Război întru Cuvânt

“Mulţi au spus multe despre dragoste. Dar numai căutând-o între ucenicii lui Hristos o vei afla”.

• Când auzi Scriptura zicand:«Că Tu vei răsplăti fiecăruia după faptele lui» să ştii că Dumnezeu nu va răsplăti cu bine cele făcute fără un scop drept. Căci judecata lui Dumnezeu nu priveşte la cele făcute, ci la scopul celor făcute.

• Când patimile îşi încetează lucrarea, fie pentru că se ascund pricinile lor, fie pentru că se depărtează dracii în chip viclean, se strecoară mândria.

• Pentru cinci pricini spun unii că îngăduie Dumnezeu să fim războiţi de către draci. Cea dintâi, pentru ca, războiţi fiind şi războindu-ne în apărare, să venim la puterea de-a deosebi virtutea şi păcatul. A doua, ca dobândind prin luptă şi durere virtutea, să o avem sigură şi nestrămutată. A treia, ca înaintând în virtute, să nu ne îngâmfăm, ci să învăţăm a ne smeri. A patra, ca după ce am fost ispitiţi de păcat să-l urâm cu ură desăvârşită. A cincea, care-i mai presus de toate, ca devenind nepătimaşi, să nu uităm slăbiciunea noastră, nici puterea Celui ce ne-a ajutat. Continuare »

13 Comentarii »

“Eu nu doresc ca ereticii sã patimeascã, nici nu mã bucur de rãul lor – fereascã Dumnezeu! – ci mai degrabã mã bucur si împreunã mã veselesc de întoarcerea lor; cãci ce e mai plãcut celor credinciosi, decât sã vadã adunati împreunã pe copiii cei risipiti ai lui Dumnezeu? Nu scriu nici îndemnându-vã sã puneti asprimea înaintea iubirii de oameni – nu as putea sã fiu atât de sãlbatic - ci rugându-vã sã faceti si sã lucrati cele bune pentru toti oamenii cu luare aminte si cu cercare multã si fãcându-vã tuturor toate, dupã cum are nevoie fiecare din voi. Numai un lucru îl voiesc de la voi: vã rog sã fiti aspri si neîndurati fatã de orice ar putea sã ajute la dãinuirea credintei lor nebunesti, cãci socotesc urã fatã de oameni si despãrtire de Dumnezeiasca dragoste ajutorul dat rãtãcirii eretice spre mai mare pierzanie a celor ce se tin de aceastã rãtãcire“. (Sfantul Maxim Marturisitorul (epistola 12: PG91, 465C) )

Continuare »

26 Comentarii »

Motto: “Fiecare părticică din dogmele Bisericii s-a impus prin sângele celor ce au fost gata să-şi dea viaţa pentru mărturisirea ei, fiind o chestiune de viaţă, nu o simplă speculaţie teoretică” (Pr. Dumitru Staniloae)

Astăzi se prăznuieşte Sf. Maxim Mărturisitorul. Pildă vie de luptător al Adevărului. Din viaţa sa putem să înţelegem cu adevărat şi minciuna contemporană nouă a apropierii dintre credinţe prin ascunderea diferenţelor dogmatice. Pactul formal, compromisul, “pacea” cu cei care nu împărtăşesc aceleaşi principii dogmatice, au fost printre cele mai mari pericole care au pândit Biserica pe timpul ereziilor ariene şi monotelite. De dragul păstrării păcii, Arius a fost tolerat în interiorul Bisericii, la dorinţa expresă a împăratului Constantin Cel Mare. De dragul aceleaşi “păci mincinoase”, episcopii erau “invitaţi” să ascundă adevărul asupra firii celei adevărate a Mântuitorului nostru. Nu să-l schimbe, ci doar să-l treacă sub tăcere…

• CITITI ACTELE PROCESULUI SFANTULUI MAXIM SI A CELOR DIMPREUNA CU EL:

Sfântul Maxim Mărturisitorul, nor călăuzitor în întunericul generalizat al apostaziei prin tăcere

***

În cazul împăratului Constantin cel Mare avem de-a face cu o bună intenţie lipsită de cunoştinţă, datorită căreia un eretic a ajuns să dezbine o întreagă Biserică. În cazul împăratului Eraclie, avem de-a face cu un calcul politic, o încercare de subsuma Biserica unor socoteli de alianţe. În primul caz, blândeţea moale, care se lasă abuzată şi manipulată. În al doilea, cinismul “pragmatic” al diplomaţiilor.

Numai prin dorinţa arzătoare de adevăr a unui Sf. Atanasie, care, în ciuda prigonirilor la care a fost supus de către ereticii care atunci făceau jocurile în Biserică, având ajutor imperial, nu a făcut pace cu minciuna şi cu slujitorii ei, numai prin martiriul unui Sf. Maxim Mărturisitorul, căruia a trebuit să i se taie limba (cu o răutate proastă ca a fariseilor, care L-au ucis pe Mantuitor pentru a împiedica Adevărul…) pentru a inchide gura cea marturistoare... numai prin aceste pilde, Adevărul a fost perpetuat, după făgăduinţa lui Hristos.

În ciuda tuturor samavolniciilor şi a poziţiilor de forţă câştigate de slujitorii minciunii, Biserica a rezistat, prin jertfa celor puţini, dar aleşi.

Continuare »

11 Comentarii »

• Sf. Lavrentie de Cernigov: “Vor fi multi surzi si multi orbi…” (proorocii despre vremurile din urma)

“Părintele tot timpul ne repeta că sufletele merg în iad aşa cum merg oamenii duminica de la biserică la chefuri, iar în rai precum oamenii merg la biserică în zilele de lucru. Spunând aceste lucruri, Părintele plângea amarnic, gândindu-se la sufletele ce se pierd: – Vai, cât de mulţi sunt în focurile iadului, şi toţi stau precum peştişorii puşi la saramură în butoaie. Măicuţele încercau să-l liniştească, dar el le zicea printre lacrimi: – Voi nu-i puteţi vedea, căci dacă i-aţi vedea, vi s-ar rupe sufletul de durere”.

• “Daca ai vazut ca un om plange, cum ai putut sa mai mananci?” (Sf. Cuv. Lavrentie al Cernigovului). Continuare »

14 Comentarii »

Motto: “Nimeni sa nu ne stapaneasca in credinta noastra: nici un imparat, nici un arhiereu, nici un sinod mincinos, nimeni, fara numai Unul Dumnezeu, ce ne-a daruit-o prin El si prin ucenicii Sai”. (Sf. Marcu Eugenicul)

Troparul, glas 3

Prea Sfinte Marcu, intru tine Biserica si-a aflat ravnitor, prin a ta marturisire a Credintei celei sfinte; caci ai aparat predania Parintilor si ai rasturnat mandria trufasei intunecimi. Roaga-te lui Hristos Dumnezeu pentru cei ce te cinstesc pre tine, ca sa dobandim iertare de pacate.

Condacul, glas 3

Precum unul investmantat cu o pavaza de nebiruit, ai rasturnat mandria razvratirii Apusene; ajuns-ai unealta a Mangaietorului, raspandind lumina ca un aparator al Ortodoxiei. Astfel, strigam tie: Bucura-ta, Marcu, marirea ortodocsilor.

Continuare »

32 Comentarii »

Astazi Biserica sarbatoreste mai multi sfinti straluciti, de o mare insemnatate pentru ortodoxie (printre ei si Sfantul Marcu Eugenicul (al Efesului) si Sfantul Meletie Marturisitorul), la loc de frunte situandu-se si Sfantul Cuvios Macarie Egipteanul, dimpreuna cu celalalt Sfant Macarie, Alexandrinul, despre viata carora puteti citi aici si asculta aici o predica a parintelui Gheorghe Anitulesei. Noi va propunem acum cateva fragmente de mare folos pentru viata launtrica ale acestui mare povatuitor in tainele Duhului, nadajduind ca, prin ajutorul lui Dumnezeu, sa putem sa va oferim altadata si fragmente din nepretuitele sale “Omilii duhovnicesti”, deosebit de frumoase si de importante pentru buna formare intru Hristos a oricui doreste cu adevarat viata crestineasca:

• Crestinii in cuvant si cei in fapte

“Socotesc ca nu se cuvine sa rostesc cuvantul profe­tului: „Astept, ca cel care naste”; zic aceasta, fiindca sunt totdeauna ingrijorat de progresul Sfantului Duh in tine, un progres care nu se cunoaste nici prin cuvant, nici prin um­bra, ci se implineste prin lucrarea (energia) adevarului si prin puterea lui Dumnezeu, dupa cuvantul Domnului: „Imparatia lui Dumnezeu nu sta in cuvant, ci in lucrare si putere”; si mai (zice): „imparatia (lui Dumnezeu) este inauntrul vostru”, intr-adevar, unii practica filosofia lui Hristos (adica invatatura principiilor) in aparenta, altii, doar in cu­vant, iar ceilalti si in cuvant si in fapta (lucrare), caci sunt foarte rari cei care, si in puterea lui Dumnezeu. Acestia din urma insa sunt „cei peste care Duhul Sfant va veni si pe acestia-i va umbri puterea Celui Preainalt”.

• Fiii coboratori din Eva trebuie sa devina fiii (Fecioarei) Maria

Este potrivit ca toate sufletele afectate de tristetea care provine din condamnarea Evei sa caute si ele bucuria Mariei prin vietuirea in feciorie pentru intru tot neprihanitul Mire (adica pentru Hristos), dar sa faca aceasta fara de vina si desavarsit.

Dupa cum, prin gandirea noastra pamanteasca si prin patimile trupesti ne recunoastem ca fii ai Evei si ai lui Adam, tot la fel trebuie ca noi insine sa recunoastem infierea noastra prin cugetarea cereasca si prin patimile lui Hristos: „Puneti-va la incercare, examinati-va pe voi insiva, daca sunteti in credinta, daca «locuieste in voi Hristos»”. Caci daca, purtand chipul lui Hristos, simtim lucrarea gandurilor rele, rusinoase si murdare, cu atat mai mult, purtand noi chipul Celui ceresc, trebuie sa simtim lucrarea Sfantului si inchinatului Duh.

• Nasterea lui Hristos in suflet

Sa cunoasca, deci, fecioara inteleapta ca ea se cuvine sa aiba in sine pe Hristos, ca si (Fecioara) Maria; precum aceea (L-a purtat) in pantece, tot astfel si tu (sa-L porti) in inima ca atunci sa poti canta cu intelegere si sa zici: „De frica Ta, Doamne, luat-am noi in pantece si am suferit dureri si am nascut duhul mantuirii”. Este intocmai cu ceea ce zice si Eclesiastul: „Cum se formeaza fatul in femeia insarcinata, asa este «calea Duhului»”. Continuare »

2 Comentarii »

De ce nu înţelegeţi vorbirea Mea? Fiindcă nu puteţi să daţi ascultare cuvântului Meu. (Ioan 8, 43)

Tâlcuirea acestui verset facuta de catre Sf. Chiril al Alexandriei:

„Pentru ce nu înţelegeţi vorbirea Mea? Fiindcă nu puteţi auzi cuvântul Meu”. Nu ignor, zice, că nu puteţi înţelege vorbirea sau învăţătura Mea, dar vă spun vouă cauza acestui fapt şi vă voi arăta clar ceea ce vă împiedică. Le spune „nu puteţi,” dând pe faţă neputinţa lor de a săvârşi deplin binele, fiindcă erau stăpâniţi de patimile lor. Continuare »

1 Comentariu »

Citind viata Sfantului Atanasie cel Mare, obtinem o intruchipare vie a cuvintelor prin care Sf. Apostol Pavel a descris pe toti cei care au fost prigoniti pentru dreptatea si adevarul lui Dumnezeu: “Ei, de care lumea nu era vrednică, au rătăcit în pustii, şi în munţi, şi în peşteri, şi în crăpăturile pământului (Evrei 11, 38).

Asa cum ne spune si Sfantul Nicolae al Ohridei, putini au fost sfintii care au suferit atatea prigoane precum Sf. Atanasie cel Mare. Arienii au complotat neîncetat împotriva Sf. Atanasie, pe care l-au prigonit reuşind să îl alunge de pe scaunul arhieresc al Alexandriei de nenumarate ori. Regizând neincetate procese şi aducând repetate mărturii mincinoase împotriva Sf. Atanasie, au reuşit să controleze o parte mare a Bisericii din Rasarit. Pentru a-şi da pe faţă erezia, au convocat inclusiv “sinoade ticaloase” în care au dat anatemei principiul „deofiintei” Fiului cu Tatăl, sau, ca cel de la Mediolan, după ce episcopii dreptei-credinţe fuseseră alungaţi din părţile Egiptului, pentru a-l condamna pe Sf. Atanasie.

Ereticii au profitat si de ajutorul imparatilor arieni si al institutiilor statale ale vremii. Au avut, astfel, de partea lor, puterea statala, adica ajutorul “puternicilor pamantului”. Continuare »

20 Comentarii »

Motto: Să nu-ţi îngădui să calci Dumnezeieştile porunci, de dragul prieteniei omeneşti. (Cuv. Antonie cel Mare)

Preambul:

In discursul sau de intronizare, PF Patriarh Daniel a spus si: “multumim si celor ce ne incurajeaza si celor ce ne critica, daca totul este spre folosul mantuirii credinciosilor si spre binele Bisericii. Cand gresim, trebuie sa ne pocaim, sa cerem iertare si sa ne indreptam, iar cand facem binele, rugam sa fim ajutati si mai mult, cu fapta, tot spre binele vietii si lucrarii Bisericii”. In virtutea acestei incuviintari arhieresti originare si avand drept indemn glasul constiintei noastre de crestini ortodocsi doritori ai mantuirii tuturor si ai binelui Bisericii, stand inaintea lui Dumnezeu cu deplina responsabilitate, scriem cele ce urmeaza, in nadejdea ca acesta critica facuta buna-credinta sa aduca indreptare unor lucruri gresite pe care le semnalam si sa nu lase a se implini semnele rele pe care le preconizam.

Acestea fiind spuse, rugam pe prea-zelosii “cerberii” de serviciu ai PF Sale, sa stea linsititi, pentru ca acesta este duhul si aceasta este ravna care ne insufla si nu atacam in niciun caz persoana PF Sale. Ar trebui, de altfel, ca anumiti functionari ai aparatului eclezial sau ai mass-media bisericesti (sau doar veleitari doritori sa fie bagati in seama daca sunt cat mai zelosi in lingusire), inainte de a-i invata pe altii tot felul de principii occidentale, sa incerce sa iasa un pic de mentalitatea de “reduta asediata” si sa invete ei insisi macar ceva din cultura dialogului si a criticii de buna-credinta… care are, de altminteri, o indelunga si neintrerupta traditie bisericeasca. Amenintarile, provocarile si santajele nu vor face decat sa-i dea si mai mult de gol…

Asa cum deja am mai scris, cu stupefactie si cu mahnire, preotii arhiepiscopiei Bucurestilor au fost OBLIGATI sa faca, in parohiile lor un numar de minimum 15 abonamente la oficiosul patriarhal Lumina, pe care sa le achite in avans, pe langa alte noi cotizatii impovaratoare si chiar imposibil de platit de catre parohiile mai sarace si care au refuzat si sa-si faca un reflex din a baga mana in buzunarul vaduvei si al saracului. E vorba de abonamente in valoare de aproape 250 RON/an/persoana, din care Patriarhia intelege sa-si finanteze cotidianul “crestin” (de ce nu “ortodox”?) dorit a fi acum national. Faptul ca in Lumina poti gasi si lucruri de folos, corecte si ziditoare (printre alte materiale sau accente ecumeniste si moderniste) nu justifica sub nici o forma impunerea lui cu de-a sila si somarea preotilor de a strange urgent banii achitarii abonamentelor. Este trist ca nu se gasesc alte metode de finantare decat tot cele comuniste…

Aflam cu ocazia aceasta ca, practic, protretul robot al preotului de tip nou dorit de administratia ecleziastica seamana izbitor cu zapciii sau perceptorii nemilosi si rapace ai altor vremuri, care sunt trimisi de sus sa ia si pielea de pe om. Iar la preoti asta se intampla … in schimbul “serviciului religios” oferit. Preotul acestor vremuri de “innoire” intru Intunericul duhului lumesc este chemat nu sa-si innoiasca spiritul de jertfa si sa propovaduiasca Lumina prin pilda si cuvantul Sau, ci sa alerge toata ziua dupa bani pe la oameni si firme, sa devina nimic altceva decat un meschin agent de vanzari, persuasiv pana la agresivitate – care este valorizat si platit de catre Patroni in functie de cati clienti reuseste sa pacaleasca sa cumpere si cele mai indezirabile produse – sau un antreprenor descurcaret care stie “sa atraga fonduri” si “sa aduca profit” organizatiei sale. Preotul ortodox al “vremurilor noi” nu mai este slujitorul devotat care spala picioarele fratilor sai, dupa pilda Mantuitorului, ci este chemat sa se transforme intr-un angajat zelos si cinic intr-o companie pragmatica de marketing religios, care, intamplator… se numeste totusi Biserica lui Hristos Continuare »

24 Comentarii »

“Vai celui ce adapă pe aproapele cu amestecare tulbure”

“Dacă aveţi stăpînire asupra altora, nu ameninţaţi uşor cu moartea!”

• Din “Proloagele de la Ohrida” ale Sf. Nicolae Velimirovici (vol. I):

Antonie era egiptean şi s-a născut cam pe la anul 250 d. Hr., în satul Koman de lîngă Herculea. După moartea nobililor şi bogaţilor săi părinţi el şi-a împărţit moştenirea cu sora lui, care era minoră, şi i-a asigurat traiul împreună cu cîteva rude. Jumătatea sa de avere Cuviosul Antonie a împărţit-o săracilor iar el însuşi, neavînd mai mult de douăzeci de ani, s-a dăruit în întregime nevoinţelor ascetice pe care le dorea încă din copilărie.

La început Antonie s-a nevoit în apropierea satului său dar ca să scape de supărările oamenilor el s-a retras în pustia de la ţărmul Mării Roşii, unde a petrecut douăzeci de ani în singurătatea rugăciunii numai cu Dumnezeu, fără să vadă pe nimeni; acolo a suferit cu răbdare cumplitele ispite ale diavolului. Faima lui s-a întins în întreaga lume şi în jurul lui s-a strîns mulţime de ucenici pe care i-a îndrumat pe calea mîntuirii prin cuvîntul şi exemplul vieţii lui. De-a lungul celor optzeci şi cinci de ani de nevoinţe ascetice, el s-a dus doar de două ori la Alexandria.

Prima oară cu gîndul să sufere mucenicia pentru Hristos în timpul dezlănţuirii persecuţiilor, iar a doua oară la invitaţia Sfîntului Atanasie, ca să respingă acuzaţia arienilor cum că şi el, Antonie, ar fi fost arian. Antonie a murit la vîrsta de una sută şi cinci ani, lăsînd în urma lui oştiri întregi de monahi şi de următori ai lui.

Chiar dacă Antonie nu era cărturar în învăţătura lumii, el a fost cu toate acestea învăţătorul şi dascălul celor mai cărturari oameni ai vremii, printre care s-a numărat şi Sfîntul Atanasie cel Mare. Cînd unii filozofi elini au venit să-l ispitească cu ştiinţa lor literară, Antonie i-a ruşinat cu următoarea întrebare: «Ce e mai vechi, cunoaşterea sau cartea? Care dintre acestea două a fost cauza celeilalte?» Ruşinaţi, filozofii s-au împrăştiat, pentru că şi-au dat seama că ei aveau doar unele cunoştinţe despre cunoaştere, pe cînd Antonie avea cunoaşterea însăşi. Acesta a fost un om care a atins desăvîrşirea încă din această viaţă, pe cît poate atinge omul pe pămînt.

Acesta a fost un dascăl al dascălilor şi un învăţător al învăţătorilor, care, timp de optzeci şi cinci de ani plini s-a desăvîrşit pe sine, şi aşa a putut să desăvîrşească şi pe alţii. Plin de ani şi de fapte bune, Sfintul Cuvios Antonie cel Mare s-a mutat la Domnul în anul 335 de la Hristos. Continuare »

11 Comentarii »