Dar nu despre asta e vorba ci de formarea sau de-formarea acestei constiinte spre care tindem ca si crestini.
A vedea just, a purta o judecata cu discernamant, a te feri de extreme (vazute si nevazute), a purta un un razboi duhovnicesc in tine insati, a putea concepe o alta ordine decat cea materiala, a te lupta pentru tine in alta dimensiune, a gandi hristic si nu social, a trai in lume fara a fi din lume, a schimba cu cineva un cuvant care ar putea fi Verb, sau cuvant de mantuire, etc etc

In Duh si Adevar, cele doua raze ale Tatalui in lume, in constiinta, in biserica comunitate facute vizibile, cosmosul sa devina treptat un imn filocalic, inainte si dupa marea trecere de la moarte la viata.
Adevarul si Duhul Adevarului.

Ce ar intelege un protestant din acest tip de discurs (poetic, spiritual, metaforic?)ma intreb.

Credinta fara Biserica este erezie, este protestantism. Sau ai vrut sa spui altceva si nu te-ai exprimat cum trebuie?

foarte putini se mai preocupa azi de pervertirea gandirii si escaladarea unui nou tip de dictatura care lucreaza direct cu pasiunile omului si stie sa insele natura umana cu cele ale lumii si cu indepartarea de Dumnezeu prin orgoliu sau mandria de sine

citeam articolul lui Soljenitin, in Rusia(pravoslavnica?) ca si la noi nu a existat un proces al constiintelor, adica un proces al celor care au sustinut sistemul si s-au complacut cu o situatia materiala convenabila

si noi facem la fel si poate inmiit mai multe concesii unui sistem social

ceea ce observ este ca nu religia ci o anumita zbatere a constintei, o viata a constiintei face ca omul sa fie ortodox cu adevarat, “in duh si in adevar”

nu mai avem ca reper biserica, in sensul de institutie ( si cate palme si sminteli nu primim de aici), ci Biserica, in sensul de curatie a constiintei, si de curaj al marturisirii

singurul Parinte care a vazut just a fost Parintele Adrian Fageteanu si putini sunt cei care l-au inteles, sau macar ascultat

si cand Domnul ne va da semn, fie sa avem curajul si taria de a marturisi!