“Indrazneste, Teodore, ca sunt cu tine!”

<<Eu – zice scriitorul pătimirilor lui -, Uar, notarul, văzînd chinurile lui cele grele şi auzind suspinele lui cele dureroase, aruncînd cărticica pe care o scriam, am început să plîng înaintea picioarelor lui, zicînd: “Binecuvîntează-mă. Dă cuvîntul tău cel mai de pe urmă robului tău”. Iar stăpînul meu, ostaşul lui Hristos – Teodor – a zis către mine cu glas blînd: “Uare, nu lăsa slujba ta şi nu înceta privind la chinurile mele, ci scrie toate pătimirile mele şi ziua sfîrşitului meu”.>>

Cuvintele Sf. Mucenic Teodor Stratilat, praznuit astazi, 8 februarie ne dau, credem noi, si sensul pentru care este necesara ca aerul straduinta de a ne aduce aminte si de a ne infatisa chinurile prin care Sfintii Mucenici, Marturisitori si Cuviosi au trecut, de bunavoie, pentru a urma chemarii lui Hristos. In fata unor astfel de marturii, de chinuri de nedescris si de neindurat, te simti tentat sa dai la o parte aceste pagini care parca striga la tine… Greu este acest cuvant, cine poate sa il duca? Ce iti mai ramane decat sa stai perplex, paralizat de frica, in fata unui om zdrobit, cu ochii scosi, strapuns cu sadism in partile cele mai intime ale trupului? Sa plangi, sa te tanguiesti, sa dai la o parte, neindurand privelistea…Te intrebi: oare, la ce bun sa insemnezi astfel de chinuri? Pentru cine? Cine le va putea urma? Cine le va intelege? Cine le va pretui? Poate ca toate aceste intrebari vor fi framantat, macar odata, pe toti cei care, de pilda, astazi, aduna marturii despre chinurile inimaginabile suferite de sfintii mucenici ai inchisorilor comuniste. Si credem ca fiecare dintre acestia a primit, tainic, in inima, indemnul Adevarului – nu lăsa slujba ta şi nu înceta privind la chinurile mele, ci scrie toate pătimirile mele şi ziua sfîrşitului meu.

Sfantul Simeon Metafrast incepe viata si patimirile Sf. Teodor Stratilat cu aceste cuvinte: <<Precum lumina soarelui veseleşte ochii celor ce-l privesc, tot astfel cuvîntul despre mucenici străluceşte în minţile celor ce-l ascultă. Precum cerul se împodobeşte cu stelele, tot astfel şi Biserica lui Dumnezeu, cu sfinţii mucenici. Precum florile împodobesc cîmpul, tot astfel şi mucenicii Biserica. Pomenirea mucenicilor este iertare de datorii, doctorie pentru boli, mîngîiere celor necăjiţi, izbăvire celor ce pătimesc de duhuri necurate şi sănătate iubitorilor de mucenici. Nevoinţele cele mari ale mucenicilor sînt cununi strălucite ale sfinţilor, pentru că ei şi-au dat trupurile lor la bătăi, toate cele frumoase ale lumii acesteia le-au socotit ca gunoiul, numai de Hristos să nu se lepede. De aceea şi Domnul le-a răsplătit a fi ca îngerii cei fără de trupuri. Vechiul vrăjmaş al neamului omenesc, sîrguindu-se să-i biruiască, li s-a făcut pricinuitor de locuinţa Raiului; şi tot el n-a încetat a porni fiarele cele cumplite asupra celor dreptcredincioşi>>.

Mucenicii au fost cei care au arat pustiul cel neroditor al omului cazut cu insesi trupurile si cu sangele lor. Marturiile despre ei sunt ca si minunile – incredibile. Si la fel ca minunile, ajung greu la inimile noastre. Le percepem exterior, le pomenim formal, ne raportam la ele ca la oarecare fapte de vitejie si eroism. Nu le intelegem, pentru ca nu pot fi intelese decat in duh. Nu ajung sa ne scuture de praful desertaciunilor cu care ne-am imbacsit sufletele. Daca am sta cu mintea la ele, daca ne-am aduce aminte de ele, neincetat privind la Mucenicii lui Hristos, poate am incepe si noi sa fim mai putin slabanogiti de asaltul neincetat al ispitelor din afara si dinlauntrurile noastre.

Pentru ca ei, Sfintii Mucenici, sunt cei care “avand taria Ta, pe chinuitori au surpat, zdrobit-au si ale dracilor neputincioase indrazniri”, dupa cum graieste troparul. Traind impreuna cu Sfintii Mucenici, prin pomenire, insemnandu-ne adanc, in inima, vietile lor, am trai mai putin cu patimile din noi. Privind mereu jertfa Mucenicilor, a acestor miei sfasiati de lupi, blanzi, buni, dar si BIRUITORI, poate am avea mai multa barbatie pentru a ne infrunta proprii balauri cei nevazuti din noi. Si ne vom ruga, astfel, precum se ruga Sf. Teodor Stratilat la Hristos, pentru a birui balaurul cel vazut: “Doamne Iisuse Hristoase, numele cel frumos, Cel ce ai răsărit din fiinţa Tatălui, să nu treci rugăciunea mea Tu, Care m-ai ajutat în războaie şi mi-ai dat biruinţă asupra potrivnicului; Tu eşti acelaşi, Doamne Iisuse Hristoase Dumnezeule. Trimite-mi biruinţă din înălţimea Ta cea sfântă, ca să biruiesc pe vrăjmaşul balaur“.

Numai cine a invins balaurii cei nevazuti poate merge la lupta cea buna a marturisirii. Numai cine l-a izgonit pe drac cu totul din inima sa, poate infrunta de acum prigonirile cele mai crunte ale aceluiasi ucigas de oameni. Dar la fel de adevarat este ca nimeni nu va putea sa ocoleasca aceasta lupta. Ori infruntam raul din noi, ori ne dam batuti, dezertam. Mai bine ar fi, spunea Cuv. Paisie Aghioritul, sa cadem in aceasta lupta, decat sa ne predam sufletele in ghearele patimilor din noi. Asa putem actualiza noi pildele Sfintilor Mucenici. Sa intelegem ce fel de razboi nevazut se duce in chiar inimile noastre. Si sa ne rugam, asa cum se ruga Sf. Teodor cand se apropia de cetatea lui imparatul Licinius, prigonitorul sau: “Doamne Dumnezeule atotputernic, Care nu părăseşti pe toţi cei ce nădăjduiesc în Tine şi îi aperi, fii milostiv şi mă păzeşte de înşelăciunea vrăjmaşului, prin a Ta apărare, ca să nu cad înaintea potrivnicilor mei şi să nu se bucure vrăjmaşul meu de mine. Fii cu mine, Mântuitorule, în nevoinţa mea în care doresc să intru, pentru numele Tău cel sfânt. Tu mă întăreşte, ca să rabd pentru Tine cu bărbăţie, până la sânge şi să-mi pun sufletul pentru dragostea Ta, precum şi Tu, iubindu-ne, Ţi-ai dat pe cruce sufletul pentru noi“.

Nu intamplator, Sfantul Nicolae Velimirovici a ales in aceasta zi de pomenire a Sf. Teodor Stratilat, in Proloagele sale, sa talcuiasca urmatorul verset: Şi veţi fi urîţi de toţi, pentru Numele Meu (Luca 21: 17). Redam mai departe si talcuirea: <<Toţi cei care se iubesc pe ei înşişi mai mult decît pe Dumnezeu îi vor urî pe următorii Stăpînului Iisus. Toţi cei care iubesc trupul mai mult decît sufletul îi vor urî pe următorii Stăpînului Iisus. Toţi cei care iubesc această lume mai mult decît împărăţia cea Veşnică a lui Dumnezeu îi vor urî pe următorii Stăpînului Iisus. Toţi cei care iubesc păcatul mai mult decît virtutea îi vor urî pe următorii Stăpînului Iisus. Numărul celor care urăsc Numele lui Iisus este uneori mai mare şi alteori mai mic. Dar oricît de mare ar fi numărul lor, fraţilor, nu vă temeţi, căci numărul îngerilor şi sfinţilor este miriade. Numărul celor din neamurile voastre care se află în ceruri, adică al iubitorilor de lisus Hristos, este mai mare decît stelele de pe cer şi decît nisipul mării. O, nu vă temeţi, căci Hristos este cu voi şi aceasta înseamnă că sînteţi mai tari decît cei care vă urăsc! Atunci cînd Cel Puternic este de partea voastră, voi sînteţi întotdeauna cei mai numeroşi căci sînteţi mai puternici decît oricîte mii de mii ale adeversarilor. O Stăpîne Iisuse, Stăpîne Atotputernice, fii totdeauna cu noi şi ne ajută nouă ca să fim pururea cu Tine şi toată frica să fugă de la noi, Căci a Ta este slava şi mulţumită în veci, Amin.>>

A trai pentru Hristos in aceasta lume este ceva de neiertat in ochii multora, chiar in ochii tuturor, cum spune Evanghelia. Asa a fost, asa este si asa va fi pana la apostazia cea de pe urma. Asa a fost si cu Sf. Teodor, conducator militar al cetatii Iraclia care intorsese pe multi la credinta. Un conducator militar care se gandea insa la sufletele oamenilor, care s-a ranit de dragostea lui Hristos pana la Cruce, nu putea trece fara prigoana in vremuri de crunta respresiune a crestinilor. A avut de infruntat mania imparatului insusi, turbat de rezistenta acestui om pe care, credea el, il putea zdrobi si ucide in orice clipa, el, parelnicul “atotputernic”. Sa retinem insa ce raspunde maniei imparatului Sf. Teodor: <<Tu, împărate, te mânii şi te superi, iar eu mă îmbărbătez şi nu bag în seamă mânia ta. Tu te mâhneşti, iar eu mă bucur de pierderea zeilor tăi. Tu te lupţi cu Dumnezeu, iar eu binecuvântez pe Dumnezeu. Tu huleşti pe adevăratul Dumnezeu, iar eu Îl laud cu cântări. Tu te închini zeilor celor morţi, iar eu mă închin Dumnezeului celui viu. Tu slujeşti necuratului Serapid, iar eu slujesc preacuratului meu Stăpân, Hristos, cel ce şade pe serafimii cei curaţi. Tu cinsteşti pe urâtul Apollon, iar eu cinstesc pe Dumneze Cel ce trăieşte în veci… Nu te mânia, o, împărate, nici nu te iuţi, pentru că acestea făcându-le, arăţi tirania ta cea dinăuntru şi te asemeni măgarului şi catârului“. […]

Împăratul, mâniindu-se mai tare, iarăşi i-a zis: “Oare mărturiseşti încă pe Hristos?” Şi a poruncit ca să-l bată cu vergi de plumb, pe spate, fără milă, apoi cu unghii de fier să-i strujească trupul şi cu făclii aprinse să-l ardă şi cu hârburi ascuţite să-i frece rănile. Sfântul, răbdând toate acestea cu bărbăţie, nimic nu zicea decât numai: “Slavă Ţie, Dumnezeul nostru“. După toate acestea împăratul a poruncit să-l închidă pe sfânt în temniţă şi să-i lege picioarele în obezi şi să nu-i dea nimic să mănânce timp de cinci zile. După cinci zile, a poruncit să se pregătească o cruce şi l-a scos pe mucenic să-l răstignească. Deci Sfântul Teodor a fost răstignit precum Hristos, Domnul nostru, de către Pilat. Aşa şi Liciniu i-a pironit mâinile şi picioarele. Apoi, nemilostivii chinuitori au mai adăugat sfântului răni şi dureri, căci au bătut un piron ascuţit şi lung în părţile ascunse ale lui şi cu briciul l-au tăiat. Alţi tineri şi copii, încordându-şi arcurile cu săgeţi, săgetau faţa lui, încât i-au scos cu săgeţi şi luminile ochilor. […] Apoi, strigând către Domnul, el a zis: “Doamne, ai zis mai înainte: Eu sunt cu tine, iar acum pentru ce m-ai lăsat? Vezi Doamne, că fiarele cele sălbatice m-au chinuit pentru Tine. Luminile ochilor mei sânt scoase, mi se răneşte faţa, mi se sfărâmă dinţii iar oasele pe cruce mi se frâng. Pomeneşte-mă, Doamne, pe mine, cela ce rabd cruce pentru Tine, fier, foc şi piroane; de acum, primeşte duhul meu, ca să mă duc din viaţa aceasta.>>

Iata ca Sf. Teodor Stratilat a baut, pana la capat, din acelasi pahar din care a baut insusi Mantuitorul, si s-a botezat cu acelasi botez al jertfei pe cruce, pana la capat, botezul lui Hristos.

Sa ne inscriem in inimile noastre pildele Sfintilor Mucenici. Sa ne nevoim pentru Hristos, neincurcandu-ne in treburile acestei lumi si in viermuiala patimilor noastre. Sa nu ne dam batuti, ca si noi sa auzim, la vreme de incercare, cum a auzit Sfantul Teodor: “Îndrăzneşte, Teodore, că sînt cu tine“.

(Surse: Vietile Sfintilor – Pătimirea Sfîntului Marelui Mucenic Teodor Stratilat, scrisă de Uar, sluga sa Sf. Nicolae Velimirovici, Proloagele de la Ohrida, Vol I, Ed. Cartea Ortodoxa, 2005)

• De citit, pe teme inrudite:

Ce fel de vitejie aveau sfintii mucenici…

Ce avem noi de facut astazi pentru a ne mantui si pentru a ne pregati de incercarile ce vor veni?

Sfantul Ignatie Teoforul, leul duhovnicesc si painea lui Hristos