Parintele Iustin: SMERENIA NU INSEAMNA PROSTIE SI DEPERSONALIZARE!
“Prestigiul smereniei, care se propovăduieşte în Biserica noastră, este haina sau mantia lui Dumnezeu pentru creştini, e această virtute înaltă pe care o are demnitatea noastră creştină. Dar această smerenie, această înţelegere profundă a principiului de smerenie a Fiului lui Dumnezeu, Care s-a pogorât din ceruri şi s-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria şi s-a făcut om, prezintă o mare diferenţă faţă de smerenia pe care o înţelegem noi în veacul XXI. Smerenia din veacul XXI este interpretată greşit, anume că omul trebuie să fie desfiinţat ca personalitate. Or, în viaţa noastră călugărească smerenia depăşeşte limita tuturor înălţimilor şi decurge din demnitatea Domnului nostru Iisus Hristos care ne-a îmbrăcat cu virtuţile castităţii, sărăciei, ascultării. Acestea îl ajută pe monah în lupta pentru dobândirea mântuirii.
Prestigiul smereniei este această înălţime dumnezeiască în adânc de smerenie care îl pune pe creştinul ortodox în faţa unui model şi îi cere creştinului ortodox să fie foarte categoric şi bătăios în ceea ce priveşte apărarea valorilor noastre de credinţă ortodoxă. Nu confundăm smerenia cu naivitatea sau cu prostia. A fi smerit înseamnă a fi foarte demn, onoarea sfântă a smereniei nu se dobândeşte prin supunerea la tăvălugul mediatic, prin a asculta tot ce ni se spune şi tot ce ni se porunceşte de către mai marii lumii.
Noi, creştinii ortodocşi, am fost foarte tari în istorie, atunci când au fost puse în joc valorile credinţei noastre. Când a fost vorba de apărarea icoanei au ieşit călugării din pustie şi au mărşăluit pe străzile Constantinopolului şi nu au vorbit nici unul. Numai cât i-a privit lumea în adâncimea smereniei lor şi a revoltei lor şi a fost de-ajuns. La Sinodul al VII-lea s-a restabilit cultul icoanelor, o urmare a acţiunii monahilor care s-au impus cu smerenia lor demnă.
Smerenie nu înseamnă să te laşi copleşit, să le permiţi să vină peste tine, să-ţi golească mintea şi casa, cum vin acum toţi netrebnicii din Occident şi fac aicea educaţia poporului nostru. Smerenie, să fim supuşi, ascultători, că de aceea sunt rânduite cele mai mari, dar asta nu înseamnă că dacă e mare are şi dreptate şi adevărul de partea lui. Poate să fie un străin care vine să-mi dea ordine şi să mă supună. Aşa am trăit în comunism atâta amar de vreme, ni se cerea să facem ectenii, să ne rugăm pentru Nicolae Ceauşescu, apoi pentru Constantinescu şi pentru toţi -eştii, ceea ce nu înseamnă deloc ascultare, smerenie, ci mai degrabă este vânzare, tot mai căzută, până la trădarea naţiei noastre“.
(fragment din interviul luat de dl. Ioan Enache in aprilie 2007 si preluat din revista CREDINTA ORTODOXA : Să nu confundăm smerenia cu naivitatea sau prostia! (1) )
Doneaza pentru filmul "Scrum"
In zilele noastre nu se mai fac ectenii”nominale”,se spune pentru conducatorii tarii”. Dar cine ne e conducator?si apoi avem pe mai marii bisericii, care,(unii dintre ei)nu mai seamana cu acel parinte,smerit, modest, bland si milos din vechime, cu rasa peticita ,care ne indruma discret dar sigur catre Hristos. Acum avem conducatori duhovnicesti care nu au trecut pe langa smerenie. Nu e judecata, e doar o constatare si acceptam acest compromis ,fiind siguri ca este ingaduit de Dumnezeu.Asta nu inseamna ca suntem de acord cu ei, ca ii urmam intru duhovnicie,ci doar atat:dragostea de Dumnezeu,o purtam in inima,si in drumul fiecaruia, cred cu putere ca Domnul ne va da discernamant sa selectam binele de rau si sa nu ne lasam inselati de poleiala predicilor de lemn. Iertati!
smerenia e calea prin care ADEVARUL ,adica HRISTOS l-a invins pe diavol ,calea care ne duce si pe noi ,daca reusim sa o dobindim,,spre invierecea adevarata sufleteasca ,inviere care poate incepe din aceasta viata ;dar e greu si e,smerenia se poate pierde f. usor ,mai ales daca ne dam seama ca am obtinut-o cit de cit.
Eu cred ca, pe langa cele spuse de Parinte, smerenia este o tarie venita din trairea lui ‘tine mintea in iad si nu deznadajdui’ a Pr.Siluan in care se impleteste durerea si iubirea pentru fratii nostri aflati in nestiinta, necredinta, in necazuri, impletita cu nadejdea de nestramutat in bunul Dumnezeu care, asa cum prea bine stie si poate… intoarce prin cai numai stiute de EL – asemeni lui Pavel din Tars – pe cei abatuti din drum (cel bun) numai sa exista putina plamada in ei, ori rugaciune si mila (‘mila este toata Scriptura’) din partea celorlalti.