Sfantul Valeriu: “E VREMEA, E VREMEA POCAINTEI!”

19-02-2008 Sublinieri

In cinstea Cuviosului si Martirului lui Hristos Valeriu Gafencu si spre pilda si invatatura noastra, va impartasim si astazi o ultima selectie de fragmente din cartea “Intoarcerea la Hristos” de Ioan Ianolide (carte de referinta care ar trebui citita integral, facand parte din acel gen de carti care efectiv “se mananca”, nu doar se citesc), fragmente tulburatoare, pline de miez duhovnicesc si care aduc o marturie in plus a sfinteniei sale:

icoana-valeriu.jpg

Mica Filocalie

“Valeriu continua sa fie preocupat de viata sa launtrica. Un subiect la care cugeta indelung era constiinta pacatului. Spunea:

– Este foarte greu omului sa-si recunoasca pacatul, dar este evident ca suntem pacatosi si setea noastra de curatie si adevar nu poate fi satisfacuta decat prin zdrobirea pacatului. Viata vesnica incepe in sufletele smulse pacatului. Cine crede cu adevarat in Dumnezeu va ajunge la constiinta pacatului, cine nu crede in Dumnezeu ramane prizonier eului sau, orgoliului si pacatului sau. Prin eul meu, eu sunt cel mai mare dusman al meu. Daca eul nu moare, nu ne putem naste din nou in Hristos si ramanem in pacatul mandriei. Mandria l-a facut pe om sa se vrea Dumnezeu, impotriva evidentei sale nedesavarsiri si mai cu seama impotriva faptului ca noi, oamenii, suntem cu totii muritori. Un Dumnezeu nedesavarsit si supus mortii e un fals Dumnezeu. Constiinta pacatului nu este bigotism ori obscurantism, ci luciditate si intelepciune. Intreaga educatie a omului depinde de felul in care functioneaza constiinta pacatului. Numai omul care traieste in fata lui Dumnezeu are adevarata masura a sa, a lumii si a vietii.

Cum printre cei care il ascultau erau si tineri care nu cunosteau in profunzime duhul Ortodoxiei, spre a se face mai bine inteles, adauga:

Umilinta si pocainta nu sunt scopuri ale crestinismului, ci mijloace, nu sunt nici esenta vietii crestine, caci a fi crestin inseamna a avea insufletirea doririlor sfinte si bucuria de a trai. Deasemenea, lepadarea de sine nu este depersonalizare, abandonare si resemnare, ci este pasul necesar nasterii in viata cea adevarata, in duh. Nu ne caracterizeaza negatia, ci afirmarea. Caci viata vesnica nu se da celor invinsi, resemnati si fricosi, ci celor puternici si curajosi. Nu vor birui cei caldicei, ci cei ce vor invinge fiara apocaliptica.

Intrati deci pe poarta pocaintei cu ravna, asteptand sa se nasca in voi Imparatia Duhului Sfant. Sa plangem azi pacatele personale, sa le plangem pana ce ni se vor da lacrimi pentru curatirea lumii. Nu va fie frica de umilinta, nici de marturisirea pacatelor, ci credeti ca prin ele veti fi purtatorii adevaratei lumini. Sa luam seama la Mantuitorul Hristos, la indrazneala cu care El a prabusit o lume si a ridicat alta, la desavarsirea pe care ne-a lasat-o ca pilda – si asa sa-L urmam!

Despre importanta constiintei pacatului in viata sociala spunea:

Constiinta pacatului nu se reduce la desfranare, lacomie, agonisire, ucidere ori alte fapte asemanatoare, mai mult, nu este nici numai restabilirea oranduirii launtrice a omului, ci este lupta impotriva incepatoriilor si stapaniilor intunericului, care tin in bezna si robie neamurile lumii intregi. Cu alte cuvinte, lupta fiecaruia trebuie sa contribuie la realizarea unei autentice oranduirii crestine a lumii. (…) Trebuie sa devii crestin in toate aspectele vietii tale de zi cu zi si prin aceasta sa increstinezi si lumea din jurul tau. Dar nu se poate ajunge aici prin studii intelectuale, ci prin trairea in duh, prin lupta de fiecare clipa cu pacatul facut, apoi cu pacatul vorbit, apoi cu pacatul gandit. Inainte de a ne lupta cu pacatele lumii trebuie sa uram pacatele, prostia, suficienta si moleseala sufletelor si mintilor crestinilor, caci tocmai adormirea constiintei crestine a dat frau liber impertinentei ateiste.

valeriu.jpg

“E vremea pocaintei! Oamenii ne-au parasit…”

Atitudinea lui Valeriu in fata autoritatilor era plina de demnitate dar inteleapta, incat nu putea fi acuzat de fapte “contra-revolutionare”, ci de credinta lui. Tocmai credinta dorea el sa o apere, dar incerca sa fie mai iscusit decat prigonitorii sai, sa nu se lase atras intr-o batalie cu totul inegala, in care ar fi fost strivit cu usurinta. De aceea facea din “legea Cezarului” arma sa de aparare. Trebuia sa foloseasca in mod intelept putinele mijloace de lupta pe care le ingaduia temnita. Unii detinuti i-au reprosat aceasta zicand:

– Tie iti merge aceasta atitudine, noua insa nu ni se potriveste! Noi stim ca suntem in razboi cu un dusman total, cumplit si nimicitor si vrem sa castigam acest razboi. Nu noi suntem “banditi”, asa cum ne numesc ei, ci ei sunt, si trebuie sa le-o spunem. Suntem in temnita, dar nu abandonam lupta chiar daca vom muri luptand!

La astfel de argumente Valeriu pleca ochii tristi si plini de intelesuri si raspundea:

Credeti voi ca eu am abandonat lupta, credeti voi ca eu nu va inteleg? Dar oare trebuie sa murim ca niste prosti? Nu asteapta ei prilejul sa ne loveasca? Ce avem deci de facut? Sa intram de buna voie in gura porcilor turbati? Or sa folosim timpul acesta de osanda pentru a ne salva sufletele si vietile?! E vremea sa ne smerim adanc, sa ne ocupam de problemele cu adevarat importante, sa ne curatim pentru a fi vrednici de Hristos.

La care i se spunea:

– Nu noi, ci ei sunt necurati! Daca ne lasam antrenati de lacrimile pocaintei, dam frau liber tiranilor si pacatosilor!

E vremea, e vremea pocaintei! raspundea Valeriu. Aveti credinta in voi! Oamenii ne-au parasit. Izbavirea va veni de la Dumnezeu. Jertfele de aici nu vor ramane fara rod!

Dupa trecerea anilor, cuvintele lui Valeriu si-au adeverit intelepciunea si au fost luate de multi ca indreptar.

Adesea se iscau in celula controverse privind orientarile de politica internationala. Majoritatea celor tineri credeau ca occidentalii ne vor salva, ca vor interveni si vor zdrobi comunismul.

– E greu sa credem ca Occidentul, care s-a aliat cu comunistii pentru a-i infrange pe germani, se va intoarce acum contra lor, era de parere Valeriu. Este necesar un proces lung si profund de reorientare a Occidentului, pana va ajunge sa cunoasca si sa infrunte comunismul. Acum suntem abandonati comunismului. Nu stim cat timp va dura criza. Gandirea materialista care guverneaza lumea o adanceste si mai mult. Va trebui sa apara alti oameni, cu o noua orientare. Nemtii au incercat ceva, dar au fost invinsi. Noi suntem alaturi de occidentali, dar si impotriva lor, asa cum am fost alaturi de germani, dar si impotriva lor. Caci noi credem ca de la Hristos va veni pacea in lume. Trebuie sa fim pregatiti pentru o suferinta de lunga durata.

Era considerat defetist, dar timpul i-a dat dreptate in aceasta privinta.

O alta sursa de discutie era tema greselilor colective din trecut. Valeriu spunea:

Cine se afirma crestin trebuie sa se poarte ca un crestin. Nu e ingaduita crima ca arma de lupta crestina. E necesar sa marturisim public greselile trecutului, pentru a pune un inceput nou. Nu sunt ingaduite nici tirania, faradelegea si abuzul.

Toate acestea erau referiri la unele evenimente din trecut, pe care insa nu toata lumea era pregatita sa le priveasca astfel.

(…)

valeriu.jpg

Spovedania lui Valeriu

In tot acest timp Valeriu se spovedea si se cumineca regulat. Duhovnicul sau pe atunci era un preot obisnuit, care insa sesizase cu multa acuitate adanca traire launtrica, impresionanta si de neuitat.

– Sunt impresionat! Ne-a marturisit el dupa moartea lui Valeriu. Spovedania lui era o cercetare minutioasa a adancurilor sufletesti, o fina deosebire a duhurilor si o dovada a statornicirii lui in cea mai aleasa vietuire crestina. Desi nu pacate avea de marturisit, ci trairi, unele mai inalte ca altele, totusi se smerea pe sine cu asprime. Imi zicea: “Doresc sa nu am nici o clipa de indoiala, in asa fel incat sa nu vina satana si sa-mi ia sufletul chiar atunci”. Cu toate ca suferea mult, era plin de bucurie tainica. Rugaciunea lui era un suspin necurmat, o dorire nestinsa, o neincetata unire cu Hristos. Niciodata nu ar fi acceptat nici cea mai mica stirbire a Adevarului. Judecata lui era dreapta si sincera.

Si preotul a conchis, transfigurat:

Hristos era viu in el.

valeriu.jpg

“Nu sunt judecatorul altora, ci sunt marturisitorul lui Dumnezeu!”

Intr-una din zile lui Valeriu i-a fost atat de rau, incat credeam ca se va sfarsi. Pe langa toate afectiunile de care suferea, facuse o apendicita acuta. L-ar fi putut lasa sa moara, dar nu era “umanitar”. Umanitarismul este ipocrizia cruzimii, el puncteaza cu lozinci si vesminte frumoase campul otravit si jalnic al revolutiei. Deci medicul a facut raport catre conducere, ca sa fie transportat de urgenta la spitalul din oras, pentru operatie. Politrucul penitenciarului a venit la el si i-a spus:

– Viata ta este in mainile mele. Daca nu vei fi operat, vei muri.

Valeriu a zambit ingaduitor si i-a raspuns:

Daca viata unui om depinde de alt om, grea raspundere are acest om! Iar daca toti oamenii ar sti ca viata lor depinde de Dumnezeu, atunci fiecare ar pretui viata semenului sau!

– Esti nebun, i-a zis politrucul, si l-a trimis sub paza strasnica sa faca operatia.

Cand a revenit la sanatoriu l-a oprit iar:

– Hei, ai vazut moartea cu ochii! Vezi, am vrut sa-ti aratam ca viata ta e in mainile noastre. Poate te-ai razgandit si de acum vei lucra cu noi. Iti dam streptomicina! Vei primi si pachete de la familie. Si mai stii ce poate urma?… Esti un om inteligent si poti sa ne fii de folos. Stim ca nu te preocupa politica, ci religia, dar nu este Patriarhul vostru cu toti popii lui de partea noastra? De ce nu treci si tu cu noi? Ai ce castiga!

– Va multumesc ca ati ingaduit sa fiu operat. De aici inainte mi se vor prelungi chinurile… Cat despre restul, intre mine si dumneavoastra sta constiinta. Dumnezeu nu este de vanzare. Tranzactii de constiinta nu se pot face. Pentru libertatea mea sufleteasca iau decizia de a muri. Este bine sa se spuna raspicat adevarul, si eu adevarul il slujesc. Nu sunt judecatorul altora, ci sunt marturisitorul lui Dumnezeu. Nu exista zidire sub soare care sa dureze fara Dumnezeu. Dumneavoastra nu vreti sa-L primiti pe Hristos, eu nu pot primi moartea sufleteasca.

– Ti-am spus ca esti nebun! A racnit politrucul. Voi face raport. Esti un incrancenat, un fascist, un dusman al poporului, platit de banditii de americani. Avem noi ac de cojocul vostru! Esti bun numai de moarte! Du-te si mori cu Hristos al tau cu tot. Nu ne impiedicam nici de El si nici de unul ca tine!

– Pe mine ma puteti ucide acum, pe El nu-L mai poate ucide nimeni si El este piatra de poticnire a tuturor semetiilor. Intelegeti bine ca Hristos este singura putere care poate izbavi omenirea din suferinta si pacat!

– Lasa tu prostiile astea. Adevarul e de partea noastra!

Adevarul este dragostea care se jertfeste pentru cei saraci si prigoniti!

– Ba, tu stai cu moartea pe buze si-mi tii mie predici mistice?! Ce, vrei sa ma convingi si pe mine? Ia vezi, ca te-ai intins prea mult!

Valeriu se trudea sa-l priveasca, caci pleoapele ii erau grele. Se simtea stins trupeste, dar o bucurie launtrica il facea sa vorbeasca despre credinta, pentru a ramane o marturie in veac. Zambetul iubirii sale nemasurate ii inflorea pe obraji. Se ruga in taina pentru acest nefericit om si pentru ca Dumnezeu sa izbaveasca lumea de stapani ca el. Politrucul era incurcat. A tras o tirada de injuraturi, apoi a ordonat sa-l duca pe Valeriu la locul lui.

– Ba, sa nu zici ca nu m-am purtat omeneste cu tine, a mai adaugat. Ti-am oferit viata, dar tu vrei moartea. Dracu’ sa mai inteleaga toate astea!

Asa s-au despartit. De atunci nu l-a mai deranjat niciodata dar de cate ori venea in camera se uita lung la el.

valeriu.jpg

“Aici s-a terminat cu Hristos!”

Valeriu stia ca nu va obtine nimic de la politruci, dar isi facea datoria sa le vorbeasca:

– Sunt aici oameni de mare valoare, care pot fi de folos tarii, spunea el, dar care mor pentru ca nu au streptomicina si nici vesti de la familiile lor. Puteti sa-i salvati!

Ei insa nu doreau sa-i salveze. In conceptia lor omul nu conta, caci orice om poate fi inlocuit cu un altul, conta numai sistemul. Or, ideile acestor oameni minau tocmai sistemul si deci sentintele erau definitive. O singura data a mai avut o discutie pe aceasta tema cu un inspector. Acesta venise de la Bucuresti. S-a oprit la patul lui Valeriu si l-a intrebat:

– Cum te cheama, detinut?

– Sa traiti, domnule inspector, sunt detinutul Valeriu Gafencu, a raspuns el cu formula obligatorie.

– Aha, a exclamat politrucul privindu-l cenusiu.

– Domnule inspector, va rugam sa ne acordati drepturile pe care le-au avut si detinutii comunisti aici!

– Noi nu vom repeta greselile trecutului, a raspuns sec inspectorul. Umanismul nostru nu se aplica reactionarilor.

– Domnule, a continuat Valeriu, aici suntem oameni bolnavi, neputinciosi, zilnic moare cate unul dintre noi si pe langa toate acestea, suntem supusi amenintarii cu teroarea si tortura.

Cum indraznesti sa vorbesti astfel cu mine? Nu pricepi ca nu vrem sa facem din voi eroi? Vom face din voi delatori, iar din nevestele si surorile voastre prostituate!

Valeriu era adanc indurerat si a raspuns:

Pacatele lumii acesteia trebuie ispasite. Noi ispasim aici multe pacate. Cu totii insa suntem in mainile lui Dumnezeu.

– Esti un bandit mistic! Aici vei muri! Sa nu crezi ca o sa scapi cu viata! Asa cum esti, va trebui sa primesti reeducarea!

– Asa cum sunt este o binefacere, a raspuns Valeriu, caci nu voi rezista mult, sunt suficiente cateva lovituri ca sa ma doboare.

– Du-te dracului! A urlat inspectorul. Vom avea grija sa mori incet, chinuit, pana ce vei renunta la Hristosul acela cu care vrei sa ne sperii. Pe El si pe tine, pe voi toti va uram, ba, si va vom distruge! Aici s-a terminat cu Hristos, si Cel mort si Cel inviat! Vom avea grija ca generatiile viitoare sa nu mai stie minciunile Lui si ale voastre. Noi, ba, noi suntem hristosul lumii acesteia!

Dumnezeu sa va ierte, domnule, a raspuns Valeriu si a plecat capul in rugaciune, asteptand porunca sa fie zdrobit.

Dar n-a fost ucis atunci. Calvarul lui a mai durat o vreme”.


[1]Tot astfel le-a privit, dupa ani lungi de suferinta, si Maica Mihaela – Marieta Iordache, fosta sefa a Corpului de legionare “Razlete”, care in 1963 lasa in inchisoarea de la Miecurea-Ciuc, prin Morse, urmatorul testament: “Daca am gresit ca am scos sabia, am si acceptat sa fim rapusi de ea. (…) Acum suntem total ai lui Hristos. Si alaturi de El drumul nostru inseamna dragoste, numai dragoste si lasarea celorlalte si a razbunarii in seama lui Dumnezeu. Iar grija noastra sa fie una singura: aceea de a cunoaste voia Lui si apoi de a o indeplini intocmai(cf. Lacrima prigoanei, 1994, pp. 17-18)

intoarcerea-la-hristos-coperta.jpg

(din Ioan Ianolide, “Intoarcerea la Hristos“, Editura Christiana, Bucuresti, 2006).


Categorii

Biserica rastignita, Ce este pacatul?, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Marturisitorii si Sfintii inchisorilor, Pocainta, Sfantul Valeriu Gafencu

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

16 Commentarii la “Sfantul Valeriu: “E VREMEA, E VREMEA POCAINTEI!”

  1. Ce suflet puternic! Trebuie sa cumpar cartea si sa le citesc copiilor la ora de religie

  2. Pingback: blogul lui laurentiu dumitru » Blog Archive » Linkurile zilei, 19.02.08
  3. Pingback: Război întru Cuvânt » Sfintii de la Optina: “POCAINTA ESTE RAVNA INIMII”
  4. Pingback: Război întru Cuvânt » Sfintii 40 de Mucenici: Timpul s-a scurtat! Acum este prilejul de pocainta!
  5. Pingback: Război întru Cuvânt » SI…?
  6. Pingback: Război întru Cuvânt » SA NE CUNOASTEM BOALA NOASTRA - Cuv. Paisie Aghioritul
  7. Pingback: Război întru Cuvânt » POCAITI-VA!
  8. Pingback: Război întru Cuvânt » PARINTELE CLEOPA DESPRE PAZA MINTII: “Sa nu iesi la razboi fara Mine!” (1)
  9. Pingback: Război întru Cuvânt » Sfintii 40 de Mucenici din Sevastia: FORTA COMUNIUNII MARTURISITOARE
  10. Pingback: Război întru Cuvânt » Sfantul Siluan Athonitul catre Chiril Sevici (Cuviosul Serghie de mai tarziu): “DU-TE SI SPUNE OAMENILOR CAT SE POATE DE DES: POCAITI-VA!”
  11. Pingback: Război întru Cuvânt » Sfintii 40 de Mucenici: FORTA COMUNIUNII MARTURISITOARE
  12. Pingback: Război întru Cuvânt » “DOAMNE, INAINTE DE SFARSIT, PANA CE NU PIER, MANTUIESTE-MA!” – Omilia Cuv. Iustin Popovici la Duminica Sfintei Maria Egipteanca
  13. Pingback: Război întru Cuvânt » Duminica dupa Botezul Domnului. PRIMUL CUVANT: POCAITI-VA!
  14. Pingback: MEMENTO MORI… Update: CUVANT IMPORTANT AL IPS TEOFAN: DE CE SE CUTREMURA PAMANTUL, DE CE SE DEZLANTUIE STIHIILE? -
  15. Pingback: PARINTELE SOFIAN BOGHIU – SFATURI ESENTIALE PENTRU VIATA DUHOVNICEASCA: “Cauta sa fii sincer, mereu sa fii cinstit cu tine insuti. Lupta cu noi nu este simpla” | Cuvântul Ortodox
  16. Pingback: † 18 februarie 1952 – Pomenirea Martirului VALERIU GAFENCU, SFÂNTUL ÎNCHISORILOR. Isihasm după gratii (II): LUPTA CU PATIMILE și JERTFIREA ÎN TEMNIȚELE COMUNISTE. “Tu vezi, mă, ce fac ăștia? Tu ai fi în stare să mori în locul meu
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate