the-conversion-of-st-paul.jpg

“Convertirea se face numai din interior. Nu se face nici cu argumente logice, nici teologice, nici cu promisiuni, nici cu bunuri materiale, nici cu avantaje de nici un fel, se face prin schimbarea structurala a sufletului dinlauntrul lui. Aceasta este adevarata convertire, iar convertirea, formal, se poate face napraznic, dar, esential, se dospeste incetul cu incetul si se desavarseste“, ne dezvaluie IPS Bartolomeu intr-una din predicile sale.

Si cuvintele Sf. Macarie Egipteanul despre ce inseamna a fi crestin cu adevarat sunt un imbold in aceeasi directie pentru noi toti: sa luptam continuu pentru reinnoirea si desavarsirea convertirii noastre, ca nu cumva sa ramanem (sau sa cadem) la stadiul lipsit de traire al unei credinte constand intr-o marturie formala, rationala, exterioara. Fie ca Domnul sa ne calauzeasca pentru a depasi impietririle sufletesti si a dobandi harul si roadele Duhului Sfant, fara de care suntem orbi, morti si goi, fara haina de Nunta a Imparatiei.

cuvmacarie.jpg “Toti isi inchipuie ca sunt crestini daca au marturisit credinta in Hristos si au cateva virtuti marunte; putini sunt insa adevaratii crestini, si anume aceia care sunt bogati in Duhul (Sfant), aceia care se bucura de cereasca pofta a Duhului Sfant si ale caror suflete sunt impodobite cu odajdiile harismelor ceresti, aceia pentru care crestinismul nu-i doar marturie in cuvinte si o simpla credinta (doar de fatada), ci crestinism inseamna puterea si lucrarea Duhului Sfant; sunt aceia care, fara incetare pipaie cu mainile sufletului aurul ceresc (adica acea cunoastere a tainelor Duhului Sfant); acestia sunt ade­varatii crestini. Caci, comparand stadiul ratiunii lor si viata sufletului lor cu cea a altora, vei gasi multa deosebire, ca intre cei vii si cei morti. Asa-zisii „morti” se gasesc intr-o teribila saracie specifica duhului lumesc, lipsiti de bogatia cereasca, intr-o deplina invalmaseala mintala din cauza patimilor, abia putand sa-si mai gaseasca in ei niste cugete bune printre multimea celor rele.

Acestia lancezesc atunci cand sunt stapaniti de aceasta saracie (a celor bune) si se multumesc cu haina saracacioasa a catorva maruntele virtuti, fara sa aiba in stapanire feluritele lucrari ale Duhului Sfant, care sunt dumnezeiestile virtuti. Astfel Domnul va arata cat este de mare deosebirea intre adevaratii inchinatori si multimea care pare ca adora pe Dumnezeu, inchinandu-se Lui doar superficial si cu totul la aratare, fara sa i se-nchine in duh si adevar, insusi Domnul zice: „Intr-adevar; vine ceasul si acum este, cand adevaratii inchinatori se vor inchina Tatalui in duh si adevar; caci astfel de inchinatori cauta Parintele (ceresc). Duh este Dumnezeu si acei care I se inchina trebuie sa i se inchine in duh si adevar.” (…)

Daca cineva n-a primit de la Dumnezeu harul (adica energia dumnezeiasca) si daca n-a nadajduit si nici n-a primit darul Sfantului Duh, acela a zadarnicit planul lui Dumnezeu si a tagaduit lucrarea intregii (Sfintei) Scripturi. Daca n-a invederat energia (harul), acela este prada inchipuirilor, este instrainat de cereasca biserica a celor intai nascuti, n-a ajuns in comuniune cu sufletele dreptilor si a celor ce s-au desavarsit, nu s-a unit cu Ierusalimul cel de sus. Acesta nu se inchina Tatalui in duh si adevar. (…) Intr-adevar, la inceput, inainte de a se fi descoperit Duhul lui Hristos, inainte de a fi venit acesta, toata podoaba dreptatii (sfinteniei) era cea de pe dinafara; asa au fost Le­gea, taierea imprejur, curatirea, jertfele, ofrandele si cultul in intregul lui. Dar cand a aparut Cuvantul mantuitor al lui Hristos si de cand a trimis pe Duhul Sfant in inimile oamenilor, cuvantul cel nescris cu cerneala, toate se descopera in interior: inchinarea interioara din constiinta curata. (…)

Sa ne straduim deci, rugandu-L pe Domnul cu o credinta lipsita de indoiala, sa dobandim Duhul fagaduit, caci acesta-i facatorul de viata al sufletului. Daca cersetorul, ca sa-si capete painea pentru trup, nu se rusineaza sa bata la poarta si sa cerseasca staruitor, iar cand nu primeste, intra in curte si cu mai multa nerusinare cere paine, o haina sau o pereche de sandale pentru usurarea (trebuintelor trupului) – cata vreme n-a primit nimic, el nu pleaca, chiar de l-ar alun­ga, cu cat mai mult noi care cerem sa primim painea cea adevarata si cereasca spre imputernicirea sufletului, noi care dorim sa ne imbracam in vesmintele ceresti ale luminii si sa poftim sa incaltam sandalele Duhului pentru linistirea sufle­tului nemuritor, noi, deci, in ce chip se cuvine oare ca neinc­etat, cu indraznire, cu credinta, cu dragoste si indelunga rabdare sa ciocanim la dumnezeiasca poarta a lui Dum­nezeu si sa cerem cu toata staruinta sa ne invredniceasca de viata vesnica? (…)

Asadar, sa ne apropiem de El, usa cea duhov­niceasca, sa batem ca sa ne deschida, sa cerem painea vietii, zicandu-i: Da-mi Doamne painea vietii ca sa viez ca, fiind groaznic constrans de foamea rautatii, ma sfarsesc. Da-mi haina cea luminoasa a mantuirii, ca sa-mi acopar rusinea sufletului, caci gol fiind, sunt lipsit de puterea Duhului (Tau) si lipsit de bunul simt din pricina rusinoaselor patimi. Si daca-ti va spune: “Aveai un vesmant, ce-ai facut cu el?“, raspunde-I zicand: Am cazut in mainile talharilor care m-au ranit cumplit, m-au lasat aproape mort, m-au dezbracat, luand totul de la mine. Da-mi incaltaminte duhovniceasca, caci maracinii si ciulinii mi-au strapuns (talpile); ratacind prin pustie, nu pot sa mai merg. Da-mi vedere inimii ca iarasi sa vad; deschide ochii inimii mele, caci vrajmasii nevazuti m-au orbit, acoperindu-ma cu valul intunericului si nu mai pot privi cereasca fata Ta, atat de dorita. Da-mi urechi duhovnicesti ca mi-a surzit mintea si nu mai pot auzi si intelege dulcile si placutele Tale convorbiri. Da-mi untdelemnul veseliei si vinul bucuriei duhovnicesti, ca sa-mi bandajez ranile si din nou sa-mi reiau lucrul. Tamaduieste-ma si-mi da iarasi sanatatea, caci dusmanii mei, talhari inversunati, m-au lasat legat si aproape mort.

Fericit sufletul care se roaga cu staruinta si cu credinta, ca unul foarte sarac si ranit, ca va fi lipsit de in­vinuiri si i se va pregati vesnica insanatosire si vindecare, dar se va si razbuna pe vrajmasii lui, adica pe patimile paca­toase, caci credincios (de incredere) este Domnul, Care a fagaduit, El Care ne va da ceea ce am cerut. Slava bunatatii Lui!”.

 10-pentacost.jpg

[Sfantul Macarie Egipteanul, "21 de cuvantari despre mantuire", Editura Luminatorii lumii, 2001]

22 Comentarii »