Asta spun Parintii despre trupul nostru, din cate ne amintim, nu despre bogatie. Sa zicem insa ca se poate extrapola aceasta afirmatie si cu referire la bani, dar nu la bogatia propriu-zisa.

Scopul acestor articole din Sfintii Parinti despre bogatie era si acela de a intelege conceptia ORTODOXA (dreapta) despre aceasta, care nu accentueaza “posibilul bine” al bogatiei, ci, tocmai invers, avertizeaza asupra riscurilor ei majore si indeamna la simplitate (modestie) si la iubirea pentru saraci. Azi in Biserica se predica de regula ceva rasturnat: indreptatirea bogatiei ca (aproape) o virtute, adica nimic mai putin decat incurajarea iubirii de arginti, prin ascunderea sau rastalmacirea invataturii Sfintilor Parinti si… a lui Hristos Insusi.

Bogatia este “buna” intr-un singur fel: cand o ai fara sa o fi cautat, fara sa o fi ravnit, ci este dispretuita si “risipita” pentru saraci, deci numai atunci cand o daruiesti celor lipsiti sau o pui in alt fel in slujba lui Dumnezeu, deci cand nu o tii pentru tine. Cand Sfintii au zis ca bogatia nu este un pacat in sine, au facut-o intr-un anume context, pentru a nu-i descuraja pe cei deja bogati care auzeau cuvantul transant al Mantuitorului: “Vai voua, celor bogati” sau: “Cât de greu vor intra bogaţii în împărăţia lui Dumnezeu!”, aratandu-le in ce fel bogatia poate sa nu le fie totusi piedica pentru mantuire, odata ce deja o au, insa au combatut si descurajat cu tarie dorinta de a fi bogat, in care au vazut nimic mai putin decat “inceputul tuturor rautatilor” si o “lipsa de credinta” (acestea le spune insusi Sf. Ap. Pavel).