Război întru Cuvânt

Cu toate ca s-au scris in Grecia cu 50 de ani in urma, scrisorile Arhim. Epifanie Teodoropulos (1930-1989) – binecunoscut duhovnic harismatic si apologet neintrecut al ortodoxiei – sunt si astazi, si pentru noi, ortodocsii romani, de o mare actualitate si de un folos nepretuit. Am mai prezentat (aici si aici) fragmente din cartea sa, “Cele doua extreme, ecumenismul si stilismul” (Editura Evanghelismos, Bucuresti, 2006) si acum o facem din nou, date fiind numeroasele stiri la zi legate de evenimente “ecumenice” la care BOR participa. Probabil ca si Cuviosul Epifanie, ca si Cuviosii Paisie Aghioritul, Seraphim Rose, Iustin Popovici, Sofronie Saharov, Dumitru Staniloae, Gheorghe Calciu si atatia altii – cam totii Sfintii Bisericii din ultimele decenii – e tot un fanatic lipsit de iubire si orbit de “dreptate”, un extremist incult, incuiat si defazat, care nu intelege mersul vremurilor sau, cu siguranta, unul dintre acei farisei “care visează ca toţi oamenii planetei să uite peste noapte de ceea ce sunt, să uite de istoria şi tradiţiile lor, să-şi pună cenuşă în cap şi să intre în Biserica Ortodoxă, „resetaţi“ ca nişte computere”. Domnilor “iluminati” care dati lectii de iubire fatarnica in afara Adevarului (Adevar care nu e totuna cu dreptatea omeneasca si nici cu “Legea”!), oare nu va e deloc frica de Dumnezeu cand va ganditi ca toata sfintenia Bisericii recente va sta impotriva?

SCRISOARE DESCHISĂ CĂTRE TOATĂ PREA CINSTITA IERARHIE

Prea Fericite, Prea Sfinţiţilor, Este cunoscut faptul că revista aceasta, precum şi întreaga Asociaţie „Trei Ierarhi” reprezintă în Biserică poziţii tradiţionaliste. Aşadar, cum era şi de aşteptat, a luat poziţie în repetate rânduri împotriva trimiterii de reprezentanţi ortodocşi şi mai ales clerici, la Consiliul „Mondial” cu numele, dar pan-protestant cu lucrul, al “Bisericilor”. Am luat poziţie deoarece credem că nici un bine nu va urma din această participare, ci mai degrabă vătămare pentru Biserica noastră. Nu ne-a fost cu putinţă să înţelegem care a fost motivul serios al acestei participări. Nu cumva pregătirea terenului şi crearea premizelor, fie acestea cât de mici, pentru o viitoare unire? Dar o astfel de justificare ar fi ridicolă. Cum este cu putinţă să existe chiar şi o slabă nădejde de unire, atunci când Protestantismul nu reuşeşte propria sa unire, fiind secţionat în nu mai puţin de două sute de confesiuni? Cum este cu putinţă să existe chiar şi cea mai mică nădejde de unire, atunci când numărul acestor confesiuni nu numai că nu se micşorează pe timp ce trece, ci, dimpotrivă, creşte şi se înmulţeşte? Dacă cândva va sufla în nenorocitul Protestantism duhul unirii, atunci firesc ar fi ca unirea să se arate şi să se săvârşească mai întâi în sânurile lui şi după aceea să caute extinderi. Aşadar, dacă vom vedea vreodată Protestantismul unit în cuget şi constituit într-o singură confesiune, atunci va avea o îndreptăţire toată lucrarea noastră îndreptată spre unire. Deoarece această unire făcută în sânurile lui va constitui o dovadă necontestată a sincerităţii intenţiilor lui de unire cu celelalte confesiuni creştine. Dar până atunci se impune un singur răspuns la dorinţele şi declaraţiile de unire (chipurile) ale Protestantismului celui cu mii de capete: „Doctore, vindecă-te pe tine însuţi!” Ce este mai mult decât aceasta este de la cel viclean… Continuare »

19 Comentarii »

Ii praznuim astazi pe cei Trei Mari Dascali si Ierarhi ai Bisericii, Sfintii Vasile cel Mare, Grigorie Teologul si Ioan Gura de Aur, care prin descoperire cereasca au aratat crestinilor, ce se galceveau pentru a dovedi intaietatea vreunuia dintre ei, legatura dragostei lor intru Domnul. Prietenia duhovniceasca, despre care acesti ierarhi ne-au lasat cuvantari pline de har, se imputineaza astazi din ce in ce, pe masura racirii dragostei multora, iar slabiciunea legaturilor dintre noi ne face vulnerabili in fata atacurilor celui rau.

“Care zid este atat de puternic si atat de intarit prin legatura perfecta a pietrelor trainice din care e construit, incat sa reziste atacurilor vrajmasilor ca ceata celor cari se iubesc – unii pe altii si cari sunt stransi intr-o singură unire? Atacurile diavolului le resping; si pe bună dreptate. Caci cei cari se oranduiesc in ordine de lupta contra diavolului sunt de neinvins; de uneltirile lui isi inalta trofeele stralucitoare ale dragostei. Sunt ca si o liră. După cum coardele lirei sunt multe, dar dau o singura melodie si scot o cantare placuta, tot astfel si cei cari sunt stransi intr-un gand dau drumul cantării melodioase a dragostei. Nimic nu poate sa fie mai dulce decat dragostea!“

Asa descria Sf. Ioan Gura de Aur intarirea duhovniceasca pe care si-o daruiesc prietenii adevarati. Sa ravnim la masura dragostei duhovnicesti descrise de acesti sfinti, apropiindu-ne de prietenii nostri intru Hristos, care, cu toate posibilele lor slabiciuni si greseli, ne pot fi dreptar zilnic, mangaiere in necazuri, sprijin in vreme de ispita si intremare din cadere: Continuare »

11 Comentarii »

“Vai de părinţii care pierd şi împrăştie oile turmei Mele, zice Domnul” (Ieremia 23, 1). Ce mai putem spune insa despre pastorii care nu doar ca pierd si imprastie oile turmei lui Hristos, ci chiar deschid deliberat staulul – ramas oricum de mult fara caini de paza – si cheama lupii sa se infrupte din ole incredintate siesi?! Ce poate fi mai grav si mai infricosator de atat? Ce poate fi mai rau decat un lup ajuns nu doar paznic, ci arhi-pastor al oilor cuvantatoare si care, de decenii intregi lucreaza sistematic si premeditat, ba chiar – in vremea comunismului cel putin – bine remunerat IMPOTRIVA BISERICII, sapand cu un zel neobosit si nerusinat la temeliile acesteia?! Nu era de ajuns ca nu mai avem voie sa socotim pe niciunii dintre (neo) protestanti sectari sau eretici, nu era de ajuns ca facem fara jena rugaciuni de parada impreuna cu acestia, acum trebuia facut ceva si in plus, pentru a pecetlui apostazia si a pune bomboana pe coliva ortodoxiei: sa-i rugam chiar noi, de bunavoie si nesiliti decat de ticalosia noastra, pe sectarii cei mai influenti si agresivi sa vina aici, acasa la noi, sa ne “evanghelizeze”, sa faca prozelitism printre ortodocsi! Si nu oricum, ci ii chemam sa sustina o astfel de campanie gigantica, pe stadion, o “cruciada”.

Faptul ca nu e – pare-se – prima data cand se intampla o asemenea nenorocire in “staulul” BOR – in care s-au infilitrat de multisor o haita intreaga de dusmani ai Ortodoxiei si ai lui Dumnezeu, o clica de securisti si de masoni care raspund la comenzi din alte parti – nu poate fi decat o circumstanta agravanta in plus. Strategia aceasta este cu adevarat cea mai eficienta: sa surpi, sa subminezi Biserica din interiorul ei, sa aduni in jurul tau suflete pe care sa le dai “plocon” satanei, cand tocmai le fagaduiesti izbavirea… Acestia sunt cei despre care Hristos a spus: “Vai voua, carturarilor si fariseilor fatarnici! Ca inchideti imparatia cerurilor inaintea oamenilor; ca voi nu intrati, si nici pe cei ce vor sa intre nu-i lasati” (Matei 23, 13). Nu ne pasa ca puii de lupi si de vipere oportunisti si servili vor sari ca de fiecare data, “la datorie” in slujba stapanilor lor lumesti, sa ne numeasca extremisti, razvratiti sau cum le mai vine la gura… Mincinosii vor mai minti si nedreptii vor continua sa strambe adevarul! Dar acesta trebuie spus in gura mare, pentru ca deja s-a ajuns la blestematii strigatoare la cer, pentru care toti dimpreuna, vom suferi amara urgie de la Dumnezeul pe care L-am batjocorit… (UPDATE: Din fericire, inca mai exista si mai are reactii ferme la asemenea faradelegi un ierarh ca IPS Bartolomeu, adica tocmai cel care, pentru curajul sau de a rosti adevarurile incomode si de a-si pazi turma de lupi este amenintat perfid cu pensionarea: Mitropolitul Clujului indeamna preotii ortodocsi “sa-si apere turma”...). Continuare »

39 Comentarii »

Despre poftirea lumii

“Adevărat este cuvîntul Domnului, pe care l-a spus, că nu poate cineva dobîndi dragostea de Dumnezeu odată cu poftirea lumii, nici nu e cu putinţă să dobîndească părtăşia de Dumnezeu (comuniune cu El) îm­preună cu părtăşia de lume, nici să aibă grija lui Dumnezeu împreună cu grija lumii: Căci cînd pără­sim cele ale lui Dumnezeu pentru slava deşartă, sau de multe ori pentru trebuinţa trupului, mulţi dintre noi se apleacă spre celelalte. Aceştia declară că lucrea­ză pentru împărăţia cerurilor, dar nu-şi aduc aminte de porunca Domnului pe care a spus-o: «De veţi avea toată grija pentru împărăţia cerurilor, nu vă voi lipsi de cele trebuitoare firii celei văzute, ci vă vor veni vouă toate împreună cu celelalte». «Oare se îngrijeşte El de păsările cerului cele fără de suflet, zidite pentru voi, şi nu are grijă de voi?». Nicidecum. Celui ce se îngri­jeşte de cele duhovniceşti, sau de vreuna dintre ele, cele trupeşti i se dăruiesc fără să se îngrijească de ele, cînd îi lipsesc şi cînd vine vremea. Iar cel ce se îngrijeşte peste trebuinţă de cele trupeşti cade de bună voie şi de la Dumnezeu. Deci de ne vom strădui să ne îngri­jim de cele ce trebuie făcute pentru numele Domnului, Se va îngriji El însuşi de amîndouă felurile, după mă­sura nevoinţei noastre. Continuare »

17 Comentarii »

“Celor ce isi au mintea permanent la lucruri lumesti, macar daca ar si auzi, nu vor crede, si urasc pe cei ce le-ar spune” (Sf. Efrem Sirul)

“Eu, Efrem cel prea mic si pacatos si plin de greseli, cum voi putea sa spun cele mai presus de puterea mea ? Dar de vreme ce Mantuitorul plin de a Sa milostivire, pe cei neintelepti i-a invatat intelepciunea si prin ei pe credinciosii de pretutindeni i-a Luminat; si pe a noastra limba cu indestulare o va lamuri spre folosul si zidirea mea, a celui ce zic, si a tuturor ascultatorilor, si voi grai intru durere si voi spune intru suspinuri pentru sfarsitul lumii acesteia de acum, si pentru cel fara de rusine si cumplit balaur (adica Antihrist) cel ce va tulbura toate de sub cer, si sa bage teama si spaima si cumplita necredinta in inimile oamenilor… Va face aratari, semne si infricosari, incat, de ar putea sa amageasca si pe cei alesi. Si se va sargui ca pe toti sa-i insele cu mincinoasele semne, cu naluciri de aratari vrajitoresti si cu fermecatoriile care se vor face de el…

Caci cu ingaduinta lui Dumnezeu va lua stapanire ca sa insele lumea, fiindca s-au inmultit paganatatile oamenilor, si pretutindeni se lucreaza tot felul de lucruri cumplite… Pentru aceasta Dumnezeu va slobozi a fi ispitita lumea cu duhul inselaciunii, pentru paganatatea oamenilor. De vreme ce asa au voit oamenii a se departa de Dumnezeu si a iubi pe vicleanul. Mare nevointa va fi fratilor in vremurile acelea, mai ales celor credinciosi, cand se vor savarsi semne si minuni de insusi balaurul cel cu multe stapaniri; cand se va arata ca un Dumnezeu, cu naluciri infricosate, zburand in vazduh, si toti dracii ca ingerii inaltandu-se inaintea tiranului. Si va striga cu tarie schimbandu-si chipul si infricosand fara de masura pe toti oamenii. Atunci fratilor, oare cine se va afla ingradit si neclintit petrecand? Avand in sufletul sau semnul Unuia-Nascut Fiului lui Dumnezeu, adica sfanta Lui venire. Continuare »

38 Comentarii »

Am dori sa vorbim despre o alta orbire, cea mai importanta si mai serioasa din perspectiva vietii vesnice: orbirea sufleteasca. Este vorba de acea stare launtrica de intuneric duhovnicesc in care ne-am cufundat ca urmare a partasiei indelungate… nu atat cu pacatul, cat cu indreptatirea mincinoasa a lui, cu mandria si cu viclenia de la nivelul cel mai profund al duhului nostru, patimi manifestate de multe ori extrem de subtil, la limita sau deja sub starea de constienta. Este acea stare in care omul nu-l mai poate primi cu adevarat pe Dumnezeu, nu mai poate auzi/asculta glasul Acestuia. Este starea de MINCIUNA FATA DE SINE, cea in care se gaseau si fariseii, carturarii si ceilalti iudei care L-au respins categoric si violent pe Hristos, nu au putut sa-L primeasca, ba au ajuns chiar sa-l vaneze spre a fi dat mortii, sa-l osandeasca si sa-l batjocoreasca. Despre acestia (dar si despre noi, in masura in care, in duh, ne asemanam lor), in contextul vindecarii altui orb, cel din nastere, spune Domnul urmatoarele cuvinte foarte importante: Continuare »

40 Comentarii »

“Dar ceea ce fac, voi face si in viitor, ca sa tai pricina celor ce poftesc pricina, pentru a se afla ca si noi in ceea ce se lauda.
Pentru ca unii ca acestia sunt apostoli mincinosi, lucratori vicleni, care iau chip de apostoli ai lui Hristos.
Nu este de mirare, deoarece insusi satana se preface in inger al luminii.
Nu este deci lucru mare daca si slujitorii lui iau chip de slujitori ai dreptatii, al caror sfarsit va fi dupa faptele lor” (2 Cor. 11, 12-15).

Despre prigonirea părintelui Eftimie Mitra sau Despre deturnarea iubirii

Cu acordul autoarei articolului, D-na Oana Iftime, republicam si noi ceea ce socotim a fi unul dintre cele mai bune texte (eseistice) de demascare a imposturii teologice si duhovnicesti a ecumenismului, de vadire a originilor sale reale, dupa cercetarea roadelor sale celor mai flagrante.

Este un demers de rostire simpla si raspicata a evidentelor pe care putini au sinceritatea sa le mai si gandeasca macar, timorati sau derutati fiind de demagogia si de sofismele discursului oficial al institutiei bisericesti. Este un text scris in acelasi timp cu caldura inimii indurerate si cu limpezimea si luciditatea mintii care scruteaza in adanc, adaugand la acestea un dar al scriiturii spumoase, atragatoare. Prilejul sau este abuzul savarsit de ierarhul Sofronie al Oradei (ortodox doar cu numele, din cate se vede, dar cu comportament de sabotor si prigonitor al credintei adevarate, precum se vede din toate faptele sale de la inscaunare si pana acum) impotriva Parintelui Eftimie Mitra de la Schitul Huta.

E un text scris din sinceritatea inimii, care cheama pe fiecare la aceeasi sinceritate a inimii, pentru ca fiecare dintre cei care-l citesc sa-si trezeasca si sa-si asculte constiinta spre a spune binelui BINE si raului RAU, intru toata frica lui Dumnezeu. Cititi, apoi stati o clipa si lasati-va priviti in ochi, pana in strafunduri, de ochii lui Hristos:

“Dacă nu aş fi împotriva superstiţiilor şi a propagării lor, aş zice că ziua de marţi, 13 noiembrie a fost cu adevărat fatidică. O zi în care ne-am străduit a mânia pe Dumnezeu, cu anumite accente particulare. A fost ziua noii exilări a Sfântului Ioan Hrisostomul, dar şi a începutului prigonirii părintelui Eftimie Mitra (pentru detalii, căutaţi pe net, după numele părintelui şi veţi găsi întreaga poveste). Ce au în comun cele două fapte şi de ce le-am încadrat la “accente speciale în încercarea de a ne prăbuşi cerul în cap”?

Ambele stau sub semnul ecumenismului. Cum ar trebui să arate, după dreptate, acest semn, nici nu vreau să mă gândesc. Afirm, însă, că cel al Crucii Mântuitorului nu are cum fi, în mod cert. Nu avem aceleaşi idei, despre Cruce, ortodocşii şi ceilalţi “creştini”- nici despre motivele Răstignirii, nici despre cum ar trebui să ne închinăm, iar unii pur şi simplu reneagă Crucea, cu totul. Neavând aceeaşi raportare, acelaşi înţeles al Crucii, cum de ne numim cu toţii creştini, în primul rând, şi cum de pretindem a avea ca simbol al dialogului ecumenic un semn în care fiecare vede altceva? Iertare, dar pare grozav de ilogic, de calp, de jalnic. Aşadar, aş zice că se respinge, de drept, propunerea de simbol al dialogului interconfesional. Continuare »

18 Comentarii »

“Mai bine un razboi vrednic de lauda, decat o pace care te desparte de Dumnezeu!”

“Prin tacere Il tradam pe Dumnezeu” (Sf. Grigorie Teologul)

Astazi, 25 ianuarie, Biserica praznuieste trecerea la Domnul a unuia dintre sfintii care au teologhisit dumnezeieste taina Treimii, Sfantul Grigorie de Nazianz (Teologul), intr-o vreme in care Biserica Rasaritului se afla in plina furtuna, provocata de erezia ariana:

• Fluierul cel pastoresc al Teologiei tale a biruit trambitele ritorilor; ca tie, celui ce ai incercat adancurile Duhului, ti s-au adăugat si frumusetile Cuvantului. Ci roaga pe Hristos Dumnezeu, parinte Grigorie, sa mantuiasca sufletele noastre. (Troparul)

• Cu limba ta cea de Dumnezeu graitoare, incurcaturile ritorilor dezlegand, marite, ai impodobit Biserica cu vesmantul Ortodoxiei, cel tesut de sus; pe care si purtandu-l, striga impreuna cu noi, fiii tai: bucura-te, parinte, mintea cea preainalta a Teologiei. (Condacul)

• Acatistul Sfantului Mare Ierarh Grigorie Teologul
• Sfantul Mare Ierarh Grigorie Teologul: Fa-te dumnezeu pentru cel lovit de saracie

Nascut in prima parte a secolului al IV-lea si promis Domnului de catre maica sa, fericita Nona, care “l-a nascut si duhovniceste, prin invatatura credintei“, Grigorie a crescut intr-o familie crestina plina de harul Duhului. Desi Dumnezeu i-a chemat din tinerete pe fratele lui, Chesarie (praznuit pe 9 martie), si pe sora sa, Gorgonia (praznuita pe 23 februarie), Grigorie s-a bucurat indelung de prezenta tatalui sau, Grigorie cel batran (praznuit pe 1 ianuarie), episcop vreme de 45 de ani, pana la implinirea unui secol de viata, si de mama sa, Nona (praznuita pe 5 august), care si-a incredintat sufletul Domnului in chiar timpul Sfintei Liturghii. Sfantului Grigorie i s-a daruit bucuria de a-i vedea pe toti cei dragi ai sai plecand catre Ierusalimul cel ceresc, dupa care a tanjit toata viata. Sfintenia familiei, precum si prietenia sa cu Sf. Vasile cel Mare, care se adapase la randu-i din trairea duhovniceasca a bunicii Macrina si a parintilor sai, i-au fost sprijin neclintit si l-au facut sa poata indura fara a se clatina faima de negandit pe care o castiga, impreuna cu prietenul sau, in timpul studiilor sale la Atena.

Temelia vietii Nazianzeanului a fost, fara indoiala, tanjirea sa duhovniceasca dupa alipirea de Dumnezeu. Continuare »

12 Comentarii »

Material preluat de pe Blogul lui Laurentiu Dumitru, cu permisiunea acestuia, despre convertirea minunata la dreapta-slavire a unui protestant, prin mijlocirea cereasca a Cuviosului Seraphim Rose. Este inca o marturie de netagaduit a sfinteniei Parintelui Seraphim, lucratoare de mantuire si roditoare imbelsugat si la 25 de ani de la mutarea la lacasurile ceresti a Parintelui, marturie care le intregeste pe cele infatisate de parintele Damaschin in cartea despre Viata sa:

-NOTA EDITORULUI-

Pe 13 Septembrie 2006, Athanasios (Arum) Kone, ce fusese primit în Biserica Ortodoxă cu doar trei luni înainte, a trimis următoarea mărturie Mănăstirii Sf. Gherman al Alaskăi. Mărturia a fost citită la Mănăstirea Sf. Gherman cu prilejul prăznuirii a 25 de ani de la adormirea Părintelui Serafim, la care a luat parte şi autorul:

Continuare »

15 Comentarii »

• Acatistul Sfintei Xenia din Sankt Petersburg
• Cartea “Viata, minunile si acatistul Sfintei Xenia de Sankt-Petersburg”

Sfânta Xenia a trăit în al 18-lea secol, dar este cunoscut relativ puţin despre ea sau familia sa. Şi-a petrecut cea mai mare parte a vieţii ei în Petersburg, în timpul domniei împărăteselor Elizabeta şi Ecaterina a doua. Continuare »

3 Comentarii »