic. La nivel faptic de cele mai multe ori traim eretic fiindca si intelegem eretic! Cuvintele sunt corecte, formulele sunt corecte dar intelegerea este total aiurea.

Pocainta, frati si surori, esential, este nimic altceva decat dinamica catre vesnicie, este dinamica vietii vesnice. Ce vreau sa zic prin dinamica? Este acel <<zvîc>> launtric al unui suflet care intrevede ceva din realitatile duhovnicesti si tanjeste dupa ele mai mult sau mai putin. Pocainta mai deplina sau mai slaba, dar pocainta. Asta e pocainta.

Cum se exprima pocainta? Prin exapostilarul pe care o sa-l auziti in Saptamana Sfanta: „Camara Ta, Mantuitorule o vad impodobita, dar imbracaminte nu am ca sa intru întru dansa.” Daca nu o vad [Camara cereasca], in masura in care nu o vad, pocainta nu a inceput. Dar eu zic asa ca si acest „vad“ este un lucru pe care nu-l constientizam de multe ori. Eu nu cred ca nu este unul dintre cei care sunteti aici care nu ati „vazut” ceva din acea Camara si acea podoaba. Ceva in sufletul omului lucreaza, ca daca nu L-ati cauta (cine zice?, unde zice? – [Blaise Pascal, nota noastra) ... Zice Hristos intr-o scriere: „nu M-ai cauta daca nu M-ai fi gasit". Deci, intr-o masura tot omul a gasit si poate am gasit, poate la Botez cand ne-am botezat ca prunci, cine stie cand, cine stie cum, cine stie in ce masura harul a lucrat in inima fapturii si ne-a trezit intr-o oarecare masura, mai mica sau mare.

Asta e pocainta! Asta cultivata - apropos de titlul „Cultura Duhului"- asta-i cultura... Sa cultivam aceasta dinamica pana cand va straluci in noi... asa pacatosi, cum ne vedem astazi (sau cum inca nu ne vedem) ... Pentru ca incepe cu viziunea pacatului care este greu de intampinat, greu de purtat. De aia zice: tine-ti mintea in iad, dar nu deznadajdui! Ca nu ne arata Dumnezeu pacatul ca sa ne zdrobeasca, ca sa ne deznadajduiasca, ca sa ne convinga de pacat si sa ne arunce in iad, ci ca sa ne convinga de pacat si ca sa spunem: „Doamne, fa ceva!". Si va face! Ca Doamne este cel care face. Noi macar sa strigam. Poate cateodata nici duh, nici intelegere n-avem ce sa zicem. Macar „Doamne!" sa zicem. Si zice Sf. Pavel : „Duhul ne va ajuta cu suspinuri negraite". Deci, pocainta este in masura in care ceva in noi vede sau intrevede, ochiul mintii intr-o masura vede sau intrevede si in care ceva tanjeste catre altceva decat cele de zi cu zi, bucuriile lumii asteia. O pocainta mai puternica te face sa nu mai poftesti ale vietii asteia. O pocainta si mai puternica poate te face sa te lepezi si mai mult de ale vietii asteia. Si asa mai departe... nu intru in amanunte acum. Dar e destula literatura crestina pe care nadajduiesc sa o intelegeti mai bine, asa cum, si eu intelegand cuvintele mai drept, am inceput si literatura crestina sa o inteleg mai bine".

Cum ne putem indrepta din nevointa gresita?

"- Cum ne dam seama ca traim si ne nevoim eretic si cum ne putem indrepta?

- Cum ne putem indrepta? Incepand cu „Doamne!". Cum ne putem da seama? Prin faptul ca nevointa noastra este nelucratoare. Printre momentele acestei nelucrari este cand, cateodata, simti ca ar trebui sa faci un efort mai mare, dar simti in tine ca o deznadejde, ca e asa de greu, ca covarseste dincolo de orice masura trandavia ta si nu poti iesi din asta. Dar <<e asa de greu, ca-i aproape imposibil>>. Am raspuns odata la intrebarea asta zicand: <<NU este aproape imposibil, este imposibil!>> ce simti tu acolo.

Sunt doua lucruri. Un motiv pozitiv pentru care este imposibil - si este firea ta care-ti poarta marturie ca lucrul catre care tanjesti este imposibil - este fiindca... este viata dumnezeiasca aceea catre care nazuim; o virtute crestina este Dumnezeu Insusi, viata Lui. Pai, cine dintre noi pamantenii, muritorii putem sa traim viata dumnezeiasca? Deci este imposibil! Dar aici zic: nimic mai putin decat imposibilul sa asteptam de la Dumnezeul nostru!

Partea negativa, care este [si] sensul intrebarii, este ca, [atunci] cand simti de multe ori ca nevoindu-te, [te intrebi] cum o sa ajungi vreodata la un capat. E probabil marturia ca esti pe o cale gresita, care intr-adevar nu va duce nicaieri. [Adica] e o erezie undeva. Tragi „cea” acolo unde Dumnezeu te cheama „hais“. As vrea sa va dau un exemplu concret, dar nu imi vine. Dar pilda este ca si cum ai trage de o caruta la deal si zici: „Bineinteles ca nu pot sa trag! Eu n-am multa putere si caruta e grea“. Da, dar cand tragi in contra mersului rotilor, apoi, bineinteles ca nu o misti. Dar, ia trage in sensul directiei rotilor si, fie ea grea, dar ceva misca. Cand incepi, cand gasesti, cand dibui o nevointa, un pic de miscare in efortul tau al nevointei inseamna ca ai inceput sa gasesti calea cea buna, lucratoare.

Si aici voiam sa definesc si nevointa. Nevointa sa nu o intelegem ca [pe cea] a muschilor sau a trupului. Nevointa este, cu precadere, efortul mintii omului de a intra in gandirea lui Dumnezeu. Este cu precadere un efort al mintii si, daca nu ma insel, este Sf. Simeon Noul Teolog care zice: „Da trupului pe masura lui, dar tot restul nevointei bune, mintii, duhului”. Adica, parafrazand, eu inteleg asa: nevointa este efortul mintii de a intelege – si a intelege drept – pe Dumnezeu, iar efortul trupesc – post, matanii, alte lucruri, insingurare sau ce-o mai fi – este doar suportul material al efortului duhului omului, al efortului mintii omului de a intra intr-ale lui Dumnezeu.

De fiecare data o sa fie alta iesire din erezia in care traiesti. As vrea doar sa va arat semnele prin care dibuiti erezia. Adica faptul ca e nelucratoare, ca oricat de multa bunavointa [ai avea], parca nu merge, ba chiar simti in tine un fel de stres, un fel de deznadejde ca niciodata nu vei ajunge [la capat]. Probabil ca esti intr-o nevointa, intr-o gandire pe care o numesc eretica si pentru care trebuie sa gasesti echivalentul drept. Si asta, sa stiti, nu intotdeauna este opusul, adica [precum] pentru trandavie este harnicia. Da, dar uneori vadit, cum ziceam adineauri de lacomie, omul are dreptate cand cauta paine pentru a trai, pentru a vietui. Dar nu painea pantecelui, painea cea de toata zilele – aia intr-o masura limitata il ajuta – [este cea pe care o cauta omul]. Dar ce cauta el and painea nu l-a satisfacut? El cauta Cuvantul Lui Dumnezeu. Betivul[ului], alcoolul ii poate face bine, il poate alina intr-o masura, dar ce cauta el? El cauta ale Duhului. Deci cateodata trebuie sa cautam nu numai opusul a ce facem ci si [sa schimbi] directia.

Sunt multe pilde care as putea sa le dau, multe la care m-am gandit sa le spun. Poate cu timpul daca vrea Domnul sau poate Domnul va va spune. Deci nu e formula cum sa poti iesi, dar trebuie sa cerem de la Domnul si trebuie, in principiu, incercat cu duhovnicul. Dar, cateodata, raspunsul iti poate veni printr-o carte, printr-un om, printr-o intamplare, prin cine stie [ce]. Dumnezeu are multe, multe mijloace ca sa deschida ochii omului, ca sa intelegem [si] cand Dumnezeu ne-a raspuns, ca ne-a raspuns [pentru] ca de multe ori trece raspunsul pe sub nasul nostru si nu-l observam”.

14 Comentarii »