st_ambrose3.gif Biserica a randuit ca “vecin” de praznuire cu Sf. Nicolae sa fie Sf. Ambrozie din Mediolanum, un alt mare ierarh din secolul al IV-lea, care s-a impotrivit ferm atat ereziei ariene si paganismului, cat si conducatorilor lumesti, care nesocoteau cuvantul lui Dumnezeu. Poporul il iubea atat de mult pe Ambrozie, incat “multimea pioasa facea de garda noap­tea in biserica, fiind gata să moara impreuna cu epis­copul sau”*, atunci cand era amenintat de stapanitorii arieni. Ne-am gandit sa imbinam pentru aceasta zi o istorisire scurta a vietii celui care “era considerat a fi unul dintre cei mai buni ierarhi de pe intreg pamantul”*, cu cateva dintre imnurile sale, dovada a caldurii trairii sale , exprimata in “vorbirea suava”* si “stralucite predici”*, prin care cucerea inimile celor veniti sa-l asculte.

„Intre parintii apuseni din secolul al IV-lea, pentru care comuniunea cu crestinatea rasariteana a avut o semnificatie speciala, un loc deosebit il ocupa Sf. Ambrozie al Milanului (c. 339-397), a carui gandire teologica atat de echilibrata a rodit din intalnirea simtului pastoral si moral, specific spiritului latin crestin, cu frumusetea si profunzimile teologiei rasaritene. De buna seama, la modelarea chipului sau moral, plin de distinctie si armonie, vor fi contribuit atat studiile juridice facute cu constiinciozitate, cat si importantele raspunderi avute si onorate ca guvernator, inainte de a fi ales episcop al Milanului.

Diversitatea inzestrarilor spirituale ale Sfantului Ambrozie s-a descoperit, insa, dupa asumarea de catre el a slujirii de ierarh al Bisericii latine, un merit deosebit revenindu-i in lupta contra pericolului arian si a incercarilor de restaurare a paganismului la Roma. Cu un curaj pilduitor el a impus tuturor respectul fata de preceptele morale evanghelice si a aparat oranduielile Bisericii in fata familiei imperiale, refuzand Sfanta Impartasanie imparatului Teodosie cel Mare, pana cand acesta nu s-a cait pentru a fi poruncit sangeroasele represalii in Tesalonic.

Pe de alta parte, cunoasterea limbii grecesti i-a ingaduit Sfantului Ambrozie contactul cu texte fundamentale ale Parintilor rasariteni – dintre care pot fi mentionati Sfantul Atanasie cel Mare, Capadocienii, Sf. Chiril al Ierusalimului – a caror teologie a facut-o cunoscuta in Apus. Pe langa toate aceste insusiri mai trebuie, insa, adaugate si aceea de stralucit cunoscator si interpret al Sfintei Scripturi, precum si cea de inspirat imnograf, pentru a avea o imagine cat mai bine conturata a personalitatii bisericesti care a avut un rol considerabil in convertirea Fericitului Augustin. Toata stiinta sa teologica Sfantul Ambrozie si-a consacrat-o apararii dreptei credinte si zidirii duhovnicesti a credinciosilor pastoriti, deci intaririi Bisericii”. [Din Cuvantul inainte al Patriarhul Teoctist la Scrieri, Sfantul Ambrozie, Colectia PSB, Editura Institutului Biblic si de Misiune al BOR, 1994]

Imnul VII (Tu, stralucire a slavei Tatalui)

Tu, stralucire a slavei Tatalui,

Ce raspandesti lumina din lumina

Si luminand chiar inceputului

Faci ziua noii straluciri sa vina.

Adevaratul soare-acum patrunde

Si scanteie de vesnica lucire;

A Sfantului Duh raze stralucinde

Sa ne cuprinda in simtire.

Tatalui sa-I-naltam juruinte,

Tatalui stapan al puternicului har,

Tatalui deplin al marii biruinte,

Ca raul pacat sa-l departeze iar.

Spre fapte vrednice sa ne indreume,

Sa taie din toate coltii rautatii;

Har celui care bune poarta-n lume,

Si grija deie tuturor in grelele caderi a vietii.

Credinta s-o indrume si s-o stapaneasca,

Sa fie credincioasa la trup neprihanit,

Credinta sa-nfierbante, sa nu se toropeasca,

Sa nu afle vreodata de sambur otravit.

Mantuitorul ne fie noua hrana,

Credinta sa ne fie licoare-mbatatoare;

Cu toti in veselie sa bem asta mana,

A Duhului betie de veghe datatoare.

Si ziua asta vesela acum sa treaca;

Ca revarsatul zorilor sa ne fie sfiala,

Credinta, ca amiaza, lumina sa faca,

Si mintii la apus sa nu-i ajunga fala.

Se-nalta cararile noastre,

Si-n toate s-arata Duh Sfant,

Si Fiul s-arata in Tatal,

Si Tatal intreg in Cuvant.

Imnul XI (O, Sfanta Treime stralucita)

O, Sfanta Treime stralucita

Si implinire-n fruntea tuturor,

Cand soarele-i pe calea tihnita,

Sa dai Tu lumina inimilor.

Pe tine te cantam cu laude-n zori,

Asijderi acum incet pe-nserate,

Slava noastra de rugatori

Te laude in veacurile toate.

Imnul IX (Cu madularele de somn intremate)

Cu madularele de somn intremate

Lasam de-acum dispretuit culcus,

Si-ti cerem,Tata, in stihuri cantata

Ne fii Tu de fata-n al zilei urcus.

Pe Tine limba te slaveste-n cantare,

A mintii flacara te-mprejmuieste,

Tu,Sfinte, faptelor ce-s inca-n zare

Le fii zamislitorul ce-acum mijeste.

Intunecimile sa faca loc luminii,

Iar noaptea, astrului de zi, al implinirii;

Astfel pacatul nascut in taina lunii,

Sa-nceapa a pali prin darul stralucirii.

Adanc doritori rugi sa-naltam

Si tot ce-i smintit ne fie luat,

Sa n-atinga buza cand te cantam,

Si astfel, in veci vei fi laudat.

Preasfinte, in frunte mereu sa ne stai!

Tu Tatalui Ii esti singur asemeni,

Si-n veci de veci calea s-o dai,

Cu pavaza Duhului Sfant printre oameni.

_______________________________________________________

*Confesiuni, Fer. Augustin

3 Comentarii »