Parintele Daniel Corogeanu si cele patru maici de la Manastirea Tanacu (jud. Vaslui) au intrat de ieri la inchisoare, in urma sentintei definitive a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, prin care acestia sunt condamnati la cate 7 ani (parintele Daniel), 6 ani (maica stareta Neonila), respectiv 5 ani (celelalte trei maici, Anastasia, Pahomia şi Siluana - acestea sunt numele lor de calugarie cu care sunt “cunoscute” si in ceruri, nume pe care, ca si fagaduintele calugaresti, nu le poate lua nimeni pe pamant si cu care e bine si noi sa le pomenim in rugaciuni) pentru moartea fetei bolnave psihic pe care au incercat sa o ajute, Irina Cornici. Semnificatia duhovniceasca a “cazului Tanacu” – fara indoiala unul dintre cazurile cele mai odioase de manipulare si linsaj mediatic din istoria presei romanesti, soldate cu o judecata si o condamnare nedreapta, dar si cazul cel mai flagrant de dupa 1990 de lepadare vinovata a Bisericii de niste madulare ale sale aflate in grea incercare, pentru a-si salva imaginea in fata “opiniei publice” sau pentru a ceda santajului acelor instante oculte care au si orchestrat toata povestea – ne-a fost inca din anii trecuti deslusita de cativa din marii nostri parinti duhovnicesti. Dar abia de acum, odata cu incarcerarea propriu-zisa a celor cinci nevinovati, poate ca vom putea intelege mai bine adevarul din cuvintele Parintilor… Incepem cu Parintele Proclu, pustnicul din Muntii Neamtului:

proclu1.jpg

“E de plâns, e de plâns Biserica. Toată această lucrătură a fost ca să fie hulită Biserica lui Hristos, prin acel episcop care nu şi-a dat seama, săracu, ce face. Amu, patriarhul şi preasfinţiţii trebuie să se ridice să-i ia apărarea şi să-i scoată la libertate, că dacă nu – o să-i doară capul. N-au pe Dumnezeu, asta e, şi o să vină pedeapsa lui Dumnezeu peste noi. Dar ce să mai zic eu, e veacul de pe urmă, dragii mei. Biserica e de plâns, nimeni nu mai ia apărarea la Adevăr.

E o răscoală împotriva Bisericii şi are şi Biserica politicienii ei, nu numai parlamentul. La Sihla, o venit odată nişte persoane dubioase, cu fesuri aproape ca la călugări, ca să spioneze ei situaţia pe acolo. Şi a zis un părinte îmbunătăţit: „Aiştea nu-s ai lui Dumnezeu că n-au fesurile în inimă; că ai lumii au numai-n cap, da-n inimă nica. Aşa şi cu oamenii Bisericii – sunt ai lui Dumnezeu dacă au fesurile şi engolpioanele în inimă.

Şi ce să facem noi acum?

Nu trebuie să deznădăjduim. E o greşeală mare din partea Bisericii; s-a lepădat de adevăr. Şi uite aşa mâine poimâine o să scoată şi moliftele Sfântului Vasile şi alte rânduieli din cărţile bisericeşti şi tot aşa până desfiinţează Biserica. Dar să nu deznădăjduim, că Dumnezeu vede tot ce se întâmplă şi eu aşa ştiu de la un Sfânt Părinte – că în ziua când te va năpăstui cineva şi nu te vei răzbuna, cu cunună de mucenic te vei încununa. Au mai lucruri de aistea în istoria Bisericii. S-a mai întâmplat şi la Sfinţii Părinţi. Nu ştiţi povestea aceea, când un părinte îmbunătăţit, nu mai ştiu din ce mănăstire, a fost învinuit pe nedrept de fraţii lui că a furat vasele Bisericii, vase cu podoabe foarte scumpe. Şi l-au dat şi aceea, din atâta ură, pe mâna autorităţilor, până l-au omorât. Şi s-a descoperit apoi că avea sfinte moaşte care făceau minuni şi nu mai ştiau fraţii, care mai de care, să ia câte o părticică, de blagoslovenie, din trupul celui prigonit pe nedrept”.

parintele-proclu.jpg

(Tot interviul cu parintele Proclu – interviul dateaza din primavara trecuta, martie 2007 – aici, pe blogul “Pentru cine bat clopotele laTanacu?“).

- Cititi si vizionati si:

priest_thumb.jpg

– Textele referitoare la cazul fratilor nostri calugari intemnitati pe nedrept:

“Urîtorii de Hristos şi de Evanghelie au săltat şi s-au bucurat, probabil, la auzul acestor veşti. Iubitorii de Hristos şi de poruncile Sale s-au întristat, dar nu pînă în sfîrşit. Părintele ieromonah Daniil şi monahiile Neonila, Pahomia, Anastasia şi Siluana au trecut astăzi la o treaptă superioară de vieţuire creştină, temniţa. Temniţa le-a fost casă Mîntuitorului Hristos, Sfinţilor Proroci, Sfinţilor Apostoli, Sfinţilor Mucenici şi Mărturisitori din toate vremurile. Dacă cineva se bucură că a scăpat de aceşti oameni cu suflet mare, să se teamă, căci iată, întunecarea minţii unora le-a adus cununi peste cununi. Cu siguranţă multe, dacă nu cumva toate păcatele le-au fost iertate prin ce au pătimit pînă azi. Şi iarăşi zic: Să se teamă, căci cei ce au fost prigoniţi şi întemniţaţi le sînt alături, clipă de clipă: Hristos Domnul, Prorocii, Apostolii şi Toţi Sfinţii sînt astăzi şi acum cu cei cinci iubitori de nevoinţe. Vor ieşi de acolo mai buni, mai curaţi, mai luminoşi, mai sfinţi. Vor privi lumea în ochi şi lumea nu va putea să-i privească. Oare ce răsplată mai mare vor primi cei ce le-au pricinuit cununi, decît neputinţa de a le grăi vreun cuvînt şi de a-i privi în ochi?

De acum ni se cere şi nouă, celor rămaşi în libertate, să ne dăm măsura de Creştini. Căci ştim din Faptele Apostolilor (12:5) că “Petru se păzea în temniţă, iar rugăciune se făcea neîncetată de către Biserică către Dumnezeu pentru dînsul” şi pentru aceasta un Înger al Domnului a venit şi l-a scos noaptea din temniţă. Ne vom ruga noi neîncetat pentru ei?

BOR scoate cărţi despre Sfinţii închisorilor, dar prin glasul sinodului său aruncă în aceleaşi închisori pe plăcuţii Domnului. Cu cine este, oare, Dumnezeu?

Părintele Daniil a fost, astăzi, probabil, bărbierit şi tuns. La fel, şi maicile sale au primit astăzi o tundere după normele închisorilor româneşti. În monahism există două tunderi, cea în monah, şi cea în schimonah (ultima dintre ele lipseşte din ultimul Statut al BOR, apropo). Cînd un monah vrea să facă nişte făgăduinţe Domnului mai mari decît cele pe care le-a făcut la călugărie, cînd vrea să Îi dăruiască lui Hristos ceva mai mult decît a dăruit pînă atunci, cînd vrea să rămînă statornic într-o lucrare de taină luîndu-şi asupră-şi nişte nevoinţe mai mari pentru tot restul vieţii, cere schima mare şi mai este călugărit o dată. Unul din lucrurile care apropie cele două călugării, în schima mică şi în shima mare, este tunderea părului, care se face tăindu-i-se nevoitorului cîteva şuviţe de păr de pe capul său, în chipul crucii, în numele Sfintei Treimi. Iată că astăzi, probabil, prin tunderea ce li s-a aplicat, cei cinci iubitori de Hristos de la Tanacu îşi iau asupră o schimă mai mare decît toate schimele mari din istoria omenirii, nu numai din mănăstirile româneşti, şi îşi pecetluiesc pe viaţă numele de Mărturisitori ai Domnului.

Ieromonahul Daniil şi monahiile Neonila, Anastasia, Pahomia şi Siluana sînt de ieri cei dintîi rugători ai poporului român. Ortodocşii din România ar trebui să le fie recunoscători şi să-i pomenească şi ei în rugăciunile lor.

Şi să nu nesocotim un lucru: Viu este Dumnezeu! Vom vedea, de astăzi, dacăne vom ruga împreună cu aceşti plăcuţi ai Domnului, slava lui Dumnezeu, şi noi ne vom bucura şi vom sălta, iar diavolii şi prietenii lor se vor ruşina, cu puţin mai înainte de a le veni asupră ruşinea cea veşnică.

Să ne trezvim fraţilor! A sosit şi la noi clipa mîntuirii. Nu sînt departe ceasurile în care şi nouă ne va fi pusă întrebarea: “Încotro? Cu Hristos, sau cu lumea aceasta?” Mîntuitorul ne-a prorocit despre vremurile acestea (Luca 21:12): “Vor pune peste voi mîinile lor, şi vă vor prigoni, dîndu-vă la adunări, şi în temniţe, ducîndu-vă la împăraţi şi la domni, pentru numele Meu.” Acesta este Creştinismul, nu lumea serviciului cu salariu bun, pensia asigurată, fotoliul din faţa televizorului şi frigiderul plin.

Îndrăzniţi, Creştini, Hristos a biruit lumea!“

  • Cititi si articolul din ziarul “Gandul” de ieri: TEROAREA DIN CELULA – despre viata in penitenciarele romanesti, pentru a intelege mai bine unde au fost trimisi fratii nostri si slujitorii afierositi Domnului…

16 Comentarii »