lepadarea-lui-petru2.jpg

M-a marcat acest cuvant spus de Dan Puric in conferinta si dubla lansare de carte despre Sfintii Inchisorilor, organizate de ROST vinerea trecuta:

Nu cer sa facem baricada, ci doar sa avem onestitatea sa primim aceste lucruri ca niste crestini. Tot Valeriu Gafencu spune: «Daca ne recunoastem sfintii, sintem crestini». Sintem inca in zodia aceea a Apostolului Petru – saracul – a fricii: «Nu-l cunosc pe acest om». Nu iesim din paralizia asta. Suntem ceea ce recunoastem“.

Si ma gandeam la cat de mult inseamna pentru mantuire aceasta virtute aparent atat de simpla a… RECUNOASTERII. Sa recunosti si sa marturisesti simplu sfintenia, sa nu te dezici de Adevar si nici macar de… adevar. Daca nu poti vedea in adancime si in nuante, cel putin nu-ti acoperi ochii si nu te orbi voluntar ca sa pretinzi ca nu vezi evidentele, ca albul e alb si negrul e negru! Poate ca tu nu ai curajul sa strigi de pe acoperisuri ca Imparatul e gol, dar cel putin nu sta de-a curmezisul, nu-i prigoni pe cei care spun asta si nu te face avocatul din oficiu al diavolului sau propagandistul minciunii! Daca tie iti este frica, nu-ti transforma frica in teroare exercitata asupra celorlalti cu care sa vrei sa-i reduci la tacere si pe cei curajosi! Nu poti spune raului pe nume si ti-e rusine sa iei partea sfintilor? Macar nu spune ca binele este rau si ca minciuna e adevar! Nu poti sa fii neaparat mare la suflet, dar ti se cere cel putin… sa nu fii chiar de tot mic la suflet. Nu poti fi un erou, un martir, dar de ce sa fii chiar un ticalos? Sa nu-ti vinzi miseleste prietenii ori fratii de Duh sau de sange! Apoi sa nu faci negot cu credinta in Hristos! Cat de greu poate sa fie asta cand nimeni nu sta cu pistolul la tampla ta? Si totusi cata nostalgie iti lasa evocarea acestui firesc de a nu te prostitua si a nu-ti vinde propria constiinta, propriul suflet, pana la urma… pentru un blid de linte, pentru un loc mai sus si mai caldut in cimitirul desertaciunii acestei lumi… Nu pot sa nu ma gandesc la cuvintele parintelui Adrian Fageteanu:

Î: Dar atunci, în vremurile de pe urmă, atacul împotriva creştinilor va fi extern, adica de la autorităţile politice, sau va fi intern, din cadrul Bisericii?

P. Adrian: Intern. Aici e viclenia cea mare...

Î: Din cadrul bisericii…

P. Adrian: Ei singuri vor spune: cutare (biserica/manastire) desfiintata, cutare desfiintata, gata! Mergeti la catolici, mergeti la cutare... Aici e viclenia cea mai mare: ca nimeni nu il va putea acuza pe Antihrist pentru ca ei insisi au lovit. Viclenia e mult mai mare decat a imparatilor (din vechime – n.mea) carora li se spunea – „persecutati pe crestini ca sunt impotriva ta, imparate“. Dar cel putin, acela lua masura (omul puterii, oamenii care ii prigoneau pe crestini si care nu proveneau din biserica, ci erau exteriori, pagani n.mea). Diavolul spune, insa, acum: „voi intre voi sa va distrugeti“. Vor da premii mari, mari la cei care vor pârî (pe ceilalti crestini); si vor pârî si copiii pe parinti“.