Disperarea sfanta cu care trecem abisul greutatilor

“Uneori incercarile si greutatile ce ni se intampla ne pun in situatia unui calator ce se gaseste dintr-o data la marginea unei prapastii din fata careia ii este cu neputinta sa se intoarca inapoi. Prapastia e intunericul necunostintei si spaima la gandul de a fi inrobiti mortii. Numai energia unei disperari sfinte ne va putea face sa trecem peste acest abis. Sustinuti de o putere tainica, ne aruncam in necunoscut chemand numele Domnului. Si ce se intampla? In loc de a ne zdrobi capetele de stanci, simtim o mana nevazuta purtandu-ne cu blandete si nu simtim nici un rau. Aruncarea noastra in necunoscut inseamna sa avem incredere in Dumnezeu, parasirea nadejdii in mai marii pamantului si hotararea de a pleca in cautarea unei vieti noi in care locul cel dintai sa ii fie dat lui Hristos.

(Arhimandritul Sofronie, Rugaciunea – experienta Vietii Vesnice, Ed. Deisis, Sibiu)