v2t55b.jpg

Am gasit pe blogul fratelui Claudiu Tarziu o trimitere la un interviu al sau publicat in Formula AS, din toamna trecuta, cu parintele Pantelimon de la Man. Ghighiu (Prahova), ucenic al marelui Arsenie Boca, “sfantul Ardealului”. Am avut binecuvantarea sa-l cunoastem si noi vara trecuta pe parintele Pantelimon si am intalnit un batran parca acum coborat din Paterice, izbitor prin simplitatea sa extrema (poate contrarianta pentru cei mai simandicosi, care pun mare pret pe aspectul exterior) si prin chipul sau subtiat pana la os de nevointa si suferinta, dar plin de o bucurie harica debordanta in privire, exact asa cum il descrie si Claudiu. Cum am socotit cuvintele duhovnicesti si marturiile Batranului de la si despre parintele Arsenie ca fiind exceptionale si avand o putere de a strapunge si inimile cele mai inghetate de duhul lumii, am dorit sa reproducem si noi numai o parte din interviu, invitandu-va, totodata, sa-l cititi in intregime aici. De asemenea, va propunem sa cititi si un alt interviu cu acelasi parinte si publicat de aceeasi revista, anul trecut, cu titlul: Parintele Pantelimon – preotul albinelor de la Ghighiu

Amintiri despre Arsenie Boca

Parintele si reporterul

“SA SPUNEM ADEVARUL CU ORICE RISC” – Parintele Pantelimon de la Ghighiu povestind despre Parintele Arsenie Boca – cuvinte si pilde de trezire duhovniceasca:

- Va amintiti vreun sfat pe care-l dadea mai des?

- Parintele a vazut ca lumea il iubea si se temea ca unii pot cadea in idolatrie. Si le spunea tuturor: “Voi veniti dupa cuvant de folos si apoi asteptati sa va mantuiesc, dar eu nu pot asta. Eu pot doar sa va trezesc din pacatele in care traiti. Pentru ca viata asta e scurta, iar cealalta e vesnica si n-as vrea sa plangeti la ziua Judecatii. De aceea, Parintele nu prea primea sa i se sarute mana. Totusi, unora le permitea. Si l-am intrebat de ce pe unii din oamenii care vin la el ii lasa sa-i sarute mana. Mi-a zis: “Acestia ma vad pentru ultima oara“. Erau din cei care se opuneau comunismului si care apoi au murit in munti si in inchisori.

- L-ati vazut vreodata nervos pe parintele Arsenie?

- Nu. Avea o seninatate de mare rugator. Dar cand se supara, se incrunta putin, fara sa i se intunece chipul. Iar daca erai vinovat, te privea de simteai ca nu-i poti ascunde nimic.

- Era vorba numai de autoritate sau si de dragoste?

- Dragostea la el o simteai daca-l cunosteai, cum am spus. Era ca acei tarani care-si saruta fiii doar in somn. Cand greseai, nu te certa, nu ridica glasul, dar te privea intr-un anume fel. Cum si atunci cand meritai laudat, nu iti cauta in coarne, ci te privea si stiai ca meriti sa fii laudat.

- L-ati vazut vreodata plangand?

- Da. Plangea cand se ruga. L-am surprins odata la chilie, cu lacrimi pe obraji. Pe urma si in altar l-am vazut lacrimand, cand slujea. Plangea pentru pacatele oamenilor. Ii era necaz ca oamenii nu vor sa se indrepte si se duc astfel de la Fata lui Dumnezeu.

- Parintele e considerat un sfant, mai ales de catre ardeleni. De ce exista in Ardeal un cult pentru parintele Arsenie?

- Pentru faptele lui bune. El era exact dupa cuvantul lui Dumnezeu. A scos poporul din intuneric. L-a invatat cum sa traiasca dupa cuvantul Domnului. Poporul a simtit dragostea lui. Pentru ca a fost samanta buna, samanta semanata de Parintele rodeste si astazi.

- Cum vorbea Parintele: direct sau in pilde?

- Pacatele le spunea pe fata, de cele mai multe ori public, dar tainele le spunea in pilde. Avea obiceiul de a spune verde in fata pacatele unora, pentru a-i invata si pe altii. Dupa Liturghie, se adunau multi in curtea manastirii, parintele trecea si se oprea la fiecare.

O femeie i-a spus: “Parinte, nu-mi merge bine deloc“. Iar el: “Stiu, dar stii si tu de ce, aminteste-ti de cei pe care i-ai ucis” – caci femeia facuse avort. Alta data, un baiat si o fata au venit la el si i-au cerut binecuvantare sa se casatoreasca, iar parintele le-a spus sa nu se cunune, fiindca sunt frati si mult vor patimi daca fac pacatul acesta. Ei nu l-au crezut si s-au cununat, au facut trei copii, unul surdo-mut si doi indraciti.

- V-ati spovedit la sfintia sa. Cum era ca duhovnic: dur sau ingaduitor?

- Era mult rabdator. Nu spovedea pe oricine si nu dadea canoane. Caci stia ca poti sa faci formal canonul si sa fii tot cu gandul la pacat. Si ca, daca nu-ti da canon, dar tu te caiesti cu adevarat, vei fi mai ravnitor la rugaciune si te vei infrana mai bine de la pacat.

- Nu erau si oameni care se indoiau de Parintele?

- Ei, ba da. Mereu sunt si din acestia. Odata, un taran i-a injurat pe cei care se duceau la Parintele Arsenie si pe loc i s-a strambat gura. N-a mai putut s-o deschida, nici sa bea apa. L-au dus oamenii la manastire si Parintele s-a apropiat de caruta in care se gasea amaratul si l-a intrebat: “Ce ti-a facut, bade, Arsenie? Ia deschide gura si graieste!“. Si pe loc omul a putut deschide gura sa vorbeasca, s-a aruncat in genunchi si a inceput sa planga si sa se caiasca pentru ce spusese.

O minune a Parintelui Arsenie, dupa moarte

- Cat ati stat langa Parintele Arsenie?

- Destul de putin, cam un an, ca apoi l-au arestat. Mai tarziu ne-au arestat si pe noi, pe mine si pe inca cinci calugari, ca nu voiam sa plecam din manastire si eram considerati “agitatori mistici”. - Stiti cum a fost arestat Parintele Arsenie?

- Au venit intr-o zi cinci securisti si un procuror. Dar Parintele stia dinainte ca vor veni sa-l ridice, ca asta era darul sau. Si cand au ajuns acolo, i-a intampinat Parintele Arsenie: “Mai, stiu de ce ati venit, dar duceti-va acasa, ca daca vede lumea ca ma luati, o sa va alunge cu pietre. Vin singur maine dimineata la voi“. Astia n-au mai zis nimic, au plecat cu privirile in pamant.

- Le era frica de el?

- Poate ca nu. Dar se temeau de revolta oamenilor, ca era mai la inceputul terorii, prin ’48, cand inca nu se stia cum reactioneaza lumea si se auzea deja despre partizanii din munti. Iar Parintele era in legatura cu partizanii, pe care ii ajuta si-i spovedea. Poate si de partizani s-au temut securistii.

- V-ati revazut mai tarziu cu Parintele Arsenie?

- Da, mereu, pana la sfarsit. Dupa ce a iesit din inchisoare, Parintele a fost luat sub protectie de Patriarhul Justinian… Picta la Schitul Maicilor si acolo l-am revazut pentru prima oara dupa inchisoare. Si, vorbind odata cu sfintia sa, mi-a spus pe nepusa masa: “Sa te duci acasa, la Fagaras, si sa ma vorbesti de rau. Daca nu ma vorbesti de rau, la mine nu mai ai ce cauta!“. Eu l-am intrebat ce sa spun. Si el: “Lasa, ca te taie pe tine capul“. Adica, voia sa spuna ca de rau stim sa vorbim toti. N-am zis nimic, dar n-am facut asa.

- Si ce-a spus data urmatoare cand v-ati vazut? – Picta, si cand am deschis usa mi-a zis: “Ti-am spus sa nu mai vii la mine daca nu ma vorbesti de rau“. La care i-am raspuns: “Pai, daca te vorbeam de rau, Parinte, nu ma mai vedeai“. “De ce?” “Imi spargeau capul oamenii“. Si a ras.

- De ce v-a pus la incercarea asta?

- Cred ca din doua motive: sa vada ce simte poporul, daca il apara, daca ii spune ca e vorbit de rau… Si apoi, sa vada daca mai judec corect dupa inchisoare.

- Ati trait vreo fapta minunata ca urmare a puterii duhovnicesti a Parintelui?

- Sunt mai multe, dar nu le pot povesti, pentru ca lumea nu le-ar intelege. Mi-a zis o data: “Veniti la mine, va dau sfat, dar voi asteptati si minuni. Sa stiti ca mai mult o sa va ajut dupa ce voi pleca la Domnul, decat acum”. Si a avut dreptate. Eu i-am simtit mereu ajutorul dupa ce a murit. Si am trait o minune, acum trei ani. M-am dus la parastasul care i se face Parintelui anual la manastirea Prislop. Nu mai fusesem, si am zis sa merg sa slujesc pana nu mor. A fost foarte frumos. Pe la ora patru dupa masa, am plecat indarat spre Bucuresti, cu cineva cu o masina. Numai eu si soferul. Dar tot drumul am simtit ca in masina mai era cineva langa noi, pe bancheta din spate. Si, va spun adevarat, masina n-a venit pe pamant pana aici, la Barcanesti.

- Cum adica? – Plutea… Am ajuns in trei ore, desi la dus am mers opt ore. Pe drum am intalnit stopuri, accidente, dar nu ne-am oprit, pe toate le-am depasit, parca prin aer. Ma uitam la omul care conducea si ma intrebam de ce trece pe rosu, doarme? El nu spunea nimic, nu spuneam nici eu. Parca ne temeam sa vorbim. Cand am ajuns aproape de manastire, aici, masina a inceput sa se auda cum merge pe pamant. Si a zis soferul: “Masina noastra merge pe pamant“. L-am intrebat: “Ce-ai simtit, omule?“. Si el: “Am simtit pe cineva in spate si altceva nimic. Eu n-am condus pana aici, stiu ca masina a mers singura“. Si-am auzit atunci o voce in spate: “Pana aici am venit cu voi“. Cand m-am intors, nu era nimeni.

- Ati mai povestit intamplarea aceasta cuiva?

- Nu, ca oamenii de azi nu mai cred. - Ce invatatura mai de pret v-a ramas de la Parintele Arsenie?

- Sa fim pregatiti de moarte, prin felul in care traim, ca sa dam bun raspuns la judecata de apoi. Si prin curajul marturisirii, sa spunem adevarul cu orice risc. L-am ascultat, drept pentru care am fost inchis.

- Erati pregatit de moarte?

- Da. Si acum sunt”.

Amintiri despre Arsenie Boca