http://www.razbointrucuvant.ro/2010/12/13/ortodoxie-sau-ortodoxism-viata-sau-ideologie-hristos-sau-baraba-silire-sau-libertate-sau-despre-altfel-de-tarini-boi-si-femei-cf-luca-14/

Un cuvânt aici ne cere o judecatã si o întelegere mai adâncã: “Sileste-i sã intre”. Un mare teolog apusean, pe care din veneratie nu-l numesc, tãlmãceste acest cuvânt prin “forteazã-i sã intre”. El socotea la vremea lui cã aflã aici temei în Sfânta Scripturã pentru a forta pe eretici sã intre în Bisericã. Adicã în afarã e silirea, constrângerea, iar înlãuntru se naste convingerea. Acest teolog interpreta Sfânta Evanghelie în chip exclusiv juridic, autoritar, cautionând chiar violenta, care anuleazã vointa, libertatea constiintei, crezul lãuntric, deschizând astfel în istorie calea tragediilor inchizitiei. Si e stiut cã inchizitia s-a îndepãrtat de la Evanghelie, de la Noul Testament, de la Noul Adam, Care “S-a întrupat de la Duhul Sfânt si din Fecioara Maria” si asa S-a fãcut Om; si a poruncit ca întreg lucrul Bisericii în lume sã se împlineascã numai prin puterea Duhului. De aceea Domnul însusi “cu Duhul lui Dumnezeu izgonea si demonii” din oameni (Matei 12; 28), nu cu rugul sau cu sabia.

Contemporan unei astfel de interpretãri apusene, Sfântul Ioan Gurã de Aur spunea: “Cel ce ucide un eretic sãvârseste un pãcat de neiertat”. Si, unanim, Pãrintii rãsãriteni afirmã: “Un lucru nu-l sãvârseste Dumnezeu: Nu-ti impune sã-L iubesti”. Iar Sfântul Ioan Damaschin aduce o nuantã nouã: “În necesitate nu e virtute”. Ceea ce este impus, ca necesar, nu mai e virtute. Dacã folosesti forta, atunci nu mai e virtute. Numai în libertate este virtute; de aceea, adaugã Sfântul Vasile cel Mare: “Dacã i-ai luat virtutii libertatea, i-ai luat esenta”. În tinerete, pe la douãzeci de ani, cugetam si eu: “Doamne, nu mai am nevoie de libertate; am nevoie de mântuire. Vreau, nu vreau, mântuieste-mã!”. Mai târziu mi-am dat seama – o datã mai mult – de taina aceasta a Duhului Sfânt si a libertãtii; numai asa se câstigã virtutea (care înseamnã bãrbãtie; de la latinescul vir, viri – bãrbat).

Existã însã o “silire” pe care o accepti de bunã voie, despre care Sfântul Ioan Scãrarul spune: “Adevãratul crestin e o silire a firii”; si care te învatã sã adaugi mereu: “zel peste zel, râvnã peste râvnã, foc peste foc”. Iar aceasta, plinind cuvântul Mântuitorului, care zice: “Împãrãtia cerurilor se ia prin strãduintã, si cei ce se silesc pun mâna pe ea” (Matei 1, 12). La Cina Mântuitorului, la dumnezeiasca Euharistie, la împãrtãsirea din viata Fiului lui Dumnezeu, cu “silire”, cu râvna si focul duhului ajungem; cu acel foc care mistuie în noi “spinii patimilor”, ai urii, ai orgoliului, si care ucid comuniunea. Prin acest foc al iubirii sfinte sã întâmpinãm acum venirea Fiului lui Dumnezeu în lume!

(in: Parintele GALERIU: Predica la pilda celor poftiti la cina)

nu sunteti impartiali

Abonamente “cu de-a sila” s-au facut dintotdeauna. Pt ca oricum unii nu prea mai citesc. De aceea nici nu considera necesar sa se aboneze la o publicatie a bisericii. Iar parohiile din Arhiepiscopia Bucurestilor nu sunt atat de sarace incat sa nu-si permita un abonament.

pe 18 Jan 2008 la 14:57 # edit this admin

Dintotdeauna in comunism, se poate… E foarte intersant sa auzim ca AR FI NORMAL ca oamenii sa fie OBLIGATI sa plateasca abonementele si sa citeasca, “pentru ca oricum unii nu prea mai citesc” ) Ar fi de ras daca n-ar fi de plans…

Parohiile din Bucuresti sunt si mai bogate, si foarte sarace. Dar pentru a vedea asta iti trebuie putina buna-credinta. Atat. Insa nu asta e marea problema, ci abuzul si silnicia.

Va multumim pentru interventia curat “impartiala”

Ne dezamagiti! Aveam mai multa apreciere pentru acuitatea observatiilor. Din tot contextul articolului nostru, nu se intelege, oare, cat se poate de clar, ca era vorba de o exprimare IRONICA, SARCASTICA, referitoare la ceea ce facea (si face) Patriarhia, bagand oamenilor pe gat acest “bine” (ziarul), si tradand un mod de gandire si de lucru ingrijorator de apropiate de Inchizitie? Chiar e grav daca nici macar atat nu se mai intelege – sau daca citim atat de grabit si de superficial, din pripa (motivata de ce? de o satisfactie de ce natura?) de a “demasca” ceva ce nu exista – si in cazul acesta chiar nu stim ce se poate face pentru a exprima ca 2 si cu 2 fac 4.

Daca urmariti sa ne gasiti noduri in papura in postarile mai vechi, eventual pentru a cauta sa demonstrati ceva impotriva noastra, credem ca ati inceput cu stangul…:(

Ca orice nou venit, caruia i se poate reprosa ca nu ar cunoaste trecutul zonei in care a intrat, am cautat si postari mai vechi ale razboinicilor intru cuvant. Iata, am ajuns si la acest articol de acum 4 ani. Sunt sigur ca acest site mai are multe sa-mi mai descopere.
O problema:
N-am inteles eu sau spuneti ca “De ce sa nu facem si mantuire cu de-a sila? … Eu zic sa incepem sa-i obligam, ca e spre binele lor! De inchizitie ati auzit? Nu? S-ar putea sa auzim in curand, daca lucrurile merg in directia asta si in continuare…”

1. “De ce sa nu facem mantuire cu de-a sila?”
Luca 9,23: “Daca VOIESTE cineva sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea in fiecare zi si sa-Mi urmeze Mie”.

Despre acest tip de atitudine, fara sa cunosc cele scrise de Dvs., am discutat cu preotul duhovnic, cu mult timp in urma, iar dansul mi-a dat acest raspuns. A fost rapunsul care m-a determinat sa citesc Biblia.

2. “De inchizitie ati auzit?”
As raspunde ca am auzit sau poate, in stilul care ma caracterizeaza, si va e bine cunoscut (sunt sigur ca v-am si amuzat prin unele din comentariile mele dulci-amarui), n-as mai fi auzit.
Am auzit si de Manualul de torturi pe care Inchizitia le practica, am auzit si de viata dezmatata a celor pe care aceasta institutie ii proteja, gen papa Alexandru Borgia.
Din punctul meu de vedere, Inchizitia e o pata neagra in Istorie si pe obrazul bisericii apusene, care a promovat-o. Sper ca si din perspectiva Dvs. Am auzit si de “Opus dei”, ca fapt divers. Marturisesc ca am citit si LITERATURA lui Dan Brown, in speta romanul “Codul lui Da Vinci”, unde se trateaza in mod BELETRISTIC si subiectul institutiei pe care tocmai am amintit-o. Oricum despre ea stiam, chiar si daca n-as fi citit romanul cu pricina.

3. E drept sa ne si intelegem ca oameni, cu slabiciuni si patimi, si sa ne acceptam ca fiinte limitate, care uneori mai si gresim. Dumnezeu ne va socoti per ansamblu; daca faptele noastre bune vor cantari mai mult, atunci cu siguranta ca ne vom si mantui.
Psalmistul spune intr-un psalm de la Utrenie: “Adusu-si-a aminte ca tarana suntem”. Suntem tarana, uneori mai aprigi, alteori mai delasatori, dupa cum ne e si starea de spirit. “Maniati-va si nu gresiti” mai spune Scriptura, daca mania noastra e indreptata spre alungarea raului.

Urmaream zilele trecute, tot mutand de pe un canal pe altul, o emisiune la postul Antena 2, in care un Cavaler templier – Oreste Teodorescu – spunea un lucru care m-a frapat: “dusmanul binelui nu e raul, ci preabinele”. Abuzul de bine poate fi rau. (A nu se intelege ca agreez ideile acestui ordin, infiintat tot in Apus, tot de papistasi, ca ordin religios-militar format din “cavaleri saraci”, care numai saraci nu erau).
De aceea, cate odata, mai trebuie sa ne ghidam si dupa un anume “simt al lumii” si sa vedem ca atunci cand obligi pe cineva sa faca ceva, in sufletul sau, creat sa fie LIBER, se produce o frantura, care-l va conduce iminent inspre a uri ceea ce i s-a impus. Iata si motivul evanghelic al optiunii personale, libere, neconstranse: “Daca VOIESTE cineva…” Putea spune: “Iti impun sa mergi dupa Mine”. Dar nu, spune “daca vrei sa-mi urmezi…”.