Pilda Sfantului Grigorie Palama – Putem inchide sau falsifica Lumina?
Cu cuvintele gurii tale, credinta ortodoxa se propovaduieste in Duhul cel Dumnezeiesc; caci dumnezeiestilor Parinti de altadata impreuna vietuitor si impreuna simtitor facandu-te, graiurile lor laolalta le-ai pus, Cuvioase, strigand: Aliluia! (Condacul 10) |
Praznuim astazi pe Sfantul Grigorie Palama, invatatorul si povatuitorul dreptei credinte care a lasat marturia adancimii, inaltimii, latimii si largimii Dumnezeului nostru. Dorim sa subliniem intr-un mod mai simplu si nepretentios doar cateva aspecte, legate de jertfa Sfantului Grigorie pentru noi, turma Pastorului celui bun.
Viata sa – prezentata succint si foarte pilduitor aici – arata un fapt mai putin reliefat de comentatori, si anume ca Sfantul Grigorie a suferit si el inchisoarea pentru marturiile sale asupra energiilor necreate ale lui Dumnezeu si, desi un Sinod a recunoscut adevarul invataturilor sale, pentru ca ele se aratau a fi in continuarea invataturilor Sfintilor Parinti ai primelor veacuri crestine, a devenit neagreat atat de imparatul din acea vreme, cat si de catre „poporul” obisnuit. Era acuzat in special de faptul ca „a creat tulburari in Biserica“, acuzatie primita de catre foarte multi dintre Sfinti de la confratii si superiorii lor bisericesti, pentru ca sfintenia si curajul sunt de fiecare data incomode, produc intotdeauna “scandal” si ii “tulbura” pe toti fariseii si caldiceii aciuati in culcusuri calde in Biserica, care nu suporta sa auda glasul Adevarului, glas care sa-i scoata din “cumintenia” pacatelor lor... Asa “au patit” si Sfintii Atanasie cel Mare, Maxim Marturisitorul, Ioan Gura de Aur, Grigorie Teologul, Teodor Studitul, Ioan Damaschinul, Simeon Noul Teolog, Nectarie de Eghina si inca multi, multi altii, iar mai aproape de noi Sfinti recenti precum Ioan Maximovici, Iustin Popovici sau… parintele nostru Gheorghe Calciu. Aceasta, desigur, pentru a se adeveri inca odata ca orice aparator autentic al dreptei credinte o face primejduindu-si viata sa si expunandu-se calomniilor si persecutiilor de tot felul.
Atat viata sa cat si invatatura sa ne arata ca Dumnezeu – Cuvantul, Adevarul, nu poate fi “inchis” si nici facut sa paleasca din stralucirea Sa. Nimeni nu poate „inchide” Lumina in ratiune, sau in logica. Nimeni nu poate „inchide” Lumina in creat si in aceasta lume, in intelepciunea acestui veac si in „cultura”. Si, mai ales, nimeni sa nu se puna de-a curmezisul intre Dumezeu si acesti “mici si smeriti ai Sai”, pe care Domnul se bucura sa ii mangaie cu harul Sau. Caci multi se pun “gardieni” la usa Imparatiei si, ei neintrand, nu vor sa-i lase nici pe altii sa intre acolo…
S-a adeverit cu calugarul Varlaam, ca in pilda cocosului si vulturului a Sfantului Siluan, ca a te baza pe ratiunea ta si pe cultura ta nu te face vultur, ci un soi de cocos ceva mai ingamfat, dar care se taraie tot pe pamant. Si, pentru ca nu intelege maretia vulturului, il calomniaza pe acesta si spune ca inaltimile cerului nu sunt adevarate, si ca zborul vulturului nu este „corect” si „drept”. Cocosul, invidios pe vultur, incearca sa ii taie aripile, sa ii fure Cerul, sa il inchida in ograda sa, unde sa il admire, rob, alaturi de celelalte oratanii, doar pe el, stimabilul cocos cu pene colorate si glas ondulat in mod retoric.
Dar in timpurile noastre, exista si alte modalitati, mult mai subtile, de a indeparta pe cei mai mici de Lumina cea neapropiata, de Hristos. Acum nu mai inchidem Lumina, ci o falsificam. Nu mai mintim spunand ca Lumina este creata, ci spunem, dimpotriva, ca lumina creata a lumii acesteia ar fi insasi Lumina cea neapropiata. Nu mai vrem sa taiem aripile vulturilor, ci ne prefacem, noi cocosii, in vulturi care zboara la inaltimi. Pentru aceasta ne cocotam pe garduri, adica pe inaltimile acestei lumi, ne cocotam in functii, in trepte arhieresti, in locuri bine vazute de lume, si de acolo pretindem ca detinem Lumina, ca vedem Cerul si Il putem aduce si altora.
Astazi se vorbeste cu atata usuratate despre Lumina necreata, de parca ar fi la indemana tuturor, chiar si celor de alta credinta. Dar Adevarul, intotdeauna incomod, este ca simpozioanele nu pot aduce Lumina necreata nimanui, si in nici un caz celor de alta credinta. Numai vietuind dupa dreapta credinta si pazind caile aspre si stramte ale Cuvantului vom putea spera sa ne miluim nu de Lumina cea necreata, noi, pacatosii, ci de atingerea (la fel de necreata) blanda si smerita a Mangaietorului.
Caci adevarat este Cuvantul: Intru Lumina Ta (in lumina Cuvantului, a poruncilor lui Hristos, a pazirii lor) vom vedea Lumina (pe Tatal, pe Fiul si pe Duhul Sfant).
Nimeni asadar sa nu cuteze sa astupe, nimeni sa nu falsifice indemnul Sfantului Ioan Gura de Aur aparut in vedenie Sfantului Grigorie, precum aflam din viata sa, cand acesta era pe moarte: Spre Inaltimi, Spre Inaltimi! Urcand, bineinteles, pe calea smereniei si a pocaintei si bizuindu-ne pe rugaciunile Sfintilor pentru noi…
Parintele Coman nu mai e traditionalist acum? Nu e ok sa il citim?
E ok sa-l citim daca dorim sa ne facem propria parere. Pentru noi este o mare deceptie. Ultima sa carte (nu mai stiu titlul acum, dar o sa caut, ca sa nu se creada ca inventam) contine articole aflate in neta opozitie cu alte articole mai vechi ale… aceluiasi autor, pe tema ecumenismului, a raporturilor cu UE si alte lucruri de acest fel. Acum ironizeaza si dispretuieste pe cei care se opun “deschiderilor” ecumenice si europeniste, acuzandu-i (din cate imi amintesc) de complexe, de frica, etc. Este, daca nu ma insel, si un sustinator al comuniunii cu bisericile monofizite (copte). Daca gresesc, rog a fi corectat.
Ce frumos spune: ‘spre Inaltimi!’ adica te indeamna sa nu ramai ‘pe loc’, multumit la un canon (de rugaciuni-spre ex.) pe care il faci din ce in ce mai repede si mai usor mintea deprinzandu-se cu rugaciunea, ci sa inmultesti nevointa (cu sfat si aprobare de la duhovnic)luand aminte sa nu ramai cu automultumirea ograzii unde ti-e cald si bine, ori autosuficienta (stiu destul, mi-e de-ajuns).
“a te baza pe ratiunea ta si pe cultura ta nu te face vultur, ci un soi de cocos ceva mai ingamfat, dar care se taraie tot pe pamant”
“Cei care nu cred că Dumnezeu poate fi văzut ca o lumină mai presus de lumină, pentru că n-au experiat și n-au văzut cele dumnezeiești, ci afirmă că poate fi contemplat numai rațional, se aseamănă orbilor, care simțind căldura soarelui, nu cred celor cu vedere când spun că soarele e și luminos.”
“Cum poate fi văzut Cel nevăzut? Dacă leapădă cineva duhul lumii, pe care Părinții îl numesc întuneric spiritual așezat pe inimile necurățite, și se purifică de toată voința proprie, dacă se desface cineva de orice tradiție omenească, … dacă în sfârșit își concentrează pe cât posibil toate puterile sufletului și își înfrânează toată atenția cugetării – dacă, ajuns în starea aceasta, petrece mai întâi cu mintea în contemplările potrivite cu firea și plăcute lui Dumnezeu, apoi, depășindu-se pe sine, primește înăuntrul său Duhul de la Dumnezeu, care cunoaște cele ce sunt ale lui Dumnezeu precum duhul omului cunoaște cele ce sunt ale omului (I Corinteni II, 11), și Îl primește pentru a cunoaște, cum zice Pavel, cele dăruite lui mistic de Dumnezeu, „pe care ochiul nu le-a văzut și urechea nu le-a auzit și le inima omului nu s-au suit” (I Corinteni II, 9), cum nu va vedea acela prin Duhul primit lumina nevăzută?… Cei ce le văd primesc ochi duhovnicești și au mintea lui Hristos, cu ajutorul cărora văd ce nu se poate vedea și înțeleg ce nu se poate înțelege. Doar nu este Sieși nevizibil Dumnezeu, ci celor ce-L privesc și-L cugetă cu ochi și cugetări create și naturale.”
Sfantul Grigorie Palama