Război întru Cuvânt

Praznuim astazi pe Sfantul Apostol si Mucenic Iacov, “ruda Domnului” (fiul Dreptului Iosif, conform Traditiei) si primul Episcop al Bisericii crestine din Ierusalim. In traditia Bisericii Ortodoxe, se arata ca Sf. Ap. Iacov i s-au deslusit, de catre Hristos, tainele slujbei Sfintei Liturghii, mai tarziu prelucrata de Sfintii Vasile cel Mare si Sf. Ioan Gura de Aur. Vedem din epistola Sfantului inclusa intre cartile Noului Testament un cuvant puternic, mustrator, trezitor si curatitor prin asprimea sa pedagogica, izvorata din dragoste parinteasca autentica. Din epistola sa am selectat si noi cateva “felii” consistente si hranitoare pentru sufletele noastre prea adesea slabite de patimi si contaminate, otravite de duhul lumesc in mijlocul caruia cei mai multi traim:

• “Sa stiti, iubitii mei frati: orice om sa fie grabnic la ascultare, zabavnic la vorbire, zabavnic la manie. Caci mania omului nu lucreaza dreptatea lui Dumnezeu. Pentru aceea, lepadand toata spurcaciunea si prisosinta rautatii, primiti cu blandete cuvantul sadit in voi, care poate sa mantuiasca sufletele voastre. Dar faceti-va implinitori ai cuvantului, nu numai ascultatori ai lui, amagindu-va pe voi insiva. Continuare »

6 Comentarii »

Am ramas datori cu marcarea praznuirii unui adevarat sobor de sfinti romani marturisitori ai dreptei credinte, cu un mesaj foarte actual si util si noua astazi. Este vorba despre Sfintii Cuviosi Marturisitori Visarion si Sofronie, de Sfantul Mucenic Oprea si de Sfintii preoti Marturisitori Moise Macinic din Sibiel si Ioan din Gales.

Marturia acestor vieti sfinte este cu atat mai importanta pentru noi cu cat ea s-a petrecut la ceea ce istoricii numesc „inceputul istoriei moderne”, apropiata de noi. Dar mult mai important este ca astazi avem marturia unor romani ortodocsi care au ales mucenicia in fata unor imprejurari deosebit de vitrege si de vrajmasesti fata de Biserica Ortodoxa. In veacul al XVIII-lea, Transilvania era sub stapanire straina, aflata in cadrul Imperiului Habsburgic. Catolicismul era in plina ofensiva, incercand, prin Contra-reforma, sa recastige terenul pierdut in fata protestantismului si, prin alte strategii, sa castige in defavoarea a ceea ce era numit „ritul grecesc de rasarit”, adica a Ortodoxiei. Ca de obicei, aceasta ofensiva era pur exterioara, dusa cu armele politicii sau ale diplomatiei si/sau cu arme pur si simplu, adica cu forta armata. Metodele silnice, bazate pe forta bruta, au fost folosite insa asupra popoarelor „proaste”, lipsite de aparare, aflate cumva dincolo de lege si de protectia oferita de aceasta – anume, popoarele ortodoxe, care erau inca de pe atunci caracterizate drept inapoiate.

Metoda folosita de catolicism in ofensiva sa in aceste teritorii lipsite de organizare politica proprie, aflate sub dominatia unor elite care aveau alte credinte si erau de alta etnie decat poporul de jos a fost numita „uniatism”. Alegand sa nu forteze o infruntare directa cu credinciosii ortodocsi, catolicii au imaginat o modalitate mai “diplomatica” de a determina lepadarea de dreapta credinta si primirea ereziilor catolice. Prin uniatie, li se promitea celor aflati sub stapanire habsburgica faptul ca isi vor pastra „ritul” lor de rasarit, adica forma slujbelor, a portului bisericesc etc., fiind adaugat „doar” o recunoastere a dogmelor catolice – rolul Papei, erezia filioque si altele. Cu alte cuvinte, forma se pastra, insa era anulata, golita de substanta, prin cedarile esentiale la nivel dogmatic si jurisdictional.

Aceasta metoda isi pastra avantajul ca putea da celor slabi impresia ca raul facut „nu e asa mare”, si ca, avand in vedere ca se pastrau randuielile (exterioare!) de fapt nu era decat o adaptare inteligenta la exigentele si vitregiile vremurilor. Pentru cei pentru care ortodoxia insemna numai o randuiala exterioara, un simplu obicei mostenit, desigur ca acest „aranjament” gandit de iezuiti a fost cel mai sigur mijloc de catolicizare, adica de… lepadare a dreptei credinte.

Trebuie precizat ca punctul de vedere al Romei nu a evoluat semnificativ de atunci. Continuare »

21 Comentarii »

„Toti diavolii din iad au iesit pe fata pamantului“, ne descrie parintele pustnic Proclu situatia dramatica a lumii de azi. Nu e nevoie numaidecat sa citim ziarele sau sa vedem stirile TV, pentru ca simtim oricum, fiecare pe pielea sa si vedem si in apropierea noastra cum suntem “trecuti ca prin ciur”, cum suntem tot mai loviti, tot mai zbuciumati, tot mai chinuiti sufleteste si dinauntrul si dinafara noastra, supusi unui tir de ispite si de atacuri ale duhurilor necurate. Iar la nivelul “macro” toate valorile si toate randuielile sunt rasturnate cu ususl in jos, anormalul, patologicul si perversiunea devin normalitate si moda. Parintele Paisie Aghioritul spunea ca “astazi lumea a ajuns un spital de nebuni“ si ca “Toata lumea se indreapta spre a ajunge un singur caz. O incurcatura generala. Nu poti spune: “Intr-o casa s-a stricat putin fereastra, sau altceva, sa o repar”. Toata casa este in dezordine“. De ce s-a ajuns aici? Pentru ca societatea umana s-a instrainat cu totul de la randuielile simple si intelepte puse lumii de catre Facatorul ei si si-a creat alte valori si norme, in mod independent si razvratit. Se consuma sub ochii nostri acelasi vis luciferic de a-si construi omul propriul Turn, de a-si fi propriul dumnezeu si a-si intemeia propria “Fericire”. Si, vrand sa-si faca, chipurile, viata mai usoara si sa aduca raiul pe pamant, a reusit exact contrariul: sa-si complice existenta infinit si insolubil si sa-si faca din viata aproape un iad. Continuare »

21 Comentarii »

„Uneori, atunci când am vizitatori, nu ca acum jumatate si jumatate, ci numai barbati, care traiesc în mare parte cu mintea (femeile traiesc mai mult cu inima si sentimentul), îi aud adeseori plângându-se ca traim într-o epoca grea, ca azi are libertate completa orice fel de învatatura ateista si erezie, ca Biserica s-a facut tinta atacurilor multor dusmani. Si ca începe sa stapâneasca frica ca nu cumva aceste valuri salbatice ale necredintei si ale eresurilor s-o înece. Eu însa le spun:

- Nu va nelinistiti. Nu va temeti pentru Biserica. Ea nu se va pierde. „Portile iadului n-o vor birui“. Ea va rezista pâna la a doua Venire. Nu purtati grija pentru Biserica, ci trebuie sa va temeti mai degraba pentru voi însiva. Pentru ce epoca noastra este foarte grea? Ce anume o face sa fie grea? Continuare »

19 Comentarii »

In noaptea trecuta s-au implinit 17 ani de la trecerea la cele vesnice a parintelui cu viata sfanta si vrednic de pomenire Paisie Olaru, mare si unic duhovnic de la Sihla, plin de adanca mila fata de oameni si neobosit in osteneala si in jertfelnicie. Dedicam acest articol in mod deosebit surorilor noastre Mihaela A. si Carmen (“pelerin”), dar si tuturor sufletelor singure, intristate si banuite de ispita deznadejdii.

Fericite Parinte Paisie, roaga-te si pentru noi ca Domnul sa ne fie milostiv si sa ne daruiasca, pentru rugaciunile tale, “un coltisor de rai”!

“Ce-i aia disperare si deznădejde? Deznădejdea, disperarea, e cel mai mare păcat. Nu spune asa, că “eu n-am să mă mai mântuiesc, că eu degeaba mă rog“, nu! Tu să spui asa: “De unde-s gândurile astea? Ba nu. Eu, cu ajutorul Măicutei Domnului, am să mă mântuiesc.” Usa raiului e deschisă, tată. Numai noi să vrem să intrăm în el, Dumnezeu nu obligă pe nimeni. Mai aduce pe câte unul si cu de-a sila, mai trimite o boală, un necaz, dar “pe dătătorul de bunăvoie îl iubeste Dumnezeu“. Continuare »

17 Comentarii »

Astazi se pomeneste proorocul Ioil, care se talcuieste “dragostea lui Dumnezeu, ori parga, sau incepatura a lui Dumnezeu“.

Duhul Sfant, care a grait prin prooroci, plange pentru si dupa oameni. Plange cu o dragoste atat de mare, “iubire fara margini“ (Osea), incat numeste un popor cazut si ticalosit cu un nume de mare delicatete – “un porumbel, nepriceput si nestiutor“ (Osea).

Ce vrea Domnul de la noi? Continuare »

5 Comentarii »

IPS Antonie Plamadeala numea – intr-una din predicile sale de odinioara – Evanghelia de duminica aceasta, cea a Semanatorului, “Parabola mahnirii“, aratand ca Mantuitorul a rostit-o intr-o stare de spirit marcata de tristete si dezamagire pricinuita de viziunea pierzarii oamenilor care nu primesc sau nu rodesc samanta Cuvantului Sau. Este demn de remarcat ca anumite sensuri ale acestui mesaj evanghelic coincid perfect cu duhul profetiilor vechi-testamentare ale unor sfinti prooroci praznuiti in aceasta luna, Sf. Prooroc Osea si Sf. Prooroc Ioil, glasuri ale Duhului prin care intelegem PLANSUL LUI DUMNEZEU pentru noi:

Ce a semanat si ce seamana Dumnezeu in noi, oamenii, pentru faptura Sa, faptura care, iata, astazi nu mai stie ca nu-si este siesi stapana, ci ca are un Facator, ba, mai mult, are si un Mantuitor, care a murit pentru ea? Continuare »

20 Comentarii »

“Fiul lui Dumnezeu, Iisuse Hristoase, Cel ce Te-ai aratat pe pamant in trupul nostru smerit si ai semanat buna samanta a credintei in tarina acestei lumi, ingradeste inima mea cu frica Ta, ca nu candva, venind vicleanul, sa rapeasca samanta cuvantului Tau cea semanata intru mine Continuare »

3 Comentarii »

Astazi Biserica praznuieste pe Sfantul Prooroc Osea. Prezentam un cuvant al maicii Siluana despre viata Sfantului, pentru a intelege mai bine cum lucreaza si cu cine lucreaza Domnul, cand este minunat intru Sfintii Lui. Vom cita, de asemenea, extrase din proorocirile sale, adevarate sageti arzande pe care Dumnezeu le trimite catre poporul sau pentru a I se descoperi asa cum este: o dragoste fara margini, care se uita catre noi, oamenii, zbatandu-ne prea deseori impotriva Lui, ca niste copii rataciti, ca niste porumbei nepriceputi… Caci cine poate sa priceapa dragostea lui Dumnezeu? Cineva ca Sfantul Osea, Proorocul milostivirii…:

“Experienţa proorocului Osea este, fără îndoială, unul din exemplele cele mai extraordinare. Osea a trăit, a experimentat în propria sa inimă „inima”, adâncul milostivirii lui Dumnezeu. Femeia lui, pe care o iubeşte la nebunie, este adulteră, se prostituează la fel ca Israel, mireasa lui Dumnezeu. Nu-i este omului cu putinţă să-şi imagineze cumplita suferinţă a lui Dumnezeu şi profunzimea amărăciunii Sale în nefericitele aventuri ale poporului Său dacă nu le-a înţeles puţin în propriul trup. Continuare »

4 Comentarii »

Iata ultima parte a filmuletului inceput aici si continuat aici, in care parintele pustnic Proclu continua a ne invata smerenia, povestindu-ne cum l-au vizitat “trei domni din cei mari”:

“S-o intamplat ca o venit trei domni aici – din cei mari, nu din cei mici. Asa… Si ei s-o asezat acolo, eu stateam la banca asta si i-am asteptat ei sa zica ceva, ca totdeauna – asa am auzit pe cineva, zice ca nu-i bine prostu’ sa deschida gura in fata celui destept, ca poate sa-l tulbure pe cel destept. Si am asteptat pe ei sa vorbeasca si pe urma sa raspund la intrebarea care ma intreaba ei. Ei n-o zis nimica si numai se uitau la mine. Am vazut ca timpul trece, mai era cineva, se grabea, am zis asa: Domnii mei, sa stiti, ca daca mor amu ma ia diavolul la el, nu-mi place cum traiesc. Da’ nici lui Dumnezeu nu-i place cum traiesc. Continuare »

22 Comentarii »